ICCJ. Decizia nr. 1264/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1264/2014
Dosar nr. 1148/33/2010*
Şedinţa publică de la 12 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 9 iulie 2010, reclamantul F.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor despăgubiri în cuantum total de 12.971,07 RON pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este lector universitar la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii „B.B.” Cluj-Napoca, Catedra de Geografie Regională, fiind angajat al acestei instituţii cu începere de la data de 15 februarie 2009, fiind încadrat în perioada 1 octombrie 2008-14 februarie 2009 în tranşa de vechime 5-10 ani, iar cu începere din data de 15 februarie 2009 se încadrează în tranşa de vechime 10-15 ani.
A susţinut reclamantul că prin efectul combinat al O.U.G. nr. 151/2008 şi respectiv O.U.G. nr. 1/2009, prevederile O.U.G. nr. 15/2008 în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008 nu au fost practic niciodată puse în aplicare în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, iar prin incidenţa celor două ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, a fost lipsit în perioada menţionată de creşterile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, fiindu-i astfel creat un prejudiciu a cărui reparare o solicită prin prezenta acţiune.
În întâmpinarea formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive în cauză.
În întâmpinarea formulată de Guvernul României s-a relevat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1221/2008 care a declarat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008 a fost publicată în M. Of. nr. 802/2.12.2008.
De asemenea, Decizia Curţii Constituţionale nr. 842/2009 care a declarat neconstituţionalitatea dispăziţiilor art. I pct. 2 şi pct. 3 din O.U.G. nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, a fost publicată în M. Of. nr. 464/6.07.2009.
A mai arătat pârâtul că reclamantul s-a adresat instanţei la data de 9 iulie 2010, astfel că s-a apreciat că cererea de chemare în judecată a fost tardiv formulată, cu depăşirea termenului de decădere de 1 an prevăzut imperativ de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Raportat la situaţia expusă, pârâtul a considerat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât în speţă nu s-a creat un prejudiciu, prin ordonanţele la care face referire reclamantul, respectiv O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008 şi O.U.G. nr. 1/2009 s-a reglementat cu privire la valoarea coeficientului de multiplicare pentru cadrele didactice, iar potrivit Constituţiei României, Guvernul are competenţa şi abilitatea de a emite acte normative. Modul de aplicare a actelor normative nu creează prejudiciu pentru reclamant, direct şi personal.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au formulat cereri de intervenţie voluntară accesorie în interesul Guvernului României.
La data de 3 septembrie 2010, reclamantul F.I. a depus o precizare de acţiune în care a menţionat că în conformitate cu datele furnizate de Universitatea „B.B.” Cluj-Napoca, coeficientul de multiplicare în cazul său în perioada relevantă a variat. De asemenea, pentru perioada relevantă, aşa cum rezultă din menţiunile făcute în cartea de muncă, a beneficiat de un spor de doctor de 15% şi un spor de vechime de 15%. Pe cale de consecinţă, întrucât aceste sporuri ar fi trebuit aplicate la salariul de bază brut majorat conform Legii nr. 221/2008, reclamantul a apreciat că există un prejudiciu suplimentar reprezentând 30% din suma de 11.346,59 RON, adică 3.403,97 RON.
Pe de altă parte, a precizat reclamantul că în perioada relevată, reclamantul a lucrat normă dublă la Facultatea de Geografie, motiv pentru care a beneficiat de plata la cumul, aceasta însemnând faptul că pentru o perioadă de 10 luni pe an, cu excepţia lunilor iulie şi august, a beneficiat de plata suplimentară a unui salariu brut fără sporuri.
În aceste condiţii, raportat la toate aceste elemente, reclamantul a apreciat faptul că valoarea totală a prejudiciilor cauzate de ordonanţe de urgenţă care au blocat aplicarea Legii nr. 221/2008 este de 24.515,49 RON, sens în care a şi precizat acţiunea.
Prin sentinţa civilă nr. 427 din 11 noiembrie 2010, Curtea a respins excepţiile invocate şi a admis acţiunea precizată, obligându-i pe pârâţi şi la cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 4878 din 21 octombrie 2011, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursurile declarate de către Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe au fost admise, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că pentru lămurirea situaţiei de fapt era necesară efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească, pe baza actelor existente la dosar, temeinicia pretenţiilor intimatului-reclamant, respectiv, corectitudinea calculelor efectuate de acesta.
Totodată, s-a constatat că prima instanţă nu a analizat excepţia tardivităţii acţiunii şi prin raportare la momentul declarării neconstituţionale a O.U.G. nr. 136/2008 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1221/2008, la data de publicată în M. Of. al României.
În concret, în rejudecare, instanţa de trimitere a fost îndrumată să analizeze excepţia tardivitătii introducerii actiunii în raport cu toate cele trei ordonanţe de urgenţă invocate de intimatul-reclamant, să se pronunţe asupra tuturor excepţiilor invocate de părţi în cauză, precum şi asupra cererii de intervenţie accesorie, dar şi să administreze proba cu expertiză contabilă.
Urmare a acestei decizii, dosarul a fost înregistrat sub nr. de mai sus; în cadrul încheierii şedinţei publice din 10 februarie 2012, Curtea s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiilor tardivităţii acţiunii şi a lipsei procedurii prealabile şi a aplicării prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, considerentele care au stat la baza acestei soluţii fiind cele consemnate în cuprinsul încheierii.
Totodată, au fost respinse cele două cereri de intervenţie accesorii, apreciindu-se că titularii acestora nu justifică un interes personal şi actual în susţinerea acestora, raportat la cadrul procesual fixat de către reclamant.
În cauză s-a dispus şi efectuarea unei expertize contabile.
2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 568 din 14 septembrie 2012 Curtea de Apel Cluj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins faţă de acesta acţiunea reclamantului, a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis în parte acţiunea precizată de reclamantul F.I. şi, în consecinţă a obligat pârâtul Guvernul României să achite reclamantului suma de 23.690,81 RON cu titlu de despăgubiri precum şi 6.911 RON reprezentând cheltuieli de judecată, a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele.
Acţiunea reclamantului se întemeiază în drept pe prevederile art. 9 alin. (4) şi alin. (5) din Legea contenciosului administrativ şi vizează prejudicii cauzate prin neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 151/2008 şi, respectiv, O.U.G. nr. 1/2009, cuantumul pretenţiilor solicitate fiind cel rezultat în urma calculelor efectuate de către expertul numit în cauză, la îndrumarea instanţei de recurs.
Deşi reclamantul a înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârâţi, atât Statul Român, cât şi Guvernul României, solicitând obligarea lor la plata sumelor ce fac obiectul acţiunii, în solidar, Curtea a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către prima dintre aceste două entităţi este întemeiată, în considerarea faptului că atâta vreme cât Statul Român şi-a exercitat puterea legislativă prin intermediul Guvernului, această ultimă autoritate publică centrală trebuie să îl reprezinte şi în litigiile întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte apărarea conform căreia în cauză nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în contencios administrativ, prevăzută de legea cadru în materie, respectiv faptul generator al conflictului juridic nu este emiterea unui act administrativ, Curtea a constatat că o astfel de abordare vine în conflict cu textul legal pe care se întemeiază prezentul demers, care nu impune, în această materie specială, condiţionări de genul celei la care fac referire ambii pârâţi.
Pe fondul cauzei, reclamantul solicită acordarea unei sume cu titlu de despăgubiri, pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, în care s-a încadrat în tranşa de vechime 5-10, respectiv, 10-15 ani şi în care nu a beneficiat, aşa cum reiese din copia carnetului de muncă şi adeverinţa depuse la dosar, de creşterile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, ca urmare a adoptării celor două ordonanţe, declarate neconstituţionale.
A reţinut Curtea că, drepturile salariale cuvenite personalului din învăţământ, calculate în baza Legii nr. 221/2008, se datorează până la 31 decembrie 2009. Începând cu 1 ianuarie 2010, drepturile se stabilesc în conformitate cu noile reglementări salariale, Legea nr. 330/2009 şi O.U.G. nr. 1/2010.
Conform art. 9 alin. (4) şi alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, în termen de un an de la data publicării deciziei prin care o anumită ordonanţă de urgenţă a fost declarată neconstituţională, persoanele prejudiciate prin dispoziţiile ordonanţei pot formula o acţiune în despăgubiri. În cazul de faţă, ordonanţele de urgenţă prejudiciabile avute în vedere sunt următoarele:
- O.U.G. nr. 151/2008;
- O.U.G. nr. 1/2009.
Curtea a apreciat, că, raportat la condiţiile răspunderii civile delictuale, existenţa unui fapte culpabile, a vinovăţiei autorităţilor publice din România, a prejudiciului suferit de petent şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, este evidentă. Astfel, în opinia Curţii, prin efectul combinat al O.U.G. nr. 151/2008 şi respectiv O.U.G. nr. 1/2009, prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008 nu au fost practic niciodată puse în aplicare, în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009.
Cu alte cuvinte, s-a reţinut că datorită incidenţei celor două ordonanţe de urgenţă, declarate neconstituţionale, reclamantul a fost lipsit în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009 de creşterile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, Curtea a validat modul de calcul propus de expert prin varianta B a raportului de expertiză, aceasta fiind socotită ca valorizând pe deplin celelalte înscrisuri pe care se întemeiază pretenţiile reclamantului. În plus, aceasta este şi varianta la care a achiesat reclamantul, conform notelor de şedinţă depuse în rejudecare.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 3, pct. 5 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a formulat următoarele critici:
Un prim motiv de recurs se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi este prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Se arată de recurent că nu i-a fost comunicată Încheierea de amânare a pronunţării din data de 7 septembrie 2012, deşi aceasta face parte integrantă din sentinţa nr. 568 din 14 septembrie 2012, fiind evidentă încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii prin care sunt reglementate formele de procedură.
Hotărârea primei instanţe asupra cererii a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât arătă că întrucât obiectul acţiunii îl reprezintă drepturi salariale pretins neacordate decurgând dintr-un raport de muncă pe care reclamantul îl are cu universitatea angajatoare, competenţa prezentei cereri revine potrivit legii, instanţelor, respectiv secţiilor specializate în litigii de dreptul muncii.
Hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică întrucât instanţa a respins cererile de intervenţie voluntară accesorie, în interesul Guvernului, formulate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (art. 304 pct. 9)
În cadrul acestui motiv de recurs recurentul critică atât soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi soluţia pronunţată pe fondul cauzei.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, se susţine că datorită unei interpretări necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, judecătorul fondului a făcut o aplicare greşită a acestora.
În opinia recurentului, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/20004, privind termenul de introducere a acţiunii, respingând excepţia tardivităţii.
Totodată se arată că prima instanţă a stabilit netemeinic şi nelegal existenţa unei răspunderi civile delictuale a autorităţii pârâte, ignorând existenţa răspunderii contractuale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
1.1. Motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea primei instanţe asupra cererii a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe
În legătură cu aceste aspecte învederate de recurentul Guvernul României, trebuie menţionat că plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat soluţia de unificare a practicii judiciare în sensul că litigiile având ca obiect acţiuni formulate în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prin care reclamanţii solicită, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile, constând în drepturi salariale neacordate chiar în baza unui contract individual de muncă, cauzate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale, se soluţionează, în fond, de Curtea de Apel, ca instanţă de contencios administrativ, iar, în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului Guvernul României, referitoare la necomunicarea încheierii de amânare a pronunţări, acestea nu pot fi reţinute; deşi recurentul invocă un prejudiciu, acesta nu a făcut dovada existenţei şi întinderii acestuia; pe de altă parte neîntocmirea acestei încheieri atrage nulitatea hotărârii şi nicidecum necomunicarea acesteia.
1.3. Motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Demersul procesual al reclamantului se încadrează în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale şi fiind declanşat cu respectarea cerinţelor alin. (4) şi alin. (5) teza I din articolul menţionat.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004 constituie concretizarea, în plan legislativ, a principiului consacrat în art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, potrivit căruia instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Este adevărat că ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative, ci acte cu putere de lege, adoptate de Guvern în exercitarea delegării funcţiei legislative intervenite în condiţiile prevăzute în art. 115 din Constituţia României. Dar de vreme ce acţiunile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale au fost circumscrise mecanismului acţiunilor în contencios administrativ, potrivit prevederilor constituţionale şi legale menţionate anterior, iar izvorul direct al prejudiciului este actul normativ adoptat de Guvern, calitate procesuală pentru acţiunea în despăgubiri nu ar putea avea decât Guvernul, ca autoritate emitentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, şi persoanele care au contribuit la elaborarea sau adoptarea ordonanţei, în condiţiile prevăzute în art. 16 din aceeaşi lege.
Prin urmare, prima instanţă a soluţionat corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată instanţa de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii şi la cererile de intervenţie voluntare accesorii formulate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, se observă că aceasta a fost argumentată în mod judicios.
Cu privire la fondul cauzei
Pe calea prevăzută în art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, ca efect al aplicării unor prevederi din O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, toate declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. al României anterior învestirii instanţei de contencios administrativ.
După pronunţarea sentinţei şi formularea recursului în prezenta cauză, problema de drept de care depinde dezlegarea fondului a format obiectul unui recurs în interesul legii, soluţionat prin decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of., Partea I, nr. 350/19.05.2011, în sensul că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, dispoziţiile O.U.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009.
Potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României.
În aceste condiţii, argumentele recurentului ce tind spre modificarea hotărârii recurate, hotărâre pronunţată de către instanţa de fond în acord cu soluţia dată în interesul legii, invocându-se aspecte legate de inaplicabilitatea deciziilor Curţii Constituţionale sau inadmisibilitatea solicitării diferenţelor salariale astfel constituite, sunt nefondate.
Dispoziţiile O.U.G. nr. 31/2009 aprobată prin Legea nr. 259/2009 şi ale O.U.G. nr. 41/2009 aprobată prin Legea nr. 300/2009, prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2008, invocate de către recurentul Guvernul României, nu sunt de natură a modifica premisele prezentei cauze sau determina adoptarea unei alte soluţii.
Argumentele instituţiei recurente referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care aceste decizii sancţionează o stare de neconstituţionalitate pre-existentă, ce poate fi remediată prin intermediul acţiunii consacrate de art. 9 din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 568 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1263/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1266/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
