ICCJ. Decizia nr. 7580/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7580/2013
Dosar nr. 675/113/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Tribunalului Brăila reclamanta C.E. a solicitat în contradictoriu cu Registrul Auto Român obligarea pârâtei să procedeze la înscrierea în cartea de identitate a autoturismului marca O., tipul C., cu nr. de identificare X, a menţiunilor privind emisiile poluante euro 4, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 2658 din 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Brăila a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, instanţa reţinând că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 299 din 21 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi a fost obligat pârâtul Registrul Auto Român să procedeze la înscrierea în cartea de identitate a autoturismului marca O., tipul C., cu nr. de identificare X, a menţiunilor privind emisiile poluante euro 4.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului indicat în cauză conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat.
Întrucât autoturismul se află la prima înmatriculare în România, acesta a fost supus omologării individuale de către Registrul Auto Român - reprezentanţa Brăila, iar în urma omologării, din punctul de vedere al emisiilor poluante, a fost stabilit gradul de poluare euro 3. În temeiul acestei omologări AFP Brăila a stabilit prin Decizia nr. 163723 din 1 noiembrie 2010 că trebuie să plătească o taxă de poluare pentru autovehicule, care a fost achitată la data de 29 noiembrie 2010, conform înscrisului doveditor.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că autoturismul a mai fost înmatriculat în Regatul Belgiei, iar în acea ţară a fost emis un certificat de înmatriculare care a reţinut că autoturismul se încadrează în standardul privind emisiile de gaze euro 4.
Instanţa a reţinut şi faptul că la dosarul cauzei există o adresă a dealerului O., în care se arată că motorul care echipează autoturismul reclamantului se încadrează în standardul euro 4.
3. Recursul formulat de Regia Autonomă - Registrul Auto Român.
Prin motivele de recurs formulate a fost criticată hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind indicat ca temei al recursului formulat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul Registrul Auto Român a prezentat cadrul legal aplicabil cauzei şi a arătat că încadrarea autovehiculului în norma de poluare chimică face parte din procesul de eliberare a Cărţii de Identitate a Vehiculului.
S-a susţinut că încadrarea în normele de poluare chimică a autovehiculelor de către Regia Autonomă - RAR se efectuează având la bază documente justificative sau informaţii tehnice furnizate de producătorul autovehiculului, cuprinse în bade de date sau cataloage de specialitate.
Autovehiculul marca O.C. cu numărul de identificare X, an model 2005 şi cod motor Z. a fost omologat din punct de vedere al emisiilor poluante admise, la gradul de poluare euro 3.
Recurentul a susţinut că certificatul de înmatriculare al vehiculului din Belgia, nu a fost emis de autoritatea de omologare din această ţară, ci de autorităţi publice locale, iar adresa emisă de dealerul autorizat din Brăila nu este susţinută de documente tehnice de omologare, făcându-se referire, de altfel, numai la tipul motorului.
Recurentul a precizat că încadrarea în norma de poluare este un procedeu complex, care are în vedere întreg ansamblul autovehiculului, nu numai emisia de gaze a motorului ce îl echipează.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi rejudecând cauza pe fond va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, pentru motivele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Înalta Curte reţine că normele cu caracter special ce sunt aplicabile cauzei de faţă au fost interpretate greşit de instanţa de primă jurisdicţie, care a reţinut fără temei că adresa emisă de o societate care comercializează autovehicule, precum şi actul emis de o autoritate a unui alt stat, sunt înscrisuri ce probează temeinicia acţiunii reclamantei.
Or, este fără putinţă de tăgadă că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, întrucât înscrisurile arătate nu pot înlătura cele constatate de Registrul Auto Român pe bază de documente justificative, respectiv pe baza valorilor emisiilor poluante conform dosarului de omologare emis de fabricant, deci în raport de valorile stabilite în cadrul procesului de omologare al autovehiculului de către constructor.
Evident este că singura probă ce putea înlătura constatarea RAR era raportul de încercări rezultat în urma efectuării testului dinamic (încercarea de Tip I conform Directivei 70/220CCE), efectuat în cadrul unui laborator de încercări acreditat UE, din care rezultă încadrarea autovehiculului în normele de poluare chimică, test care nu a fost efectuat/solicitat în cauza de faţă.
Instanţa de control judiciar reţine că înscrisurile reţinute de instanţa de fond, fără a fi completate de dovezi de omologare şi testare a autovehiculului conform Directivei 70/220CEE, Directivei 98/69/CE treapta B şi Regulamentului 83 ECE-ONU nu pot fi luate în considerare şi vor fi înlăturate de Înalta Curte, întrucât înscrisurile respective nu fac dovada încadrării autoturismului în norma de poluare euro 4, chiar dacă autovehiculul nu a făcut testul dinamic supus încercării de tip I, în cadrul laboratorului autorizat la nivelul UE, situat în localitatea Voluntari.
Înalta Curte reţine că Directiva 70/220/CEE, care stabileşte valorile limită pentru emisiile de monoxid de carbon şi hidrocarburi nearse ale motoarelor vehiculelor, a fost adoptată în vederea apropierii legislaţiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Codificările de poluare chimică sunt acordate autovehiculelor în funcţie de Directiva sau Regulamentul în conformitate cu care a fost omologat de tip vehicul.
Înalta Curte are în vedere faptul că încadrarea în normele de poluare chimică a vehiculelor de către RAR se efectuează folosind documente justificative sau informaţii tehnice furnizate de fabricantul vehiculului, cuprinse în baze de date sau cataloage de specialitate.
Documentele justificative pe baza cărora se realizează încadrarea în norma de poluare sunt: certificatul de conformitate eliberat de fabricantul vehiculului, în care se menţionează directiva sau regulamentul european de omologare din punct de vedere al poluării chimice; extras din dosarul de omologare de tip al autovehiculului, în care se menţionează directiva sau regulamentul european de omologare din punct de vedere al poluării chimice; raportul de încercări rezultat ca urmare a efectuării testului dinamic, conform directivei impuse prin legislaţie în vederea omologării autovehiculului.
Instanţa de control judiciar a reţinut că autovehiculul în cauză a fost încadrat corect în norma de poluare chimică, pe bază de documente justificative, respectiv pe baza valorilor emisiilor poluante conform dosarului de omologare emis de fabricant, deci în raport de valorile stabilite în cadrul procesului de omologare al autovehiculului de către constructor şi nu de către RAR sau alt laborator, valori care sunt mai mari decât limitele impuse de Directiva 98/69/CE treapta B, aşa cum au fost transpuse în legislaţia naţională şi cuprinse în Ordinul MTCT nr. 2132/2005, cu completările şi modificările ulterioare.
În raport de cele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a realizat o interpretare greşită a prevederilor legale.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de C.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de Regia Autonomă - Registrul Auto Român împotriva Sentinţei nr. 299 din 21 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei C.E. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7576/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 7582/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
