ICCJ. Decizia nr. 7406/2013. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7406/2013
Dosar nr. 10075/2/2011
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „X & X” SA a chemat în judecată pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „CNA”), solicitând anularea Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011 şi invocând, totodată, excepţia de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011 şi a art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, prin Decizia CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, deoarece, în mai multe localităţi, în intervalul 00:00 - 24:00 era retransmis programul S. 1 (ONE) TV, fie codat şi alternativ cu alte programe tv în pachet extra în sistemul analogic, fie cu sistem de acces condiţionat şi control parental, în sistem digital.
În susţinerea excepţiei de nelegalitate, reclamanta arată că dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 contravin prevederilor art. 53 din Constituţie şi art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Se afirmă că societatea are dreptul, prin lege, să difuzeze programul în discuţie dacă este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, şi anume: fie prin alegerea intervalului orar, fie prin codare, fie prin utilizarea unor sisteme de acces condiţionat prin care se asigură faptul că minorii nu pot auzi sau vedea emisiunile respective. Textul de lege nu prevede îndeplinirea cumulativă a condiţiilor tehnice enumerate de prevederile contestate pe calea excepţiei de nelegalitate. Se mai arată că, prin dispoziţiile criticate, contrar art. 53 din Constituţie, sunt restrânse dispoziţiile menţionate din Legea nr. 504/2002.
Pe fondul cauzei, reclamanta arată că a respectat dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 504/2002, având în vedere că programul S. 1 (ONE) a fost transmis fie în pachet extra, în sistem analogic, în intervalul 01:00 - 05:00, fie codat, cu acces de control parental, în sistem digital, în diferite intervale orare, în mai multe localităţi. Se mai afirmă că decizia atacată putea fi dată pentru o eventuală încălcare a prevederilor legale în vigoare şi nicidecum în baza unei alte decizii care reprezintă o restrângere a drepturilor legale menţionate în legea organică.
Posibilitatea recepţionării programului S. 1 (ONE) este indicată şi în contractele cu abonaţii, care au solicitat pachet extra de programe, contracte în care, în funcţie de sistemele de recepţie (analogic sau digital), se precizează că abonatul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru orice utilizare necorespunzătoare a oricărui serviciu şi/sau pentru orice încălcare a dispoziţiilor legale din domeniu şi a luat la cunoştinţă de posibilitatea codării şi accesării programului (cod parental de acces - instrucţiuni de utilizare).
Astfel, programele pentru adulţi se retransmit abonaţilor, cu respectarea Legii audiovizualului. Deci, abonaţii recepţionează semnalul pentru aceste programe dar ele pot fi vizionate doar de cei care deţin şi decodorul de semnal/filtru. Prin urmare, acest program nu este oferit în pachet Bază, aspect reţinut şi de CNA prin Decizia nr. 643 din 3 noiembrie 2011, nefiind sub incidenţa art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.
Mai mult, reclamanta susţine că a respectat şi dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, în sensul că programul S. 1 (ONE) este retransmis codat în sistem analogic (există filtru pentru recepţie), în cadrul pachetelor opţionale (este retransmis în pachet Bază Special) şi în intervalul orar 01:00 - 05:00.
Cât priveşte recepţia în sistem digital, Legea nr. 504/2002 nu interzice distribuirea programelor pentru adulţi 24 din 24 ore atât timp cât echipamentul are inclusă posibilitatea blocării accesului printr-un cod parental, aspect menţionat chiar în decizia atacată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2580 din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, reţinând, în esenţă, raportat la dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, că, în cadrul aceluiaşi litigiu, un act administrativ nu poate fi contestat, deopotrivă, pe cale principală şi pe calea excepţiei de nelegalitate;
- a respins, ca neîntemeiate, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 şi acţiunea formulată de reclamantă, având ca obiect anularea Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin decizia contestată, CNA a sancţionat-o pe reclamantă cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.
Pentru aplicarea acestei sancţiuni, pârâtul a avut în vedere faptul că, în urma controlului efectuat, s-a constat că, în mai multe localităţi, reclamanta a retransmis programul pentru adulţi S. 1 (ONE), împreună cu alte programe, în cadrul pachetelor Bază, Bază Special, Extra sau Extra+, fie în sistem analogic, partajat cu alte programe, în intervalul orar 01:00 - 05:00, necodat (nerestricţionat), fie în sistem digital în intervalul orar 0:00 - 24:00, cu sistem de control parental, nefiind retransmis într-un pachet exclusiv cu programe de acest gen.
Cu referire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, Curtea de apel a reţinut că nu sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituţie, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 1430 din 25 octombrie 2011 şi nr. 1431 din 25 octombrie 2011), dispoziţiile constituţionale menţionate vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, reglementate de art. 22 - 52 din Legea fundamentală, iar dreptul de retransmitere a unor programe audiovizuale nu face parte din categoria acestor drepturi.
În ceea ce priveşte încălcarea invocată a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) - (3) din Legea nr. 504/2002, instanţa a reţinut că acestea se referă la difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special a programelor care conţin pornografie sau violenţă nejustificată, în timp ce prevederile criticate ale art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 reglementează condiţiile de retransmitere a serviciilor de programe 18+. Prin decizia contestată, reclamanta a fost sancţionată contravenţional pentru retransmisia programelor pentru adulţi, cu nerespectarea Deciziei CNA nr. 220/2011, iar nu pentru difuzarea acestora, cele două noţiuni - retransmitere şi difuzare fiind distincte. În speţă, reclamanta a fost sancţionată în calitate de distribuitor, pentru retransmiterea programului pentru adulţi Super One, care nu se putea face în condiţiile reglementate de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 care se referă, exclusiv, la difuzarea serviciilor de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, ci trebuia să respecte condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.
Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 10 şi art. 17 din Legea nr. 504/2002, CNA este autorizat să emită, în aplicarea dispoziţiilor acestei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuţiilor sale cu privire la protecţia minorilor, iar, prin stabilirea condiţiilor de retransmitere a programelor pentru adulţi, CNA a acţionat pentru îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor legii.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că decizia contestată este legală, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Codul de reglementare a conţinutul audiovizual, sancţiunea contravenţională fiind, în mod corect aplicată, având în vedere că reclamanta a retransmis un program 18+ cu încălcarea condiţiilor stabilite de CNA, în sensul că fie nu a respectat intervalul orar în care putea retransmite programul, fie acesta nu a fost retransmis codat în cadrul unor pachete speciale dedicate adulţilor. În acest sens, instanţa a avut în vedere aspectele consemnate în decizia atacată referitoare la retransmiterea programului în localităţile: Sibiu, Târgovişte, Bucureşti, Reşiţa. A reţinut instanţa că încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 este dată de împrejurarea că programul în discuţie a fost oferit tuturor abonaţilor, în lipsa unei solicitări exprese a acestora, fără să fie inclus într-un pachet care conţine exclusiv asemenea programe.
Totodată, instanţa a reţinut că, deşi în sistem digital retransmiterea se face restricţionat, prin intermediul unui sistem de control parental, aceasta trebuie să respecte intervalul orar 1:00 - 5:00, nefiind permisă retransmiterea programelor 18+, 24 de ore din 24, aşa cum s-a constatat că s-a procedat în Municipiul Bucureşti.
Faţă de susţinerile reclamantei referitoare la prevederile contractelor încheiate cu abonaţii care au solicitat pachet extra de programe, cărora le revine „întreaga responsabilitate pentru orice utilizare necorespunzătoare a oricărui serviciu şi/sau pentru orice încălcare a dispoziţiilor legale din domeniu”, curtea de apel a reţinut că răspunderea pentru nerespectarea condiţiilor de retransmitere a programelor aparţine distribuitorului, iar nu abonatului.
Instanţa a mai reţinut că nu pot fi primite nici susţinerile reclamantei în sensul că programul poate fi vizionat doar de cei care deţin decodorul de semnal/filtrul, atâta timp cât programul este retransmis în sistem analogic în intervalul 1:00 - 5:00 în pachetul opţional „Bază special”, în clar, nerestricţionat, partajat cu alte programe, împrejurare care nu face dovada existenţei decodorului sau a unui filtru special.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 2580 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC „X & X” SA, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Într-o primă critică din recurs, cu referire la excepţia de nelegalitate a art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, recurenta arată că instanţa de fond în mod greşit, fără temei legal şi cu aplicarea greşită a legii, a reţinut că art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, care stat la baza emiterii actului contestat, nu restrânge dreptul de retransmitere a canalelor pentru adulţi şi nu încalcă dispoziţiile art. 53 din Constituţie şi ale art. 39 din Legea nr. 504/2002. În esenţă, recurenta-reclamantă reiterează susţinerile formulate în faţa instanţei de fond referitoare la faptul că, deşi conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 504/2002, are dreptul de a difuza programul S. One dacă este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de lege, respectiv fie prin alegerea intervalului orar, fie prin codare, fie prin utilizarea unor sisteme de acces condiţionat prin care se asigură că minorii nu pot auzi sau vedea emisiunile respective, prevederile art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 restrâng drepturile stabilite de lege şi impun cumulativ condiţiile de retransmitere a programului. Se arată că intimatul-pârât nu poate emite norme care contravin dispoziţiilor Legii nr. 504/2002, iar dispoziţiile art. 39 din lege nu prevăd nicio restricţie cu privire la distribuitor - operatorul de cablu. În susţinere, recurenta-reclamantă invocă faptul că abonatul achită tariful lunar pentru avea acces la acest program, însă, conform reglementării CNA are acces la produs doar 4 ore/zi, în intervalul orar 01:00 - 05:00, în condiţiile în care are la dispoziţie sistemul de control parental, furnizat de societate şi creat special pentru accesul la un astfel de program.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, recurenta-reclamantă susţine că excepţia este admisibilă conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă că societatea a respectat prevederile art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, programul S. One fiind retransmis fie în pachet extra, în sistem analogic, în intervalul 01:00 - 05:00, fie codat, cu acces de control parental, în sistem digital, în diferite intervale orare, în mai multe localităţi. În sistem digital, legea nu interzice distribuirea programelor pentru adulţi 24 de ore din 24, atâta timp cât echipamentul are inclusă opţiunea pentru abonat de a bloca accesul printr-un cod parental, aspect menţionat chiar în cuprinsul deciziei contestate.
Totodată, recurenta-reclamantă mai arată că în decizia contestată nu este menţionat temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancţiunea amenzii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept
Conform celor expuse anterior, reclamanta SC „X & X” SA a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, iar, în cadrul acestei acţiuni, a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011 şi a prevederilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.
Prin Decizia nr. 643 din 3 noiembrie 2011, în temeiul art. 144 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011 şi ale art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, CNA a decis sancţionarea distribuitorului de servicii SC „X & X” SA cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.
Pentru a aplica această sancţiune, pârâtul a avut în vedere faptul că, în urma controlului efectuat, s-a constat că, în mai multe localităţi, SC „X & X” SA a retransmis programul pentru adulţi S. 1 (ONE), împreună cu alte programe, în cadrul pachetelor Bază, Bază Special, Extra sau Extra+, fie în sistem analogic, partajat cu alte programe, în intervalul orar 01:00 - 05:00, necodat (nerestricţionat), fie în sistem digital, în intervalul orar 0:00 - 24:00, cu sistem de control parental, nefiind retransmis într-un pachet care să conţină numai programe de acest gen.
1.1. Cu referire la excepţia de nelegalitate a Deciziei CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că examinarea deciziei pe calea directă a acţiunii în anulare exclude controlul judecătoresc al aceluiaşi act pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate invocată în aceeaşi cauză.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, în mod constant şi unitar în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cu titlu de exemplu, menţionăm Deciziile nr. 181 din 16 ianuarie 2009, nr. 1933 din 2 aprilie 2009 şi nr. 1671 din 29 martie 2012) s-a reţinut că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actul administrativ ce formează obiectul litigiului în fond, cum este, în speţă, Decizia CNA nr. 643 din 3 noiembrie 2011, care formează atât obiectul acţiunii în anulare, cât şi obiectul excepţiei de nelegalitate.
În raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, examinarea unui act administrativ pe calea directă a acţiunii în contencios administrativ exclude posibilitatea verificării, în cadrul aceluiaşi litigiu, a legalităţii aceluiaşi act pe calea excepţiei de nelegalitate, în considerarea principiului electa una via.
1.2. Cu referire la excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011
Dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat în prezenta cauză), criticate pe calea excepţiei de nelegalitate au următorul conţinut:
„Art. 27. - (1) ….
(2) Distribuitorii de servicii media audiovizuale pot retransmite serviciile de programe 18+ numai în intervalul orar 1:00 - 5:00, în următoarele situaţii:
a) codat în cadrul unor pachete opţionale special dedicate adulţilor, în sistem analogic;
b) restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental, în sistem digital.
(3) Serviciile de programe 18+ pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conţin exclusiv astfel de programe, şi necondiţionat de achiziţia altor pachete de servicii.”
Criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă în cadrul excepţiei de nelegalitate sunt raportate la următoarele dispoziţii cu forţă juridică superioară:
- Art. 53 din Constituţie, conform cărora:
„Art. 53. - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”
- art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, conform cărora:
„Art. 39. - (1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată.
(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.
(3) Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricţionare a accesului a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenţionări acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezenţa unui simbol vizual de avertizare.”
Reţinând că prevederile criticate din Decizia nr. 220/2011 nu contravin dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, în mod corect instanţa de fond s-a raportat la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 1430/2011 şi nr. 1431/2011), în cuprinsul căreia s-a statuat că „din interpretarea sistematică a art. 53 din Constituţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale, ce fac obiectul art. 22 - 52 din Constituţie”, cuprinse în Capitolul II - „Drepturile şi libertăţile fundamentale” din Legea fundamentală, în cuprinsul căruia nu se regăseşte dreptul de retransmisie de către operatorii de cablu a programelor de televiziune.
Cu referire la concordanţa prevederilor criticate cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 504/2002, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite susţinerile recurentei. În realizarea rolului şi competenţei ce îi sunt conferite prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 504/2002, în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi, CNA beneficiază de o marjă largă de apreciere în promovarea reglementărilor în domeniul audiovizualului.
În acest sens, condiţiile de retransmisie şi comercializare a serviciilor de programe 18+ prevăzute de art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 au fost emise de CNA în exercitarea şi în limitele atribuţiei de reglementare ce îi este conferită de art. 17 alin. (1) lit. d) pct. 5 din Legea nr. 504/2002, conform cărora „Consiliul este autorizat să emită, în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuţiilor sale prevăzute expres în prezenta lege şi, cu precădere, cu privire la […] protecţia minorilor”.
În consecinţă, instanţa de fond în mod judicios a apreciat că prevederile criticate nu contravin şi nu adaugă dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentei.
1.3. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că, prin decizia contestată, recurenta-reclamantă a fost sancţionată pentru nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, în sensul celor expuse anterior cu privire la retransmisia şi comercializarea programului 18+ Super One.
Sancţiunea aplicată prin decizia contestată este legală în raport cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, care prevăd expres că „serviciile de programe 18+ pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conţin exclusiv astfel de programe, şi necondiţionat de achiziţia altor pachete de servicii”. Or, din expunerea aspectelor constatate în cadrul activităţii de control, rezultă că SC „X & X” SA a retransmis programul în discuţie în cadrul unor pachete ce conţineau şi alte programe, iar nu în cadrul unor pachete ce conţin exclusiv astfel de programe şi necondiţionat de achiziţia altor pachete de servicii, aşa cum se prevede în cuprinsul art. 27 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.
Susţinerea recurentei în sensul că în decizia contestată nu este menţionat temeiul de drept al sancţiunii aplicate este neîntemeiată. Înalta Curte constată că, în cuprinsul deciziei, se menţionează expres faptul că actul a fost adoptat de CNA în temeiul art. 144 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011, conform cărora „Nerespectarea prevederilor … art. 27 … se sancţionează conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului” şi al dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, conform cărora „Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON”, iar, la lit. g) a alin. (1) al articolului respectiv se prevede că fapta de a programa şi de a furniza programe cu încălcarea prevederilor art. 39 din lege constituie contravenţie.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 5542004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC „X & X” SA, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC „X & X” SA împotriva Sentinţei civile nr. 2580 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6958/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7409/2013. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
