ICCJ. Decizia nr. 7587/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7587/2013
Dosar nr. 3750/2/2011
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20 aprilie 2011, reclamantul C.F., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Finanţelor Publice Sector 2, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat:
- obligarea pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 - Serviciul Inspecţie persoane fizice, ca, în temeiul art. 207 alin. (3) C. proc. fisc. să înainteze, de îndată Direcţiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală -Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, spre soluţionare, contestaţia formulată de către reclamant la data de 28 februarie 2011 împotriva raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2011 şi deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011;
- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, la soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamant la data de 28 februarie 2011, împotriva raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2011 şi deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, în temeiul art. 205 C. proc. fisc.
În şedinţa publică din data de 14 februarie 2012, reclamantul a precizat cadrul procesual pasiv şi obiectul cauzei deduse judecăţii, arătând că au calitate procesuală pasivă AFP Sector 2 şi ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, iar obiectul cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea AFP S2 la înaintarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, la organul de soluţionare competent, anume Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF, precum şi obligarea ANAF, prin Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, la soluţionarea contestaţiei.
Curtea a invocat din oficiu excepţia lipsei de obiect a cererii privind obligarea AFPS 2 la transmiterea contestaţiei administrative a reclamantului către ANAF - Direcţia generală de soluţionare a constestaţiilor, iar pârâta ANAF a invocat excepţia lipsei de obiect a cererii privind obligarea sa la soluţionarea contestaţiei.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 999 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 2, la înaintarea contestaţiei reclamantului C.F. către Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a fost respins acest capăt de cerere ca lipsit de obiect.
Instanţa a admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea Direcţiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF la soluţionarea contestaţiei formulate şi a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.
A fost obligată ANAF - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că împotriva raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2011 şi a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, emise de Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti, reclamantul a formulat contestaţie administrativă.
Prin adresa din 07 martie 2011 Administraţia Fiscală Sector 2 a înaintat organului competent contestaţia reclamantului, aceasta fiind înregistrată la ANAF sub nr. 906393 din 08 martie 2011.
Instanţa de fond a reţinut că în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, anume 20 aprilie 2011, cererea reclamantului referitor la obligarea pârâtei AFP Sector 2 la transmiterea contestaţiei către ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, apare ca lipsită de obiect, având în vedere faptul că pârâta a înaintat contestaţia reclamantului mai înainte de data sesizării instanţei.
În cauza de faţă a reţinut instanţa că termenul de 45 de zile prevăzut de dispoziţiile legale pentru soluţionarea contestaţiei a fost depăşit, întrucât de la data înregistrării contestaţiei la ANAF - 08 martie 2011 - şi până la momentul emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei din 29 septembrie 2011, au trecut mai mult de 6 luni.
Întrucât decizia de soluţionare a contestaţiei a fost emisă după sesizarea instanţei de judecată, Curtea a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor la soluţionarea contestaţiei reclamantului, însă reţinând culpa procesuală a pârâtei ANAF în declanşarea litigiului, a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus.
3. Recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Prin motivele de recurs formulate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a expus situaţia de fapt a cauzei, precum şi soluţia instanţei de fond cu privire la cererea reclamantului, arătând că în cauza dedusă judecăţii nu se poate reţine incidenţa unui refuz nejustificat în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei administrative.
S-a susţinut că soluţionarea contestaţiei administrative formulată de contribuabil poate fi amânată pentru obţinerea unor informaţii relevante în luarea deciziei, iar în această situaţie, termenul de soluţionare a cererii se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că în situaţia de faţă nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru acordarea acestor cheltuieli.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, întrucât soluţionarea contestaţiei reclamantului a fost efectuată de recurentă numai după sesizarea instanţei de judecată, astfel încât soluţia instanţei de fond urmează a fi păstrată de instanţa de control judiciar, precum şi soluţia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În aceste condiţii, apărarea recurentei rămâne fără suport, în condiţiile în care din actele dosarului a rezultat că intimatul-reclamant a formulat contestaţie împotriva raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2011 şi a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, înregistrată la MFP - ANAF - D.G.F.P.M.B Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 la data de 28 februarie 2011, iar Decizia nr. 461 din 29 noiembrie 2011 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor a fost comunicată reclamantului la data de 5 decembrie 2011, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de fond.
Înalta Curte reţine că nici critica cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi reţinută, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantei, fiind consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantului a fost respinsă, întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.
Culpa procesuală a recurentului-pârât rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia acestuia, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.
Având în vedere cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant pentru calea de atac de faţă, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., faţă de soluţia dată şi de înscrisurile doveditoare existente la dosar, va admite cererea intimatului.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt motive de reformare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 999 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1240 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7582/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7598/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
