ICCJ. Decizia nr. 7830/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7830/2013
Dosar nr. 8991/2/2011
Şedinţa publică de la 18 decembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 19 aprilie 2006, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila a chemat în judecată Guvernul României prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - calitate preluată ulterior de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 8.497.493.000 ROL, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 140/2005.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în baza actului normativ sus-menţionat a fost interzisă vânătoarea păsărilor şi mamiferelor în perioada în care asociaţia avea în derulare contracte de valorificare a vânatului, care astfel nu au putut fi onorate, determinând producerea unor prejudicii însemnate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care, prin Sentinţa civilă nr. 1452 din 23 noiembrie 2007 a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 874.238 RON şi 5500 RON cheltuieli de judecată.
Apelurile declarate împotriva sentinţei de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 480 din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Recursurile declarate de aceiaşi doi pârâţi au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală care, prin Decizia nr. 5791 din 2 noiembrie 2010 a casat ambele hotărâri pronunţate în cauză şi a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin cererea depusă la 27 februarie 2012 în fond după casare, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Guvernul României, în raport de obligaţiile instituite în sarcina acestuia prin O.U.G. nr. 140/2005, potrivit căror dispoziţii trebuia să emisă un act administrativ prin care să aloce fonduri pentru plata despăgubirilor, obligaţie neîndeplinită.
Prin Sentinţa civilă nr. 2905 din 3 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de Guvernul României privind tardivitatea cererii precizatoare, inadmisibilitatea acţiunii, precum şi lipsa calităţii procesuale pasive.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a admis în parte acţiunea, dispunând obligarea Guvernului României să emită hotărâre privind plata sumei de 316.399 RON în favoarea reclamantei, prin obligarea acesteia prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice către Ministerul Mediului şi Pădurilor, care a fost obligat la plata sumei către asociaţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că citarea Guvernului României în calitate de pârât nu poate fi apreciată ca tardivă, prin însăşi acţiunea introductivă precizându-se chemarea în judecată a acestuia, prin intermediul ministerului de resort.
S-a stabilit prin hotărârea pronunţată că, în raport de prevederile O.U.G. nr. 140/2005, Guvernului României îi revenea obligaţia adoptării unei hotărâri privind despăgubirile cuvenite, iar ministerului sarcina de a efectua demersurile necesare de aplicare a hotărârii de guvern prin virarea sumei, împrejurare faţă de care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu este întemeiată.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, instanţa a reţinut că, în raport de obiectul acţiunii, constând în refuzul autorităţilor publice pârâte de a achita despăgubirile cuvenite în baza O.U.G. nr. 140/2005, nu exista obligaţia parcurgerii procedurii administrative, potrivit art. 7 alin. (5) cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, s-a constatat prin sentinţă că, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 140/2005 şi în raport de situaţia epidemiologică a gripei aviare pe teritoriul judeţului Brăila, Comandamentul Epizootic Central a dispus prin Decizia nr. 29 din 1 decembrie 2005 interzicerea vânătorii pe fondurile gestionate de reclamantă care, astfel, nu a putut onora contractele de valorificare a vânatului încheiate cu diferiţi parteneri şi beneficiari.
La solicitarea asociaţiei reclamante privind acordarea despăgubirilor cuvenite în baza O.U.G. nr. 140/2005, comisia specială constituită la nivelul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a stabilit cuantumul prejudiciului suferit urmare a interdicţiei privind activitatea de vânătoare, în sumă de 316.379 RON, potrivit procesului-verbal datat 11 iulie 2006.
Ulterior, ministerul a întocmit proiectul unei hotărâri de guvern privind suplimentarea bugetului instituţiei pentru acordarea de despăgubiri gestionarilor de fonduri de vânătoare ca urmare a măsurilor aplicate pentru combaterea şi eradicarea gripei aviare, în anexa căreia se regăseşte şi asociaţia reclamantă.
Proiectul de hotărâre, avizat de Ministerul Finanţelor Publice, nu a fost însă concretizat, instanţa de fond reţinând că Guvernul României a refuzat în mod nejustificat să adopte actul administrativ privind despăgubirile cuvenite potrivit O.U.G. nr. 140/2005.
Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanţa a constatat că pretenţiile sunt numai în parte întemeiate, şi anume cele referitoare strict la perioada de interdicţie a desfăşurării activităţii de vânătoare, 1 decembrie 2005 - 31 ianuarie 2006, înlăturându-se astfel constatările şi concluziile raportului de expertiză şi reţinându-se ca reală doar valoarea prevăzută în procesul verbal din 11 iulie 2006.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila, cât şi pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul formulat de reclamantă se aduc critici sentinţei referitoare la valoarea despăgubirilor acordate, învederându-se că instanţa de fond a înlăturat în mod eronat expertiza contabilă efectuată în cauză, necontestată, prin care s-a stabilit cuantumul real al prejudiciului, în raport de perioada contractuală, numărul de beneficiari şi intervalul în care a funcţionat interdicţia de vânătoare - octombrie 2005 - ianuarie 2006 - care s-a suprapus exact peste sezonul de vânătoare.
Guvernul României a criticat sentinţa în primul rând sub aspectul necomunicării încheierii de amânare a pronunţării, nedându-i-se astfel posibilitatea de a cunoaşte consemnările privind mersul dezbaterilor în fond şi concluziile părţilor.
S-a invocat de asemenea, greşita respingere a excepţiilor tardivităţii cererii precizatoare a acţiunii introductive şi respectiv, a neîndeplinirii procedurii prealabile, fiind încălcate în cauză normele de procedură prevăzute de art. 132 alin. (1) şi (2) şi art. 134 C. proc. civ. şi respectiv, de art. 7, 8 şi 12 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, pârâtul a învederat că nu a fost citat şi nu a participat în nume propriu în fazele anterioare ale litigiului, introducerea sa în cauză fiind urmare a precizării acţiunii, intervenită la 27 februarie 2012, cerere tardivă.
S-a arătat de asemenea, că nu are suport legal susţinerea instanţei în sensul că nu exista obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile, în condiţiile în care obiectul acţiunii îl constituie obligarea autorităţilor pârâte la punerea în executare a prevederilor O.U.G. nr. 140/2005, respectiv obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ, fiind astfel obligatorie parcurgerea procedurii administrative prevăzute de art. 7, 8 şi 12 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că nu poate fi reţinută existenţa unui refuz nejustificat, cu exces de putere, în condiţiile în care Guvernul României nu a fost sesizat corespunzător, nefiind îndeplinită procedura de elaborare, consultare şi avizare a unui proiect de hotărâre în sensul normelor de tehnică legislativă.
Pârâtul a mai arătat şi faptul că O.U.G. nr. 140/2005 a fost în mod expres abrogată prin O.U.G. nr. 11/2006 la data de 27 februarie 2006 şi nu mai putea constitui temei juridic al acţiunii în pretenţii formulate la 19 aprilie 2006. S-a menţionat şi faptul că debitul stabilit iniţial la suma de 874.238 RON a fost achitat integral de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice s-a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, instanţa de fond neţinând cont de faptul că instituţia are doar obligaţia de a întocmi proiectul de lege al bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite şi astfel, nu poate fi obligată la alocarea efectivă a unor sume de bani.
În aceste împrejurări, a arătat pârâtul, instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Referitor la fondul cauzei, s-a menţionat că reclamanta nu a făcut dovada vătămării într-un drept recunoscut de lege, aspectele invocate în acţiune, reţinute ca atare de instanţă, necircumscriindu-se prevederilor O.U.G. nr. 140/2005 sau ale O.U.G. nr. 11/2006, acte normative ce reglementează despăgubirile aferente derulării acţiunilor de monitorizare, prevenire şi combatere a bolilor transmisibile.
În faza de recurs a fost citat în calitate de intimat-pârât Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură - autoritate publică centrală cu personalitate juridică proprie în domeniile preluate de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin H.G. nr. 428/2013.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că sunt întemeiate recursurile declarate de Guvernul României şi respectiv, de Ministerul Finanţelor Publice, care urmează a fi admise, în timp ce recursul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
Referitor la prima critică formulată vizând necomunicarea încheierii de dezbateri, susţinerea pârâtului privind nulitatea sentinţei nu este întemeiată, nefiind îndeplinite cerinţele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Doar lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii deoarece nu se poate verifica alcătuirea completului de judecată, prezenţa părţilor, susţinerile acestora, conţinutul apărărilor în fapt şi în drept.
În cauză, se află la dosar încheierea de dezbateri, întocmită separat întrucât s-a amânat pronunţarea, împrejurarea că nu a fost comunicată părţii neatrăgând nulitatea hotărârii.
Susţinerea Ministerului Finanţelor Publice privind lipsa calităţii sale procesuale pasive este întemeiată, în care sens, în urma admiterii recursului declarat, va fi respinsă acţiunea în contradictoriu cu acest pârât.
Potrivit prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005 privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenţei aviare, - act normativ invocat drept temei legal al acţiunii - sumele necesare asigurării derulării acţiunilor de prevenire şi combatere a bolii, precum şi cele necesare pentru acordarea de despăgubiri se asigură din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, actul normativ neinstituind vreo obligaţie expresă în sarcina Ministerului Finanţelor Publice de alocare a fondurilor bugetare pentru plata acestor despăgubiri.
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice stabileşte în concret competenţele şi responsabilităţile fiecărei instituţii angajate în procesul bugetar, ordonatorii principali de credite având obligaţia de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Printre atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice nu se numără şi aceea de a aloca fonduri din bugetul de stat, instituţia având doar rolul de a elabora, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, proiectele de legi privind bugetul de stat şi respectiv, rectificarea bugetului de stat.
Astfel, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, neavând atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat.
În situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată, creditorul poate recurge la procedura executării silite, Ministerul Finanţelor Publice urmând a efectua în virtutea obligaţiei de diligenţă, demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Referitor la recursul formulat de Guvernul României, Curtea constată că instanţa de fond a respins în mod corect excepţiile tardivităţii şi lipsei procedurii prealabile.
Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.
În cauză, s-a constatat în mod corect că precizarea acţiunii şi citarea Guvernului României în calitate de pârât au avut loc la prima zi de înfăţişare, astfel cum este definită de art. 132 alin. (1) şi 134 C. proc. civ., în faţa instanţei de contencios administrativ, în raport de împrejurarea că natura juridică a litigiului a fost stabilită prin decizia de casare nr. 5791/2010, excepţia tardivităţii neavând suport probator.
Nici critica privind neîndeplinirea procedurii administrative nu este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (5) cu referire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul în care obiectul acţiunii îl constituie refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat existenţa prejudiciului cauzat reclamantei, în calitate de gestionar al fondului de vânătoare urmare a interdicţiei instituite prin O.U.G. nr. 140/2005, act normativ în vigoare pentru perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri.
Astfel, rezultă din actele dosarului că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a întreprins demersurile legale ce-i reveneau pentru fundamentarea sumelor cuvenite reclamantei ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 140/2005, prin procesul-verbal încheiat la 11 iulie 2006 de comisia mixtă constituită din reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi vânătoare Focşani şi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Brăila stabilindu-se dreptul asociaţiei de a beneficia de o despăgubire în valoare de 316.379 RON.
Pentru acordarea acestor despăgubiri, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a iniţiat două proiecte de hotărâri de guvern privind suplimentarea bugetului propriu, însoţite de note de fundamentare ce au fost transmise spre avizare Ministerului Finanţelor Publice, însă, până la introducerea acţiunii şi nici ulterior, nu a fost adoptat actul administrativ prin care să fie dispusă plata despăgubirilor.
În aceste împrejurări şi având în vedere şi faptul că Ministerul Mediului şi Pădurilor, instituţia obligată la plata despăgubirilor nu a declarat recurs în cauză, se constată că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat refuzul nejustificat al Guvernului României de a emite hotărâre în aplicarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 140/2005.
Recursul declarat de acest pârât urmează a fi admis în sensul stabilirii doar a obligaţiei de a emite actul administrativ, fără indicarea modalităţii de plată a despăgubirilor, astfel cum s-a procedat de către Curtea de Apel Bucureşti.
Cât priveşte recursul formulat de reclamantă, criticile aduse sentinţei referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite apar neîntemeiate, suma stabilită reflectând valoarea prejudiciului efectiv suferit de asociaţie ca urmare a interzicerii vânătorii.
În acest sens, instanţa a reţinut în mod corect faptul că menţiunile din raportul de expertiză privind nerealizarea cotelor de recoltă la vânat în temeiul contractelor de comision nu au suport probator, neexistând identitate între perioada contractuală şi cea a instituirii interdicţiei de vânătoare şi nefiind dovedită ca unic motiv al pierderilor acea interdicţie.
În concluzie, sub aspectul cuantumului despăgubirilor - de altfel achitate reclamantei în urma primului ciclu procesual, la valoarea stabilită de Tribunalul Bucureşti - sentinţa pronunţată apare ca temeinică, recursul formulat de reclamantă urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila împotriva Sentinţei civile nr. 2905 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că:
Obligă pârâtul Guvernul României să emită o hotărâre privind plata către reclamanta A.J.V.P.S. Brăila a despăgubirilor în sumă de 316.379 RON.
Obligă pârâtul Departamentul pentru Ape Păduri şi Piscicultură să plătească reclamantei A.J.V.P.S. Brăila această sumă.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Brăila împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7826/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7838/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
