ICCJ. Decizia nr. 7669/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7669/2013
Dosar nr. 248/39/2012
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 248/39/2012 la Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 martie 2012, reclamanţii A.M., A.V., S.C., (...), C. (fostă L.) C.G. au solicitat obligarea pârâtei Universitatea "S.H." Bucureşti la eliberarea diplomelor de licenţă şi a anexelor/suplimentelor de diplomă, iar pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă.
În subsidiar, în situaţia în care instanţa va respinge acţiunea au solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reprezentând c/val. contractelor de studii şi a cheltuielilor efectuate pentru parcurgerea programelor de studii, sume care să fie actualizate în raport de indicele de inflaţie.
La termenul din 9 aprilie 2012 numitul B.C. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, reiterând motivele din acţiunea introductivă a reclamanţilor, iar la termenul din data de 14 mai 2012, numitul M.I.C. a formulat de asemenea cerere de intervenţie în interes propriu, pentru aceleaşi motive.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti a invocat excepţia lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată pârâta Universitatea "S.H." Bucureşti a formulat şi o cerere de chemare în garanţie a M.E.C.T.S. Bucureşti, prin care a solicitat ca acesta să fie obligat la tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licenţă şi suplimentul la diploma de licenţă pentru reclamanţi, sub sancţiunea legii.
A arătat că reclamanţii au urmat cursurile care au fost organizate la formele de învăţământ legal stabilite, eliberându-li-se adeverinţe din care rezulta calitatea de licenţiat, acte ce sunt premergătoare diplomei finale.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 221 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâţi.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.M., A.V., S.C., (...) şi C. (fostă L.) C.G., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea S.H. Bucureşti şi cu Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului şi cererile de intervenţie a numiţilor B.C. şi M.I.C.; a fost obligată pârâta să elibereze reclamanţilor şi intervenienţilor diplomele de licenţă şi suplimentele de diplomă; s-a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului; a fost obligat chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licenţă şi suplimentul la diploma de licenţă pentru reclamanţi şi intervenienţi. S-a dispus obligarea pârâtei şi chematului în garanţie să plătească reclamanţilor suma de 1600 RON, cheltuieli de judecată, iar intervenienţilor, cu acelaşi titlu suma de 200 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, a susţinut judecătorul fondului, că excepţia lipsei de obiect nu poate fi reţinută în condiţiile în care reclamanţii (şi cei doi intervenienţi) au probat în cauză neeliberarea diplomelor şi prejudicierea lor efectivă prin aceasta, având şi legitimitate, respectiv calitate procesuală şi în promovarea acţiunii, cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanţilor şi intervenienţilor li se pot opune numai actele normative în vigoare la data înmatriculării lor, întrucât la acea dată reclamanţii şi intervenienţii au putut în mod legitim ("speranţa legitimă") să considere că admiterea şi respectiv parcurgerea studiilor universitare asigură legalitatea şi recunoaşterea publică a studiilor lor universitare şi fără ca acestea, prin acte normative ulterioare, să îi fie invalidate retroactiv.
S-a apreciat din această perspectivă, că refuzul MECTS de a aproba tipărirea diplomei de licenţă a reclamanţilor apare ca un "refuz nejustificat", în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, apreciindu-se că se impune şi obligarea Universităţii, ca după finalizarea procedurilor de tipărire a diplomelor, să elibereze reclamanţilor şi intervenienţilor diploma de licenţă.
S-a apreciat în considerentele sentinţei atacate, că nu este întemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la emiterea documentelor respective într-un anume termen de la pronunţarea sentinţei, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că eliberarea actelor de studii este ţinută nu numai de eliberarea avizelor MECTS, cât şi de activitatea instituţiei specializate în tipărirea acestor diplome.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 60 C. proc. civ.
În fine, judecătorul fondului a apreciat întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Recursurile.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) şi pârâta Universitatea S.H., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învăţământ este atributul exclusiv al Ministerului Educaţiei Naţionale.
S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcţioneze provizoriu structurile de învăţământ, luând în calcul doar contractele de studii încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie şi respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă Universitatea S.H., prin motivele de recurs, a criticat sentinţa atacată faţă de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274, 276 şi 277 C. proc. civ., în ceea ce priveşte obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care instanţa nu a reţinut şi o culpă în sarcina universităţii.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de chemare în garanţie.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituţii de învăţământ superior la eliberarea diplomei de licenţă şi a altor acte de studii reclamanţilor, absolvenţi ai Universităţii "S.H.".
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de faţă, prin Legea nr. 443/2002, a fost înfiinţată Universitatea "S.H.", ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.
Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speţă, Universitatea "S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.
În alţi termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangul autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea "S.H."- competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.
Soluţionând cauza de faţă fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Universitatea S.H. şi Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva Sentinţei nr. 221 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Botoşani, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7667/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7672/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
