ICCJ. Decizia nr. 7607/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7607/2013
Dosar nr. 2755/98/2011
Şedinţa de la 5 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Grup Şcolar "A.I.C." Slobozia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Ialomiţa şi Curtea de Conturi a României, anularea Deciziei nr. 24/2011, emisă de Camera de Conturi Ialomiţa şi a încheierii nr. VI.248 din 07 iunie 2011, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 24 din 05 aprilie 2011.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1117 din 20 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul Grup Şcolar "A.I.C." Slobozia, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Ialomiţa şi Curtea de Conturi a României, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că cererea de suspendare a actelor administrative atacate este nefondată, în cauză nefiind dovedită îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, reclamantul nu a probat împrejurări legate de stare de fapt şi de drept care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În ceea ce priveşte cererea de anulare a actelor administrative menţionate, prima instanţă a apreciat că şi aceasta este nefondată întrucât acordarea sporurilor menţionate, respectiv acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă în baza Hotărârilor Comisiei Paritare nr. 1/2007 şi nr. 2/2008 este nelegală, deoarece aşa cum a reţinut şi Curtea de Conturi prin Încheierea emisă şi Decizia contestată, Comisia şi-a depăşit competenţa legală.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că în mod corect prin actele administrative contestate s-a constatat că au fost acordate drepturi salariale în afara cadrului legal, respectiv sporul pentru condiţii vătămătoare şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă în baza Hotărârii nr. 2/2008, Comisia Paritară depăşindu-şi atribuţiile legale prin acordarea unor drepturi salariale suplimentare categoriilor de salariaţi menţionaţi de acestea.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs Grupul Şcolar "A.I.C." Slobozia, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
La termenul de judecată din data de 5 decembrie 2013, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a invocat, din oficiu, motivul de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce face de prisos expunerea şi analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac.
Se constată că, prin acţiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel Bucureşti cu o cerere de anulare şi suspendarea Încheierii nr. VI.248 din 07 iunie 20112 a Curţii de Conturi şi a Deciziei nr. 24/2011 emisă de Camera de Conturi Ialomiţa.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, respectiv care este actul supus executării ce poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, iar aceasta "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ ce produce efecte juridice şi este supus obligaţiei executării este decizia emisă de către Camera de Conturi judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În fine, trebuie menţionat faptul că instanţa de contencios administrativ a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 (a se vedea încheierea de şedinţă din data de 21 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 441/59/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4547 din data de 05 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului are competenţa materială de soluţionare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Soluţia adoptată în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Ialomiţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Grup Şcolar"A.I.C." Slobozia împotriva Sentinţei civile nr. 1117 din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7598/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7609/2013. Contencios → |
|---|
