ICCJ. Decizia nr. 7327/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7327/2013
Dosar nr. 9041/231/2011
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamanta O.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea „S.H.” şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea la emiterea avizului necesar ridicării actului de studii şi eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept, din cadrul Universităţii S.H. - Bucureşti, în perioada 2006-2009, susţinând şi promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată în acest sens adeverinţa nr. A1. din 09 iulie 2009 ce atestă Titlul de Licenţiat în Drept şi că, în aceste condiţii, are dreptul la eliberarea diplomei de licenţă precum şi a suplimentului la acestea.
La rândul său, pârâta Universitatea „S.H.” - Bucureşti a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamantului, acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere.
A arătat pârâta că şi-a îndeplinit obligaţiile legale de a emite adeverinţa de studiu pentru reclamant şi efectuarea de demersuri către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor pentru anul 2009, acesta având obligaţia de a proceda în consecinţă, în condiţiile în care adeverinţa de licenţiat a reclamantului există, nu a fost revocată sau anulată în vreun mod, de către instanţele de judecată şi se bucură de prezumţia de legalitate.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat respingerea acţiunii, invocând excepţia lipsei procedurii prealabile; lipsa de obiect raportat la faptul că a avizat achiziţionarea de formulare tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenţilor din promoţiile 2008, 2009 şi 2010; a mai susţinut că acţiunea este neîntemeiată în condiţiile în care reclamantul a urmat o formă de învăţământ/program pentru care universitatea pârâtă nu deţinea acreditare/autorizare.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea căreia a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, a admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei Universitatea S.H. şi a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă obţinute în urma susţinerii examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009 a Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, specializarea Drept; a admis în parte cererea de chemare în garanţie; a obligat chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că reclamanta a urmat cursurile organizate de pârâtă şi a promovat examenul de licenţă, motiv pentru care este îndreptăţită să i se elibereze diploma de licenţă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Recurentul a argumentat că a aprobat numai eliberarea numărului de tipizate de diplome de licenţă pentru absolvenţii specializărilor acreditate, că pârâta Universitatea S.H. a gestionat necorespunzător tipizatele şi că instanţa de judecată l-a obligat în mod nelegal să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă unor persoane care nu au urmat studii universitare la specializări autorizate sau acreditate conform legii.
A criticat admiterea cererii de chemare în garanţie în condiţiile în care între recurent şi pârâta Universitatea S.H. nu există un raport juridic corespunzător.
A mai susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile legale şi a apreciat în mod eronat că o metodologie a unei persoane juridice de drept privat, în speţă Metodologia organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea „S.H.” şi înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, este superioară legilor şi hotărârilor de guvern cu incidenţă în domeniul organizării şi funcţionării învăţământului superior.
A susţinut că formele de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă trebuiau să parcurgă procedura de evaluare şi acreditare, iar, în speţă, specializarea urmată de către reclamantă a fost organizată şi desfăşurată fără urmarea acestei proceduri.
Ca urmare, studiile urmate în afara cadrului legal sunt nule şi nu pot avea ca rezultat obţinerea unei diplome valabile, recurentul neputând fi obligat, în aceste condiţii, la eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licenţă.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., faţă de care va admite recursul şi va casa sentinţa instanţei de fond.
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, esenţialmente, la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la aceasta, către reclamantă, absolventă a unui examen de licenţă.
Nu are relevanţă, în speţă, calitatea de pârât sau chemat în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, întrucât finalitatea acţiunii o reprezintă realizarea obligaţiei asumate de către pârâta Universitatea „S.H.” privind eliberarea diplomei de licenţă a reclamantei, obligaţie asumată de aceasta în mod direct prin contractele de studii încheiate cu aceasta şi care constituie, în esenţă, temeiul juridic al acţiunii.
Pârâta Universitatea „S.H.” Bucureşti poate fi încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiţie orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamante) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ. Această reglementare prevedea că, la nivel naţional, autonomia universitară se manifestă prin relaţia directă a rectorului instituţiei de învăţământ superior cu Ministerul Educaţiei care, printre altele, avea competenţa de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului şi de a-l suspenda din funcţie.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, iar unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
Potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În mod evident, Universitatea „S.H.” din Bucureşti este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
Astfel, în speţa de faţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menţionează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.”
Pentru stabilirea competenţei materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat anterior, iar, având în vedere rangul instituţiei pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluţioneze, pe fond, acest litigiu.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei competente, Tribunalul Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 169 din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7321/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7333/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
