ICCJ. Decizia nr. 7301/2013. Contencios. Constatare aprobare tacită. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7301/2013
Dosar nr. 9666/2/2011
Şedinţa publică de la 15 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1318 din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul M.S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii prin Ministrul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Capătul principal al cererii formulate de reclamant vizează constatarea aprobării tacite a D.S.P.M.B./Ministerului Sănătăţii faţă de cererea pe care reclamantul le-a transmis-o prin recomandata cu confirmare de primire A1.
Instanţa a constatat, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, că procedura aprobării tacite se aplică tuturor autorizaţiilor emise de autorităţile administraţiei publice, deci inclusiv autorizaţiilor privind practicarea medicinii complementare/alternative, neexistând nici un motiv pentru excluderea acestora din sfera de aplicare a acestui act normativ, atâta timp cât legiuitorul nu a făcut-o în mod expres; că autorizaţiile în cauză se circumscriu şi definiţiei date autorizaţiilor de art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2003, acestea fiind autorizaţii prin care se permite solicitantului desfăşurarea unei anumite activităţi.
Astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la Ministerul Sănătăţii reclamantul a solicitat ca pârâta să dispună înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată - activităţi independente – medicină complementară/alternativă, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 118/2007, să i se aprobe înregistrarea cabinetului terapie alternativă/complementară, eliberarea documentului care certifică înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată - activităţi independente - medicină complementară/alternativă şi arata că aceeaşi cerere a depus-o şi la D.S.P.M.B.
Instanţa a mai reţinut că la data pronunţării hotărârii, ca şi la data la care reclamantul a adresat pârâtului Ministerul Sănătăţii cererea, Legea nr. 118/2007 nu are/nu avea emise norme de aplicare; că, deşi Ministerul Sănătăţii nu contestă dreptul reclamantului de a exercita aceste activităţi, nefiind emise norme de aplicare a Legii nr. 118/2007 nu există cadru legal pentru înregistrarea reclamantului ca persoană fizică autorizată şi înregistrarea cabinetului acestuia de medicină complementară, motiv pentru care tăcerea administraţiei (pârâţilor) nu poate fi interpretată ca fiind nejustificată, astfel încât capetele privind constatarea aprobării tacite sunt neîntemeiate; că celelalte capete de cerere, privind eliberarea necondiţionată a documentului care certifică înregistrarea reclamantului ca P.F.A. pentru activităţi independente medicină complementară/alternativă, respectiv documentul care certifică înregistrarea cabinetului de medicină complementară/alternativă, stabilirea datei aprobării tacite şi stabilirea unui termen pentru eliberarea documentelor, sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că acestea sunt accesorii capătului de cerere privind aprobarea tacită.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină locul documentelor respective până la eliberarea acestora, Curtea a reţinut că, în materia contenciosului administrativ, obiectul cererii cu care poate fi învestită instanţa de contencios trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanţa neputând substitui prin hotărârea sa documentaţia indicată de reclamant la pct. 3 din cerere, iar a interpreta în sens contrar înseamnă ca instanţa să se substituie legiuitorului, să îşi depăşească limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti „creând dreptul”.
S-a mai reţinut şi faptul că spe ţ a prezentă se deosebe ş te de litigiul solu ţ ionat prin sentin ţ a civila nr. 2638 din 01 iunie 2010 pronun ţ ată de Curtea de Apel Bucure ş ti în Dosarul nr. 10981/2/2009, invocată de reclamant, precum şi faptul că nici decizia nr. 461/2009 pronun ţ ată de Curtea de Apel Ploie ş ti nu are relevanţă în raport cu prezentul litigiu, deoarece litigiul respectiv avea un obiect diferit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant, întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.
Conform art. 11 din O.U.G. nr. 27/2003: (1) „ Dacă instanţa constată existenţa răspunsului autorităţii administraţiei publice sau, după caz, a notificării transmise potrivit art. 6 alin. (4), purtând data poştei de la locul de expediere a corespondenţei sau data la care solicitantul a luat cunoştinţă de răspuns, anterioare expirării termenului legal pentru emiterea autorizaţiei, respinge cererea reclamantului.
(2) În cazul în care instanţa constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă privind aprobarea tacită, pronunţă o hotărâre prin care obligă autoritatea administraţiei publice să elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfăşoare o anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.
(3) Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt irevocabile.”
Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul M.S.A. nu s-a conformat condiţiei specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că hotărârile judecătoreşti care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.
Cum sentinţa civilă nr. 1318 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul M.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1318 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7299/2013. Contencios | CSJ. Decizia nr. 7307/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
