ICCJ. Decizia nr. 7318/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7318/2013
Dosar nr. 9006/2/2011
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaţilor, îmbunătăţirea Legii nr. 263/2010, în sensul eliminării unor dispoziţii care produc un tratament discriminatoriu pensionarilor.
În motivarea cererii, reclamantul a expus pe larg motivele care, în opinia sa, conturează concluzia încălcării mai multor dispoziţii constituţionale prin modalitatea concreta de edictare a textelor Legii nr. 263/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1787 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâta Camera Deputaţilor prin întâmpinare şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.S. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că legile nu sunt acte administrative, iar controlul acestora nu poate avea loc decât pe calea contenciosului constituţional, conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Împotriva sentinţei civile nr. 1787 din 13 martie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul D.S., solicitând casarea acesteia.
În motivarea cererii de recurs, s-au reluat motivele de nelegalitate privind Legea nr. 263/2010 şi s-a criticat soluţia de respingere a acţiunii cu motivarea că legea nu reprezintă act administrativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat.
Astfel, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, în sensul legii, contenciosul administrativ reprezintă „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor in care cel puţin una din părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termen legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”
Astfel, una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii directe în contencios administrativ este şi cea privind natura actului a cărui legalitate se contestă, şi anume cea de act administrativ tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2, alin. (1). lit. c) şi art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004.
Actul administrativ este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)”.
Or, în speţă, recurentul-reclamant a supus examinării instanţei de contencios administrativ o lege, şi anume Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice .
Legea este actul normativ, format din norme juridice, învestite cu forţă juridică inferioară constituţiei însă superioară celorlalte norme juridice şi care reglementează relaţii sociale ce decurg din valorile sociale fundamentale.
Legea reprezintă izvorul de drept de cea mai înaltă forţă juridică, adoptat de către organul legislativ suprem - Parlamentul.
Conformitatea legii raportat la dispoziţiile constituţionale, dispoziţiile tratatelor şi pactelor internaţionale la care România este parte, nu poate fi analizată decât de către de instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 146 din Constituţia României, cadrul de exercitare al acestui control exclusiv fiind reprezentat de Legea nr. 47/1992.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că actul dedus judecăţii, Legea nr. 263/2010, nu poate face obiectul contenciosului administrativ, respingând acţiunea ca inadmisibilă
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva sentinţei civile nr. 1787 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7317/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7320/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
