ICCJ. Decizia nr. 7709/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7709/2013
Dosar nr. 2739/2/2012
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5823 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei Societatea Naţională a Sării SA S., a fost anulată în parte Încheierea nr. 29 din 19 martie 2012, Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2012 şi Raportul de control ce a stat la baza acesteia, din 15 decembrie 2011, în ce priveşte obligaţia stabilită la art. II pct. 4 din Decizia 3/2012 (primele acordate în 2007 - 2009) şi a fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Urmare a acţiunii de control privind "situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului" efectuat în perioada 01 septembrie - 16 decembrie 2009 la Societatea Naţională a Sării SA a fost încheiat procesul-verbal de constatare nr. 4973/22/12.2009 înregistrat la Curtea de Conturi a României sub nr. 4973 din 22 decembrie 2009.
Pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate, în baza prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată, a fost emisă Decizia nr. 3/2010, împotriva căreia Societatea Naţională a Sării SA a formulat contestaţia din 30 martie 2010, înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. 80.405 din 01 aprilie 2010.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţia prin Încheierea nr. 4/2010, împotriva căreia entitatea a formulat acţiune la instanţa de contencios administrativ, ce formează obiectul Dosarului nr. 5083/2/2010 care a avut termen la data de 13 iunie 2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 2256 din 22 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 5083/2/2010 a fost respinsă în totalitate cererea de chemare în judecată prin care au fost contestate măsurile dispuse la pct. 1 şi pct. 7 din Decizia nr. 3/2010.
Curtea de Conturi a verificat modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3/2010 şi a fost întocmit Raportul de control nr. 10232 din 15 decembrie 2011, încheiat de Departamentul IV.
Pentru aducerea la îndeplinire a abaterilor constatate prin Raportul de control nr. 10232 din 15 decembrie 2011, a fost emisă Decizia nr. 3/2012.
Împotriva Deciziei nr. 3/2012 a fost formulată contestaţia din 31 ianuarie 2012 aceasta fiind respinsă prin Încheierea nr. 29 din 19 martie 2012.
Împotriva încheierii nr. 29 din 19 martie 2012 s-a formulat acţiunea ce face obiectul prezentului dosar.
Pentru a pronunţa Sentinţa nr. 5823 din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prima dintre măsuri (conducerea să dispună şi să urmărească intrarea în legalitate privind acordarea drepturilor salariale) se referă la viitor, iar pentru primele acordate în perioada 2007 - 2009, deşi se reţine că sunt acordate cu încălcarea Statutului şi a C.C.M.U., să se analizeze oportunitatea acordării acestora.
Curtea a mai constatat că nelegalitatea acordării primelor a fost reluată în Decizia nr. 3/2012, fără ca acesteia, deşi constatate la controlul din 2009, să i se fi dat eficienţă juridică.
În opinia instanţei, analiza oportunităţii acordării primelor în alte scopuri decât cele care erau stabilite la art. 165 din C.C.M.U., obligaţie impusă în sarcina societăţii naţionale prin Decizia nr. 3/2010, nu se poate referi la analiza existenţei dreptului de acordare a primelor peste cuantumul respectiv, ci la condiţiile concrete în care au fost acordate.
Astfel, Curtea a reţinut că interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă unic se realizează cu aplicarea principiului priorităţii voinţei reale a părţilor.
Din dispoziţiile legale aplicabile, în opinia instanţei nu s-a putut reţine că voinţa reprezentanţilor administraţiei şi a sindicatelor a fost ca singurele prime care pot fi acordate personalului să fie cele prevăzute expres de art. 65, în cuantum fix de 350 RON/persoană, sumă netă, cu ocazia Zilei minerului şi sărbătoririi Sfintei Varvara, în condiţiile în care părţile conveniseră anterior, conform art. 160 din contractul colectiv, să constituie "un fond de premiere a personalului, la dispoziţia directorului general, de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, cumulat de la începutul anului", fond de premiere care să fie "inclus în fondul de salarii aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli".
A mai apreciat instanţa că fondul de premiere fiind "la dispoziţia directorului general", conform art. 160 din contract, rezultă că părţile au fost de acord ca aprecierea asupra oportunităţii şi stabilirii în concret a dreptului la prime să fie de competenţa directorului general.
A concluzionat Curtea că acordarea efectivă a primelor către salariaţi s-a făcut de către directorul general al societăţii în baza unor referate de premiere aprobate de acesta, în temeiul atribuţiilor acordate de contractul de mandat, în concordanţă cu prevederile art. 160 şi următoarele din C.C.M.U., şi pe baza unei aprecieri proprii care implică cunoaşterea nemijlocită a situaţiei de fapt obiective, precum şi a eforturilor concrete depuse de salariaţi în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pentru obţinerea unor anumite rezultate.
A mai arătat instanţa că reclamanta a criticat în al doilea rând măsurile dispuse prin Decizia nr. 3/2012 cu privire la existenţa unor stocuri fără mişcare în gestiunea Salinei Tg. Ocna în valoare de 104.492,5 RON care fac obiectul unor procese penale şi civile precum şi cu privire la decontarea nelegală a unor cheltuieli de protocol de 4.814,62 RON care fac obiectul unui proces civil.
Cu privire la stocurile de materiale, piese şi subansambluri, în valoare de 104.492,5 RON, prin Decizia nr. 3/2010 s-a constatat că acestea figurează în gestiunea Salinei Târgu Ocna, achiziţionate din 2002 şi nerecepţionate.
În ce priveşte decontarea unor cheltuieli de protocol de 4.814,62 RON, la controlul din 2009 s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate.
Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile reclamantei care arată că cele două măsuri, "dispuse la paragrafele 1.1. şi 1.3. din Decizia nr. 3/2010, nu pot forma, obiectul unei noi decizii a Curţii de Conturi, Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2012, câtă vreme ele formează obiectul precedentei decizii şi sunt încă pe rolul instanţelor judecătoreşti".
Curtea a constatat că prin Decizia nr. 3/2012 se instituie măsuri faţă de elementele noi intervenite după emiterea Deciziei nr. 3/2010.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 5823 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs Curtea de Conturi României, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei recurate şi invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, se menţionează că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte obligaţia stabilită prin Decizia nr. 3/2012, cu privire la primele acordate de entitatea verificată în perioada 2007-20009, fiind formulate următoarele critici:
- în mod eronat instanţa de fond a reţinut că intrarea în legalitate se referă la viitor;
- primele din perioada verificată au fost acordate nelegal în raport de dispoziţiile art. 160 şi 165 din Contractul Colectiv de Muncă Unic pentru anii 2007 şi 2008, care prevedeau acordarea de prime numai cu ocazia Zilei Minerului şi a Zilei Sfintei Varvara, într-un cuantum stabilit în cuprinsul acestui contract, respectiv 350 RON/persoană, sumă netă;
- instanţa de fond nu a avut în vedere situaţia financiară generală a reclamantei care nu justifica şi nu permitea acordarea unor prime în cuantum total de 2.859.238 RON în perioada 2007 - 2009, pentru realizarea unor sarcini de serviciu, care constituiau, în fapt, atribuţii de serviciu pentru care salariaţii aveau dreptul numai la salariul stabilit prin contractul individual de muncă;
- argumentele reclamantei în sensul că premierea s-a efectuat cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economiei, sunt neîntemeiate;
- directorul general, potrivit Contractului de mandat nr. 3232 din 28 august 2007 nu avea dreptul de a acorda premii către salariaţi neprevăzute în contractul colectiv de muncă;
- potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, obligaţia de a stabili întinderea prejudiciului şi dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia revenea entităţii auditate.
Societatea Naţională a Sării SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, combătând criticile recurentei şi susţinând, în esenţă, legalitatea primelor acordate în perioada 2007 - 2009 de directorul general din fondul special constituit în acest sens.
Prin concluziile scrise depuse de recurentă s-a menţionat că acţiunea promovată de reclamantă având ca obiect anularea Deciziei nr. 3/2010 a fost soluţionată prin Sentinţa nr. 2256/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă, fiind respinsă.
Faţă de acest fapt, se susţine că decizia atacată în prezenta cauză, prin care s-au dispus măsuri de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3/2010, este legală.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile şi apărările formulate, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
După cum se constată, recursul vizează soluţia instanţei de fond referitoare la anularea Încheierii nr. 29 din 19 martie 2012 şi a Deciziei nr. 3 din 12 ianuarie 2012 în ceea ce priveşte obligaţia stabilită în sarcina reclamantei la art. II pct. 4 din Decizia nr. 3/2012.
Conform art. II pct. 4 din Decizia nr. 3/2012: "Conducerea Societăţii Naţionale a Sării SA va dispune măsuri pentru analiza primelor acordate în perioada 2007 - 2009, în vederea stabilirii primelor acordate salariaţilor în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 160 şi art. 1655 din Contractul Colectiv de Muncă Unic al S.N.S. SA (aplicabil în aceeaşi perioadă) şi implicit a cuantumului plăţilor efectuate. În acest contest, se vor dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a acordării primelor în perioada 2007 - 2009, în alte scopuri decât cele prevăzute la art. 160 şi art. 165 din contractul colectiv de muncă, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora în condiţiile legii, precum şi corectarea rezultatelor contabile înregistrate".
Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată: "În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate". Prin urmare, conform acestor dispoziţii, obligaţia de a stabili întinderea prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revine conducerii entităţii auditate.
Această obligaţie se impunea a fi îndeplinită întrucât nu s-a dovedit că Decizia nr. 3/2010, cu referire la pct. 2 - primele acordate în perioada 2007 - 2009 - a fost contestată/anulată în vreun fel, acest fapt rezultând şi din Sentinţa nr. 2256/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, depusă la dosarul cauzei.
Astfel, măsurile dispuse prin Decizia nr. 3/2010 referitoare la primele acordate în 2007 - 2009 erau obligatorii pentru intimata-reclamantă care nu a dovedit că le-a şi îndeplinit.
În altă ordine, sunt întemeiate criticile referitoare la nelegalitatea primelor acordate de reclamantă în perioada 2007 - 2009, în principal salariaţilor cu funcţii de conducere de la nivel central şi de la nivel teritorial, pentru realizarea unor sarcini de serviciu.
Potrivit art. 160 şi 165 din Contractul Colectiv de Muncă Unic al Societăţii Naţionale a Sării SA, pe anul 2007 şi respectiv 2008, entitatea avea dreptul să constituie un fond de premiere a personalului, la dispoziţia directorului general, de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, din care, conducerea executivă a acesteia, avea dreptul de a stimula personalul cu ocazia Zilei Minerului şi sărbătoririi Sfintei Varvara, în cuantum fix de 350 RON/persoană, sumă netă.
De altfel, constituirea şi utilizarea acestui fond de premiere este reglementată doar de aceste prevederi legale şi nu de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, care nu sunt incidente cauzei, respectiv raporturilor de muncă şi acordării primelor.
Deci, fondul putea fi utilizat doar în conformitate cu aceste prevederi legale, astfel că acordarea de prime ce exced acestor dispoziţii reprezintă o abatere de la legalitate.
Deci, directorul general al reclamantei nu putea acorda prime salariaţilor din fondul menţionat, neprevăzute în Contractul Colectiv de Muncă menţionat anterior, plata acestora făcându-se nelegal în situaţia expusă în cuprinsul actelor atacate, care nu a fost contestată.
În concluzie, faţă de considerentele expuse, acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi sub aceste aspecte, sentinţa recurată fiind netemeinică şi nelegală, fiind întrunit motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9, în condiţiile art. 3041C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 5823 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7707/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7715/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
