ICCJ. Decizia nr. 793/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 793/2013
Dosar nr. 3295/2/2012
Şedinţa publică de la 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti la data de 20 august 2011 sub nr. 2791/229/2011, reclamanţii G.V. şi G.A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Sudiţi au solicitat să se dispună obligarea pârâtei la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a imobilului situat în comuna Sudiţi, judeţul Ialomiţa, în care domiciliază, imobil ce a fost confiscat în baza Legii nr. 18/1968, compus din casa de locuit cu anexe.
S-a arătat că împotriva reclamanţilor a fost intentat un proces în baza Legii nr. 18/1968, ce a făcut obiectul dosarului nr. 902/1984 al Judecătoriei Slobozia, considerându-se ca averea au dobândit-o ilicit. În urma acestui proces, au fost deposedaţi de casă, aceasta fiind trecută în drept în patrimoniul statului, respectiv sentinţa civilă nr. 3358 din 20 decembrie 1984, pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 250 din 02 iulie 1985 a Tribunalului Ialomiţa, pronunţată în Dosarul nr. 340/1985.
La termenul din data de 21 ianuarie 2012, reclamanţii, prin avocat ales, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, au ridicat excepţia de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Ialomiţa, precum şi a municipiilor, oraşelor, comunelor din Judeţul Ialomiţa, anexa nr. 51, în care la poziţia 32 cod de clasificare 1.6.1.1. este inventariat imobilul locuinţa socială din comuna Sudiţi, revendicat în prezenta acţiune, dar şi a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999 privind însusirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Sudiţi, Judeţul Ialomiţa.
Prin încheierea din 22 februarie 2012, Judecătoria Feteşti a admis cererea de sesizare a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1353/2001, Anexa nr. 51 poziţia 32 şi a actului administrativ prealabil: Hotărârea Consiliului Local nr. 21 din 26 iulie 1999, poziţia 32 al Comunei Sudiţi, invocată de reclamanţi şi a înaintat Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ dosarul, suspendând cauza, conform art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4020 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia de nelegalitate a H.G.nr. 1353/2001, anexa nr. 51 pentru poziţia nr. 32 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa şi a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999, pentru poziţia nr. 32, adoptată de Consiliul Local al comunei Sudiţi, excepţie invocată de reclamanţii G.V. şi G.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al comunei Sudiţi şi Guvernul României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cele două acte administrative a căror nelegalitate este invocată, respectiv Hotărârea Consiliului Local Sudiţi nr. 21 din 26 iulie 1999 şi H.G. nr. 1353/2001 sunt acte administrative care atestă domeniul public al comunei şi domeniul public al judeţului Ialomiţa, astfel cum prevede art. 8 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Instanţa a constatat că din anul 1987 imobilul figurează înscris în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al comunei, poziţia nr. 32 "locuinţă socială" şi terenul aferent, conform prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Prin notificarea nr. 1644 din 22 octombrie 2001, reclamanţii au solicitat restituirea imobilului, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cerere care a fost respinsă prin dispoziţia primarului comunei Sudiţi nr. 133 din 15 august 2002, întrucât nu s-au depus nici un fel de acte doveditoare ale preluării abuzive de către stat. Instanţa a reţinut că dispoziţia primarului nu a fost contestată, iar pentru aceste considerente a fost respinsă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1353/2001, anexa nr. 51 pentru poziţia nr. 32 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa şi a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999, pentru poziţia nr. 32, adoptată de Consiliul Local al comunei Sudiţi.
3. Recursul declarat de G.V. şi G.A.
Prin motivele de recurs formulate de reclamanţi s-a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică. S-a arătat pe larg istoricul litigiului, arătându-se că actele administrative atacate sunt nelegale.
S-a susţinut că măsurile dispuse de autorităţile centrale şi locale sunt nejustificate în privinţa imobilului, obiect al acţiunii judiciare. Astfel, s-a arătat că terenul aferent casei de locuit se află în proprietatea reclamanţilor, conform titlului de proprietate invocat ca înscris în dovedirea acţiunii, dar apare menţionat şi în cele două acte administrative atacate, fără ca autorităţile să ţină seama de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
S-a susţinut că hotărârea judecătorească pronunţată în temeiul Legii nr. 18/1968, prin care au fost deposedaţi de proprietatea lor, imobil construcţie şi teren, este vădit abuzivă şi contravine tratatelor internaţionale la care România este parte.
Recurenţii au arătat că nu au găsit în motivarea instanţei de fond nici un argument juridic care sa se refere la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu referire strictă la actele atacate ca fiind nelegale.
Astfel, s-a susţinut că instanţa nu a analizat modul în care autorităţile locale au întocmit inventarul bunurilor din domeniul public, regimul juridic al locuinţei ce a fost confiscată abuziv şi nici situaţia terenului intravilan aferent locuinţei, pentru care există titlu de proprietate.
Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat, păstrând soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie, dar pentru considerentele ce urmează:
- Înalta Curte a reţinut că obiectul cererii deduse judecăţii în faţa instanţei de contencios administrativ este excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Ialomiţa, precum şi a municipiilor, oraşelor, comunelor din Judeţul Ialomiţa, anexa nr. 51, în care la poziţia 32 cod de clasificare 1.6.1.1. este inventariat imobilul locuinţă socială din comuna Sudiţi, dar şi a H.C.L. nr. 21 din 26 iulie 1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Sudiţi, Judeţul Ialomiţa, invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acte administrative emise însă înainte de apariţia Legii nr. 554/2004.
Înalta Curte are în vedere că întotdeauna judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenţiei Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
Raportându-se aşadar la practica C.E.D.O., precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, Înalta Curte va constata că soluţia de respingere a excepţiei este corectă, având în vedere că dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispoziţiile susmenţionate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C. e.D.O. şi în practica C.E.D.O., precum şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept”.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O. şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte va înlătura în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2006, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a cărei legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.
Înalta Curte reţine că soluţia dată excepţiei de nelegalitate a actului administrativ atacat nu afectează soluţia ce se va pronunţa pe fondul litigiului dedus judecăţii, în cadrul căruia instanţa civilă poate verifica şi compara titlurile de proprietate invocate de părţile în litigiu.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de G.V. şi G.A. împotriva sentinţei nr. 4020 din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 792/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 801/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
