ICCJ. Decizia nr. 712/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 712/2013
Dosar nr. 2737/54/2010
Şedinţa publică de la 12 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P., a județului Olt şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Slatina solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de prima pârâtă;
- anularea în parte a Deciziilor nr. 493 şi nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de cea de-a doua pârâtă, cu consecinţa menţinerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta D.G.F.P. a Județului Olt a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată (filele 66-67 dosar).
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 514 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Slatina în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a Județului Olt şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Slatina, şi, în consecinţă, a anulat integral Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. a Județului Olt şi, în parte, Deciziile nr. 493 din 20 decembrie 2007 şi nr. 494 din 20 decembrie 2007 emise de către A.F.P. Slatina, în sensul că impozitul pe profit este de 24.316 lei la care se adaugă majorări de întârziere de 22.472 lei şi penalităţi de 3.499 lei, T.V.A. în sumă de 58.879 lei la care se adaugă majorările de întârziere de 45.001 lei şi penalităţi de 3.613 lei şi impozit pe venit microîntreprinderi de 2426 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 1.680 lei şi penalităţi de 450 lei.
Curtea a mai constatat că din debitul total de 162.336 lei reclamanta a achitat suma de 93.278 lei, din care 871 lei, în contul altor obligaţii necontestate, suma achitată în contul obligaţiilor contestate fiind astfel 92.387 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- Începând cu data de 22 mai 2007, inspectorii A.F.P. Slatina au efectuat un control la sediul reclamantei pentru verificarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat consolidat pe perioada 01 septembrie 2002 - 30 septembrie 2007.
Organele de inspecţie fiscală au încheiat procesul-verbal înregistrat sub nr. 29112 din 01 iunie 2007, prin care s-a constatat că societatea nu prezintă documentele lunare, centralizatoare, de evidenţă contabilă şi că lipsesc unele formulare cu regim special ridicate de la organele fiscal.
La data de 14 iunie 2007, D.G.F.P. a Județului Olt a sesizat Serviciul de Investigare a Fraudelor Fiscale din cadrul I.P.J. Olt cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991 şi Legii nr. 241/2005 de către SC A. SRL.
În baza controlului efectuat a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007, iar apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 493 din 20 decembrie 2007 prin care s-au stabilit diferenţe de impozite şi taxe în cuantum de 675.887 lei şi Decizia nr. 494 din 20 decembrie 2007 privind nemodificarea bazei de impunere.
Reclamanta SC A. SRL a formulat contestaţie împotriva acestor acte administrativ-fiscale, iar prin Decizia nr. 55 din 22 februarie 2008, D.G.F.P.a Județului Olt a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală.
Prin raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. 2722/P/2008, instrumentat de către I.P.J. Olt, s-a stabilit că obligaţiile SC A. SRL către bugetul consolidat al statului sunt în cuantum de 150.574 lei, din care societatea a achitat către bugetul consolidat al statului suma de 87.278 lei, rămânând de plată suma de 63.296 lei.
Prin ordonanţa nr. 2722/P/2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului SC A. SRL, S.G., cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, soluţia fiind menţinută prin Sentinţa penală nr. 223 din 10 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Slatina, iar apoi prin Decizia penală nr. 260 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Olt.
Prin Decizia nr. 757 din 13 august 2010, emisă după soluţionarea cauzei penale, D.G.F.P. a Județului Olt a respins contestaţia formulată de SC A. SRL împotriva procesului-verbal de inspecţie fiscală din 19 decembrie 2007 şi a Deciziilor nr. 493 şi nr. 494 din 20 decembrie 2007.
Examinând actele contestate, instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. a Județului Olt nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă în contestaţie şi nu a ţinut cont de concluziile expertizei tehnice contabile efectuate în Dosarul nr. 2722/P/2009; în plus pârâta nu a făcut nici un fel de referire la modul de soluţionare a dosarului penal şi la incidenţa acestuia asupra cauzei de faţă.
Curtea a apreciat că prejudiciul real este cel stabilit de către expertiza efectuată în cadrul dosarului de urmărire penală, confirmat, de altfel, şi prin expertiza efectuată în prezenta cauză.
De asemenea, pentru a calcula cuantumul obligaţiilor suplimentare, Curtea a reţinut concluziile expertizei dispuse şi efectuate în speţa de faţă.
Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a Județului Olt,
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta D.G.F.P. a Județului Olt, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
1. Prima instanţă nu a ţinut seama de rezultatele controlului efectuat la intimată, materializat în actele administrativ-fiscale contestate în speţă, care au evidenţiat faptul că societatea, prin operaţiunile contabile efectuate, a diminuat baza impozabilă privind obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A. şi impozit pe profit.
În concret, intimata a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu aveau la bază un document justificativ prin care să probeze efectuarea operaţiunii sau intrării în gestiune a mărfurilor. Agentul economic nu a făcut dovada provenienţei mărfurilor prin documente fiscale înregistrate în contabilitate, motiv pentru care o parte din cheltuielile cu costul mărfii au fost considerate nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.
La inventarierea documentelor cu regim special s-a constatat că petenta nu justifică un număr de 223 facturi fiscale, situaţie în raport cu care reprezentanţii autorităţii fiscale au procedat la estimarea bazei de impunere, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (1) C. proc. fisc.
De asemenea, autoritatea de control a reţinut faptul că există diferente între evidenţa contabilă a societăţii intimate şi deconturile de T.V.A. depuse la organul fiscal teritorial, în sensul că acestea nu au fost completate în mod corespunzător. Pe cale de consecinţă, reprezentanţii fiscului au procedat la estimarea bazei de impunere, în urma căreia au stabilit o diferenţă suplimentară de T.V.A., la care au calculat majorări de întârziere.
Recurenta a precizat că diferenţele la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor au fost stabilite tot prin estimarea bazei de impunere pentru un număr de 63 facturi fiscale constatate lipsă la inventarierea formularelor cu regim special.
2. Instanţa de fond a respins în mod nejustificat obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză, reţinând faptul că acestea se referă la interpretarea dispoziţiilor legale. În realitate, obiecţiunile au vizat operaţiunile contabile efectuate de intimată.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând în motivare, în esenţă, faptul că soluţia instanţei de fond a intrat în puterea lucrului judecat, întrucât emitentul actelor administrativ-fiscale contestate nu a formulat recurs (filele 10-12 dosar).
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului,
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Argumentele de fapt şi de drept relevante,
Obiectul litigiului dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ îl reprezintă anularea Deciziei nr. 757 din 13 august 2010 emisă de D.G.F.P. a Județului Olt, precum şi anularea în parte a Deciziilor nr. 493 şi nr. 494 din data de 20 decembrie 2007, ambele emise de şi A.F.P. Municipiului Slatina, cu consecinţa menţinerii acestora pentru suma de 150.574 lei, din care a fost achitată suma de 87.278 lei.
Înalta Curte apreciază că sentinţa contestată este criticabilă din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., în privinţa modului în care a fost motivată soluţia de admitere a acţiunii, în raport de apărările formulate de către pârâte, referitoare la legalitatea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cauze.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât C.E.D.O. nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, examinând considerentele sentinţei, instanţa de control judiciar apreciază că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, curtea de apel nu a analizat susţinerile reclamantei, precum şi apărările formulate de pârâta D.G.F.P. a Județului Olt şi nici nu a solicitat prezentarea documentelor fiscale nominalizate în procesul-verbal de inspecţie fiscală nr. 58136 din 19 decembrie 2007.
Aşadar, prima instanţă nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt existentă în speţa dedusă judecăţii.
O parte consistentă a motivării sentinţei se referă la evoluţia Dosarului penal nr. 11900/311/2009 al Judecătoriei Slatina în care s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative în sarcina administratorului societăţii reclamante pentru neînregistrarea în contabilitate a tuturor operaţiunilor comerciale efectuate de societate.
Totodată, judecătorul fondului a reţinut faptul că dosarul penal anterior nominalizat a fost soluţionat definitiv, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., în cauza de faţă intervine autoritatea de lucru judecat.
Înalta Curte apreciază că această concluzie este eronată, întrucât dezlegarea dată în cauza penală nu are relevanţă juridică pentru raportul de drept fiscal.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
În raport de motivul de casare anterior reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs,
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1), alin. (2) şi alin. (5) teza a I-a şi art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Olt împotriva sentinţei nr. 514 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 700/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 724/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
