ICCJ. Decizia nr. 717/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 717/2013
Dosar nr. 7554/1/2012
Ședința publică din 12 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta S.E. a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. din 23 octombrie 2012.
În motivarea recursului s-a arătat că recurenta, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Craiova, a participat la data de 25 martie 2012 la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la concursul de promovare în funcţii de execuţie şi s-a clasat pe poziţia a 7-a, obţinând media de 9,15 şi note mai mari de 5 la toate materiile de concurs.
Pentru promovarea la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost scoase la concurs două posturi pentru care s-au înscris 21 de candidaţi. Primii doi candidaţi au fost declaraţi admişi şi au ocupat locurile, iar următorii 4 clasaţi şi-au valorificat rezultatele şi au promovat la Tribunalul Dolj.
Rezultatele finale ale concursului din 25 martie 2012 au fost publicate la 10 aprilie 20112, astfel că termenul de 6 luni privind valorificarea rezultatelor s-a împlinit la 10 octombrie 2012.
Au fost invocate dispoziţiile art. 30 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare şi Hotărârea Plenului C.S.M., nr. 926 bis din 13 decembrie 2011.
Recurenta a invocat şi faptul că în şedinţa Plenului C.S.M. din 8 octombrie 2012 s-a hotărât ocuparea pe o perioadă nedeterminată a unui post temporar vacant la nivelul Curţii de Apel Craiova care a fost avut în vedere în şedinţa din 23 octombrie 2012 la discutarea cererii de valorificare a d-nei judecător A.A., care a obţinut media de 9,90 la concursul sus menţionat, şi s-a hotărât promovarea acesteia de la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la Curtea de Apel Craiova, secţia a I- a civilă.
Prin promovarea acesteia s-a vacantat un post la Tribunalul Dolj şi chiar dacă acesta a devenit efectiv după expirarea termenului de 6 luni, măsurile pentru vacantarea acestuia, consideră recurenta, au început în interiorul termenului.
S-a arătat că intimatul C.S.M. nu s-a putut întruni în şedinţa din data de 1 octombrie 2012 şi, de aceea, şedinţa a fost amânată pentru 8 octombrie 2012 şi că dreptul recurentei de a-şi valorifica dreptul, nu poate depinde de modul de organizare şi stabilire a ordinii de zi a C.S.M., cu atât mai mult cu cât cererea Curţii de Apel Craiova şi cea a judecătoarei A.A. puteau obţine o soluţionare favorabilă.
S-au făcut referiri la alte cauze în care Plenului C.S.M. a hotărât promovarea, ca urmare a unei cereri de valorificare, pe un post devenit vacant ulterior împlinirii termenului de valorificare.
S-a solicitat admiterea recursului, anularea Hotărârii Plenului C.S.M. din 23 octombrie 2012 şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de valorificare.
Au fost ataşată hotărârea din 23 octombrie 2012, hotărârea din 20 decembrie 2011 şi hotărârea din 13 decembrie 2011 ale Plenului C.S.M.
Intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Au fost depuse hotărârea din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M. şi hotărârea din 23 octombrie 2012.
După analizarea înscrisurilor depuse, a motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Recurenta a participat la concursul de promovare în funcţie de execuţie din 25 martie 2012, fiind înscrisă pentru un post la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi s-a clasat pe poziţia a 7-a, obţinând media 9,15 şi note mai mari de 5 la toate materiile de concurs, fiind scoase la concurs două posturi la acea secţie a Tribunalului Dolj.
Ulterior, a formulat cerere de valorificare a rezultatelor concursului din 25 martie 2012, cerere ce i-a fost respinsă prin hotărârea din 23 octombrie 2012 a Plenului C.S.M.
În cuprinsul acestei hotărâri s-a arătat că ultima şedinţă a Plenului C.S.M. în care au fost analizate cererile de valorificare a rezultatelor concursului de promovare din data de 25 martie 2012 a avut loc la data de 8 octombrie 2012, iar analiza s-a făcut în raport de situaţia posturilor vacante până la data de 8 octombrie 2012 la instanţele la care se solicită promovarea.
În raport de argumentele Înaltei Curţi expuse în hotărâri judecătoreşti şi având în vedere Hotărârea nr. 926 bis din 13 decembrie 2011, intimatul C.S.M. a analizat cererile formulate, între care şi a recurentei, prin raportare la posturile devenite vacante în intervalul 9 octombrie 2012 – 10 octombrie 2012 şi a celor vacante ulterior datei de 10 octombrie 2012, ca urmare a unor măsuri dispuse în interiorul termenului de valorificare.
Conform datelor existente la nivelul Direcţiei resurse umane şi organizare, la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat intimatul că exista un post vacant pentru care s-a dispus promovarea candidatului de pe poziţia a 6- a prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie din 25 martie 2012, respectiv judecătorul P.G. care s-a clasat pe poziţia a 6-a, obţinând media generală 9,375, astfel cum rezultă din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 933 din 23 octombrie 2010.
Referitor la solicitarea recurentei S.E.D. de a se ţine seama de postul d- nei A.A., judecător la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a devenit vacant ca urmare a promovării acesteia la Curtea de Apel Craiova, secţia a I- a civilă, Plenul C.S.M. a arătat că postul respectiv s-a vacantat după împlinirea trecutului de valorificare, ca urmare a măsurii dispuse tot după împlinirea acestui termen şi deci, nu este aplicabilă dispoziţia Hotărârii 926 bis din 13 decembrie 2011 a Plenului C.S.M.
În motivele de recurs este criticată soluţia adoptată de Plenul C.S.M., dar criticile sunt nefondate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Plenului C.S.M., „judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului”.
Cum recurenta a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 25 martie 2012 pentru un post la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, nu se contestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 27 din acelaşi Regulament, respectiv a obţinut 9,15 şi note mai mari de 5 la toate materiile.
Recurenta s-a clasat pe poziţia a 7-a, iar la concurs au fost scoase 2 posturi la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, posturi ocupate de primii clasaţi, iar următorii 4 clasaţi au uzat de prevederile art. 30 din Regulament.
În speţă, se impunea a fi dezlegată problema existenţei unui post vacant la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 30 din Regulament.
Este de necontestat că termenul de 6 luni a expirat la data de 10 octombrie 2012 pentru că rezultatele finale ale concursului din 25 martie 2013 au fost publicate la 10 aprilie 2012.
În aplicarea jurisprudenţei instanţei supreme în privinţa modului de aplicare a dispoziţiilor art. 30 din Regulament, prin Hotărârea nr. 926 bis din 13 decembrie 2011 Plenul C.S.M. a hotărât că pentru soluţionarea cererilor de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcţii de execuţie pot fi utilizate inclusiv posturile devenite vacante cu o dată ulterioară expirării termenului de valorificare, ca urmare a unor măsuri dispuse în interiorul termenului de valorificare a rezultatelor concursului posturile de execuţie care se vor vacanta ca urmare a numirii în funcţii de conducere a candidaţilor la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, desfăşurat în perioada 23 septembrie – 14 decembrie 2011.
Recurenta susţine că ar fi aplicabile în cauză dispoziţiile Hotărârii nr. 926 bis din 13 decembrie 2011 a Plenului C.S.M., dar aceste susţineri sunt nefondate.
Într-adevăr, la 8 octombrie 2012, Plenul C.S.M. a hotărât ocuparea, pe o perioadă determinată, a unui post temporar vacant la nivelul Curţii de Apel Craiova în temeiul art. 1341 din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată.
Trebuie precizat că în aceeaşi şedinţă a Plenului C.S.M. din 8 octombrie 2012 au fost admise cererile de valorificare a rezultatelor concursului din 25 martie 2010 pentru cei clasaţi înaintea recurentei, respectiv cei clasaţi pe poziţiile 3 Și 6 şi s-a dispus promovarea acestora la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Chiar dacă în şedinţa din 23 octombrie 2012 Plenul C.S.M. a hotărât promovarea unui judecător de la Tribunalul Dolj la Curtea de Apel Craiova pentru ocuparea postului repartizat în şedinţa din 8 octombrie 2012, nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 30 din Regulament şi cele ale Hotărârii Plenului C.S.M. din 13 decembrie 2011 pentru că atât textul de lege cât şi Hotărârea Plenului C.S.M. au în vedere măsuri luate în perioada de valorificare, or, în speţă, măsura promovării judecătorului de la Tribunalul Dolj la Curtea de Apel Craiova s-a luat după expirarea termenului de 6 luni, la 23 octombrie 2012.
Recurenta susţine că judecătorul de la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, îndeplinea de la 8 octombrie 2012 condiţiile pentru a fi promovată, dar aceste susţineri nu au fost probate.
Mai întâi, că nu se poate susţine că aceasta îndeplinea la 8 octombrie 2012 condiţiile pentru a fi promovată la Curtea de Apel Craiova, având în vedere că numai în cadrul aceleiaşi şedinţe s-a aprobat ocuparea unui post vacant temporar la Curtea de Apel Craiova.
În al doilea rând, nu s-a dovedit faptul că aceasta ar fi formulat o cerere de promovare la 8 octombrie 2012, iar cererea nu ar fi fost trecută pe ordinea de zi a şedinţei Plenului C.S.M.
De aceea, se poate concluziona că vacantarea postului la Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a făcut după expirarea termenului de 6 luni de valorificare a rezultatelor concursului din 25 martie 2012.
Nu se poate aprecia că măsura luată în interiorul termenului de ocupare a unui post vacant temporar la nivelul Curţii de Apel Craiova justifică măsura de promovare a unui judecător la acea instanţă la o dată ulterioară termenului, deoarece judecătorul de la Tribunalul Dolj avea o vocaţie de a ocupa postul de la instanţa superioară, dar promovarea judecătorilor se face numai printr-o hotărâre a Plenului C.S.M., hotărâre care a fost emisă după expirarea termenului de valorificare de 6 luni.
În ceea ce priveşte practica instanţei supreme şi Hotărârile Plenului C.S.M. invocate, se constată că situaţiile de fapt erau diferite şi, în acele cauze, s-a făcut aplicarea corectă a art. 30 din Regulament şi nu pot justifica o soluţie de anulare a hotărârii atacate pentru că şi prin această hotărâre au fost respectate prevederile legale.
Apreciind Hotărârea adoptată de Plenul C.S.M. este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.E. împotriva Hotărârii din 23 octombrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 715/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 722/2013. Contencios. Anulare act... → |
---|