ICCJ. Decizia nr. 7243/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7243/2013
Dosar nr. 10582/2/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 10582/2/2009, reclamantul C.N.S.A.S. (C.N.S.A.S.) a chemat în judecată pe pârâtul V.V., solicitând prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate existenţa calităţii de colaborator al securităţii.
Situaţia de fapt, în prezentarea rezumativă realizată de reclamant, este următoarea:
Prin cererea nr. C1. din 25 ianuarie 2007, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, s-a solicitat verificarea, în temeiul fostei Legi nr. 187/1999, modificată şi completată, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul V.V., în prezent deţinător al titlului pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.
Ţinând cont că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, verificările prevăzute de lege se aflau în derulare, potrivit art. 33 alin. (1) şi art. 3 lit. z) din această O.U.G., cererea formulată este legală.
Din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/3617 din 4 decembrie 2008 şi din înscrisurile ataşate prezentei acţiuni rezultă că pârâtul a fost recrutat la data de 27 februarie 1979 sub numele conspirativ „M.D.”, pentru a asigura supravegherea informativă în rândul persoanelor care, sub influenţa unor cercuri reacţionare din străinătate şi, în special, a postului de radio “E.L.”, sunt pretabile să comită acţiuni de dezordine publică. La aceeaşi dată a semnat angajament olograf.
Prima condiţie impusă de legiuitor, prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea existenţei calităţii de colaborator al securităţii, are în vedere ca materialele probatorii de tipul celor arătate în textele de lege să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Pârâtul V.V., respectând motivul recrutării, dar şi sarcinile primite ulterior, a semnalat organelor de securitate informaţii despre persoane din anturajul său care şi-au manifestat intenţia de a părăsi ţara, punctând în special modalităţile şi circumstanţele în care îşi vor realiza aceste planuri.
Astfel, pârâtul a semnalat un inginer care „posedă la domiciliu o întreagă documentaţie privind invenţia lui (…) pe care însă nu o brevetează, deoarece intenţionează să plece din ţară, fiind dispus chiar să fugă peste frontieră”.
Un alt exemplu este relatarea despre o fostă colegă de generală care „a depus actele de plecare în S.U.A. şi, pentru a fi sigură că obţine această aprobare, a aderat la o sectă religioasă”.
Fiind o persoană cu posibilităţi informative în problema „evaziune”, securitatea a considerat utilă recrutarea pârâtului şi pentru a-l folosi potrivit scopului propus, a fost dirijat în culegerea de informaţii despre persoanele care frecventează Restaurantul „N.H.”.
Notele furnizate sunt din acest mediu şi se referă la „persoane care intenţionează să plece din ţară” şi „persoane care au legături cu cetăţenii străini”.
Informatorul „M.D.” a fost recompensat cu 500 RON „pentru munca depusă” în perioada 1979 - 1981 şi a fost ajutat să obţină încredinţarea copilului, deşi în urma divorţului acesta fusese „dat prin sentinţă spre creştere şi educare mamei” .
Urmărirea persoanelor „cu rude şi relaţii în străinătate” sau a celor care aveau legături cu cetăţenii străini, dar mai ales a celor care doreau să părăsească ţara era, prin excelenţă, un act de poliţie politică, iar simpla dorinţă de „a trăi mai bine” în „lumea liberă” era asimilată unui act de sfidare a regimului comunist.
Cea de-a doua condiţie impusă de legiuitor, aceea că informaţiile furnizate securităţii să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, este asigurată, deoarece denunţarea unor astfel de persoane viza în mod vădit urmărirea sau intensificarea urmăririi acestora. Urmarea informativă presupunea, obligatoriu, obţinerea de informaţii din intimitatea acestora şi, prin urmare, încălcarea art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, referitor la dreptul de a fi liber de imixtiuni arbitrare sau ilegale în familie, la domiciliu sau corespondenţă.
Spre exemplu, informaţia despre fosta colegă care a aderat o sectă religioasă pentru a fi sigură că primeşte aprobarea de plecare în S.U.A. a generat semnalarea acesteia şi a reprezentantului Sectei la Serviciul X. care se ocupa de problema „M.”. De asemenea, semnalarea despre doi cunoscuţi care au trecut fraudulos frontiera pe direcţia Orşova a avut drept consecinţă „luarea în evidenţă a paşapoartelor rudelor” celor doi „pentru a nu le permite/…/să plece în străinătate”.
În concluzie, în opinia reclamantului, informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi dreptul la libera circulaţie prevăzut de art. 12 din acelaşi Pact.
Prin încheierea din data de 8 iunie 2010, prima instanţă a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008 invocată de pârâtul V.V. şi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin Decizia nr. 546 din 28 aprilie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 şi ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 444 din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii, admiterea cererii formulate de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul V.V., şi constatarea calităţii pârâtului de colaborator al securităţii.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Pârâtul a fost recrutat de securitate la data de 27 februarie 1979, în calitate de informator, aşa cum reiese din angajamentul olograf prin care i s-a atribuit numele conspirativ “M.D.”.
Din notele informative depuse în susţinerea acţiunii reiese că pârâtul a furnizat organelor de Securitate informaţii despre persoane care au trecut sau intenţionau să treacă frontiera fără permisiunea autorităţilor, precum şi despre persoane care primeau bunuri de folosinţă îndelungată de la cetăţeni străini.
Aceste note informative au fost valorificate, organele de Securitate demarând acţiuni de urmărire informativă cu privire la mai multe persoane.
Activitatea pârâtului se înscrie în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece a vizat dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la viaţă privată a persoanelor menţionate în notele informative.
3. Calea de atac exercitată de pârâtul V.V.
Împotriva sentinţei civile nr. 444 din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul V.V., susţinând că este vădit netemeinică şi esenţial nelegală, pentru următoarele motive:
3.1. Prima instanţă i-a încălcat pârâtului dreptul la apărare atât sub aspectul admiterii probelor, cât şi al dreptului de a fi reprezentat de un avocat.
Astfel, în mod nejustificat a fost respinsă cererea de probatorii constând, în special, în depunerea dosarului de urmărire al securităţii şi audierea ca martori a foştilor ofiţeri care l-au anchetat şi urmărit ca disident, situaţie în care prima instanţă nu a putut constata că recrutarea s-a făcut prin ameninţare şi şantaj, vizând libertatea, securitatea sa şi a familiei sale.
Totodată, cauza a fost soluţionată în lipsa pârâtului şi a apărătorului acestuia care, prin registratură, solicitase acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare, având de susţinut un proces în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3.2. Prima instanţă a încălcat legea care reglementează materia, constatând, cu totul subiectiv, faptul că: „În drept, activitatea pârâtului se înscrie în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece au vizat dreptul la libera circulaţie, precum şi dreptul la viaţa privată a persoanelor vizate în notele informative”.
Simpla referire la conţinutul „notelor informative” nu face dovada îngrădirii dreptului la libera circulaţie şi nici a încălcării vieţii private a persoanelor vizate.
Prima instanţă nu s-a preocupat nici de analizarea susţinerilor din întâmpinare, în sensul de a le admite sau înlătura motivat, întrucât consecinţele activităţii anticomuniste pe care a desfăşurat-o atât pârâtul cât şi cei din Grupul celor 15 condus de acesta au determinat „acceptul” de a furniza informaţii. În aceste condiţii, este incidentă teza a II-a din art. 2 lit. b) a O.U.G. nr. 24/2008 potrivit căreia nu este colaborator al securităţii cel care face declaraţii forţat de împrejurare că este persecutat pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetat, judecat sau condamnat.
De asemenea, nu au fost avute în vedere de prima instanţă declaraţiile favorabile pârâtului, respectiv declaraţiile numiţilor E.P., Z.F., V.I. şi Z.V., din care rezultă activitatea anticomunistă a acestuia, incompatibilă cu aceea de colaborator al securităţii.
În concluzie, pentru motivele arătate, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de C.N.S.A.S.
4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Recurentul a formulat la data de 30 octombrie 2013 cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 341/2004 Legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza întâi coroborat cu art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2013, Înalta Curte a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 341/2004 şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza întâi coroborat cu art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Recurentul a formulat la data de 30 octombrie 2013 şi precizări ale motivelor de recurs, cu aspecte de ordine publică referitoare la:
(i) inadmisibilitatea acţiunii, întrucât sesizarea instanţei s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 24/2008, atât timp cât cererea de verificare s-a făcut în baza Legii nr. 187/1999, abrogată prin O.U.G. nr. 24/2008; sesizarea s-a formulat prin cererea nr. C2. din 03 aprilie 2011 şi nu prin cererea nr. C1. din 25 ianuarie 2007, menţionată în acţiune, iar obiectul sesizării l-a constituit verificarea efectuării de poliţie politică şi nu constatarea calităţii de colaborator al securităţii;
(ii) excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.N.S.A.S., având în vedere că printre atribuţiile acestuia prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 24/2008 nu figurează şi posibilitatea ori atribuţia de a promova acţiuni în faţa instanţei, o astfel de prerogativă aparţinând Colegiului C.N.S.A.S., potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008;
(iii) omisiunea primei instanţe de a se pronunţa cu privire la cererea formulată de pârât, în temeiul art. 57 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în sensul chemării în judecată a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor pentru a preciza dacă sesizarea acestuia a vizat desfăşurarea de acţiuni de poliţie politică de către pârât sau stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa acestuia;
(iv) lipsa oricărei motivări a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a refuzului primei instanţe de a proceda la soluţionarea acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ.
În susţinerea recursului, au fost depuse de recurent declaraţiile în formă autentică ale numiţilor E.P., Z.F., V.I., Z.V. V.C., E.P., C.F., N.C., D.M.P., Raportul cu propunerea de recrutare ca informator a numitului V.V. din data de 25 februarie 1979, precum şi jurisprudenţa reprezentată de decizia nr. 1581 din 22 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Intimatul - reclamant C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă a solicitat, prin concluziile orale formulate în şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2013, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Asupra încălcării dreptului la apărare al recurentului-pârât.
Prin încheierea din data de 25 octombrie 2011, prima instanţă, în mod corect, a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 167 C. proc. civ., respingând motivat cererea pârâtului de prezentare a dosarului său de urmărit şi de audiere a trei martori în apărare. În acest sens, a fost verificată concludenta probelor solicitate, în raport de obiectul cauzei şi de definiţia dată noţiunii de „colaborator” al securităţii de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciindu-se că proba cu martori nu este concludentă soluţionării cauzei şi că înscrisurile relevante din dosarul de urmărit pot fi depuse la dosarul cauzei de către pârât, urmare a demersurilor proprii şi nu prin mijlocirea instanţei.
De asemenea, în mod legal, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., respingându-se cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de pârât la termenul de judecată din 17 ianuarie 2012.
Astfel, instanţa nu este obligată să acorde, în orice împrejurare, un nou termen de judecată, amânarea judecăţii cauzei constituind o simplă facultate prevăzută de lege.
Pârâtului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât cererea sa nu a fost motivată, sub aspectul existenţei unor motive temeinice, conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, anterior, pârâtul a mai beneficiat de un termen de judecată pentru lipsa de apărare, astfel că prima instanţă era îndreptăţită să refuze admiterea cererii.
În plus, instanţa a amânat pronunţarea în cauză, situaţie în care pârâtul nu a fost în niciun caz prejudiciat sub aspectul lipsei unei apărări corespunzătoare, deoarece avea posibilitatea de a formula concluzii scrise.
1.2. Asupra omisiunii primei instanţe de a pune în discuţia părţilor şi de a se pronunţa cu privire la cererea de introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor
Această cerere a fost formulată de pârât în cadrul întâmpinării, în temeiul art. 57 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., şi a fost justificată la acea dată de necesitatea unor precizări legate de obiectul sesizării adresate C.N.S.A.S, în sensul de a se stabili dacă aceasta a vizat calitatea de colaborator al Securităţii sau existenţa unor activităţi de poliţie politică, astfel cum prevede art. 8 din Legea nr. 341/2004.
Or aceste precizări au fost comunicate ulterior pârâtului de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, prin adresa nr. C2. din 03 aprilie 2011, în sensul că, prin cererea nr. C1. din 24 ianuarie 2007, s-a solicitat C.N.S.A.S verificarea pârâtului, sub aspectul desfăşurării de activităţi de poliţie politică.
În aceste condiţii, recurentul-pârât nu justifică interes în cererea sa de casare a sentinţei primei instanţe şi de trimitere a cauzei spre rejudecare, pe motivul omisiunii de a se pronunţa asupra cererii de introducere în cauză a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
1.3. Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în constatare promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Securităţii
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a respins motivat excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât, reţinând că în susţinerea acesteia se invocă argumente ce ţin de fondul cauzei.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată şi prin raportare la aspectele noi invocate de recurent în cadrul motivului de recurs de ordine publică, întrucât verificările iniţiate la cererea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, înregistrată la S.S.P.R. sub nr. C1. din 24 ianuarie 2007 şi la C.N.S.A.S sub nr. P320/07 din 25 ianuarie 2007, sub imperiul Legii nr. 187/1999 (în prezent abrogată), au fost legal continuate, în temeiul art. 3 lit. z) şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Prin urmare, sesizarea instanţei în vederea constatării existenţei calităţii de colaborator al securităţii a fost legală, verificările fiind efectuate de C.N.S.A.S cu respectarea procedurii instituite de art. 6-11 din O.U.G. nr. 24/2008.
1.4. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active
Critica recurentului în acest sens este neîntemeiată, având în vedere că verificările în ceea ce îl priveşte pe acesta au fost efectuate de Direcţia de Specialitate din cadrul C.N.S.A.S, în conformitate cu art. 6 şi urm. din O.U.G. nr. 24/2008, iar introducerea unei acţiunii în constatare a fost decisă de Colegiul C.N.S.A.S. potrivit art. 8 din acest act normativ.
În condiţiile în care C.N.S.A.S. are competenţa de efectua verificări, din oficiu sau la cererea persoanei îndreptăţite, acesta este şi titularul acţiunii în constatare promovată potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, fiind justificată astfel legitimarea procesuală activă a acestuia.
1.5. Cu privire la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii
Prima precizare care se impune este aceea că, deşi Nota de constatare din 04 decembrie 2008, întocmită de Direcţia Investigaţii a C.N.S.A.S. fără referiri la 10 note informative întocmite şi semnate olograf de către pârât cu numele conspirativ „M.D.”, precum şi la alte materiale cu conţinut informativ redactate în perioada recrutării şi colaborării acestuia cu organele de securitate, instanţa urmează a analiza exclusiv informaţiile transmise de pârât prin notele din 22 octombrie 1979 şi 06 mai 1981, în considerarea celor invocate de C.N.S.A.S. prin acţiune, acestea constituind actul de sesizare a instanţei.
În mod legal prima instanţă a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului V.V.
Astfel, la data de 27 februarie 1979, pârâtul a fost recrutat ca informator, pentru „a se realiza supravegherea informativă în rândul persoanelor care, sub influenţa unor cercuri reacţionare din străinătate şi în special a postului radio < E.L. > sunt pretabile să comită acţiuni de dezordine publică în vederea determinării autorităţilor să le aprobe plecarea în străinătate”.
În acest scop, pârâtul a semnat angajament olograf, preluând numele conspirativ „M.D.”.
Ulterior semnării angajamentului, pârâtul a desfăşurat activitate de colaborare prin furnizarea de informaţii, conţinutul informativ al notelor din 22 octombrie 1979 şi 06 mai 1981, invocate în susţinerea acţiunii în constatare, nefiind contestat.
Prima condiţie impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, aceea ca informaţiile furnizate să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, este îndeplinită în cauză, întrucât prin nota informativă din 22 octombrie 1979 pârâtul a semnalat un inginer care „posedă la domiciliu o întreagă documentaţie privind invenţia lui/.../pe care însă nu o brevetează deoarece intenţionează să plece din ţară, fiind dispus chiar să fugă peste frontieră”, iar prin nota informativă din 06 mai 1981 a încunoştinţat organele de securitate cu privire la o fostă colegă de şcoală care „a depus actele de plecare în S.U.A. şi pentru a fi sigură că obţine această aprobare, a aderat la o sectă religioasă”.
Pentru activitatea de colaborator desfăşurată, pârâtul a fost recompensat cu 500 RON în perioada 1979-1981.
A doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aceea ca informaţiile furnizate Securităţii să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, este îndeplinită în cauză, întrucât activitatea informativă desfăşurată de pârât a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative, precum: semnalarea acestora şi preluarea în urmărire şi supraveghere informativă, luarea în evidenţă a paşapoartelor rudelor, pentru a nu le permite plecarea în străinătate.
Toate aceste acţiuni au îngrădit dreptul la viaţă privată şi dreptul la liberă circulaţie prevăzute de art. 12 şi art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Apărările invocate de pârât în primă instanţă şi reiterate în recurs, în sensul că activitatea de colaborator a fost determinată de calitatea de urmărit a acestuia, nu vor fi reţinute, întrucât constatarea calităţii de colaborator al securităţii are loc în ipoteza îndeplinirii cumulative a celor două condiţii expres reglementate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Cauzele de exonerare sunt cele strict prevăzute de art. 2 lit. b) tezele a II-a şi a III-a din acest act normativ, printre care nu se regăsesc situaţiile invocate de pârât.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează sa dispună respingerea recursului declarat de pârâtul V.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul V.V. împotriva sentinţei civile nr. 444 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7242/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7244/2013. Contencios → |
|---|
