ICCJ. Decizia nr. 750/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 750/2013
Dosar nr. 5055/1/2012
Şedinţa din 13 februarie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată la 8 mai 2009, reclamanta SC I.C.T. SRL Sighişoara a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 551 din 17 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. a judeţului Braşov, a Deciziei nr. 82 din 16 aprilie 2009 emisă de D.G.F.P. a judeţului Cluj cu privire la suma de 2.105.853 lei, reprezentând diferenţă suplimentară de T.V.A. cu majorările de întârziere aferente şi admiterea cererii de rambursare T.V.A. în sumă de 1.383.890 lei, conform decontului de T.V.A. depus la A.F.P. Sighişoara la data de 20 aprilie 2007.
Prin Sentinţa nr. 21 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.
Prin Decizia nr. 5580 din 14 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantă, fiind casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În fond după casare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa nr. 133 din 20 mai 2011, prin care a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea că, pentru operaţiunile efectuate în anul 2001, prescripţia dreptului reclamantei de a solicita rambursarea T.V.A. s-a împlinit la data de 31 decembrie 2006, în conformitate cu prevederile art. 91 din O.G. nr. 11/1996.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC I.C.T. SRL Sighişoara, solicitând ca, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 304/1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actelor administrativ fiscale contestate în cauză.
1. Decizia pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 2108 din 2 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul de reclamanta SC I.C.T. S.R.L. Sighişoara împotriva sentinţei nr. 133 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut în esență că cercetării judecătoreşti a fost supusă numai problema de drept pentru care s-a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă şi anume, dacă înregistrarea sub nr. 25.646 din 23 octombrie 2006 la A.F.P. Sighişoara a decontului de T.V.A. pe luna septembrie 2006 pentru suma de 1.951.591 lei, aferentă operaţiunilor din perioada 2001 – 2002, a avut ca efect întreruperea termenului de prescripţie pentru dreptul recurentei – reclamante de a solicita rambursarea T.V.A.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a constatat judicios că, prin acest decont nu a fost întrerupt cursul prescripţiei dreptului de a cere rambursarea T.V.A., întrucât nu a fost exprimată opţiunea contribuabilului pentru exercitarea dreptului la rambursarea T.V.A., iar recurenta – reclamantă înregistra la acea dată T.V.A. de plată la bugetul consolidat al statului, astfel cum s-a constatat în raportul de inspecţie fiscală nr. 5594 din 16 decembrie 2008 şi în consecinţă, nu avea dreptul de a solicita restituirea T.V.A..
S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că deşi recurenta – reclamantă avea dreptul să storneze şi să înregistreze în decontul de T.V.A. din luna septembrie 2006 T.V.A. colectată aferentă perioadei iunie – august 2011, dreptul la rambursarea acestor sume reprezentând T.V.A. colectată a fost exercitat numai prin decontul înregistrat sub nr. 18749 din 20 aprilie 2007 la A.F.P. Sighişoara, după împlinirea la data de 31 decembrie 2006 a termenului de prescriere a dreptului de a solicita rambursarea T.V.A.
Instanța de recurs a apreciat că apărarea recurentei – reclamante privind întreruperea cursului prescripţiei dreptului său de a cere rambursarea T.V.A. prin decontul de T.V.A. înregistrat sub nr. 25.646 din 23 octombrie 2006 a fost corect respinsă de instanţa de fond în raport de prevederile art. 149 pct. 5 din C. fisc., în vigoare la data depunerii decontului de T.V.A.
În fine, instanța de recurs a constatat că susţinerile recurentei privind considerentele eronate din hotărârea atacată referitoare la cuantumul T.V.A. colectată din decontul nr. 25.646 din 23 octombrie 2006 pentru care i-a fost respinsă cererea de rambursare sunt vădit nefondate, în condiţiile în care au fost examinate obligaţiile fiscale impuse prin actele administrativ – fiscale contestate şi în care, analiza instanţei de fond a fost limitată la problema de drept stabilită prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, în sensul de a se verifica dacă decontul de T.V.A. pe luna septembrie 2006 reprezintă sau nu o cauză legală de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului recurentei – reclamante de a solicita rambursarea T.V.A colectată aferentă operaţiunilor din perioada 2001 – 2002.
2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC I.C.T. SRL Sighişoara.
În motivarea cererii, revizuenta a reluat istoricul cauzei, susținând în esenţă, că prin respingerea recursului, instanța nu s-a pronunțat asupra legalității actelor administrative atacate.
Astfel, revizuenta a arătat că prin decontul rectificativ nr. 25646 din 23 octombrie 2006, societatea a înregistrat sume de recuperate și nu sume datorate, prin urmare nu a fost vorba de o recunoaștere voluntară a vreunei datorii către bugetul de stat.
De asemenea, revizuenta a apreciat că, în condițiile reținerii de către instanța de recurs a faptului că cererea de rambursare a T.V.A.-ului a fost făcută în afara termenului de prescripție, precum și reținerea potrivit căreia decontul de T.V.A. (25646/2006) a fost depusă tot în afara termenului de prescripție, actul administrative fiscal ar fi trebuit să conțină o măsură de respingere a cererii de rambursare pe motiv că aceasta fost făcută în afara termenului de prescripție.
În concluzie, revizuenta a arătat că instanța de recurs, respingând cererea de rambursare, fără să se pronunțe asupra legalității sumelor suplimentare de plată cuprinse în actul administrativ atacat, a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind anularea sumelor suplimentare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând cerea în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentă.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
În sensul acestor prevederi legale, pot constitui obiect al revizuirii, hotărârile pronunţate în primă instanţă prin care s-a analizat fondul pretenţiei dedus judecăţii şi care au rămas definitive; hotărârile date în apel care evocă fondul; hotărârile pronunţate în recurs când se evocă fondul; hotărârile pronunţate în revizuire şi în contestaţie în anulare, prin care s-au admis căile de atac şi s-a rejudecat fondul.
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanţă, a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei materialului probator.
Din considerentele deciziei atacate în prezenta cauză se poate constata că nu a fost admis recursul, pentru a se lua în discuţie fondul cauzei. Prin urmare nu poate forma obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc. civ.
Ca atare, se poate reţine că o hotărâre a instanţei de recurs evocă fondul numai atunci când recursul a fost admis şi a fost casată sau modificată hotărârea atacată.
O astfel de situaţie nu se întâlneşte însă şi atunci când instanţa de recurs respinge recursul, cum este şi cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de faţă.
Motivele dezvoltate de revizuentă se circumscriu în realitate unor critici ce pot fi încadrate ca motive de recurs, însă revizuenta a beneficiat de calea de atac a recursului.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. se va respinge cererea de faţă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC I.C.T. S.R.L. Sighişoara împotriva Deciziei nr. 2108 din 2 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
