ICCJ. Decizia nr. 7569/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7569/2013
Dosar nr. 217/33/2012
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 367 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia S.C. Sat Şugatag, prin mandatar P.G. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (în continuare A.P.I.A.) şi pe cale de consecinţă a dispus anularea Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011, a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 21 iunie 2011 şi înregistrat sub nr. 20407 din 22 iunie 2011 toate emise de către pârâta A.P.I.A. şi a tuturor măsurilor dispuse în temeiul acestor acte cu privire la restituirea de către reclamantă a sumei de 1.297.032,37 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316 din 21 iunie 2011 şi înregistrat sub numărul 20470 din 22 iunie 2011 în sarcina debitorului Asociaţia S.C. Sat Şugatag reprezentată de d-l P.G. s-a stabilit obligaţia restituirii sumei de 1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084,05 la bugetul Uniunii europene şi 158.948,32 RON către bugetul de stat. Prin Decizia nr. 22700/2011 pârâta a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. 1316/2011.
În esenţă această sumă aferentă cererii unice de plată pentru anul 2009 a fost considerată neeligibilă întrucât pentru suprafaţa de 338,40 ha Asociaţia S.C. Sat Şugatag nu a făcut dovada dreptului de utilizare în conformitate cu prevederile legale cuprinse în art. 6, art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul 246/2008 ceea ce a atras aplicarea reducerilor şi excluderilor în caz de supradeclarare reglementate de art. 51 din Regulamentul CE 796/2004.
În acest context, instanţa de fond a reţinut că din analiza dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 rezultă în mod neechivoc că legea acordă posibilitatea primirii plăţilor directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă tuturor persoanelor fizice sau juridice care exploatează terenul agricol în mod legitim fără a limita însă categoria acestor beneficiari doar la acele persoane care exploatează acest teren într-o anume calitate cum ar fi calitatea de proprietar, arendaşi, locatari, concesionari, asociaţi administrator.
Astfel, apreciază judecătorul fondului că din folosirea în conţinutul art. 6 din O.U.G. nr. 125/2009 a sintagmei "şi alte asemenea" rezultă că aceste calităţi mai sus expuse sunt indicate cu titlu exemplificativ şi că astfel în categoria beneficiarilor sunt incluse toate persoanele care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata indiferent care ar fi calitatea în care exploatează acest teren.
Mai reţine instanţa de fond că potrivit art. 7 lit f) şi c) din acelaşi act normativ beneficiarul plăţii directe trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea şi totodată să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor.
Totodată, se mai reţine că din dispoziţiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 rezultă aceeaşi concluzie care se deprindea şi din art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 şi anume că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în orice calitate respectiv fie de proprietar, fie de arendaş, concesionar, asociat, locatar şi orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului.
Această interpretare este, în opinia judecătorului fondului, şi una în conformitate cu realitatea pe care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosirea sintagmei "altele asemenea" întrucât exista posibilitatea ca pentru unele terenuri situaţia juridică să nu fie pe deplin lămurită şi prezentarea unor acte de proprietate sau a unor contracte să nu fie posibilă. În această situaţie, consideră judecătorul fondului, că soluţia nu este ca aceste terenuri cu situaţia juridică neclarificată să nu fie exploatate agricol şi să nu poată face obiectul unei exploataţii agricole beneficiara de plăţi directe ci este necesar pentru ca şi aceste terenuri să fie folosite şi exploatate, se verifică dacă utilizarea terenului nu se realizează în mod legitim într-o altă calitate care se include în sintagma "alte asemenea" cum este cea de posesor sau de detentor precar prin simpla toleranţă a proprietarului aşa cum prevedea vechiul art. 1853 C. civ.
Se apreciază că această interpretare este susţinută şi de actele comunitare indicate în preambulul O.U.G. nr. 125/2006 şi care reglementează aceste plăţi directe în agricultură cât şi de art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004 indicat în cuprinsul titlului de creanţă care prevede aplicarea de reduceri şi excluderi doar în caz de supradeclarare adică dacă se găseşte o diferenţă de teren agricol între suprafaţa declarată şi cea efectiv utilizată şi cultivată nu şi pentru ipoteza reţinută în speţă a existenţei acestei suprafeţe, a utilizării sale dar cu reţinerea că actele prezentate nu fac dovada unui drept de a utiliza terenurile respective.
În plus, instanţa de fond a apreciat şi că actele prezentate justifică dreptul asociaţiei de a utiliza întreaga suprafaţă de 1.878,17 ha inclusiv suprafaţa de 338,40 ha.
Astfel, s-a reţinut că pentru cele două terenuri ce alcătuiesc totalul de 338,40 ha respectiv suprafeţele de 96 ha şi 242.40 ha situaţia juridică nu este pe deplin lămurită întrucât suprafaţa de 96 ha intră sub incidenţa legilor de fond funciar dar nu a primit o soluţie irevocabilă în sensul de a fi atribuit altcuiva, iar acest terţ să fie pus în posesie iar pentru suprafaţă de 242,40 ha nu există acte de proprietate, terenul este situat în zona necooperativizată dar în fapt este folosit de către membrii asociaţiei fără ca această folosinţă să le fi contestat de cineva.
În ce priveşte suprafaţa de 96 ha, se reţine că, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar Asociaţia S.C. Sat Şugatag a primit această suprafaţă spre folosinţă de la Parohia Ortodoxă Sat Şugatag, care deţinea terenul şi exercita posesia asupra lui apreciind că este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă.
Coroborând această adeverinţă cu răspunsul pârâtei la interogator din care rezultă că terenul în realitate este exploatat de Asociaţia S.C. Sat Şugatag şi că nicio altă persoană nu a formulat o cerere de plată directă pentru acest teren s-a reţinut că acest teren se afla în anul 2009 în posesia legitimă a Parohiei Ortodoxe Sat Şugatag care exercită elementul material al posesiei prin intermediul Asociaţiei S.C. Sat Şugatag căreia i-a dat în folosinţă terenul pe care îl posedă sub nume de proprietar fără a fi tulburat de cineva.
În baza acestor considerente instanţa de fond a apreciat că adeverinţele emise de către Parohia Ortodoxă Sat Şugatag fac dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod legal de membrii Asociaţiei S.C. Sat Şugatag prin transmiterea elementului material al posesiei de către posesorul său Parohia Ortodoxă Sat Şugatag. În aceste condiţii, instanţa de fond a conchis în sensul că aceste adeverinţe se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea " iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicată în sintagma "alte asemenea" la care se refera art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 .
În ce priveşte suprafaţa de 242,40 ha, instanţa de fond a reţinut că, ceea ce s-a prezentat de către Asociaţia S.C. Sat Şugatag a fost o adeverinţă emisă de către această asociaţie şi care atestă faptul că o suprafaţă de 590 ha este utilizată de membrii asociaţiei dar că nu a fost trecută în registrul agricol.
Din răspunsul la interogatoriu al pârâtei, instanţa de fond a reţinut că respectivele terenuri sunt efectiv folosite de către membrii asociaţiei şi că nicio altă persoană nu a formulat cerere de sprijin pentru anul 2009.
Ca atare, s-a apreciat că şi pentru aceste terenuri deţinerea lor poate reprezenta fie o posesie legitimă dacă folosinţa se exercită sub nume de proprietar fie cel puţin o detenţie precară în sensul art. 1853 C. civ adică prin simpla îngăduinţă a proprietarului.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că şi pentru această suprafaţă de teren adeverinţa aflată la dosar se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea" iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicată în sintagma "alte asemenea" la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 367 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a invocat ca şi motiv de nelegalitate a hotărârii recurate greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 şi a dispoziţiilor art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008.
Astfel, recurenta susţine că, instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că sintagma "alte asemenea", aşa cum ea este integrată în textul Ordinului M.A.D.R. nr. 246/2008, se referă strict la alte tipuri de contracte, documente care dovedesc utilizarea legală a parcelelor declarate, ca şi de faptul că deşi enumerarea din art. 6 a O.U.G. nr. 125/2006 nu este limitativă totuşi impune regula calităţii legale care trebuie dovedită cu documentele prevăzute de art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 101 ha aparţinând Bisericii Ortodoxe, recurenta susţine că în mod greşit şi în contradicţie cu dispoziţiile legale instanţa de fond a reţinut că respectiva Parohie deţine terenul şi exercită posesia asupra lui apreciind că este proprietarul său chiar dacă cererea sa formulat în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost respinsă prin Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009, emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş.
Astfel, recurenta consideră că instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că adeverinţa emisă de către Parohia Ortodoxă face dovada că terenul de 96 ha este utilizat în mod legal de membrii Asociaţiei prin transmiterea elementului material al posesiei de către posesorul său Parohia Ortodoxă, şi implicit că această adeverinţă se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar calitatea în care se exploatează acest teren mai sus indicat în sintagma alte asemenea la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.
Astfel, susţine recurenta că instanţa de fond a omis prevederile legale referitoare la prezentarea documentelor justificative, impuse prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, şi face trimitere doar la exploatarea terenului.
Cu privire la dovedirea dreptului de utilizare a suprafeţei de 242,40 ha, recurenta susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că adeverinţa neînregistrată şi nedatată emisă de către Asociaţia S.C. prin care se adevereşte că suprafaţa de 590 ha este utilizată de către agricultorii din localitatea noastră dar această suprafaţă nu se regăseşte în evidenţele Registrului agricol deoarece acesta nu a fost actualizat de mai mult timp.
Faţă de conţinutul respectivei adeverinţe, recurenta susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că sunt respectate dispoziţiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.
Mai arată recurenta că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că obligaţiile prevăzute de actele normative în materie trebuie îndeplinite de către solicitantul sprijinului financiar, iar neîndeplinirea acestor condiţii este culpa absolută a solicitantului.
În concluzie recurenta susţine că prin înscrisurile depuse intimata nu a făcut dovada dreptului de utilizare pentru suprafaţa de 338,40 ha teren, ceea ce a declanşat procedura de recuperare a sumelor plătite în condiţiile Legii nr. 139/2007 şi art. 51 din Regulamentul CE 796 din 19 mai 2011, în condiţiile în care sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare.
3. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Asociaţia S.C. Sat Şugatag, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, susţinând că în mod judicios instanţa de fond a analizat cererea dedusă judecăţii prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul naşterii raportului juridic, procedând la o analiză de ansamblu a tuturor condiţiilor impuse de prevederile special ale O.U.G. nr. 125/2006.
Astfel, intimata susţine că prima instanţă nu a omis în analizarea fondului cauzei prevederile legale referitoare la prezentarea documentelor justificative şi nu a făcut trimitere doar la exploatarea terenului de către intimată, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Cu privire punctuală la fiecare din parcelele de teren în discuţie privitor la care recurenta pretinde inexistenţa dreptului de utilizare, intimata susţine că instanţa fondului a realizat o analiză efectivă a situaţiei fiecărui teren în parte, atât în perspectiva utilizării efective a parcelelor de către solicitantul măsurii de sprijin cât şi a documentelor ce justifică, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, existenţa neîndoielnică a dreptului de folosinţă legitimă.
În ceea ce priveşte excluderea suprafeţei de 96 ha din cele 101 ha aflate în folosinţa efectivă a intimatei urmare a cedării acestei suprafeţe de către Parohia Ortodoxă Română Sat Şugatag, se arată că în mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanta nu poate fi sancţionată prin faptul că Parohia nu şi-a reglementat situaţia juridică a terenurilor pe care le deţine în fapt, atâta vreme cât posesia nu este revendicată de nicio altă persoană.
În concluzie, se susţine că în mod corect instanţa de fond a reţinut că adeverinţele depuse se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma "alte asemenea" la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006.
În ceea ce priveşte excluderea suprafeţei de 242,40 ha, intimata susţine că echipa de control a considerat în mod neîntemeiat că nu poate justifica utilizarea respectivei suprafeţe din cele 590 ha motivat de faptul că nu ar exista titluri de proprietate emise în condiţiile legii şi niciun alt act justificativ.
Astfel se arată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că adeverinţa depusă la dosar se încadrează în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în sintagma alte asemenea iar calitatea în care se exploatează acest teren în sintagma alte asemenea la care se referă art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 cu atât mai mult cu cât la data soluţionării cauzei membrii asociaţiei au actualizat Registrul agricol şi figurau în acesta cu o suprafaţă de 1.235,58 ha.
În fine, mai susţine intimata că în cauză este important şi faptul că procurorii DNA prin rezoluţia nr. 326/P/2010 din 12 octombrie 2011 au dispus neînceperea urmăririi penale în raport de sesizarea recurentei prin Nota nr. 11384 din 6 aprilie 2010 a Serviciului Antifraudă şi a procesului-verbal de constatare nr. 22605 din 15 iulie 2010.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
4.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii formulate de intimata-reclamantă îl constituie anularea procesului-verbal de constatare din 21 iunie 2011, înregistrat la A.P.I.A., sub nr. 20470 din 22 iunie 2011 şi a Deciziei nr. 22700 din 10 august 2011 prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligaţii de plată în sumă totală de 1.297.032,37 RON, (suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafaţă de teren aferent anului 2009), pe considerentul că, în urma controlului efectuat de A.P.I.A., s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate, în sensul că nu s-a făcut dovada dreptului de folosinţă asupra întregii suprafeţei de teren declarate în cererea de acordare a sprijinului direct.
Aşadar, singurul motiv pentru care autoritatea recurentă a considerat că intimata-reclamantă nu îndeplineşte condiţiile de exigibilitate generale prevăzute de art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 este nedovedirea dreptului de folosinţă în conformitate cu prevederile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 pentru suprafaţa de 338,40 ha din totalul suprafeţei declarate de 1.878,17 ha.
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză se concentrează asupra modului în care s-au interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 în raport de documentele doveditoare depuse în susţinerea cererii de acordare sprijin financiar pentru anul agricol 2009 şi implicit asupra îndeplinirii de către intimata-reclamantă a condiţiilor de eligibilitate generale pentru acordarea sumelor solicitate în cadrul schemei plăţilor directe pentru anul 2009, cu referire la aplicarea sancţiunii reglementate de dispoziţiilor art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004.
În acest context, Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi a prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, şi în raport de susţinerile părţilor şi de probele administrate în cauză, constată următoarele:
4.1.1 Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006:
Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 6 alin (1) din O.U.G. nr. 125/2006 beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.
Înalta Curte constată că, în raport de normele legale mai sus citate, pentru a beneficia de acordarea de sprijin financiar, în condiţiile O.U.G. nr. 125/2006 solicitanţii trebuie să dovedească atât dreptul de folosinţă asupra terenului în legătură cu care au formulat cererea de acordare sprijin financiar precum şi utilizarea terenului agricol în scopurile prevăzute de respectivul act normativ.
Este adevărat că, beneficiarii plăţilor directe sunt persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol însă această exploatare trebuie să se circumscrie cadrului legal, astfel configurat, care impune fără echivoc existenţa unui drept de folosinţă rezultat în exercitarea prerogativelor oricăreia dintre calităţile enumerate prin dispoziţiile în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, fie a oricărei alte calităţi rezultate din interpretarea teleologică a respectivei norme de drept.
Faptul că, în filozofia O.U.G. nr. 125/2006, exploatarea terenurilor agricole este criteriul hotărâtor în acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, fapt reţinut în mod corect de judecătorul fondului, ca şi împrejurarea că legiuitorul face referire în conţinutul dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, în mod exemplificativ la o serie de calităţi în care persoana fizică/juridică exploatează terenul agricol ce face obiectul unei cereri de acordare sprijin financiar, nu poate conduce la concluzia că este permisă sau cel puţin tolerată exploatarea terenurilor agricole în condiţii de nelegalitate (situaţie care poate fi generată şi de exploatarea unui teren agricol în absenţa justificării dreptului de folosinţă printr-un titlu real).
A primi argumentaţia instanţei de fond, grefată exclusiv pe dovedirea actului material al utilizării unui teren agricol, ar însemna a lipsi de conţinut o parte din norma juridică, respectiv cea referitoare la dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului ca şi condiţie impusă de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, ceea ce nu poate fi acceptat.
În acest context, Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatei-reclamante, preluată nuanţat şi de judecătorul fondului, în sensul că dovedirea utilizării terenului agricol este suficientă pentru a conduce la constatarea îndeplinirii condiţiilor generale impuse de art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru acordarea unui sprijin financiar.
Folosirea în conţinutul normei juridice redate prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 a sintagmei alte asemenea este justificată prin varietatea raporturilor juridice ce pot conferi un drept de folosinţă asupra terenurilor agricole şi are în vedere existenţa oricărei ipoteze de natură a justifica dreptul de folosinţă asupra terenului, iar extinderea acestei noţiuni în sensul invocat de intimată şi preluat cu uşurinţă de instanţa de fond, nu este concordantă cu dispoziţiile art. 6 şi art. 7. din O.U.G. nr. 125/2006.
Aşadar, caracterul imperativ al normei de drept enunţate nu permitea judecătorului fondului o interpretare extensivă a sintagmei "alte asemenea" şi implicit elaborarea unei norme jurisprudenţiale contra legem, cum se poate reţine prin simpla lecturare a hotărârii instanţei de fond.
4.1.2 Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008:
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 - documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere sau altele asemenea.
Înalta Curte, fără a relua argumentele deja, expuse, constată că simpla utilizare a unui teren agricol nu conduce, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, la dobândirea dreptului la acordarea sprijinului financiar, în condiţiile O.U.G. nr. 125/2006, fiind necesar a se dovedi, în condiţiile art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, şi dreptul de folosinţă asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin.
Prin urmare, beneficiarii plăţilor directe trebuie să probeze, prin înscrisurile ataşate formularului de cerere de plată pentru suprafaţă, existenţa unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosinţă asupra terenului ce face obiectul unei cereri de ajutor financiar, dovedirea exploatării respectivului teren nefiind suficientă, prin prisma condiţiilor de eligibilitate generale impuse prin dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.
Faptul că legiuitorul prin norma înscrisă în art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, a fost mai puţin restrictiv în ceea ce priveşte enunţarea înscrisurilor doveditoare ale dreptului de folosinţă asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin nu poate conduce, prin interpretarea greşită a sintagmei alte asemenea, la denaturarea scopului respectivei dispoziţii legale, care trebuie să corespundă exigenţelor dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, deja enunţate.
În consecinţă, prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, în dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului agricol pentru care se solicită sprijin, solicitanţii trebuie să depună orice înscris de natură a dovedi existenţa unui raport juridic, indiferent de denumirea sau conţinutul acestuia.
4.1.3 Prin urmare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut, în cauză, o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 ca şi ale art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008 aşa încât prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va primi criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
4.1.4 Cu privire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi respectiv, a art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008:
Înalta Curte constată, în prealabil că, cum în cauză nu s-a contestat utilizarea întregii suprafeţe de teren declarate de intimată rămâne a se verifica doar existenţa dreptului de folosinţă prin prisma documentelor doveditoare depuse de intimat cu privire la suprafaţa de teren agricol aflată în discuţie.
În concret instanţa de recurs are a se pronunţa doar dacă documentele justificative depuse de intimata-reclamantă corespund exigenţelor dispoziţiilor legale în materie, prin prisma interpretării sintagmei alte asemenea cuprinsă în conţinutul art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 şi respectiv în cuprinsul art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.
Astfel, cu privire la suprafaţa de 96 ha teren agricol intimata-reclamantă a depus ca şi document justificativ adeverinţa din 16 februarie 2009 eliberată de Parohia Ortodoxă Română, Sat Şugatag, Com. Ocna Şugatag, Jud. Maramureş în care Parohia atestă că deţine şi utilizează suprafaţa de 101 ha terenuri agricole. În cuprinsul respectivei adeverinţe se mai menţionează şi faptul că prin Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 Prefectura Judeţului Maramureş - Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a invalidat suprafaţa de 101 ha terenuri agricole, motivat de nedovedirea dreptului de proprietate în condiţiile art. 23 din Legea nr. 247/2005.
În acest context, Înalta Curte, în dezacord cu instanţa de fond constată că intimata-reclamantă prin adeverinţa din 16 februarie 2009, nu a făcut dovada dreptului de folosinţă asupra suprafeţei de 96 ha teren agricol înscris în cererea de plată, în condiţiile în care Parohia Ortodoxă Română nu mai deţinea, începând cu luna ianuarie a anului 2009, dreptul de folosinţă asupra suprafeţei totale de 101 ha teren agricol în urma emiterii Hotărârii nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a Prefecturii Judeţului Maramureş, cu atât mai mult cu cât respectivul act administrativ nu a fost contestat.
Prin urmare, cum în cauză, faţă de Hotărârea nr. 1701 din 15 ianuarie 2009 a Prefecturii Judeţului Maramureş, nu se mai justifică sub aspect probator, existenţa elementului subiectiv impus atât de posesie (animus possidendi) cât şi de detenţia precară (animus detidenti) raţionamentul grefat de judecătorul fondului, în dovedirea dreptului de folosinţă asupra respectivului teren, pe instituţia juridică a posesiei/a detenţiei precare nu poate fi primit.
În ce priveşte suprafaţa de 242,40 ha, apreciată prin actele administrative contestate ca fiind neeligibilă, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond, că dreptul de folosinţă cu privire la respectiva suprafaţă de teren agricol, nu a fost dovedit prin înscrisul depus de intimata-reclamantă, respectiv adeverinţa, neînregistrată şi nedatată, eliberată de Asociaţia Simplă Sat Şugatag prin care, prin Comitetul de conducere, se atestă faptul că o suprafaţă de 590 ha este utilizată de membrii asociaţiei, în condiţiile în care aceasta nu este susţinută cel puţin la nivel minimal de date care să ateste deţinerea şi respectiv transmiterea drepturilor de folosinţă deţinute în mod individual de fiecare dintre membrii asociaţiei către respectiva formă asociativă.
Câtă vreme intimata-recurentă a depus în dovedirea dreptului său de folosinţă asupra respectivei suprafeţe de teren, doar un înscris emis de propriul său organ colegial de conducere, respectiv Comitetul de conducere, care nu are susţinere probatorie nici în datele înscrise în Registrul Agricol al comunei Ocna Şugatag, judeţul Maramureş (prin adresa din 12 mai 2010 Primăria Comunei Ocna Şugatag, judeţul Maramureş, a comunicat A.P.I.A. că suprafeţele de teren agricol cu care sunt înregistraţi membrii asociaţiei simple civile din localitatea Sat Şugatag, pentru anul 2009 sunt 1016,65 ha faţă de 1259,05 ha înscrise în cererea aferentă anului 2009), în mod corect recurenta-pârâtă a constatat că nu este dovedit dreptul de folosinţă pentru diferenţa de 242,40 ha teren agricol.
Faptul că respectiva suprafaţă de teren a fost ulterior înscrisă în Registrul Agricol al Com. Ocna Şugatag nu prezintă relevanţă pentru situaţia plăţilor aferente anului 2009, nefiind de natură a ratifica o situaţie de fapt datorată pasivităţii intimatei-reclamante care deşi s-a angajat, prin aceeaşi adeverinţă nedatată şi neînregistrată, ca pentru anul 2009 să facă demersuri pentru completarea înregistrărilor în Registrul Agricol nu a procedat în acest fel pe parcursul anului 2009.
Totodată, împrejurarea că intimata-reclamantă a utilizat în Campania agricolă 2009 întreaga suprafaţă de teren pentru care a formulat cererea de plată din 12 mai 2009 ca şi faptul că pentru respectivele suprafeţe de teren nu au fost formulate cereri de plată de către alte persoane interesate, nu justifică acordarea sprijinului financiar în condiţiile în care cadrul legal în materie impune ca şi condiţie imperativă şi dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului utilizat.
Totodată, faţă de condiţiile restrictive impuse de O.U.G. nr. 125/2006 sunt străine cauzei argumentele de ordin istoric pe care instanţa de fond şi-a fundamentat în parte raţionamentul expus în justificarea situaţiei terenurilor a căror situaţie juridică nu a fost încă clarificată.
În fine, nu prezintă relevanţă nici soluţia pronunţată de DNA prin rezoluţia din 12 octombrie 2011, în Dosarul nr. 326/P/2010 în condiţiile în care conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a formulat sesizarea nu vizează dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenurilor agricole în discuţie, în acord cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din Ordinul nr. 246/2008.
4.1.5 Prin urmare, în absenţa dovedirii dreptului de folosinţă pentru suprafaţa totală de 338,40 (94 ha/242,40 ha) ha teren agricol, cererea de sprijin formulată de intimata-reclamantă, nu îndeplineşte condiţiile generale de eligibilitate impuse prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 aşa încât, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond, că intimata-reclamantă nu are dreptul la acordarea sprijinului financiar acordat, urmând a fi reţinute criticile formulate prin cererea de recurs şi pe acest aspect.
4.1.6 Cu privire la aplicarea sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 51 din Regulamentul CE nr. 796/2004
Înalta Curte constată că, nedepunerea unor documente justificative pentru suprafaţa declarată constituie o neregulă potrivit art. 2 din O.G. nr. 79/2003, ceea ce justifică pe deplin aplicarea sancţiunii impuse de art. 51 alin. (2) din Regulament respectiv restituirea sumei de 1.297.032,37 RON, cheltuială neeligibilă, în sensul art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007.
4.2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Reţinând aşadar că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, raportat la obiectul acţiunii intimatei-reclamante şi la prevederile legale incidente în materie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi C. proc. civ., va admite recursul şi, modificând hotărârea recurată, va respinge acţiunea reclamantei Asociaţia S.C. Sat Şugatag - Maramureş prin mandatar P.G., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei nr. 367 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei Asociaţia S.C. Sat Şugatag - Maramureş prin mandatar P.G. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2013.
OPINIA SEPARATĂ
Analizând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului a motivelor de recurs invocate, prin prisma normelor şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, apreciez că se impune respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente.
Prin procesul-verbal de constatare încheiat de către pârâtă la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1316 din 21 iunie 2011, în sarcina creditorului Asociaţia S.C. Sat Şugatag reprezentată de d-nul P.G. s-a stabilit obligaţia restituirii sumei de 1.297.032,37 RON din care suma de 1.138.084.05 RON la bugetul Uniunii europene şi 158.948,32 RON către bugetul de stat, sumă aferentă cererii unice de plată pentru anul 2009.
Suma a fost considerată neeligibilă întrucât, pentru suprafaţa de 338,40 ha, Asociaţia S.C. Sat Şugatag nu a făcut dovada dreptului de utilizare legitimă invocând neregularităţi a unor documente justificative a dreptului de proprietate.
Controversele se poartă aşadar asupra valabilităţii actelor care justifică folosinţa şi nu vizează realitatea suprafeţei utilizate şi indicate în cererea unică de plată pentru anul 2009. De aceea, analiza pe care o voi face va stabili dacă şi în ce măsură lipsa titlurilor de proprietate asupra terenurilor lucrate, pentru că aceasta se invocă, poate conduce la obligarea restituirii sumelor încasate cu titlu de ajutor pentru agricultori.
Legislaţia relevantă în materia schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, în vigoare la momentul formulării cererii de plată de către reclamanta-intimată Asociaţia S.C. Sat Şugatag este O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate în vigoare, cu modificările şi completările ulterioare, legislaţie adoptată pentru aplicarea în plan naţional a mecanismelor de acordare a plăţilor directe în agricultură şi sectoare vegetal şi zootehnic prevăzute în legislaţia europeană precum şi Regulamentul CE nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sisteme de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului CE nr. 1782/2003.
Dispoziţiile cuprinse în aceste acte normative din plan naţional dar şi european definesc câţiva termeni esenţiali aceia de: "agricultori" ca fiind orice persoană fizică sau juridică, un grup de persoane fizice sau juridice care desfăşoară o activitate agricolă; "activitatea agricolă" înseamnă producţia, creşterea sau cultivarea de produse agricole inclusiv recoltarea (...) sau menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu; "suprafaţa agricolă" ca fiind orice suprafaţă de teren arabil, păşune permanentă sau culturi permanente, "exploataţia agricolă" înseamnă ansamblul unităţilor de producţie gestionate de agricultori situate pe teritoriul României; "bune condiţii agricole şi de mediu" înseamnă condiţii pe care trebuie să le respecte fermierul pentru a beneficia de plăţi directe.
Toate aceste definiţii scot în evidenţă scopul şi raţiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori şi anume evitarea abandonului terenurilor agricole şi menţinerea lor în bune condiţii agricole şi de mediu.
De aceea, esenţial în acordarea sprijinului financiar este existenţa faptică a terenurilor menţionate în cererea de sprijin şi dovada utilizării lor de către solicitant.
În speţă, Asociaţia S.C. Sat Şugatag beneficiară a ajutorului financiar aferent anului 2009 a demonstrat existenţa fizică a terenurilor menţionate în cererea de acordare a sprijinului financiar, relevant în acest sens fiind conţinutul procesului-verbal de constatare şi răspunsurile la interogatoriu date de autoritatea recurentă în faţa primei instanţe.
În procesul-verbal de constatare nu s-a reţinut împrejurarea că această suprafaţă nu există în realitate sau că nu a fost utilizată de către membrii asociaţiei în anul 2009, iar prin răspunsurile la interogatoriu se recunoaşte fără echivoc existenţa fizică a întregii suprafeţe pe 1878,17 ha aşa cum a fost identificată prin sistemul de identificare a parcelelor agricole - LPIS. Se recunoaşte de asemenea, împrejurarea că Centrul judeţean A.P.I.A. Maramureş nu a înregistrat alte solicitări de plată pe aceste terenuri şi nici revendicări ale dreptului de folosinţă.
În privinţa utilizării legitime a terenului, constată că în procesul-verbal de constatare s-a reţinut ca fundament al sancţiunii aplicate, neprezentarea de documente justificate dintre cele enumerate în mod expres la art. 4 din Ordinul M.A.D.R. nr. 246 din 23 aprilie 2008 respectiv titlul de proprietate, alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contract de arendare, contract de concesiune, contracte asociere în participaţiune sau contract de închiriere.
Printre condiţiile generale ce trebuiau îndeplinite de către solicitanţii plăţilor în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă enumerate la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 se regăseşte şi aceea de prezentare a documentelor necesare care dovedesc dreptul de folosinţă asupra terenului.
Conform art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, în vigoare, la momentul depunerii cererii de sprijin pentru anul 2009, formă menţinută până în anul 2011, documentele doveditoare solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere sau alte asemenea.
Din acest text de lege, rezultă că utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului în orice calitate fie de proprietar, arendaş, concesionar, asociat locatar dar şi orice altă calitate care conferă în mod legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de bună-credinţă.
Protecţia juridică de care se bucură posesorul ce exercită în fapt prerogativele dreptului de proprietate sau a altui drept real, în afara titlului de proprietate, se justifică tocmai prin considerarea aparenţei de drept pe care posesia o creează prin intenţia posesorului de a se comporta ca titular al dreptului real asupra acelui bun.
Această interpretare, cum de altfel, a reţinut şi prima instanţă este în conformitate cu realitatea pe care legiuitorul a urmărit să o acopere prin folosinţa sintagmei "alte asemenea" întrucât există posibilitatea ca pentru unele terenuri situaţia juridică să fie pe deplin lămurită şi prezentarea unor acte de proprietate sau a unor contracte să nu fie posibilă.
În speţă, probele administrate în cauză, demonstrează fără putinţă de tăgadă, că asupra terenurilor în suprafaţă de 338,40 ha, membrii asociaţiei şi-au exercitat un drept de posesie, posesia fiind publică şi sub nume de proprietar.
Relevant în acest sens, este adeverinţa emisă de Primăria Ocna Şugatag prin care se atestă că locuitorii satului Sat Şugatag membrii asociaţi au exploatat şi utilizat nemijlocit suprafeţele de teren de pe raza teritorială a satului Sat Şugatag şi care se află în administrarea Primăriei Ocna Şugatag, încă înainte de 1989, urmare a faptului că localitatea nu a fost colectivizată, iar perioada comunistă nu a afectat cu nimic modul de folosinţă a terenului.
Nu lipsit de importanţă este şi răspunsul dat la interogatoriu de pârâta-recurentă prin care arată că membrii Asociaţiei S.C. Sat Şugatag au făcut dovada utilizării suprafeţei solicitate la plată.
Se poate aşadar concluziona că membrii asociaţiei au utilizat în mod efectiv şi legitim întreaga suprafaţă înscrisă în cererea unică de plată aferentă anului 2009 şi prin urmare, erau îndreptăţiţi la încasarea subvenţiei acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.
Pentru toate aceste considerente apreciez că recursul este nefondat şi se impune a fi respins în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din acelaşi cod.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7564/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7576/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
