ICCJ. Decizia nr. 1141/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1141/2014
Dosar nr. 7966/2/2012
Şedinţa publică de la 6 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 670 din 13 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de interes, ca nefondată; a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca nefondate; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea formulată de reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale, ca inadmisibilă.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, Curtea a reţinut că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada din care să reiasă că autorul său a avut calitatea de veteran de război, decorat cu unul din ordinele sau una din medaliile prevăzute la lit. b) alin. (4) art. 13 din Legea nr. 44/1994, însă, din înscrisurile depuse de reclamant, rezultă că acesta este moştenitorul autorului său, P.A.I., care a fost titularul unei legitimaţii de veteran de război şi a fost decorat cu „Virtutea Militară”.
Curtea a apreciat, aşadar, că reclamantul, ca şi moştenitor al autorului său, justifică un folos material ce ar fi obţinut ca urmare a promovării acestei acţiuni, astfel că acţiunea sa nu este lipsită de interes.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, curtea a apreciat că nu poate fi de acord cu argumentaţia pârâtului, în sensul că nu are calitate pasivă deoarece, potrivit H.G. nr. 34/2009, instituţia nu are atribuţii şi competenţe de natura celor solicitate de reclamant, respectiv de a emite hotărâre de guvern prin care să actualizeze despăgubirile prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1944, o astfel de argumentaţie neţinând de natura juridică a calităţii procesuale. Această argumentaţie ţine de admisibilitatea cererii sau de temeinicia acesteia, dar strict formal, câtă vreme reclamantul a adresat o solicitare scrisă pârâtului, iar acesta, prin adresa din 3 iulie 2012 a răspuns în sens negativ, dispoziţiile legii contenciosului administrativ dau calitate pasivă pârâtului într-o acţiune în contencios administrativ. Pentru aceste motive, Curtea a respins această excepţie ca nefondată.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, curtea a constatat că se aplică raţionamentul de mai sus şi cu privire la această excepţie.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, curtea a reţinut că ceea ce solicită reclamantul este obligarea celor trei pârâţi să actualizeze cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 şi art. I pct. 3 din Legea nr. 303/2007, respectiv „cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului”.
Prima instanţă a apreciat că această acţiune este inadmisibilă, deoarece instanţele judecătoreşti nu au competenţa să completeze actele normative cu norme create pe cale judiciară. Atributul instanţei este să aplice legea, nu să o creeze, astfel că acţiunea prin care se solicită obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act normativ este inadmisibilă, iar reclamantul foloseşte acţiunea în contencios administrativ, dar nu în scopul pentru care a fost edictată (revocarea unui act administrativ care îl vatămă pe reclamant sau obligarea la soluţionarea unei cereri de natură administrativă), ci într-un scop care depăşeşte limitele unei acţiuni în contencios administrativ: emiterea unui act cu caracter normativ, emitere ce stă în competenţa Guvernului ca organ executiv.
Împotriva sentinţei civile nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamantul S.G. şi pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, prin care s-a solicitat, de către recurentul reclamant, admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa dispunerii măsurilor de actualizare a cuantumului despăgubirilor legale în concordanţă cu evoluţia preţurilor, şi, de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, admiterea căii extraordinare de atac cu consecinţa modificării sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului şi a respingerii acţiunii faţă de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Reclamantul S.G. a învederat, prin cererea de recurs, că în mod greşit instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ, întrucât obiectul acţiunii reclamantului nu l-a constituit modificarea vreunui cadru normativ sau crearea altuia nou, ci obligarea pârâţilor la respectarea celui existent.
Astfel, reclamantul a făcut trimitere la conţinutul prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 şi art. I pct. 3 din Legea nr. 303/2007 care prevede că „Cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului”, şi a susţinut că a apelat la instanţa de judecată tocmai pentru a-şi exercita principalul său rol anume acela de a veghea la respectarea prevederilor legale în vigoare.
A mai relevat reclamantul recurent că dispoziţiile legale la care a făcut trimitere deşi sunt în vigoare se refuză aplicarea lor de către instituţiile statului şi că există nici un alt mijloc legal de a asigura aplicarea acestora decât prin intermediul instanţei de judecată.
Recurentul pârât Ministerul Afacerilor Interne a relevat, prin motivele de recurs, că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, această instituţie neavând, în raport de prevederile legale care reglementează raportul juridic litigios, anume art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 8 din anexa la H.G. nr. 1217/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, art. 7 alin. (3) şi art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, nici un fel de obligaţii directe faţă de intimatul reclamant, ci doar obligaţia legală de a da curs cererilor instituţiilor prefectului, respectiv de a asigura alocarea fondurilor de la bugetul de stat astfel cum acestea au fost solicitate de către ordonatorii terţiari de credit.
A susţinut recurentul Ministerul Afacerilor Interne că legitimarea sa procesuală nu se justifică nici raportat la soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa într-un astfel de litigiu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora instanţa, soluţionând cauza, poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, putând hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cauzate.
Recursurile declarate de S.G. şi de Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sunt fondate şi urmează a fi admise, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes a reclamantului şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, precum şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ridicată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, urmare constatării faptului că reclamantul justifică un folos material, legitim şi imediat ce ar putea fi obţinut în calitate de moştenitor al persoanei îndreptăţite la aplicarea prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi că pârâtele au calitate procesuală pasivă atâta vreme cât reclamantul a adresat o solicitare scrisă pârâţilor iar aceştia au răspuns în sens negativ.
Prima instanţă a admis, ulterior, excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor (actualmente Ministerul Afacerilor Interne), şi a respins ca atare cererea de chemare în judecată, cu motivarea că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să completeze actele normative cu norme create pe cale judiciară şi că atributul instanţei este acela de aplicare şi nu de creare a legii, astfel că acţiunea prin care se solicită obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act normativ este inadmisibilă.
Înalta Curte reţine, în litigiu, că prin acţiunea în contencios administrativ îndreptată împotriva Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Administraţiei şi Internelor (Ministerul Afacerilor Interne, în prezent), reclamantul S.G. s-a plâns de refuzul nejustificat al celor trei pârâţi, cărora li s-a adresat cu petiţii, de respectare a prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 303/2007, solicitând în consecinţă obligarea pârâţilor „să ia măsuri de actualizare a cuantumului despăgubirilor şi să actualizeze anual prin hotărâre a Guvernului, aşa cum precizează dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 303/2007”.
Or, prin raportare la petitul acţiunii în contencios administrativ, neclar, confuz şi imprecis, şi la probatoriul administrat în cauză, se constată că prima instanţă, pentru a fi în măsură să soluţioneze în mod temeinic excepţiile procesuale invocate de pârâţi, inclusiv cea vizând inadmisibilitatea acţiunii, avea obligaţia determinării corecte, în prealabil, a cadrului procesual al pricinii (obiect, cauză juridică, părţi), iar în acest sens se impunea a se pune în vedere reclamantului să facă dovada conţinutului cererilor adresate pârâţilor şi cărora li s-a răspuns prin adresele din 2 iulie 2012, din 21 septembrie 2012, 31 iulie 2012 şi din 14 august 2012 ale Ministerului Apărării Naţionale, din 4 iulie 2012 şi din 16 octombrie 2012 ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi din 3 iulie 2012 a Ministerului Finanţelor Publice şi să îşi precizeze cu claritate pretenţiile deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât în recurs s-a învederat de către S.G. că obiectul acţiunii în contencios administrativ l-a constituit nu cererea de obligare a celor trei ministere la emiterea unui act normativ (s-a acceptat că competenţa în acest sens aparţinea Guvernului României), ci cererea de obligare a implicării pârâtelor să acţioneze în sensul de a propune (de a lua măsuri) la nivelul sesizării Guvernului asupra necesităţii actualizării cuantumului despăgubirilor veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru fapte de arme săvârşite pe câmpul de luptă.
Procedând altfel, instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 129 alin. (4) şi alin. (5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului, care stabilesc că privitor la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, şi, respectiv, că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Prin urmare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., şi pentru a se asigura caracterul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în modalitatea accesului la dublul grad de jurisdicţie, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de reclamantul S.G. şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 670 din data de 13 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de S.G. şi de Ministerul Afacerilor Interne (succesor al fostului Minister al Administraţiei şi Internelor) împotriva sentinţei civile nr. 670 din 13 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1052/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1156/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
