ICCJ. Decizia nr. 7753/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7753/2013
Dosar nr. 6713/2/2012
Şedinţa publică de la 13 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Naţională de Valori Mobiliare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
- anularea pct. 3 şi 12 din Ordonanţa nr. 109 din 10 aprilie 2012, precum şi a Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012, ambele emise de pârâtă;
- suspendarea executării Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012;
- plata cheltuielilor de judecată.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nemotivată, iar a cererii de anulare ca netemeinică şi nelegală.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 7045 din 11 decembrie 2012, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 109 din 10 aprilie 2012 emisă de Comisia Naţională de Valori Mobiliare, reclamantul a fost sancţionat cu amendă în sumă de 3.000 lei, ca urmare a constatării unor deficienţe în activitatea societăţii SSIF R. SA şi a calităţii acestuia de conducător şi reprezentant al compartimentului de control al acestei societăţi.
Dintre neregulile constatate, reclamantul le-a contestat pe cele de la pct. 3 şi 12 din actul administrativ aflat în discuţie.
Cu privire la pct. 3, reclamantul a susţinut că nu mai era posibilă sancţionarea sa la data emiterii ordonanţei, întrucât nu mai deţinea calităţile indicate în acest act.
Această apărare a reclamantului este lipsită de relevanţă, în condiţiile în care acesta a avut calitatea de conducător şi reprezentant al compartimentului de control al SSIF R. SA la data săvârşirii faptelor imputate.
Cu privire la pct. 12, reclamantul a arătat că actul administrativ contestat este nelegal, deoarece în cuprinsul acestuia nu au fost menţionate serviciile ce exced obiectului de activitate al societăţii pentru care a fost sancţionat.
Pe acest aspect, prima instanţă a reţinut faptul că reclamantul a invocat pe calea acţiunii în contencios administrativ motive pe care nu le-a prezentat în plângerea prealabilă, pentru ca autoritatea competentă să le poată analiza, ceea ce nu poate fi primit.
Curtea de apel a precizat că cererea de suspendare nu poate fi admisă, întrucât, prin Decizia nr. 461 din 29 mai 2012, pârâta Comisia Naţională de Valori Mobiliare a soluţionat recursul administrativ, în sensul respingerii sale, ca atare, nu acest act administrativ produce efecte vătămătoare pentru reclamant.
3. Recursul declarat de reclamantul C.D.
În recursul său, reclamantul a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Mai precis, recurentul a menţionat că judecătorul fondului a făcut trimitere doar la susţinerile pârâtei.
În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanţă a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.
În concret, contractul de intermediere pentru operaţiuni pe piaţa futures reprezintă un derivat al contractului general încheiat cu clientul, care cuprinde durata contractului, conform art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006; ca atare, contractul mai sus nominalizat are valoare de act adiţional, iar prevederile privind durata contractului general îi sunt aplicabile.
În cel de-al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că cererea dedusă instanţei de contencios administrativ nu cuprinde motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat pe care să nu le fi prezentat în cadrul recursului administrativ.
3. Apărările formulate de intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea pct. 3 şi 12 din Ordonanţa nr. 109 din 10 aprilie 2012, precum şi a Deciziei nr. 461 din 29 mai 2012, ambele emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului pentru argumentele prezentate la pct. I.2 din prezenta decizie.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a respectat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a pronunţat soluţia atacată în prezenta cale de atac, raportându-se la susţinerile părţilor, la conţinutul actelor administrative atacate şi la probatoriile administrate în cauză.
1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Judecătorul fondului nu a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, mai precis al contractul de intermediere pentru operaţiuni pe piaţa futures, după cum susţine recurentul.
Cu privire la pct. 3 din ordonanţa contestată, unde se face menţiune despre faptul că acest contract de intermediere nu cuprinde durata, instanţa a reţinut doar faptul că este irelevantă susţinerea recurentului-reclamant în legătură cu faptul că nu era posibilă sancţionarea sa la data emiterii actului administrativ, în condiţiile în care nu mai îndeplinea calităţile menţionate în act.
Ca atare, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat acest motiv de recurs, deoarece nu a fost analizată natura contractul de intermediere pentru operaţiuni pe piaţa futures.
1.3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa cum a prezentat şi prima instanţă, prin Ordonanţa nr. 109 din 10 aprilie 2012 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, recurentul-reclamant a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 3.000 lei, în calitate de conducător şi agent pentru servicii de investiţii financiare al SSIF R. SA Totodată, autoritatea intimată a stabilit obligaţia remedierii deficienţelor constatate la pct. 3 şi 12 din ordonanţă, în termen de 30 de zile de la data emiterii sale.
Dintre neregulile constatate la pct. 1 - 12, reclamantul le-a contestat pe cele de la pct. 3 şi 12 din actul administrativ aflat în discuţie.
La pct. 3, autoritatea de control a reţinut următoarele: "Contractul de intermediere pentru operaţiunile pe piaţa futures nu cuprinde durata contractului, element prevăzut de art. 112 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006."
Cu privire la pct. 3, recurentul-reclamant a susţinut că nu mai era posibilă sancţionarea sa la data emiterii ordonanţei, întrucât nu mai deţinea calităţile indicate în acest act.
Într-adevăr, prin Decizia nr. 262 din 16 martie 2012, recurentului i s-a retras autorizaţia de agent pentru servicii de investiţii financiare, acordată de C.N.V.M. prin Decizia nr. 2816 din 29 iunie 2004, iar prin Decizia nr. 264 din 16 martie 2012, recurentului i s-a retras autorizaţia de conducător la SSIF R. SA, ca urmare a modificării componenţei conducerii societăţii, în conformitate cu prevederile deciziei C.A. din data de 24 februarie 2012.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, reţine faptul că această susţinere a recurentului nu prezintă relevanţă juridică în speţă. Astfel, perioada controlată a fost 1 octombrie 2008 - 25 noiembrie 2011, perioadă în care recurentul-reclamant a deţinut calităţile nominalizate în ordonanţa de sancţionare dedusă judecăţii la data săvârşirii faptelor imputate.
În ceea ce priveşte în calitatea recurentului de Conducător al SSIF R. SA, atribuţiile şi responsabilităţile specifice funcţiei conducător al unei societăţi de servicii de investiţii financiare sunt prevăzute la art. 84 alin. (2) de Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, şi sunt următoarele:
- conducătorii SSIF sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor şi procedurilor SSIF şi trebuie să fie informaţi permanent cu privire la activitatea SSIF, activitatea compartimentului de control intern, precum şi cu privire la metodele de evaluare şi administrarea riscului.
- conducătorii SSIF au obligaţia să asigure menţinerea unor standarde profesionale şi de conduită adecvate ale întregului personal al societăţii;
- conducătorii trebuie să evalueze şi să verifice periodic eficacitatea politicilor, măsurilor şi procedurilor în vigoare, implementate pentru respectarea obligaţiilor stabilite conform prevederilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 32/2006 şi să dispună măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficienţelor;
- conducătorii SSIF sunt responsabili pentru asigurarea respectării de către societate a obligaţiilor sale, conform prevederilor Regulamentului anterior nominalizat.
Se observă că aceste prevederi regulamentare instituie obligaţii de rezultat a căror îndeplinire constituie unul din scopurile activităţii de conducător al SSIF, fără a stabili mijloacele concrete de realizare a acestor obiective, lăsând astfel persoanelor care deţin funcţia de conducere libertate deplină în alegerea lor, dar şi responsabilitatea pentru opţiunea făcută în cazul în care măsurile adoptate se dovedesc a fi lipsite de eficienţă.
De asemenea, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, conducătorii sunt persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârilor organelor statutare ale SSIF, sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a acesteia şi sunt învestite cu competenţa de a angaja răspunderea intermediarului, iar, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Regulamentul nr. 32/2006, conducătorii SSIF sunt răspunzători pentru asigurarea respectării regulilor şi procedurilor SSIF, după cum s-a precizat anterior.
Din analiza dispoziţiilor normative mai sus enunţate, rezultă faptul că răspunderea conducătorului societăţii este întemeiată, în baza art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, pe ideea unei culpe proprii în supraveghere, ce constă în aceea că deşi putea şi trebuia să prevină săvârşirea faptelor imputate nu a făcut acest lucru.
La pct. 12, autoritatea de control a reţinut următoarele: "SSIF R. SA a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1812 din 2 octombrie 2007, servicii prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 99/2006, prin intermedierea unor operaţiuni cu instrumente neincluse în definiţia prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 141 din O.U.G. nr. 99/2006, încălcând astfel prevederile art. 6 şi ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 1 din Avizul C.N.V.M. nr. 30/22 iulie 2010."
Critica de nelegalitate formulată de recurent cu privire la acest punct se referă la faptul că nu au fost menţionate de către intimată serviciile ce exced obiectului de activitate al societăţii pentru care a fost sancţionat.
Înalta Curte reţine că SSIF R. SA oferă clienţilor săi, pe lângă instrumentele menţionate în contractul de intermediere, şi posibilitatea tranzacţionării, prin intermediul platformei S.W., a perechilor valutare pe platforme de tip F., cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacţiei.
Din analiza extraselor de cont aferente operaţiunilor derulate pe pieţele externe pentru contul propriu şi pentru dosarele clienţilor verificaţi de către echipa de control, rezultă că societatea aflată în discuţie a oferit servicii de intermediere a tranzacţiilor cu perechi valutare pe pieţe externe de tip F., cu decontare în maximum 2 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei, adică nu numai cu instrumente financiare derivate având ca activ suport valute.
De menţionat faptul că Avizul C.N.V.M. nr. 30 din 22 iulie 2010 se referă la tranzacţii cu instrumente financiare derivate în legătură cu valorile mobiliare, valute, rate ale dobânzii sau rentabilităţii, mărfuri şi nu creează posibilitatea pentru societăţile de servicii de investiţii financiare de a efectua tranzacţii cu perechi valutare pe platforme de tip F., cu decontare în 2 zile lucrătoare de la data tranzacţiei.
Ca atare, SSIF R. SA a prestat servicii care exced obiectului de activitate autorizat, după cum s-a arătat în ordonanţa contestată în cauză.
Prin urmare, şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile normative aplicabile în speţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva Sentinţei civile nr. 7045 din 11 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7742/2013. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 7826/2013. Contencios → |
|---|
