ICCJ. Decizia nr. 6897/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6897/2013
Dosar nr. 975/42/2012
Ședința publică de la 24 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 975/42/2012, reclamanţii S.L.C. şi S.C. au chemat în judecată M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova - A.I.F., solicitând anularea Deciziei nr. 7 din 28 septembrie 2012 prin care s-a respins contestaţia şi, în consecinţă, anularea următoarelor acte administrative:
- Dispoziţia nr. 5190 din 21 august 2012 privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscală;
- Decizia de impunere privind T.V.A. şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi nedeclarate organelor fiscale din 21 august 2012;
- Raportul de inspecţie fiscală parţială încheiat la data de 17 august 2012, înregistrat la 21 august 2012.
S-a solicitat, de asemenea, anularea în totalitate a actelor contestate, exonerarea de la plata sumelor stabilite in actele fiscale, respectiv: 144.145 lei T.V.A., 107.207 lei dobânzi si majorări de întârziere şi 21.622 lei penalităţi de întârziere, precum si înlăturarea obligaţiei de înregistrare ca persoană impozabilă plătitoare de T.V.A.
În cuprinsul aceleiaşi cereri, în temeiul disp. art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au solicitat suspendarea executării actelor contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabila a cauzei, arătând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind suspendarea actului administrativ.
2. Încheierea instanţei de fond
Prin încheierea din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanţii S.L.C. şi S.C. în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova - A.I.F. - Ploieşti şi a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 5190/2012 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia de impunere emisă sub nr. 5190 din 21 august 2012, s-a stabilit in sarcina reclamanţilor obligaţii de plată către bugetul de stat în cuantum de 272.974 lei cu titlu de T.V.A., dobânzi, majorări de întârziere si penalităţii, aferente unor tranzacţii imobiliare considerate prin raportul de inspecţie fiscale ca operaţiuni taxabile.
Aşa cum rezultă din Raportul de Inspecţie Fiscală, s-a constatat că, în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2011, reclamanţii au efectuat 37 de tranzacţii imobiliare fără sa solicite înregistrarea ca plătitor de T.V.A., din care 34 au fost considerate operaţiunii scutite de T.V.A. în baza art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., iar 3 dintre ele au fost considerate ca fiind operaţiuni taxabile.
În cauză organele de inspecţie fiscală au constatat ca începând cu luna iulie 2007, reclamanţii aveau obligaţia de a se înregistra ca plătitori de T.V.A., având în vedere cifra de afaceri ce urma a se realiza ( peste 35.000 euro ), aşa cum rezultă din autorizaţia de construcţie obţinută de aceştia.
Or, a reţinut judecătorul Curţii de apel fără a intra în cercetarea fondului, cifra de afaceri avută în vedere de organele de inspecţie fiscală trebuia sa fie una certă, cea prevăzuta in autorizaţia de construcţie fiind una estimativă.
Ca atare, până la a se stabili prin probele ce se vor administra în cauză dacă reclamanţii intra sub incidenta art. 126 alin. (1) coroborate cu art. 127 alin. (1) si (2) din C. fisc., in sensul dacă îndeplineau condiţiile cerute de lege pentru a se declara personale impozabile, Curtea a apreciat ca este îndeplinită condiţia ceruta de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, a existentei cazului bine justificat, pentru a se dispune suspendarea executării actelor fiscale, respectiv a deciziei de impunere.
Totodată, s-a reţinut că şi cea de a doua condiţie privind prevenirea unei pagube iminente este îndeplinită, având în vedere suma mare care trebuie executata şi faptul că executarea se efectuează asupra patrimoniului persoanelor fizice.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta D.G.F.P. Prahova a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competenţă.
Astfel, susţine autoritatea recurentă, prin actele administrative atacate, a căror suspendare a executării s-a solicitat, au fost stabilite în sarcina de plată a reclamanţilor obligaţii fiscale în cuantum de 272.974 lei, devenind aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 55/V2004 a contenciosului administrativ.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv invocat în cererea de recurs, Înalta Curte reţine că acesta este întemeiat, raportat şi la prevederile art. 3041 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanţii S.L.C. şi S.C. au solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale şi exonerarea de la plata sumelor stabilite de organele fiscale, respectiv 144.145 lei T.V.A., 107.207 lei dobânzi şi majorări de întârziere şi 21.622 lei penalităţi de întârziere, în cuantum total de 272.974 lei.
Faţă de situaţia de fapt expusă anterior, Înalta Curte constată că speţă urmează a fi soluţionat un litigiu fiscal care are ca obiect cererea de anulare a unor acte administrativ-fiscale, fiind aplicabile în materie de competenţă prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă fiscală contestată în sumă de 272.974 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Prahova, competent şi din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeaşi Lege.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6839/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 6903/2013. Contencios → |
|---|
