ICCJ. Decizia nr. 7295/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7295/2013
Dosar nr. 3252/2/2012
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.D., în contradictoriu cu I.N.M.L. „M.M.” Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă Oftalmologic Bucureşti, a solicitat obligarea acestora să elibereze în cel mai scurt timp posibil actele medicale corespunzătoare accidentului de circulaţie din 7 aprilie 2008.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4774 din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului vizează pretinsul refuz nejustificat al Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologie Bucureşti de a-l reexamina din punct de vedere medical (oftalmologic) şi de a-i elibera, pe baza consultaţiei, un act medical care să ateste care este în prezent starea sa de sănătate, ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 07 aprilie 2008.
De asemenea, cererea de chemare în judecată are ca obiect şi pretinsul refuz nejustificat al I.N.M.L. „M.M." de a efectua un nou raport de expertiză medico-legală în baza noilor acte medicale eliberate ca urmare a examinării de către medicul specialist.
Referitor la cele două solicitări, Curtea a reţinut că, astfel cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat al unei autorităţi de a elibera un act administrativ, de a efectua o operaţiune administrativă sau de a soluţiona o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege nu include şi situaţia examinării medicale a unui pacient care excede sferei operaţiunilor şi actelor administrative, fiind o activitate de specialitate specifică domeniului medical, finalizată prin stabilirea unui diagnostic şi prin eliberarea unui act medical în acest sens.
Se impune precizarea că reclamantul nu solicită eliberarea unor acte medicale preexistente referitoare la starea sa de sănătate, care s-ar afla în păstrarea pârâtului Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologie Bucureşti, ci solicită, în concret, obligarea pârâtului de a-l consulta, de a-i stabili un diagnostic şi de a elibera un act medical nou, ca urmare a acestei examinări.
Or, Curtea apreciază că activitatea medicală constând în consultarea şi diagnosticarea pacienţilor nu reprezintă o operaţiune administrativă supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ, fiind o activitate de specialitate ce ţine strict de domeniul medical şi care nu presupune existenţa unui raport juridic de drept administrativ între pacient şi medicul specialist.
Desigur, este posibil ca, în exercitarea atribuţiilor pur administrative (ex: activitatea de management) un spital să emită şi acte administrative dar în ceea ce priveşte activitatea de consultare şi diagnosticare a pacienţilor, spitalul, prin medicii din cadrul acestuia, nu acţionează în calitate de autoritate şi, pe cale de consecinţă, activitatea nu este generatoare de raporturi juridice administrative.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că această activitate medicală ar fi supusă controlului instanţei de contencios administrativ, în cazul de faţă nu s-ar putea reţine un refuz al pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă Oftalmologie Bucureşti de a-l examina, din punct de vedere medical, pe reclamant, având în vedere că acesta nu a probat în nici un fel faptul că s-ar fi prezentat la spital în vederea consultării şi că ar fi fost refuzat în acest sens.
În ceea ce priveşte pretinsul refuz al I.N.M.L. „M.M." de a efectua un nou raport de expertiză, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor legale incidente, efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală nu se poate realiza decât în condiţiile în care măsura este dispusă de organele judiciare care instrumentează cauza penală la care se referă reclamantul în cuprinsul acţiunii şi nu direct la cererea acestuia, aşa cum de altfel i s-a comunicat de Ministerul Sănătăţii prin adresa din 17 octombrie 2011 de la dosar.
Prin urmare, Curtea a constatat că solicitarea reclamantului, adresată direct I.N.M.L., de a efectua o nouă expertiză medico-legală excede cadrului legal care reglementează modul de organizare şi funcţionare a acestei instituţii, situaţie în care nu se poate reţine un refuz nejustificat în sarcina acestui pârât.
Se impune precizarea că, în măsura în care reclamantul apreciază că este necesar să fie efectuată o nouă expertiză medico-legală, are posibilitatea de a formula o astfel de solicitare în cadrul dosarului penal despre care face vorbire în cuprinsul acţiunii, organul judiciar care instrumentează cauza fiind în măsură să aprecieze dacă se impune această măsură.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.D. şi a invocat netemeinicia şi nelegalitatea acesteia.
În motivele de recurs, în ceea ce priveşte netemeinicia, s-a arătat că instanţa de fond nu a sesizat vinovăţia exclusivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologic Bucureşti care a refuzat în mod ferm să-l reexamineze pentru a constata evoluţia negativă (agravarea stării sănătăţii ambilor ochi).
După accidentul din 7 aprilie 2008 a fost examinat de un medic oftalmolog din cadrul acestui spital şi i s-a stabilit un diagnostic, iar cu acel act medical s-a prezentat la I.N.M.L. „M.M.”, care a emis un certificat medico-legal cu 7-8 zile îngrijiri medicale şi cu precizarea că dacă se va agrava situaţia medicală, reclamantul să poată reveni cu acte medicale corespunzătoare.
Nu s-a luat în considerare atitudinea pasivă a pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă Oftalmologic Bucureşti care nu a comunicat instanţei întâmpinare, iar din actele existente la dosar rezultă culpa exclusivă a Spitalului de Urgenţă Oftalmologic Bucureşti care avea obligaţia de a-l reexamina iar I.N.M.L. să întocmească un certificat medico-legal corespunzător aprecierii sănătăţii ambilor ochi.
Sub aspectul nelegalităţii, recurentul a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de pârâtul I.N.M.L. prin întâmpinare, iar instanţa avea posibilitatea conform C. proc. civ., să decline competenţa materială la o altă instanţă competentă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Intimatul I.N.M.L. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei cereri prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor să-i elibereze acte medicale corespunzătoare accidentului de circulaţie din data de 7 aprilie 2008, dar fără a indica temeiul de drept al cererii.
Însă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, chiar dacă nu a indicat expres temeiul de drept, reclamantul a considerat că refuzul celor doi pârâţi este unul nejustificat, iar instanţa de fond nu a apreciat ca fiind refuz nejustificat în speţă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a se putea adresa instanţei de contencios administrativ, persoana trebuie să dovedească:
- vătămarea sa într-un drept al său sau într-un interes legitim;
- această vătămare să fie produsă de o autoritate publică fie printr-un act administrativ;
- fie prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
Actul administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ poate fi un act administrativ, pur şi simplu sau un act administrativ asimilat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, „actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”, iar conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ: „Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal” .
Deşi recurentul critică soluţia instanţei de fond sub aspectul temeiniciei face referiri la refuzul Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologic Bucureşti, totuşi la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte refuzul acestuia de a emite acte medicale, refuzul nu poate fi dedus, aşa cum susţine recurentul-reclamant din întâmpinarea formulată de I.N.M.L. „M.M.” Bucureşti.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului privind considerarea atitudinii pasive a pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă Oftalmologic Bucureşti în raport de faptul că nu a depus întâmpinare în faţa instanţei de fond, deoarece nedepunerea întâmpinării nu poate conduce la această concluzie.
Sub aspectul criticilor de nelegalitate, se constată că este nefondată critica potrivit căreia instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de I.N.M.L. „M.M.” prin întâmpinare.
Într-adevăr, prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, I.N.M.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru că această instanţă publică nu avea ca atribuţie eliberarea de acte în vederea evaluării stării de sănătate.
Chiar dacă instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii, având în vedere că a fost invocată de pârât, recurentul-reclamant nu poate critica soluţia instanţei de fond sub acest aspect.
Criticile, tot de nelegalitate, invocate de recurent privind posibilitatea ca instanţa de fond să decline competenţa la o altă instanţă nu vor fi reţinute pentru că, instanţa de fond nu avea obligaţia de a invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţei, iar reclamantul sau pârâtul nu au invocat excepţia necompetenţei materiale pentru a se putea dispune, în cazul admiterii, declinarea competenţei în favoarea unei alte instanţe.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva sentinţei civile nr. 4774 din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7288/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 7299/2013. Contencios → |
|---|
