ICCJ. Decizia nr. 7419/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Despăgubire. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7419/2013

Dosar nr. 15887/3/2012

Şedinţa de la 22 noiembrie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „P.T.” SRL a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.038.549,58 RON, pierdere efectivă ca urmare a anulării Contractelor de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31 ianuarie 2003, nr. 2981/ARBDD din 31 ianuarie 2003 şi nr. 2982/ARBDD din 31 ianuarie 2003, a sumei de 46.231.996,78 RON - beneficiu nerealizat şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de concesionar, a încheiat cu Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, în calitate de concedent, prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, Contractele de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31 ianuarie 2003, nr. 2981/ARBDD din 31 ianuarie 2003 şi nr. 2982/ARBDD din 31 ianuarie 2003, reziliate prin Sentinţa civilă nr. 3089 din 24 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Reclamanta a convocat pârâţii la conciliere, însă aceştia nu s-au prezentat, sens în care a fost încheiat Procesul-verbal din data de 7 noiembrie 2011. Referitor la temeinicia cererii, reclamanta a invocat aspecte referitoare la fapta ilicită a pârâţilor constând în neexecutarea culpabilă a contractelor de concesiune, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel în sentinţa de reziliere a contractelor, la prejudiciul produs, constând în pierderea efectivă, respectiv costurile generate de derularea contractelor, şi beneficiul nerealizat. Totodată, reclamanta a invocat argumente în susţinerea existenţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi în dovedirea vinovăţiei pârâţilor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 3807 din 4 iulie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, următoarele:

Reclamanta, în calitate de concesionar, a încheiat cu Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, în calitate de concedent, prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, contractele de concesiune menţionate în cererea de chemare în judecată, având ca obiect activitatea de valorificare a resurselor piscicole din domeniul public de interes naţional aflate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, în zonele nr. 21 nr. 25 şi nr. 24. Aceste contracte au fost reziliate prin Sentinţa civilă nr. 3089 din 24 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cele trei contracte de concesiune au fost încheiate în temeiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, care a fost abrogată de O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice (intrată în vigoare la data de 1 iulie 2006) iar, ulterior, la data de 30 iunie 2006, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

În pofida dispoziţiilor art. 272 din Legea nr. 219/1998, conform cărora acţiunea în justiţie având ca obiect actele emise cu încălcarea prevederilor legii respective este de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul autorităţii contractante, litigiul având ca obiect rezilierea contractelor de concesiune a fost soluţionat în fond de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar nu de către Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul autorităţii contractante. Litigiul respectiv a fost soluţionat în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 670 din 8 februarie 2013), deşi la data sesizării instanţei erau în vigoare dispoziţiile menţionate din Legea nr. 219/1998.

În consecinţă, atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au apreciat că litigiul vizează contracte administrative şi, pentru stabilirea competenţei, se ia în considerare criteriul valoric prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 273 şi art. 274 din Legea nr. 219/1998 - în vigoare la momentul derulării şi rezilierii contractelor de concesiune - stabileau norme de competenţă diferite în ceea ce priveşte contestarea contractului de concesiune (tribunalul în a cărui circumscripţie se află sediul autorităţii contractante - art. 272 alin. (3) din lege) şi solicitarea de despăgubiri (conform Legii contenciosului administrativ - art. 274 din lege, respectiv cu trimitere la art. 10 din Legea nr. 554/2004).

Potrivit art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.

În consecinţă, atât reglementarea în vigoare la data încheierii contractelor de concesiune, cât şi cea din momentul introducerii prezentei acţiuni fac trimitere la art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2821 din 27 septembrie 2013, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că cele trei contracte de concesiune au fost încheiate sub imperiul şi sunt guvernate de Legea nr. 219/1998, fapt confirmat de art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 272 alin. (3), art. 273 şi art. 274 din Legea nr. 219/1998 coroborate cu dispoziţiile art. 1, 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004, acţiunea se soluţionează de secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul autorităţii contractante.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ. şi urmează a soluţiona conflictul negativ de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente.

Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti se va soluţiona în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC ”P.T.” SRL, în contradictoriu cu pârâţii Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi Administraţia Rezervei Biosferei Delta Dunării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează.

Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea autorităţilor pârâte la plata către reclamantă a sumei de 1.038.549,58 RON reprezentând pierderea efectivă ca urmare a rezilierii contractelor de concesiune, a beneficiului nerealizat în valoare de 46.231.996,78 RON şi a cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, raportat la art. 8 alin. (2) şi art. 18 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, este vorba de o acţiune în contencios administrativ generată de încetarea contractului administrativ, ce are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale cauzate.

Sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei, prezintă relevanţă următoarele dispoziţii legale:

Art. 272 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor (în vigoare la data încheierii contractelor de concesiune) potrivit căruia:

„(1) Actele emise cu încălcarea prezentei legi pot fi atacate pe cale administrativă şi/sau în justiţie.

(2) Autoritatea contractantă este competentă să soluţioneze contestaţiile înaintate pe calea administrativă.

(3) Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul autorităţii contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secţia de contencios administrativ a curţii de apel”.

Art. 273 din acelaşi act normativ, care are următorul conţinut:

„Orice persoană care are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de concesiune şi care suferă, riscă să sufere sau a suferit un prejudiciu, ca o consecinţă directă a unui act nelegal, are dreptul de a utiliza căile de atac prevăzute de prezenta lege”.

Art. 274 din actul normativ menţionat potrivit căruia:

„Persoanele prevăzute la art. 273, care au suferit un prejudiciu, pot solicita despăgubiri prin acţiune în justiţie, în condiţiile legii contenciosului administrativ”.

Art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998) prevede următoarele:

„Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor”.

Deşi art. 274 din Legea nr. 219/1998 nu conţine precizări referitoare la instanţa competentă în soluţionarea acţiunii în despăgubiri, interpretarea sistematică a textelor de lege enunţate conduce la concluzia că litigiile apărute în legătură cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de concesiune, precum şi cele privind acordarea de despăgubiri sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii lor şi revin în competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului.

Este vorba de o competenţă specială a tribunalului având drept temei juridic Legea nr. 219/1998.

Cu toate acestea, într-o situaţie precum cea din speţă, în care acţiunea având ca obiect rezilierea contractelor de concesiune a fost soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 308 din 24 aprilie 2011, menţinută prin Decizia nr. 670 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunea în despăgubiri nu poate reveni decât secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Deşi este formulată pe cale separată, cererea de plată a despăgubirilor vizează pretenţii accesorii derivate din litigiul principal privitor la rezilierea contractelor de concesiune şi are doar o existenţă formală ca cerere principală.

În considerarea raportului de accesorialitate faţă de cererea principală, soluţionată în primă instanţă de secţia de contencios administrativ a curţii de apel, se impun a fi aplicate aceleaşi reguli în materie de competenţă şi cererii de faţă.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC „P.T.” SRL, în contradictoriu cu pârâţii Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7419/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Despăgubire. Fond