ICCJ. Decizia nr. 801/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
INALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 801/2013
Dosar nr. 5994/2/2012
Şedinţa publică de la 15 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5994/2/20102, reclamantul M.E.C.T.S. a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 4643 din 22 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea formulată de reclamantul M.E.C.T.S., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că din cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o măsură de protecţie provizorie a subiectului de sezină, ce poate fi dispusă în condiţiile în care prezumţia de legalitate inerentă oricărui act administrativ este îndoielnică şi o atare concluzie se desprinde printr-o analiză sumară, ce nu presupune dezlegarea cu putere de lucru judecat a criticilor privitoare la legalitatea actului şi desigur, pentru a preîntâmpina expunerea subiectului de sezină la o pagubă iminentă.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în dovedirea cazului bine justificat, reclamanta a arătat că:
- pârâta a încălcat procedura soluţionării contestaţiei depuse împotriva deciziei nr. 2/2012, în sensul că d-nul V.M. a participat la soluţionarea contestaţiei împotriva propriului act;
- Curtea de Conturi a menţionat în raport doar frânturi din punctul de vedere al reclamantei, astfel încât comisia de soluţionare a contestaţiei nu a avut la dispoziţie întreaga motivaţie pentru a lua o decizie corectă;
- raportul de audit se bazează numai pe interpretările proprii, fără fundament legal, ale auditorilor publici;
- termenul impus prin decizia contestată pentru aplicarea măsurilor nu este un termen legal şi rezonabil;
- reclamantul a respectat toate reglementările finanţatorului extern, cât şi legislaţia internă cu prilejul implementării procedurilor verificate de pârâtă.
Instanţa a reţinut că participarea domnului V.M. la soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei nr. 2/2012 nu reflectă o încălcare gravă a procedurii prevăzute pentru soluţionarea contestaţiei administrative, ci dimpotrivă, prin dispoziţiile art. 213 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi se prevede că din comisia de soluţionare a contestaţiei face parte şi consilierul care coordonează departamentul în a cărui competenţă intră entitatea verificată.
În egală măsură, omisiunea includerii în raportul de control a punctelor de vedere ale persoanelor controlate cu privire la constatările ramase în divergenţă şi nemotivarea neacceptării lor de către auditorii publici externi , nici în ipoteza în care ar fi reală, a reţinut instanţa că nu constituie un argument valid pentru a se concluziona dovedit cazul bine justificat sub acest aspect.
Din analiza prevederilor contractuale referitoare la serviciile care trebuiau prestate de personalul de bază consultant, instanţa de fond a constatat că niciuna din activităţile prevăzute la punctul 2) „Serviciile care trebuie prestate de personalul de bază consultant” - „Termeni de referinţă” din Anexa A la contracte, nu se încadrează în categoria serviciilor de consultanţă de natura celor specificate în „Manualul serviciilor de consultanţă. Ghid cuprinzător pentru selectarea consultanţilor”, aplicabil acestui Proiect finanţat de B.D.C.E. şi B.E.I.
Temeinicia constatărilor auditorilor cu privire la modalitatea de implementare a proiectelor menţionate în decizia atacată, a reţinut instanţa de primă jurisdicţie, nu poate forma obiectul analizei în cadrul soluţionării cererii de suspendare a executării actului administrativ, constituind o veritabilă analiză pe fond a legalităţii actului administrativ, rezervată exclusiv instanţei învestite cu acţiunea în anularea acestei decizii.
Cu atât mai puţin, termenul pretins nerezonabil de implementare a măsurilor dispuse prin decizia contestată nu poate constitui, prin prisma prevederilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, un caz bine justificat, astfel că pentru toate considerentele arătate, curtea a constatat că reclamanta nu face dovada existenţei unui caz bine justificat, de natură a releva nelegalitatea evidentă a deciziei Curţii de Conturi nr. 2/2012.
În absenţa cazului bine justificat instanţa a apreciat că nu se poate discuta despre o pagubă iminentă, dat fiind faptul că pretinsele prejudicii nu reprezintă altceva decât consecinţele executării unui act administrativ a cărui prezumţie de legalitate nu a fost înlăturată.
3. Recursul declarat de M.E.C.T.S.
Prin motivele de recurs formulate recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală. A prezentat pe larg situaţia de fapt a cauzei, prezentând conţinutul deciziei ce face obiectul cererii de suspendare de faţă.
Recurentul a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa în mod greşit a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile necesare suspendării actului administrativ emis de pârâtă.
S-a precizat faptul că sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de lege, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
A arătat că decizia atacată dezvăluie lacune şi neconcordanţe evidente în raport cu legislaţia aplicabilă, de natură a crea un dubiu serios cu privire la legalitatea acesteia. Astfel, au fost sintetizate nelegalităţile deciziei, arătându-se că au fost nerespectate prevederile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, în sensul că decizia nu prevede mijloacele prin care M.E.C.T.S. ar trebui să recupereze prejudiciul; că a fost încălcat dreptul la apărare în cursul auditului; că realizarea auditului şi emiterea deciziei a fost făcută în afara termenului de prescripţie, precum şi netemeinicia susţinerilor auditorilor externi.
A fost justificată pe larg şi condiţia pagubei iminente, arătându-se că termenul stabilit de Curtea de Conturi în cuprinsul deciziei atacate este absolut nerealist, întrucât până la termenul stabilit M.E.C.T.S. se află în imposibilitate obiectivă de a executa decizia, oricât de multe diligenţe ar depune pentru aceasta.
La data de 13 februarie 2013 recurentul a depus, prin serviciul registratură, o cerere prin care a arătat că „cererea de suspendare a executării actului administrativ a rămas fără obiect”, arătându-se că în Dosarul nr. 5993/2/2012 s-a pronunţat fondul cauzei privind anularea actului administrativ, prin admiterea cererii de anulare a deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012, a raportului de control şi a încheierii nr. 58 din 3 iulie 2012 emise de Curtea de Conturi, apreciind faptul că „pentru acest termen nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ”.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, va respinge recursul ca fiind lipsit de interes pentru considerentele ce urmează:
Condiţia interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, care prevăd că împotriva hotărârilor judecătoreşti pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public şi părţile „interesate”.
Recurentul nu este suficient să aibă capacitate procesuală (de folosinţă şi de exerciţiu) şi legitimare procesuală, ci mai este necesar ca acesta să justifice un interes în exercitarea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluţionării recursului, a hotărârii judecătoreşti atacate, care îi este defavorabilă.
Deşi codul de procedură civilă nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic pe care îl poate obţine prin promovarea acţiunii, interes care trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.
Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim, iar lipsa totală a interesului recurentului în exercitarea recursului, are drept consecinţă respingerea căii de atac din acest motiv.
Astfel fiind, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de Ministerul Educaţiei nu a rămas fără obiect, aşa cum susţine recurentul-reclamant prin cererea depusă în faţa instanţei de recurs. Soluţionarea fondului acţiunii în anulare a actului ce face obiectul cererii de suspendare de faţă, prin admiterea acţiunii recurentului, argumentează de fapt existenţa cazului bine justificat, situaţie ce ar fi determinat soluţia pe fondul cererii de suspendare.
Însă, având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., precum şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes, având în vedere poziţia exprimată expres de recurent prin cererea depusă în faţa instanţei de recurs şi văzând faptul că recurentul nu şi-a mai susţinut recursul formulat.
Pentru aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul reclamantului ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinţei nr. 4643 din 22 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 793/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 803/2013. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
