ICCJ. Decizia nr. 1116/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1116/2014
Dosar nr. 11038/300/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 martie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 18 aprilie 2011, petenta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. C1. din data de 18 martie 2011. Prin sentinţa civilă nr. 9166 din 24 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea, reţinând dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Prin încheierea de şedinţă din 25 februarie 2013, Judecătoria Brezoi, în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul, pe cale administrativă, Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, instanţa în circumscripţia căreia îşi are domiciliul contravenientul.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 18099 din 13 noiembrie 2013, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, avute în vedere de prima instanţă, nu sunt incidente în cauză, sens în care dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 îşi păstrează aplicabilitatea.
Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza art. 20 pct. 2 coroborat cu art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte constată că obiectul acţiunii îl constituie anularea procesului-verbal nr. C1. din data de 18 martie 2011 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R., prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare, petenta SC M. SRL a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 750,00 RON şi obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 404,53 RON, pentru că vehiculul categoria B, ce-i aparţinea, cu numărul de înmatriculare Q1., a circulat, la data de 18 octombrie 2010, pe DN 7 km188+900m, S., judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, „plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravenţională a fost înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 18 aprilie 2011, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură aplicându-se numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
În opinia Înaltei Curţi, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a actelor normative prin care s-au modificat normele procedurale sus-menţionate.
În ceea ce priveşte dispoziţiile legale invocate de Judecătoria Brezoi, prevederile Legii nr. 2/2013, se reţine că acestea se aplică numai în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Astfel, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, act normativ anterior Legii nr. 2/2013, potrivit cărora competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Înalta Curte constată că locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentului, este DN 7 km188+900m, S., judeţul Vâlcea, în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte în favoarea Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată de petenta SC M. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA- C.E.S.T.R.I.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1237/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1115/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
