ICCJ. Decizia nr. 7333/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7333/2013
Dosar nr. 12112/2/2010
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4946 din 7 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul P.M. şi, în consecinţă, a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că în speţă este întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Astfel, din documentele depuse în dosar reiese în mod cert faptul că pârâtul a avut „calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989”, deţinând gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Argeş, Serviciul 1, calitate în care a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Astfel, măsurile propuse/adoptate de pârât, precum încadrarea informativă a unor persoane suspecte de intenţii evazioniste, sau pentru că erau „descendenţi legionari semnalaţi cu manifestări necorespunzătoare”, respectiv semnalaţi „cu relaţii de natură suspectă cu cetăţeni străini şi comentarii necorespunzătoare”, dirijarea unor surse informative care să pătrundă în intimitatea celor urmăriţi, urmate de avertizarea persoanelor în cauză, dovedesc un mecanism specific de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi o grevare a dreptului la viaţă privată, consacrat legislativ în epocă în art. 17 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia „Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale”.
Împotriva sentinţei nr. 4946 din 7 septembrie 2011 a declarat recurs pârâtul P.M., susţinând că hotărârea este netemeinică şi nelegală, cu precizarea că va depune motivele de recurs printr-o cerere separată, fără însă a depune acest memoriu până la data fixată pentru judecata cererii de recurs.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de această instanţă din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente.
Art. 302¹ din C. proc. civ. arată că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Ca regulă, potrivit dispoziţiilor art. 301 din C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”, iar, potrivit art. 303 alin. (1), „recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.”
Or, din examinarea înscrisurilor depuse, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a motivat recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 4946 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Deşi cererea prin care se declară calea de atac conţine menţiunea că motivele de recurs vor fi dezvoltate într-un memoriu separat, recurentul nu a depus dezvoltarea motivelor de recurs până la data fixată pentru judecată.
În cauză nu s-a constatat existenţa unor motive de recurs de ordine publică şi nici nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.
Art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Astfel fiind, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) şi ale art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul P.M. împotriva sentinţei civile nr. 4946 din 7 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7327/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 7335/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
