ICCJ. Decizia nr. 1274/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1274/2014
Dosar nr. 4719/2/2012
Şedinţa publică de la 13 martie 2014
Asupra cererilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe prin încheierea din data de 21 mai 2012, Judecătoria sector 1 Bucureşti, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a învestit în primă instanţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 645/2003 privind aprobarea cadastrului forestier emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor Apelor şi Mediului ce constată ca drum forestier şi drumul V.M., aflat pe domeniul public al Municipiului Bucureşti invocată de reclamantă SC I.D.C. SA în contradictoriu cu pârâtă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Ilfov şi intervenienţii I.F., Fundaţia Eco-Civică, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi SC D.C. SRL.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a susţinut că prin ordinul atacat s-a constatat ca fiind drum forestier drumul V.M., fapt care contravine unui act normativ anterior şi cu o forţă juridică superioară, respectiv Planului Urbanistic General adoptat prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 21 noiembrie 2000, acesta fiind obligatoriu la nivelul unei localităţi şi nefiind contestat de emitentul ordinului atacat.
Prin întâmpinare, pârâta, emitentul actului şi intervenienţii în interesul pârâtului, au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată, invocându-se, totodată, autoritatea de lucru judecat atât faţă de sentinţa nr. 1054 din 2 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3829/2/2009, cât şi faţă de sentinţa civilă nr. 1492 din 12 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1051 din 19 martie 2013, a respins excepţia de nelgalitate invocată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Autoritatea de lucru judecat nu se poate reţine în cauză, având în vedere că prin sentinţa nr. 1054/2010 s-a statuat cu privire la tardivitatea unei acţiuni în anulare a Ordinului 245/2003, situaţie în care nu se poate vorbi de identitate de obiect, anularea unui act administrativ constituind un obiect distinct de excepţia de nelegalitate, termenele de formulare a cererilor fiind diferite (excepţia fiind, în fapt, imprescriptibilă).
În ceea ce priveşte sentinţa nr. 1492/2008, aceasta a fost pronunţată faţă de alte părţi, efectele sale restrângându-se la părţile care au participat la judecată şi care au avut posibilitatea să îşi facă toate apărările pe care le-au considerat utile. De asemenea, această sentinţă statuează cu privire la legalitatea unui alt act, prin raportare la Ordinul nr. 245/2003 fără a analiza legalitatea ordinului ce face obiectul prezentei excepţii. Aşadar, în acest caz nu exist identitate nici de părţi nici de obiect, sentinţa respectivă nefiind relevantă pentru litigiul de faţă.
Prima instanţă a reţinut că autorul excepţiei afirmă că Ordinul nr. 245/2003 ar fi nelegal în raport cu hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 2000, având în vedere că hotărârea consiliului local prin care se adoptă un Plan Urbanistic General pentru o localitate este superioară ca forţă juridică ordinului ministrului mediului şi pădurilor prin care se aprobă un amenajament silvic.
Or, simplul fapt că Planul Urbanistic General adoptat prin hotărârea menţionată este anterior ordinului atacat nu conferă planului o forţă juridică superioară.
Principiul legalităţii impune ca un act să fie conform cu întreaga piramidă a actelor cu forţă juridică superioară, forţa unui act fiind dată de poziţia unui organ în ierarhia autorităţilor publice nu de data adoptării lui, caz în care data adoptării hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti 2000 nu prezintă nici o relevanţă.
Cât priveşte forţa obligatorie a Planului Urbanistic General, aceasta nu poate fi înţeleasă decât în corelaţie cu principiul legalităţii, în sensul respectării ierarhiei actelor juridice.
În aceste condiţii, elaborarea unui Plan Urbanistic General anterior emiterii Ordinului nr. 245/2003 al Ministerului Mediului şi Pădurilor nu se constituie într-un motiv de nelegalitate al ordinului menţionat, Ministerul Mediului şi Pădurilor este o instituţie centrală, actele sale neputând fi considerate inferioare, ca forţă juridică, unei hotărâri adoptate de o autoritate publică locală.
3. Recursul formulat de reclamanta SC I.D.C. SA împotriva sentinţei nr. 1051 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de fond nu a indicat textul legal în virtutea căruia stabileşte forţa juridică superioară a unui act administrativ al autorităţii centrale faţă de un act administrativ al unei autorităţi locale. Nu a identificat niciun text legal care să dea dreptul unei autorităţi publice centrale (minister) să ignore actele administrative emise de autorităţile publice locale şi să introducă în amenajamentul silvic drumuri care nu figurau anterior ca atare, dar figurau ca drumuri publice.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că actele autorităţilor centrale ar avea în mod necondiţionat caracter superior faţă de cele ale autorităţilor locale, fără a identifica regulile ce stabilesc această ierarhizare.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile legale care stabilesc cu exactitate forţa juridică a Planului de Urbanism General.
Potrivit legii, prevederile cuprinse în Planul Urbanistic General sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 350/2001.
Prin urmare, stabilirea str. V.M. ca arteră de circulaţie publică cuprinsă în Planul Urbanistic General, era obligatorie pentru Romsilva şi ministerul de resort.
În speţă, nu s-a contestat caracterul de arteră de circulaţie. Se susţine de către Romsilva că aceeaşi arteră este inclusă şi în amenajamentul silvic aprobat prin Ordinul nr. 645/2003.
Planul Urbanistic General nu a fost contestat şi nici atacat în instanţă de către Romsilva.
Actul este vătămător, sute de persoane s-au întemeiat pe menţiunile din Planul Urbanistic General, preluate de indexul străzilor încă din anul 2002 şi au configurat drumul spre locuinţele lor pe str. V.M.
4. Apărările formulate de intimaţii Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Ilfov şi I.F.
4.1. Concluziile scrise depuse de intimatul Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.
Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, ceea ce se urmăreşte prin acţiunea promovată este eludarea unor dispoziţii legale imperative prin care sunt reglementate modalităţile de a scoate din domeniul public al statului un bun imobil, teren.
În amenajamentele silvice care se întocmesc periodic din 10 în 10 ani, figurează în mod continuu terenul forestier proprietate publică compus din drum forestier şi continuat cu linie parcelară până la ansamblul G.
4.2. Concluziile scrise depuse la dosar de intimata Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Ilfov.
Intimata apreciază ca fiind corectă şi legală soluţia instanţei de fond, care a interpretat şi aplicat principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative consacrat în Constituţia României, art. 1 alin. (5) şi în Legea nr. 24/2000, art. 4.
Au fost respectate prevederile C. silvic, iar în Planul Urbanistic General se menţionează doar că suprafaţa de teren forestier este o viitoare posibilă cale de acces, realizabilă în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor exprese şi obligatorii ale Legii nr. 46/2008.
4.3. Notele scrise formulate de intimatul I.F.
Intimatul solicită respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Se susţine legalitatea sentinţei pronunţate şi respectarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 24/2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
Recursul este nefondat.
Instanţa de contencios administrativ investită cu excepţia de nelegalitate examinează concordanţa actului administrativ cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Instanţa de contencios administrativ aplică principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de Constituţia României şi de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În speţă, autorul excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 643/2003 pentru aprobarea cadastrului forestier emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, nu invocă neconcordanţa actului administrativ cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Se invocă neconcordanţa Ordinului nr. 643/2003 cu hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 21 noiembrie 2000, prin care s-a aprobat Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti.
Or, cele două acte administrative au domeniul de reglementare diferit, cadastrul forestier şi respectiv urbanismul localităţilor.
Planul Urbanistic General al municipiului Bucureşti a indicat ca o posibilă cale publică de acces şi str. V.M., dar aceasta nu înseamnă că realizarea în concret nu trebuie să ţină seama de dispoziţiile legale privind schimbarea destinaţiei terenului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar în acest sens.
Pe calea excepţiei de nelegalitate nu pot fi comparate titlurile de proprietate ale părţilor ce au interese contradictorii, analiza limitându-se, cum deja s-a arătat, la examinarea concordanţei actului administrativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul cărora au fost emise.
Pe calea excepţiei de nelegalitate nu se poate face evaluarea actului administrativ prin compararea cu alte acte administrative ce au un obiect de reglementare diferit.
Din acest punct de vedere, nu se poate afirma că Planul Urbanistic General are o forţă juridică superioară Ordinului nr. 643/2003, deoarece cele două autorităţi au competenţe diferite, în domeniul forestier, respectiv intravilanul localităţii.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, cererile de recurs vor fi respinse ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererile de recurs formulate de SC I.D.C. SA împotriva sentinţei nr. 1051 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă recurenta-reclamantă la suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul I.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1271/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1276/2014. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
