ICCJ. Decizia nr. 7258/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7258/2013
Dosar nr. 8712/2/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 8712/2/2011, reclamanta C.C.P.S.L., M., Marea Britanie - Sucursala Bucureşti a chemat în judecată pârâtele A.N.A.F. - Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi A.N.A.F. - D.G.F.P.M.B. - Serviciul Soluţionare Contestaţii solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea A.N.A.F. la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale formulate împotriva deciziei de impunere nr. I1. din 08 martie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. R1. din 08 martie 2011, acte prin care a fost respinsă la rambursare suma de 1.186.558 reprezentând TVA; obligarea A.N.A.F. la plata de penalităţi în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a dispoziţiilor instanţei; obligarea Preşedintelui A.N.A.F. la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în cazul neexecutării în 10 zile hotărârii instanţei, cu obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că prin decontul TVA nr. D1. din 24 septembrie 2010 aferent lunii august 2010 sucursala a optat pentru rambursarea sumei negative de TVA de 1.186.558 RON cumulată în perioada februarie 2006 - august 2010.
S-a mai arătat că în perioada 08 decembrie 2010 - 08 martie 2011 Sucursala a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale pentru perioada 28 februarie 2006 - 31 august 2010 privind soluţionarea decontului de TVA cu opţiune de rambursare prin care sucursala solicita organelor fiscale rambursarea sumei de 1.186.558 RON. În urma desfăşurării inspecţiei fiscale organele de control au încheiat raportul de inspecţie fiscală nr. R1. din 08 martie 2011 în baza cărui a fost emisă decizia de impunere din 08 martie 2011, conform cărora s-a respins TVA de rambursat în sumă de 1.186.558 RON.
La data de 07 aprilie 2011, reclamanta a formulat, în termen legal, contestaţie împotriva actelor fiscale dar deşi termenul de 45 de zile pentru soluţionarea contestaţiei fiscale prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. a expirat încă de la data de 23 mai 2011, societatea nu a primit un răspuns la contestaţia formulată.
La termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2012, reclamanta a comunicat instanţei că prin Decizia A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B. Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor din 19 decembrie 2011 a fost desfiinţată decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. I1. din 08 martie 2011 şi a invocat rămânerea fără obiect a capătului principal de cerere arătând că insistă în cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 80 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta C.C.P.S.L., M., Marea Britanie - Sucursala Bucureşti ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâta D.G.F.P.M.B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.789 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele.
La data de 07 aprilie 2011, reclamanta s-a adresat A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B. Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor cu o contestaţie împotriva actelor administrativ-fiscale R aportul de inspecţie fiscală nr. R1. din 08 martie 2011 şi decizia de impunere nr. I1. din 08 martie 2011, conform cărora s-a respins TVA de rambursat în sumă de 1.186.558 RON.
Având în vedere că pârâta a admis contestaţia formulată de reclamantă şi a desfiinţat decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. I1. din 08 martie 2011, atacată în prezenta cauză, instanţa a constatat că cererea de anulare a acesteia a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 alin. (1) raportat la art. 275 C. proc. civ. Curtea a admis-o, având în vedere că pârâta a emis decizia de soluţionare a contestaţiei la data de 19 decembrie 2011, după înregistrarea în instanţă a prezentei acţiuni.
Împotriva Sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs D.G.F.P.M.B., criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul promovat în prezenta cauză, recurenta A.N.A.F. critică hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de societatea reclamantă, în principal pe considerentul că D.G.F.P.M.B. nu ar fi pierdut procesul, ci acesta a rămas fără obiect, iar în subsidiar pe motiv că onorariul avocaţial ar fi fost disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei şi munca îndeplinită.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, organele fiscale au fost în culpă pentru nesoluţionarea contestaţiei fiscale formulată de reclamantă înăuntrul termenului legal.
Astfel, societatea reclamantă a înregistrat contestaţia fiscală la Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 la data de 7 aprilie 2011, astfel încât termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc. a expirat în data de 23 mai 2011.
Având în vedere că organele fiscale nu şi-au îndeplinit obligaţia de soluţionare în termenul legal, în data de 7 octombrie 2011, reclamanta a promovat prezenta acţiune în obligare a organelor fiscale să soluţioneze contestaţia fiscală.
În data de 10 ianuarie 2012, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B. a decis soluţionarea contestaţiei fiscale formulată de societate, emiţând Decizia nr. 581 din 19 decembrie 2011.
Culpa procesuală a pârâţilor rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâţilor, care a constat în nerezolvarea contestaţiei fiscale a reclamantei în termenul legal.
Culpa recurenţilor a fost dovedită, întrucât aceştia trebuiau să-şi ia toate diligenţele pentru a verifica stadiul contestaţiei fiscale formulată de reclamanta - intimată.
Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a constatat culpa procesuală a organelor fiscale şi a dispus obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată.
Mai mult decât atât, practica judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată şi în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul procesului, prestaţia ce i s-a cerut prin acţiune, căci prin comportarea sa l-a pus pe reclamant în situaţia de a sesiza instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte subsidiarul cererii de recurs referitor la diminuarea onorariului avocaţial, în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., cuantumul său reflectând pe deplin munca depusă de avocaţii societăţii intimate care nu presupune doar prezenţa în faţa instanţei de judecată la termenele stabilite de aceasta pentru soluţionarea cererii introductive ci şi activitatea de cercetare juridică, de pregătire a argumentelor şi a redactării acestora într-o formulă adecvată susţinerii cauzei de faţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P.M.B. împotriva sentinţei nr. 80 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7255/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 7285/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
