ICCJ. Decizia nr. 6750/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6750/2013
Dosar nr. 5/43/2013/a1
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-70620/21 septembrie 2012 aferentă proiectului COD SMIS 1322 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), s-au stabilit corecţii financiare de 15% din valoarea Contractelor de lucrări suplimentare nr. 209/2010, nr. 210/2010 şi nr. 264/2010 încheiate de reclamant cu partenerii contractuali.
Împotriva acesteia a formulat contestaţie reclamantul Municipiul Târgu Mureş, aceasta fiind însă respinsă prin Decizia nr. 216 din 27 noiembrie 2012, reţinându-se că susţinerile contestatorului sunt neîntemeiate, respectiv că, prin raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, încălcările din O.U.G. nr. 34/2006 constituie nereguli care atrag după sine corecţie financiară.
Reclamantul Municipiul Târgu Mureş a solicitat instanţei anularea atât a Deciziei nr. 216 din 27 noiembrie 2012, cât şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-70620 din 21 septembrie 2012 aferentă proiectului COD SMIS 1322, ambele emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cauza fiind înregistrată sub nr. 5/43/2013, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş.
Reclamantul a formulat, de asemenea, şi cerere de suspendare a acestor acte administrative, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare, invocând în drept dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, s-a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cerinţa cazului bine justificat este dovedită în cauză, întrucât anterior emiterii celor două acte, procedura de achiziţie publică a fost verificată de o altă entitate din cadrul pârâtului, statuându-se că nu există vreo abatere care să atragă aplicarea de corecţii şi că a fost executat în totalitate contractul de lucrări.
Referitor la cerinţa pagubei iminente, s-a arătat că prin executarea Notei de constatare s-ar crea un prejudiciu bugetului local.
Prin Sentinţa nr. 137 din 5 martie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. CA - 70620 din 21 septembrie 2012 încheiată la 14 septembrie 2012 şi a Deciziei nr. 216 din 27 noiembrie 2012, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii având ca obiect anularea acestor acte.
Pentru a pronunţa această hotărâre, referitor la prima cerinţă legală, cea a existenţei cazului bine justificat, s-a reţinut că atât procedura de achiziţie publică, având ca obiect „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureş", cât şi încheierea Contractelor de lucrări încheiate în cadrul procedurii (Actul adiţional nr. 209/2010 la Contractul de lucrări nr. 267/2009, Actul adiţionai nr. 210/2010 la Contractul de lucrări nr. 268/2009 şi Actul adiţional nr. 264/2010 la Contactul de lucrări nr. 269/2009), au fost anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care a fost publicat în M.Of. nr. 461 din 30 iunie 2011.
A mai reţinut Curtea că verificările efectuate la U.A.T. Municipiul Târgu Mureş, având drept bază legală O.U.G. nr. 66/2011, au fost efectuate prin raportare la un act normativ, care la data la care a fost derulată procedura de achiziţie publică, nu era în vigoare, şi mai mult, Contractul de finanţare nr. 311 din 15 mai 2009 a fost încheiat tot anterior intrării în vigoare a acestui act normativ şi viza acelaşi obiectiv.
În speţă, efectuând o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate, Curtea apreciat că au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului atacat, toate aspectele invocate de reclamant fiind de natură să creeze instanţei o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii actelor.
Cu privire la îndoiala asupra legalităţii actului, instanţa a apreciat că nu se poate pronunţa asupra fondului litigiului, dar un element esenţial este acela că prin acţiunea în contencios administrativ s-au invocat argumente de fapt şi de drept privind nelegalitatea deciziei atacate.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că reclamantul este îndreptăţit să invoce existenţa unei contradicţii între interpretarea dată de organul de control şi modalitatea de respectare a dispoziţiilor cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce conduce la concluzia prezenţei unei îndoieli serioase asupra celor constatate de organul de control.
Pe de altă parte, referitor la cealaltă cerinţă, a pagubei iminente, Curtea a apreciat că reclamantul a făcut dovada verosimilităţii acesteia.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 137 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş a formulat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se arată că nu a fost citat la data de 5 martie 2013 când s-a judecat cererea de suspendare, fiind încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
- În mod greşit instanţa de fond a reţinut că a fost dovedită condiţia cazului bine justificat.
Pe de o parte, eronat s-a statuat că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate retroactiv întrucât efectuarea controlului s-a făcut ulterior intrării acesteia în vigoare. Astfel, doar acest act normativ este aplicabil în speţă, în raport de dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.
Pe de altă parte, restul considerentelor care justifică îndeplinirea acestei condiţii sunt cu titlu general, fără a se indica în concret care au fost temeiurile de fapt şi de drept care au condus la concluzia că actul este aparent nelegal.
În mod eronat prima instanţă a reţinut îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, întrucât nu s-a dovedit că obligaţiile impuse reclamantei, dacă ar fi îndeplinite, i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
De asemenea, se menţionează că lucrarea a fost achitată, situaţie în care reclamanta nu se mai poate prevala de o eventuală pagubă iminentă.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate şi arătând că a dovedit îndeplinirea condiţiilor impuse pentru suspendarea executării actelor administrative menţionate, respectiv condiţia cazului bine justificat şi paguba iminentă.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fie expuse în continuare.
Sunt fondate criticile recurentului referitoare la faptul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că reclamanta a dovedit îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 în condiţiile art. 3041 C. proc. civ.
Din considerentele sentinţei recurate rezultă că prima instanţă a reţinut că aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 de către organele de control în ipoteza în care atât procedura achiziţiei publice cât şi încheierea contractelor de lucrări şi a actelor adiţionale a avut loc anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, reprezintă împrejurări de fapt şi de drept care dovedesc cazul bine justificat, răsturnând prezumţia de legalitate a actelor atacate.
Pe de o parte, instanţa de fond a reţinut ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ atacat.
Pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, prin Nota de constatare nr. CA/70620 din 21 septembrie 2012 a cărei suspendare s-a solicitat, a fost aplicată de echipa de control o corecţie financiară de 25% din valoarea contractelor de lucrări încheiate de reclamantă în cadrul Proiectului „Modernizare străzi în Municipiul Târgu Mureş” pentru săvârşirea unor nereguli/abateri de către autoritatea contractantă.
Deci, activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare de către echipa de control s-a desfăşurat după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2007, fapt necontestat.
Potrivit prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 „activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.
Având în vedere că efectuarea controlului s-a făcut ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că doar acest act normativ poate fi aplicabil în speţă.
În altă ordine, Decizia nr. 1875 din 5 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, menţionată de prima instanţă, nu reprezintă o jurisprudenţă unitară şi constantă în ceea ce priveşte problema de drept în discuţie, în sens contrar fiind Decizia nr. 4985/2012 şi Decizia nr. 6474/2013.
În consecinţă, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, fiind răsturnată prezumţia de legalitate a actului administrativ-fiscal contestat.
Prin urmare, în raport de cele reţinute şi de faptul că argumentele/susţinerile reclamantei nu fac dovada îndeplinirii acestei condiţii, în mod greşit a fost admisă cererea de suspendare întrucât, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, un act administrativ, respectiv un act administrativ fiscal, va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
De altfel, reclamanta nu a dovedit nici îndeplinirea condiţiei „pagubei iminente” astfel cum această noţiune a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului persoanei în cauză, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ-fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
În altă ordine, recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Mai mult, lucrarea a fost achitată, astfel că reclamanta nu mai poate invoca iminenţa producerii unei pagube.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ-fiscal în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât din cuprinsul Încheierii din 5 februarie 2013 a instanţei de fond rezultă că părţile lipsă, respectiv recurentul, are termenul de judecată în cunoştinţă, conform art. 88 alin. (1) pct. 51 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 137 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6749/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6751/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
