ICCJ. Decizia nr. 7403/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7403/2013
Dosar nr. 81/43/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2011 pe rolul Curţii de Apel Mureş, reclamanta C.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea pârâtului la emiterea, în completarea şi modificarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1607 din 18 iunie 2010, a unui nou ordin care, în plus, să conţină următoarele dispoziţii:
a ) la art. I, după pct. 7, să se introducă pct. 8 cu următorul conţinut:
„8. pentru perioada 2003 - 2008 beneficiază de compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate; pentru perioada 2007 - 2008 beneficiază de prime de concediu; pentru perioada 2003 - 2009 beneficiază de premii (premiul anual şi premiul de 2%)”;
b ) după Art. II, să se introducă Art. III, cu următorul conţinut:
„III. Drepturile enumerate la Art. I vor fi actualizate cu rata inflaţiei, calculată începând cu data de 5 iunie 2003 şi până la plata integrală a acestor drepturi”;
c ) Art. II din Ordin va deveni art. III.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, datorită unei urmăriri penale abuzive, constatată prin Sentinţa penală nr. 1380 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 241 din 24 martie 2010 a aceleiaşi instanţe, a fost lipsită aproape 7 ani de toate drepturile ce i se cuveneau în calitate de magistrat. După începerea urmăririi penale la data de 5 iunie 2003, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1683/C din 18 iunie 2003, s-a dispus suspendarea sa din funcţie, începând cu data de 5 iunie 2003, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti menţionate.
De asemenea, se arată că, la data de 19 decembrie 2003, s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar prin Sentinţele nr. 360 din 13 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (definitivă prin Decizia penală nr. 122 din 27 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi Sentinţa penală nr. 1380 din 15 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (definitivă prin Decizia penală nr. 241 din 24 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), s-a dispus achitarea sa pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 370 din 31 martie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii a constatat încetarea suspendării reclamantei din funcţie, precum şi faptul că perioada suspendării constituie vechime în magistratură.
Reclamanta arată că a solicitat Ministerului Justiţiei plata în cuantum actualizat, până la data efectivă a plăţii, a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsită în perioada 5 iunie 2003 - 30 martie 2010, anexând calculul efectuat de Tribunalul Mureş.
Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1607 din 18 iunie 2010 i-au fost acordate doar parţial drepturile salariale de care a fost lipsită, fără ca în acest ordin să fie incluse compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru perioada 2003 - 2008, primele de concediu pentru perioada 2007 - 2008, premiile (premiul anual şi premiul de 2%) pentru perioada 2003 - 2009 şi actualizarea tuturor drepturilor, cu rata inflaţiei, calculată de la data de 5 iunie 2003 şi până la plata efectivă a acestor drepturi.
Reclamanta a arătat că pârâtul Ministerului Justiţiei a răspuns la plângerea prealabilă printr-un refuz de a emite un nou ordin, concretizat în Adresa nr. 75974, 49858/2010.
Referitor la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate în perioada 2003 - 2008, reclamanta arată că, în perioada indicată, nu a beneficiat de concediu de odihnă din motive mai presus de voinţa sa, iar compensarea în bani reprezintă îndeplinirea obligaţiei ordonatorilor de credite. În acest sens, reclamanta invocă dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ale art. 998 C. civ., ale art. 2 alin. (1) şi art. 7 alin. (2) din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005, precum şi Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. Se arată că dreptul la concediu i-a fost recunoscut expres de către minister şi Curtea de Apel, prin acordarea, în anul 2010, a concediului de odihnă pentru anul 2009, cu plata sumei aferente perioadei de concediu şi a primei de concediu, precum şi prin adresa Ministerului Justiţiei nr. 63635/2010, referitoare la cuprinderea în buget a sumei reprezentând compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru anii 2003 - 2008.
Referitor la primele de concediu pentru perioada 2007 - 2008, reclamanta arată că acest drept este prevăzut de art. 6 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 325/2005, începând cu anul 2007, fiind plătită anual şi cumulat cu indemnizaţia de concediu, astfel că, imposibilitatea plecării efective în concediu, din motive ce nu îi sunt imputabile, nu poate anihila efectele normei speciale.
Referitor la premiile aferente perioadei 2003 - 2009, reclamanta invocă dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 50/1996 şi arată că, în suma ce i-a fost virată la data de 13 iulie 2010, au fost incluse şi premiul anual pentru perioada 2003 - 2009 şi compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anul 2003, prin această plată recunoscându-se dreptul la compensare.
Referitor la actualizarea drepturilor cu rata inflaţiei, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, arătând că repararea prejudiciului are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar textul de lege prevede că judecătorul este repus în situaţia anterioară, urmărindu-se asigurarea restabilirii situaţiei anterioare a victimei prejudiciului.
2. Strămutarea judecării cauzei
Prin Încheierea nr. 2484 din 3 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Braşov.
După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta a formulat precizare de acţiune prin care a indicat ca pârât şi pe ministrul justiţiei.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 210/F din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei C.A., reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1607/C/2010 au fost stabilite, în privinţa doamnei judecător C.A., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Mureş, începând cu data de 5 iunie 2003 şi până la data de 31 decembrie 2009, pe perioade de timp, indemnizaţia de încadrare brută lunară corespunzătoare unui coeficient de multiplicare, majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în funcţia de judecător, sporul de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru titlu ştiinţific de doctor, începând cu data de 12 martie 2007 şi un spor de vechime de 20% calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru tranşa de vechime în muncă de la 15 la 20 de ani, iar începând cu data de 12 noiembrie 2009, un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Prin acelaşi ordin, s-a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, reclamanta, judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Mureş, se reîncadrează în această funcţie şi beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 9.928 RON, un spor de 15% calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, corespunzătoare timpului lucrat în aceste condiţii, în sumă de 1.489 RON, un cuantum al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru asigurarea confidenţialităţii de 1.304 RON şi o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu de 931 RON care să acopere diferenţa în raport de drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, pentru funcţia deţinută, pentru luna decembrie 2009.
După luarea la cunoştinţă a conţinutului acestui ordin, reclamanta a solicitat pârâţilor să procedeze la emiterea unui nou ordin în completarea şi modificarea primului, ordin care să cuprindă şi compensarea în bani, pentru anii 2003 - 2008, a concediilor de odihnă neefectuate, prima de concediu pentru perioada 2007 - 2008, premii (anual şi de 2%) pentru perioada 2003 - 2009, precum şi menţiunea ca drepturile enumerate la art I să fie actualizate cu rata inflaţiei.
Răspunsul Ministerului Justiţiei a fost în sensul că nu pot fi soluţionate favorabil cererile reclamantei privind compensarea concediului de odihnă, calculul drepturilor salariale restante, sporul de vechime (până la data de 11 martie 2007), sporul anticorupţie 30 - 40% (până la 31 martie 2006), sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică (până la 12 noiembrie 2009), sporul de confidenţialitate (până la 12 noiembrie 2009) şi altele în absenţa unui titlu executoriu, iar în situaţia existenţei unor astfel de titluri, plata se va efectua eşalonat, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009.
Astfel, răspunsul MJ priveşte toate drepturile salariale ce ar putea fi solicitate de reclamantă, prezenta cauză raportându-se însă doar la compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate, prime de concediu, premiu anual şi premiul de 2%.
În condiţiile în care reclamanta a precizat în mod expres că doreşte emiterea unui noi ordin de modificare şi completare a Ordinului nr. 1607/C/2010 ca urmare a refuzului nejustificat al pârâţilor de a proceda în acest sens, instanţa a analizat dacă în cauză este vorba despre un refuz nejustificat.
Raportat la actele care au stat la baza emiterii ordinului contestat şi având în vedere dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost emis, instanţa a reţinut că ordinul are ca obiect reîncadrarea în funcţie şi reglementează situaţia drepturilor salariale de care beneficiază reclamanta pe perioada suspendării din funcţie şi la data reîncadrării, ordinul neavând rolul de a statua şi asupra altor drepturi salariale ce nu au caracter lunar.
Ministerul Justiţiei a înţeles să reglementeze separat, nu pe calea unui ordin de reîncadrare în funcţie, situaţia compensării în bani a concediilor de odihnă, primelor de concediu şi a premiilor, respectiv pe filă de buget, alături de cele stabilite prin Ordinul nr. 1607/2010, modalitatea în care Ministerul Justiţiei a dispus în legătură cu aceste drepturi salariale, prin dispoziţii separate de ordinul în discuţie, nefăcând obiectul prezentei cauze. Astfel, este evident că, prin ordinul contestat, Ministerul Justiţiei a stabilit doar drepturile salariale lunare necesare pentru stabilirea indemnizaţiei lunare şi mai ales necesare în vederea reîncadrării reclamantei. Dacă nu s-ar fi procedat la stabilirea pe perioade, raportat la dispoziţiile legale în materie în vigoare, a indemnizaţiei brute lunare şi a sporurilor lunare, nu ar fi putut fi stabilită indemnizaţia brută lunară şi sporurile lunare aferente la momentul reîncadrării reclamantei.
Reclamanta nu a precizat temeiul legal în baza căruia drepturile solicitate ar trebui să fie stabilite prin Ordinul nr. 1607/2010.
Ordinul nr. 1607/2010 nu are rolul de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă pe perioada suspendării acesteia din funcţie, ci doar de reîncadrare în funcţie şi stabilire a drepturilor salariale lunare.
A reţinut instanţa că nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă obligaţia Ministerului Justiţiei ca, prin ordinul de reîncadrare în funcţie, să stabilească toate drepturile salariale de care reclamanta pretinde că ar fi trebuit să beneficieze în urma constatării că perioada suspendării din funcţie constituie vechime în magistratură.
În concluzie, Curtea de apel a constatat că drepturile salariale constând în compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate, prime de concedii, premii anuale şi de 2% nu pot constitui obiectul unui ordin al ministrului justiţiei de stabilire a drepturilor salariale lunare şi de reîncadrare în funcţie, aşa încât instanţa a respins acest capăt de cerere.
Cu referire la solicitarea de actualizare a sumelor, instanţa a reţinut că este lipsită de temei legal, fără a exista un calcul al sumei totale, pe calea aceluiaşi ordin, în condiţiile în care ordinul contestat are ca obiect stabilirea doar a drepturilor salariale lunare de care beneficiază reclamanta pe perioada suspendării din funcţie şi începând cu data reîncadrării în funcţie, fără a se dispune plata acestora.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 210/F din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta C.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate în raport de motivele enunţate, susţinând, în esenţă, că:
4.1. Instanţa de fond a stabilit greşit natura actului atacat; Ordinul Ministerul Justiţiei nr. 1607 din 11 iunie 2010 nu este un ordin de reîncadrare în funcţie, câtă vreme ministrul justiţiei nu are competenţă în materie, reîncadrarea fiind dispusă anterior, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 370 din 31 martie 2010, în temeiul art. 63 alin. (2) şi 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată; în realitate, ordinul în discuţie reprezintă titlul pe baza căruia s-a făcut plata parţială a drepturilor salariale de care a fost lipsită în perioada în care a fost suspendată din funcţie;
4.2. Teza potrivit căreia ordinul nu a avut rolul de a statua şi asupra drepturilor salariale care nu au caracter lunar nu are suport legal; instanţa nu a indicat nici un text de lege care să-i susţină concluzia; de altfel, cu privire la celelalte drepturi salariale (care nu se plătesc lunar) nu s-a mai emis un alt act şi, ca urmare, nu a fost realizată o altă plată.
4.3. Sumele care se solicită a fi incluse în ordin sunt legal datorate; recurenta a detaliat pe fiecare categorie de drepturi pretinse care este temeiul legal, precizând că a fost indicat şi în acţiunea judiciară, invocând totodată şi jurisprudenţă cu privire la cererea de actualizare a sumelor.
5. Apărările Ministerului Justiţiei
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 noiembrie 2013, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimatul a arătat că recurenta a fost reîncadrată în funcţia de judecător, ca urmare a încetării suspendării, în temeiul Hotărârilor CSM nr. 370 şi 371 din 31 martie 2010, aşa încât prin OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 nu pot fi stabilite decât drepturile salariale aferente funcţiei de judecător cu grad de curte de apel, pe care aceasta o deţine şi de care a fost lipsită pe perioada suspendării. Plata altor drepturi salariale a format obiectul unei acţiuni separate în justiţie, soluţionată de Tribunalul Constanţa prin Sentinţa civilă nr. 4058/2011, irevocabilă, fără a se reţine vreo obligaţie în sarcina ministerului în legătură cu ordinul menţionat.
De asemenea, intimatul şi-a însuşit considerentul primei instanţe referitor la lipsa de temei legal pentru cererea de obligare a sa la completarea ordinului cu alte sume de natura celor indicate în acţiune.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, a concluziilor scrise depuse de recurentă în şedinţa de dezbateri asupra recursului, precum şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Curtea de apel a fost legal învestită să se pronunţe asupra refuzului intimaţilor de a emite un act administrativ prin care să i se acorde reclamantei, suplimentar faţă de drepturile salariale stabilite prin OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2011:
a) compensarea în bani a concediilor de odihnă pentru perioada 2003 - 2008;
b) primele de concediu pentru perioada 2007 - 2008;
c) premiile (premiul anual şi premiul de 2%) pentru perioada 2003 - 2009;
d) actualizarea tuturor drepturilor, cu rata inflaţiei, calculată de la data de 5 iunie 2003 şi până la plata efectivă a acestor drepturi.
Pe baza considerentelor expuse pe larg la pct. 3 al acestei decizii, prima instanţă a ajuns la concluzia că refuzul exprimat de Ministerul Justiţiei prin Adresa nr. 75974, 49858 din 3 septembrie 2010 este justificat.
Premisele care au stat la baza acestei concluzii sunt greşite.
Astfel, în acord cu cele arătate de recurenta C.A. în critica de la pct. 4.1., Înalta Curte constată, mai întâi, că raţionamentul judecătorului fondului a pornit de la ideea că OMJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 ar reprezenta un ordin de reîncadrare în funcţie.
Or, această teză nu are suport nici în drept şi nici în fapt.
Potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (2) şi 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, competenţa de a dispune suspendarea din funcţie şi reîncadrarea, ca urmare a încetării suspendării, aparţine Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu ministrului justiţiei.
În temeiul acestor prevederi legale, prin Hotărârea CSM nr. 370 din 31 martie 2010 s-a constatat încetarea suspendării din funcţie a recurentei-reclamante iar prin Hotărârea CSM nr. 371/31 martie 2010 a fost detaşată de la Tribunalul Mureş la Curtea de Apel Târgu Mureş, aceasta reluându-şi efectiv atribuţiile de magistrat de la data emiterii celor două hotărâri: 31 martie 2010. Ca urmare, începând cu acest moment i s-au plătit drepturile salariale aferente funcţiei exercitate.
În acest context, în mod evident, ordinul în discuţie, emis după câteva luni, nu poate avea natura juridică a unui act de reîncadrare în funcţie, ci reprezintă un act administrativ prin care au fost cuantificate drepturile de natură salarială cuvenite pentru perioada 5 iunie 2003 - 30 martie 2010, în care C.A. a fost suspendată din funcţie, urmare derulării unor proceduri penale finalizate cu achitarea sa.
Acest act administrativ a fost executat la data de 10 iulie 2010, plata fiind făcută de Curtea de Apel Târgu Mureş în baza filei de buget, aprobată de ordonatorul principal de credite (conform adresei nr. 63635/2010 a Ministerul Justiţiei, fila 80, dosar fond, confirmată de recurentă).
La acest punct Înalta Curte remarcă - după cum bine a punctat recurenta în concluziile scrise - unitatea de abordare a părţilor litigante, pentru că şi Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, a arătat că reîncadrarea în funcţie a recurentei s-a realizat anterior de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin ordinul analizat stabilindu-se numai drepturile băneşti de natură salarială cuvenite pentru perioada suspendării din funcţie.
Contrar primei instanţe, Înalta Curte observă că intimaţii-pârâţi nu au mai emis vreun alt act administrativ prin care să stabilească alte drepturi salariale, care nu au caracter „lunar”, de natura celor invocate în acţiunea judiciară.
De altfel, întreaga construcţie juridică potrivit căreia prin Ordinul MJ nr. 1607/C din 11 iunie 2010 s-ar fi stabilit doar sumele utile pentru determinarea salariului „pe perioada suspendării şi a reluării activităţii”, urmând ca în legătură cu celelalte drepturi salariale să se emită „dispoziţii separate de ordinul în discuţie”, este lipsită de consistenţă pentru că ignoră refuzul acordării acestor drepturi exprimat cu claritate de intimatul Ministerul Justiţiei prin adresa menţionată în debutul acestor considerente, care reprezintă tocmai obiectul acestui demers judiciar.
În fine, nu poate fi primită nici apărarea intimatului Ministerul Justiţiei din întâmpinare, referitoare la dezlegările din litigiul purtat anterior între părţi, soluţionat irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 4058 din 25 iulie 2011 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, întrucât în acea cauză s-au tranşat chestiuni care privesc alte drepturi salariale (respectiv diferite categorii de sporuri pretinse pentru perioada suspendării din funcţie).
7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul legal al acesteia
Pentru considerentele expuse la punctul anterior, văzând că acţiunea a fost respinsă fără a fi cercetate pe fond motivele pentru care reclamanta a apreciat ca fiind nejustificat refuzul exprimat de pârâţi, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) - (3) şi (5), precum şi art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.A. împotriva Sentinţei civile nr. 210/F din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7400/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7287/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
