ICCJ. Decizia nr. 1280/2014. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1280/2014
Dosar nr. 1882/116/2011
Şedinţa publică de la 13 martie 2014
Asupra recursurile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Călăraşi şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 2094 din 18 mai 2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului şi SC I. SRL, anularea notificării din 15 martie 2011 şi repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii acesteia, precum şi anularea contractului de concesiune din 15 ianuarie 2011 încheiat între pârâţi.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului contractul de concesiune din 24 noiembrie 2010, atribuit prin licitaţie publică cu strigare, având ca obiect o suprafaţă de teren cu destinaţie agricolă ce s-a aflat în exploatarea SC A. SA, imediat achitând suma stabilită ca redevenţă prin contract.
La data de 24 martie 2011, societatea a fost notificată de Agenţia Domeniilor Statului că pentru aceeaşi suprafaţă de teren s-a încheiat contractul de concesiune din 5 ianuarie 2011 cu SC I. SRL, prin atribuire directă, suprafaţă câştigată de reclamantă în mod legal, ca urmare a licitaţiei organizate, fiind astfel cesionată fără înştiinţarea sa.
În opinia sa, contractului încheiat între pârâţi este lovit de nulitate, concedentul Agenţia Domeniilor Statului încălcând în mod flagrant obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta, prevăzute la capitolul 6 pct. 6.2.5, unde se arată „Concedentul are dreptul să modifice sau să denunţe în mod unilateral contractul de concesiune din motive excepţionale, motivate de interesul public, temeinic justificate”.
Reclamanta a susţinut însă că în cauză nu există un motiv care să justifice denunţarea unilaterală de către concedent a contractului încheiat cu aceasta, iar această situaţie îi creează însemnate prejudicii materiale.
Prin întâmpinări, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Pârâta SC I. SRL a formulat o nouă întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 10 ianuarie 2012, prima instanţă a respins ca inadmisibilă excepţiile invocate de pârâta SC I. SRL, în raport cu prevederile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. şi faţă de ansamblul reglementării procedurii prealabile din Legea nr. 554/ 2004.
Ulterior, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare, arătând că pârâta SC I. SRL nu îndeplinea condiţiile legale pentru atribuirea directă a contractului de concesiune, fiind încălcate dispoziţiile Capitolului IV din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 804/2005, raportat la dispoziţiile art. 771din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 şi ale art. 211din Legea nr. 268/2001, iar în apărare societatea pârâtă a susţinut că îndeplineşte cerinţele legale pentru concesionarea prin atribuire directă.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1051 din 19 martie 2013, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat contractul de concesiune din 5 ianuarie 2011, încheiat între pârâţii Agenţia Domeniilor Statului şi SC I. SRL şi notificarea din 15 martie 2011 emisă de Agenţia Domeniilor Statului, obligând pârâţii la câte 2,15 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Între SC A. SRL şi Agenţia Domeniilor Statului s-a încheiat contractul de concesiune din 24 noiembrie 2010, ca urmare a câştigării de către reclamantă a licitaţiei publice cu strigare organizată în condiţiile Legii nr. 268/2011.
Obiectul contractului îl constituie transmiterea dreptului şi a obligaţiei de exploatare a unui teren cu destinaţie agricolă de 121,83 ha din perimetrul localităţilor S.V. şi P., judeţ Călăraşi, precum şi transmiterea dreptului de exploatare şi a obligaţiei de întreţinere a unui teren neagricol în suprafaţă de 89,78 ha, care s-au aflat în administrarea SC A. SA, pentru o perioadă de 20 de ani, în schimbul plăţii unei redevenţe.
Prima instanţă a reţinut că încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă din 5 ianuarie 2011 între Agenţia Domeniilor Statului şi SC I. SRL s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 211 din Legea nr. 268/2001, art. 771 din H.G. nr. 354/2005 şi a Capitolului 4 din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 804/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care impun condiţia ca activele ce justifică atribuirea să fie deţinute în proprietate de către concesionar.
Totodată, a reţinut că prin încheierea contractului atacat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, s-a adus atingere dreptului de exploatare a terenului respectiv dobândit anterior de reclamantă, prin contractul de concesionare din 24 noiembrie 2010, încheiat prin licitaţie publică.
Ca persoană vătămată prin contractul de concesiune încheiat între pârâţi, deşi terţ faţă de acesta, reclamanta este îndreptăţită să solicite în justiţie anularea contractului
Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că nu pot fi primite apărările formulate de pârâta SC I. SRL care se întemeiază pe principiul relativităţii efectelor contractului, al forţei obligatorii a contractului şi pe absenţa unui prejudiciu cauzat reclamantei.
În fine, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de a se dispune restabilirea situaţiei anterioare emiterii notificării, prima instanţă a reţinut că este lipsită de obiect, în condiţiile în care terenul concesionat de Agenţia Domeniilor Statului a fost retrocedat în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită fiind pusă în posesie la data de 10 februarie 2012.
3. Recursul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de fond, prin interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi a actelor normative incidente, a apreciat că SC I. SRL, pentru a beneficia de atribuirea directă a terenului în litigiu, trebuia să facă dovada dreptului de proprietate a unor mijloace de producţie agricolă.
Actele normative care reglementează atribuirea directă a terenurilor agricole nu prevăd condiţia ca beneficiarul să demonstreze că este proprietarul unor mijloace de producţie ci este prevăzută doar obligaţia ca acestea să demonstreze că este proprietar de activ.
În cauză, nu a fost îndeplinită de către reclamantă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
4. Recursul formulat de pârâta SC I. SRL împotriva sentinţei nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că reclamanta SC A. SRL nu a fost păgubită în niciun fel prin încheierea contractului de concesiune din 5 ianuarie 2011.
Recurenta a fost prejudiciată întrucât pe anul 2011 a plătit către Agenţia Domeniilor Statului redevenţă şi nu a realizat profit.
Reclamanta a încălcat prevederile art. 5 pct. 5 din contractul de concesiune din 2011 refuzând să achite redevenţa datorată pentru suprafaţa de teren nefolosită de recurentă.
La data încheierii contractului de concesiune din 2011, recurenta nu a cunoscut faptul că anterior, Agenţia Domeniilor Statului a încheiat cu reclamanta contractul de concesiune din 2010.
Recurenta-pârâtă susţine şi că la momentul încheierii contractului de concesiune din 2011, deţinea în proprietate bovine şi avea posesia legală a mijloacelor fixe pe raza comunei S.V.
Numai Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti putea cere anularea contractului, fiind parte în contract, iar instanţa de fond în mod greşit nu a aplicat prevederile art. 5 pct. 5 din contractul de concesiune.
5. Apărările formulate de intimata-reclamantă SC I. SRL
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.
Din textele de lege incidente, respectiv Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 804/ 2005, art. 771 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 şi art. 211 din Legea nr. 268/2001, rezultă că beneficiarul atribuirii directe trebuie să facă dovada proprietăţii unor mijloace de producţie.
În ceea ce priveşte neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se arată că notificarea 15 martie 2011 dovedeşte respectarea dispoziţiilor legale.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Cu privire la recursul declarat de pârâta SC I. SRL
În temeiul art. 301 C. proc. civ., recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru neîndeplinirea formalităţii de declarare în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.
Se constată că pârâtei i s-a comunicat sentinţa civilă nr. 5267 din 25 septembrie 2012 la data de 9 noiembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înaintată prin poştă la 27 noiembrie 2012, peste termenul prevăzut de lege.
2. Cu privire la recursul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului
Obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă anularea contractului de concesiune din 5 ianuarie 2011 încheiat de Agenţia Domeniilor Statului şi SC I. SRL.
Contractul de concesiune priveşte un teren aflat în proprietatea privată a statului, conform capitolului 2 pct. 2.4. din actul menţionat.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate cu autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice. Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Contractul de concesiune a cărui anulare s-a cerut nu priveşte un bun aflat în proprietatea publică a statului, iar legile speciale care-l guvernează nu au prevăzut competenţa instanţei de contencios administrativ.
Mai mult, potrivit capitolul 11, pct. 11.1 din contract, litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.
3. În concluzie, se reţine că sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi constatând că judecătorul fondului nu a respectat prevederile art. 1591 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, fără a mai fi necesară pronunţarea şi asupra celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Călăraşi, secţia civilă.
Respinge recursul declarat de SC I. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1279/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 136/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
