ICCJ. Decizia nr. 7339/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7339/2013
Dosar nr. 67/54/2012
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.D. a chemat în judecată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemulţumit fiind de răspunsul primit prin adresa nr. 10/B din 05 decembrie 2011 la cererea sa adresată acestei instanţe de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că instanţa supremă i-a obstrucţionat ultima cale de atac privind recursul extraordinar declarat împotriva deciziei penale nr. 341 din 09 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 23684/215/2010, demers pe care l-a iniţiat la data de 24 martie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 299 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul S.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul contestat, respectiv adresa nr. 10B/05 decembrie 2011 emisă de Î.C.C.J. prin care s-au comunicat reclamantului răspunsuri la memoriul (recursul extraordinar) înaintat acestei instanţe la data de 24 martie 2011 cu privire la decizia penală nr. 341 din 09 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în Dosarul nr. 23684/215/2010, nu este un act administrativ în sensul dispoziţiilor legii mai sus arătate, astfel ca nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţa civilă nr. 299 din 3 aprilie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul S.D., solicitând casarea acesteia.
În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond era obligată a face calificarea corectă a actului contestat şi încadrarea acţiunii, şi, în consecinţă, în condiţiile în care constata că actul nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să o direcţioneze cererea către instanţa competentă.
Recurentul a mai susţinut că dispoziţiile art. 1, art. 8, art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost greşit interpretate de către prima instanţă, că răspunsul Î.C.C.J. a fost primit după 9 luni şi alte investigaţii, reprezentând o obstrucţionare a acţiunii în recurs, în înţelesul şi interpretarea legii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat.
Astfel, reclamantul a supus examinării instanţei de judecată adresa nr. 10B/05 decembrie 2011, prin care Î.C.C.J. face cunoscut reclamantului, ca răspuns la memoriul adresat la 25 martie 2011, faptul că împotriva hotărârilor definitive prin care au fost soluţionate plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de trimitere în judecată, dispoziţiile procedurale penale nu prevăd posibilitatea exercitării căii de atac extraordinare a revizuirii, însă daca stăruie în formularea cererii de revizuire, aceasta trebuie adresată personal, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen., procurorului de la parchetul instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, în sensul legii, contenciosul administrativ reprezintă „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor in care cel puţin una din părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termen legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Astfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii directe în contencios administrativ este şi cea privind natura actului a cărui legalitate se contestă, şi anume cea de act administrativ tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2, alin. (1). lit. c) şi art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004.
Textul de lege defineşte actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Acelaşi text de lege asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Înalta Curte constată că, în speţă, adresa supusă cenzurii instanţei de contencios administrativ nu îndeplineşte nici una dintre condiţiile impuse de lege pentru a fi calificată ca act administrativ, motiv pentru care în mod corect acţiunea reclamantului-recurent a fost respinsă de către instanţa de fond.
Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului privind pasivitatea judecătorului fondului, care ar fi trebuit, în opinia recurentului-reclamant, constatând că actul nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să trimită cauza spre soluţionare altei secţii sau instanţe.
Astfel, în virtutea principiului disponibilităţii, instanţa de judecată este ţinută de temeiul de drept invocat de către părţi şi de cadrul procesual conturat de acestea prin cererea de chemare în judecată.
Or, se constată că, prin cererea sa, recurentul-reclamant a ales să se adreseze instanţei de contencios administrativ, invocând ulterior, în precizările de acţiune depuse, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi aducând argumente în sensul calităţii sale de persoană vătămată în sensul dat de art. 2 alin. (1) pct. a) din acelaşi act normativ.
În aceste condiţii, în mod corect s-a considerat instanţa de fond legal şi exclusiv învestită şi, procedând în cadrul conturat de dispoziţiile legale invocate de către reclamant, raportat la acestea, a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva sentinţei civile nr. 299 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7335/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 7340/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
