ICCJ. Decizia nr. 765/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 765/2013
Dosar nr. 10593/2/2011
Şedinţa publică de la 14 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti , secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C . SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea termenului de executare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 12 din 07 octombrie 2011 emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat nelegalitatea punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 şi 20 din dispozitivul actului administrativ atacat.
În cauză, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei.
Prin încheierea din 30 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti , secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată în interesul reclamantei de către intervenientul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 12 din 07 octombrie 2011, emisă de pârâtă în privinţa punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 şi 20 din acest act administrativ, acordând termen pentru soluţionarea cauzei pe fond.
În considerentele încheierii, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv prevenirea unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) cu referire la perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public, şi existenţa unui caz bine justificat în considerarea aparenţei de nelegalitate raportat la obligaţiile rezultate din contractul de mandat şi care par a nu fi fost luate în considerare la stabilirea termenelor în care se execută măsurile.
A constatat astfel că termenul de cinci luni dispus de autoritatea pârâtă pentru luarea măsurilor din actul atacat, respectiv data de 30 martie 2012, cu excepţia măsurilor de la pct. 17 pentru care s-a fixat un teren şi mai scurt, doar de două luni, reprezintă un interval de timp insuficient pentru ca societatea comercială să pună în executare măsurile dispuse în sarcina sa.
Totodată, prima instanţă a reţinut că intervenientul în interesul reclamantei, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a susţinut că între minister şi reclamantă există încheiat un contract pentru conservarea, închiderea, reconstrucţia ecologică şi activităţi postînchidere a obiectivelor miniere conform H.G. nr. 313/2002, iar reclamanta este mandatată să gestioneze fondurile destinate pentru achiziţia documentaţiilor tehnico-economice şi fondurile pentru realizarea lucrărilor din cadrul programului anual de conservare şi închidere a minelor.
Or, pentru punerea în executare a măsurilor dispuse de pârâtă prin actele contestate se impune verificarea legalităţii acestor măsuri şi din perspectiva limitelor mandatului încheiat de intervenientă, prima instanţă apreciind astfel că reclamanta ar părea dependentă de partenerii săi contractuali în executarea măsurilor, având în vedere că măsurile sunt dispuse exclusiv pentru aceasta.
Împotriva încheierii din data de 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 10593/2/2011 a declarat recurs în termen legal pârâta Curtea de Conturi a României, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea încheierii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 12 din 7 octombrie 2011 formulată de reclamanta SC C. SA.
A considerat recurenta că încheierea din data de 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident astfel motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a învederat, în primul rând, că instanța de fond, cât privește cazul bine justificat, nu a indicat actele normative încălcate ca urmare a emiterii deciziei Curții de Conturi iar invocarea contractului anual încheiat între ministerul de resort, nu poate justifica neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse. Argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, în sensul că reclamanta are calitatea de mandatar al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sunt neîntemeiate, raportul juridic dintre SC C. SA și ministerul menționat neavând la bază un contract de mandat. Prin urmare, a fost apreciată ca neîntemeiată arătarea primei instanțe potrivit căreia reclamanta ar fi dependentă în aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de partenerii săi contractuali în condițiile în care societatea urmează a răspunde în calitate de prestator pentru modul cum a înțeles să utilizeze fondurile alocate de la bugetul de stat.
Recurenta a precizat, cât privește condiția pagubei iminente, că sunt neîntemeiate considerentele instanței de fond, nefiind arătate în mod concret care dintre măsurile dispuse de Curtea de Conturi sunt în măsură să perturbe funcționarea entității. Prin recuperarea sumelor plătite de autoritatea verificată, s-a relevat, nu se poate trage concluzia unei perturbări previzibile grave a funcționării acesteia, ci doar restabilirea situației sumelor plătite în mod nelegal, această măsură fiind chiar în favoarea patrimoniului entității auditate.
Intimata, s-a mai arătat, nu probează în niciun fel paguba iminentă pe care ar suferi-o în cazul conformării deciziei contestate și nici nu indică care sunt împrejurările de fapt care ar justifica admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, iar instanța deși nu a motivat soluția, a găsit de cuviință că sunt îndeplinite aceste condiții.
Recurenta a mai susținut că instanța de judecată nu are dreptul ca la soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ să se pronunțe asupra termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse, ci doar de a verifica condițiile reglementate de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Or, prin modul cum instanța a înțeles să analizeze cauza, prevăzând la fiecare măsură termenul de aducere la îndeplinire, care în opinia acesteia este prea scurt, s-a procedat la prelungirea în mod nelegal a acestor termene, fără să se prevadă o dată concretă.
În fine, s-a menționat de către recurentă că prin Decizia nr. 12/2011 a Departamentului IV al Curții de Conturi au fost constatate, în condițiile legii, abateri de la legalitate și regularitate ce au provocat prejudicii patrimoniului public al statului, astfel că dacă s-ar proceda la menținerea măsurii de suspendare a acestei decizii aceasta ar însemna stoparea demersurilor de recuperare a sumelor și de executare efectivă a acestor măsuri, pentru un timp îndelungat, inclusiv prejudicierea în continuare a bugetului de stat.
În litigiu au depus la dosar întâmpinare atât intimata reclamantă SC C. SA cât și intimatul intervenient Ministerul Economiei, înființat prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii din data de 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este indiscutabil că, în considerarea celor două principii incidente în materia actului administrativ, al legalităţii şi al executării din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2) și alin. (7) din Legea contenciosului administrativ.
Prin „cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare).
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin încheierea recurată, admiterea cererii reclamantei SC C. SA București şi suspendarea executării punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 și 20 din Decizia nr. 12 din data de 7 octombrie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României, Departamentul IV.
Suspendarea executării actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ (ce formează obiectul Dosarului nr. 10593/2/2011 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal) se impune, în temeiul prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă prealabilă, soluționată prin Încheierea nr. 110 din data de 22 noiembrie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi, şi prin acţiunea în contencios administrativ sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii şi temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată - înainte de exercitarea în mod definitiv și irevocabil de către instanța de contencios administrativ competentă a controlului de legalitate și de temeinicie, a dispozițiilor conținute în pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 și 20 din Decizia nr. 12 din data de 7 octombrie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României, Departamentul IV ar putea produce consecințe grave, pagube materiale iminente și însemnate în patrimoniul societății reclamante, chiar blocarea activității acesteia).
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva încheierii de ședință din data de 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 10593/2/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 778/2013. SECTIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV... → |
|---|
