ICCJ. Decizia nr. 1511/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1511/2014
Dosar nr. 2393/2/2012
Şedinţa publică de la 25 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22 martie 2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâţii C.N.A. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând suspendarea executării deciziei din data de 8 martie 2012 emisă de C.N.A. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii având ca obiect anularea deciziei de sancţionare; în principal, prin care societatea a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 150.000 RON ca urmare a unei presupuse încălcări a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 şi ale dispoziţiilor art. 30, art. 34 alin. (1) şi ale art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizualului şi exonerarea societăţii de la plata amenzii de 150.000 RON; în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu somaţia publică a societăţii de a intra în legalitate sau reducerea cuantumului amenzii spre minimul special; în cazul în care instanţa va respinge prezenta cerere de chemare în judecată şi va menţine în sarcina societăţii obligaţia de plată a amenzii în sumă de 150.000 RON sau în ipoteza în care va admite în parte cerere de chemare în judecată (prin stabilirea unei amenzi mai mici) să se constate că urmare a compensării sumelor de bani pe care Societatea le are de recuperat de la Ministerul de Finanţe Publice pentru anularea unor amenzi contravenţionale stabilite tot de C.N.A., obligaţia de plată a societăţii rezultând din decizia de sancţionare este redusă corespunzător cu suma a cărei compensare se solicită.
S-a precizat că la data formulării prezentei cereri, suma de compensat este de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat că urmare a discutării rapoartelor de monitorizare a emisiunilor „S.Z.” difuzate de postul de televiziune A. în zilele de 6 februarie 2012, 7 februarie 2012, 8 februarie 2012 şi 22 februarie 2012, astfel cum rezultă şi din extrasul procesului-verbal al şedinţei C.N.A. din data de 28 februarie 2012, membrii C.N.A. au propus mai multe sancţiuni ce urmau a fi aplicate societăţii.
Urmare a neadoptării niciunei sancţiuni în şedinţa din data de 28 februarie 2012, pe ordinea de zi a şedinţei C.N.A. din data de 1 martie 2012 a figurat la punctul 3 discutarea rapoartelor de monitorizare a emisiunilor „S.Z.” ce fuseseră discutate la şedinţa din data de 28 februarie 2012, fiind însă adăugat pe ordinea de zi un nou raport de monitorizare, respectiv cel referitor la emisiunea „S.Z.” din data de 5 februarie 2012. În cadrul şedinţei C.N.A. din data de 1 martie 2012 discutarea acestui punct de pe ordinea de zi a fost amânată pentru şedinţa din data de 6 martie 2012, astfel cum rezultă din extrasul procesului-verbal publicat pe site-ul C.N.A.
Pe ordinea de zi a şedinţei C.N.A. din data de 6 martie 2012 la pct. 2 a figurat discutarea rapoartelor de monitorizare ce au fost incluse şi pe ordinea de zi a şedinţei C.N.A. din data de 1 martie 2012, fiind însă adăugate pentru această şedinţă rapoartele de monitorizare a emisiunilor „S.Z.” difuzată în data de 20 februarie 2012, „L.O.Z.” difuzate în datele de 20 februarie 2012 şi 29 februarie 2012 şi „I.G.P.” difuzate în datele de 23 februarie 2012 şi 28 februarie 2012. Astfel cum rezultă din cuprinsul extrasului din procesul-verbal al şedinţei C.N.A. din data de 6 martie 2012, propunerile de sancţionare a societăţii pentru presupusele încălcări ale Legii nr. 504/2002 în cadrul emisiunilor menţionate în cadrul rapoartelor de monitorizare, nu au întrunit numărul legal de voturi pentru a fi aprobate, motiv pentru care aplicarea unei sancţiuni societăţii, a fost amânată pentru a treia oară consecutiv, pentru şedinţa din data de 8 martie 2012.
În cadrul şedinţei din data de 8 martie 2012 C.N.A. a supus dezbaterii membrilor săi, pentru a treia oară consecutiv, sancţiunea ce urma a fi aplicată societăţii pentru presupusele încălcări ale dispoziţiilor Legii nr. 504/2002 cu ocazia difuzării emisiunilor menţionate în ordinea de zi a şedinţei C.N.A. din aceeaşi dată. În urma deliberării, cu un număr de 6 voturi pentru din 9, a fost adoptată decizia de sancţionare prin care s-a decis sancţionarea societăţii cu amendă în cuantum de 150.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, precum şi a dispoziţiilor art. 30, art. 34 alin. (1) şi ale art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011.
S-a arătat că decizia de sancţionare este netemeinică şi nelegală, prin difuzarea şi realizarea emisiunilor „S.Z.” difuzată în datele de 5 februarie 2012, 6 februarie 2012, 7 februarie 2012, 8 februarie 2012, 20 februarie 2012 şi 22 februarie 2012, „L.O.Z.” difuzate în datele de 20 februarie 2012 şi 29 februarie 2012 şi „I.G.P.” difuzate în datele de 23 februarie 2012 şi 28 februarie 2012 nefiind încălcate niciuna din dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 sau în Decizia nr. 220/2011. Referitor la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012, reclamanta a susţinut că în cadrul acesteia s-a discutat problema bolnavilor de cancer din România, în condiţiile iminenţei retragerii de pe piaţă a singurului importator de morfină, aceasta fiind o chestiune de vădit interes public, discuţiile având o foarte importantă încărcătură emoţională, iar criticile moderatorului la adresa domnului L.D., preşedinte al C.N.A.S., au fost făcut pentru sancţionarea unei lipse de sensibilitate a unei atitudini pe care acesta a arătat-o, şi ca reacţie la acuzele de minciună aduse moderatorului.
A fost invocată jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului conform căruia limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni decât în raport cu indivizii obişnuiţi. (Lingens vs. Austria, Oberschlick vs. Austria).
De asemenea, s-a precizat că libertatea de exprimare acoperă şi informaţiile şi ideile care ofensează, şochează sau deranjează, aceasta include apelul la un grad ridicat de exagerare şi chiar provocare.
Invocandu-se dispoziţiile art. 32 şi art. 33 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.A., potrivit cărora, orice problemă care este supusă discutării şi cu privire la care nu se adoptă nicio decizie ca urmare a neîntrunirii numărului de 6 voturi în cadrul unei şedinţe, mai poate fi supusă din nou votului doar o singură data şi numai în cadrul şedinţei următoare, s-a arătat că raportul de monitorizare al emisiunii „S.Z.” din data de 22 februarie 2012 a fost supus votului şi dezbaterii în cadrul a două şedinţe C.N.A. (şedinţele din data de 28 februarie 2012 şi din data de 6 martie 2012), fără să fie adoptată vreo măsură cu privire la această presupusă încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 504/2002 şi a Deciziei 220/2011, nemaiputând fi analizat în şedinţa din data de 8 mmartie 2012.
Cu privire la emisiunea „S.Z.” din data de 5 februarie 2012, s-a arătat că aceasta a dezbătut un subiect de interes public, iar persoana în discuţie, respectiv domnul V. şi-a putut exprima dreptul la replică şi şi-a putut prezenta punctul de vedere cu privire la problema supusă dezbaterii. S-a mai arătată că faptele prezentate au avut suport real şi s-au bazat pe acte oficiale, respectiv extrase din dosarul D.I.I.C.O.T., O.U.G. nr. 54/2009, declaraţii ale unor persoane direct implicate (dl. T.B., dl. I.I.), iar unele din aspectele prezentate nu au fost contestate de către dl. V., respectiv existenţa dosarului aflat pe rolul D.I.I.C.O.T., existenţa unor datorii înregistrate de compania d-lui I.N. faţă de stat, calitatea de coasociaţi a d-lui V. şi d-lui I.N. la E.I.
De asemenea, reclamanta a invocat aspecte relevante din practica C.E.D.O. în cauza De Haes şi Gijsels vs. Belgia.
Cu privire la emisiunea „L.O.Z.” din data de 20 februarie 2012 s-a susţinut că limbajul utilizat („E curată ca un pampers folosit”, „e un pampers second-hand”) de invitatul emisiunii nu este unul jignitor, ci este unul metaforic, folosit pentru a atrage atenţia, a evidenţia discrepanţa dintre realitate şi ceea ce se spune despre autorităţile statului cu privire la faptele petrecute la data de 15 septembrie 2010 cu ocazia şedinţei Camerei Deputaţilor.
Referitor la emisiunea „S.Z.” din 8 februarie 201, s-a arătat că expresiile folosite de jurnalist sunt justificate pentru a atrage atenţia asupra acestui tip de comportament, tinând în mod evident, de interesul public, vizând comportamentul unui politician în legătură cu activitatea politică a acestuia şi nu cu viaţa privată.
Cu privire la emisiunea „E.S.” din 6 februarie 2012 s-a arătat că deputatul M.G. a avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în cadrul emisiunii, iar referirile la minorităţi nu conţin nicio trimitere directă sau indirectă injurioasă sau cu caracter de discriminare.
În cadrul emisiunii „S.Z.” din 20 februarie 2012, avându-l ca invitat telefonic pe dl. B.C., s-a susţinut că afirmaţia „nu ştiu cum se spune în ungureşte (...)” nu este defăimătoare şi nici nu creează o discriminare la adresa invitatului sau a etniei din care acesta face parte, iar afirmaţia „dumneavoastră aveţi foarte mult tupeu” şi întrebarea „Nu vă e ruşine?” sunt reacţii la atitudinea acestuia, la provocarea adresată de politician moderatorului.
Reclamanta a precizat că argumentele prezentate cu privire la emisiunea în care a fost invitat telefonic dl. L.D. sunt aplicabile şi în privinţa emisiunilor „I.G.P.” din 23 februarie 2012 şi 28 februarie 2012, în care moderatorul a reluat afirmaţia făcută despre invitat, explicând sensul avut în vedere de moderator, conform DEX, subliniind contextul în care afirmaţia a fost făcută şi arătându-şi indignarea şi opoziţia cu privire la o posibilă sancţionare a postului Antena 3 pentru acest motiv.
Critica adusă atitudinii C.N.A. de către jurnalist vizează un subiect de interes public, iar sintagma „pretextul este imbecil” nu este de natură să jignească o anumită persoană.
Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind prezentate motivele de nelegalitate a deciziei, iar condiţia pagubei iminente este îndeplinită, întrucât la stabilirea următoarelor sancţiuni ce vor fi aplicate de C.N.A., prezenta decizie are un rol determinant, prin executarea acesteia se va ajunge în situaţia în care C.N.A. va suspenda licenţa postului de televiziune A.
Sub aspectul cererii de compensare a arătat că, urmare a emiterii de către C.N.A. a decizie de sancţionare din data de 3 martie 2009, a achitat către Ministerul de Finanţe Publice în contul Trezoreriei, suma de 10.000 RON, decizia fiind anulată irevocabil de către instanţele de judecată.
Pârâtul C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar cu privire la fondul cauzei a susţinut că reclamanta nu contestă, în esenţă, fapta reţinută în decizie, ci formulează o serie de comentarii subiective prin care încearcă să justifice comportamentul moderatorilor/realizatorilor sau invitaţilor emisiunii.
Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind compensarea, în raport de dispoziţiile art. 116 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a susţinut că cererea de înlocuire a amenzii cu somaţie publică sau de reducere a cuantumului amenzii este lipsită de temei legal, instanţa de contencios administrativ având posibilitatea de a anula în tot sau în parte actul administrativ, fără a avea competenţa de a modifica actul respectiv.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocând dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 287/2011, art. 25 din Decretul 31/1954, art. 2 alin. (1) lit. b) şi lit. c), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi susţinând că în materia contenciosului administrativ Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu poate sta în judecată decât în condiţiile prevăzute de acte normative speciale şi prin autorităţile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă Statul Român în acele litigii.
De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, având în vedere că în speţă, raporturile juridice nu s-au creat între reclamant şi acest pârât care nu a emis vreun act a cărui anulare să se solicite, iar contravaloarea amenzii plătite de reclamantă nu a fost încasată de această autoritate a administraţiei publice centrale.
A mai fost invocată inadmisibilitatea capătului de cerere prin care se solicită constatarea compensării, faţă de dispoziţiile art. 116 din O.G. nr. 92/2003 din care rezultă că aceasta se constată numai de către organul fiscal competent ori la cererea debitorului, ori din oficiu.
Reclamanta a depus la dosar cerere completatoare prin care a majorat câtimea capătului de cerere prevăzut la lit. d) al acţiunii, în sensul că suma pentru care se solicită compensarea şi, implicit, reducerea obligaţiei de plată născută în sarcina societăţii, în măsura în care instanţa va menţine sancţiunea amenzii este de 20.000 RON, în loc de 10.000 RON, având în vedere că de la data introducerii acţiunii şi până la 26 iunie 2012, în Dosarul nr. 11097/2/2010 a fost anulată decizia C.N.A. din 28 octombrie 2010 prin care societatea a fost obligată la plata amenzii de 10.000 RON, achitată prin OP din 1 noiembrie 2010.
Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 4551 din data de 10 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 4 al acţiunii, astfel cum a fost completat şi, în consecinţă, s-a respins ca inadmisibil acest capăt al acţiunii formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Au rost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete ale acţiunii formulate de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.
S-a reţinut că prin decizia din 8 martie 2012 emisă de C.N.A., radiodifuzorul SC A. SA a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 150.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 30, art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conţinutul audiovizual.
Instanţa de fond a apreciat că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului 4 al acţiunii, astfel cum a fost completat, prin care se solicită să se constate că urmare a compensării sumelor de bani pe care societatea le are de recuperat de la Ministerul Finanţelor Publice pentru anularea unor amenzi contravenţionale stabilite de C.N.A., obligaţia de plată rezultând din decizie este redusă corespunzător cu suma a cărei compensare se solicită, în cuantum de 20.000 RON, raportat la dispoziţiile art. 116 alin. (1), alin. (6) şi alin. (7) din O.G. nr. 92/2003.
S-a reţinut că revine organului fiscal competenţa de a constata compensarea între creanţele la care se referă art. 116 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa învestită cu o acţiune în contencios administrativ întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 fiind cele prevăzute de art. 18 alin. (1)-alin. (3) din această lege.
Faţă de această soluţie s-a apreciat că nu s-a mai impus analizarea celorlalte două excepţii invocate de acest pârât.
Cu privire la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012, Curtea de apel a constatat că, raportat la art. 31 şi art. 32 din Regulament, invocate de către reclamantă, în condiţiile în care C.N.A. nu adoptase o decizie cu privire la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012 al cărei raport de monitorizare a fost discutat în două şedinţe, este neîntemeiată susţinerea că raportul nu mai putea fi analizat a treia oară, în condiţiile în care art. 31 din Regulament nu limitează numărul şedinţelor în care poate fi reluat votul pentru a se întruni numărul de voturi necesar pentru adoptarea deciziei C.N.A.
Judecătorul fondului a reţinut că în această emisiune, moderatorul nu a exprimat o opinie referitoare la activitatea profesională desfăşurată de dl. L.D. în funcţia pe care o ocupa, ci a adresat cuvinte injurioase, ofensatoare (dobitoc, nesimţit, mitocan) pe care reclamanta le justifică prin invocarea interesului public pe care îl prezenta subiectul de discuţie, situaţia bolnavilor de cancer în condiţiile lipsei morfinei de pe piaţă şi a provocării la care a fost supus moderatorul acuzat că apără firmele de medicamente împotriva taxărilor.
Instanţa a avut în vedere că C.E.D.O. admite că presei îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra unor chestiuni politice, precum şi asupra altora subiecte de interes general, dar a apreciat, în acelaşi timp, că presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând în special de protecţia reputaţiei şi a drepturilor persoanelor, dreptul prevăzut de art. 10 din Convenţie nefiind unul absolut.
S-a arătat în considerentele hotărârii că este recunoscut dreptul de a exprima opinii critice, în termeni duri, referitoare la activitatea desfăşurată de oameni politici sau de demnitari ce ocupă diferite funcţii publice, dar nu este permisă utilizarea în cadrul unui program audiovizual a unui limbaj injurios, depreciativ la adresa acestor persoane, cum este cel folosit în emisiunea din data de 22 februarie 2012, sancţiunea fiind aplicată pentru acest limbaj, utilizarea cuvintelor, deşi folosite în conformitate cu definiţia existentă în DEX, fiind de natură să afecteze imaginea şi demnitatea persoanelor.
Referitor la emisiunea „S.Z.” din 5 februarie 2012, Curtea reţine că în privinţa emisiunii respective, C.N.A. nu a constatat nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului care prevede că în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unor persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars, astfel că este irelevant în soluţionarea cauzei faptul că dl. V. a avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere referitor la problema supusă discuţiei.
S-a reţinut că sancţiunea a fost aplicată prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din acelaşi cod, reţinându-se că a fost utilizat un astfel de limbaj prin folosirea cuvântului „măgar” la adresa unei persoane care dorea să intervină telefonic pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la susţinerile din emisiune care o vizau.
În ceea ce priveşte discuţiile din cadrul emisiunii „L.O.Z.” din 20 februarie 2012 Curtea de apel a apreciat că afirmaţiile pe care invitatul permanent al emisiunii le-a făcut cu privire la această persoana vizată şi anume că „este curată ca un pampers folosit” „e un pampers second-hand” se înscriu în aceeaşi categorie a limbajului ofensator, jignitor, utilizat şi în celelalte două emisiuni anterior menţionate, nefiind un limbaj metaforic cum se invocă.
Cu privire la emisiunea „S.Z.” din 8 februarie 2012, s-a reţinut că nu se poate considera că prin catalogarea politicianului ca persoană cu probleme psihice s-a exprimat, de fapt, o critică la adresa aşa-numitului „traseism politic” manifestat de acesta.
Referitor la emisiunea „E.S.” din 6 februarie 2012, instanţa de fond a reţinut că sancţiunea nu a fost aplicată nu pentru criticile exprimate la adresa atitudinii deputatului, ci pentru că moderatorul a permis invitaţilor să aibă o atitudine jignitoare la adresa acestuia, încălcându-şi obligaţia de a asigura echilibrul şi imparţialitatea dezbaterilor.
De asemenea, şi referitor la emisiunea „S.Z.” din 20 februarie 2012, s-a reţinut că C.N.A. nu a aplicat sancţiunea pentru încălcarea dispoziţiilor legale care interzic discriminarea de orice fel în cadrul programelor audiovizuale, ci s-a raportat la atitudinea agresivă şi limbajul injurios, folosit de moderator care a afirmat „aveţi foarte mult tupeu”, i-a adresat întrebarea „Nu vă e ruşine?” şi i-a întrerupt legătura telefonică, astfel încât persoana nu a mai avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere referitor la tema discuţiei, prin această atitudine moderatorul nedând dovadă de imparţialitate.
Curtea a apreciat că nici în privinţa emisiunilor „I.G.P.” din datele de 23 februarie 2012 şi 28 februarie 2012 nu pot fi reţinute argumentele invocate de reclamantă, referitoare la emisiunea „S.Z.” din 22 februarie 2012, pentru considerentele ce au fost expuse cu ocazia analizării de către instanţă a emisiunii despre care reclamanta afirmă că a avut cel mai important rol, dacă nu chiar determinant, la stabilirea sancţiunii.
În concluzie, Curtea de apel a constatat că decizia contestată este un act administrativ legal, emis cu respectarea prevederilor legale incidente în domeniul audiovizual, reţinute în cuprinsul deciziei, reclamanta încălcând dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului şi prevederile art. 30 din Codul audiovizualului care reglementează obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine, art. 34 alin. (1) care consacră dreptul oricărei persoane la propria imagine, dar şi art. 40 alin. (3) conform căruia moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Caracterul neîntemeiat al cererii de înlocuire a sancţiunii amenzii cu somaţie publică de a intra în legalitate sau de reducere a cuantumului amenzii a fost reţinut în raport de dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an şi în raport de dispoziţiile art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului.
S-a arătat că s-a avut în vedere la individualizarea sancţiunii criteriile stabilite prin lege, cât şi numărul de 18 sancţiuni primite de reclamanta pe o perioadă de un an, anterior emiterii prezentei decizii.
S-a apreciat că prin sancţiunea aplicată a fost păstrat un just echilibru între, pe de o parte, protecţia libertăţii de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenţie şi, pe de altă parte, dreptul la propria imagine şi demnitate al persoanelor în cauză, care, de asemenea, este protejat de art. 8 din Convenţie ca element al vieţii private.
A fost apreciată neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi anume, cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, motivat, reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 504/2002 şi a dispoziţiilor Deciziei nr. 220/2011 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii astfel cum a fost formulată, având ca obiect cererea de anulare şi respectiv de suspendare, până la soluţionarea irevocabilă a deciziei din 8 martie 2012 emisă de intimatul-pârât.
Prin decizia din 8 martie 2012 intimatul a sancţionat recurenta cu amendă în cuantum de 150.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, precum şi a dispoziţiilor art. 30, art. 34 alin. (1) şi ale art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Prin acţiune reclamanta-recurentă a solicitat, în principal anularea deciziei de sancţionare şi exonerarea de plata amenzii şi în solidar reducerea cuantumului amenzii sau înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea „somaţie publică de a intra în legalitate”.
Sentinţa recurată, prin care acţiunea reclamantei-recurente astfel cum a fost formulată a fost apreciată în parte ca neîntemeiată şi în parte capătul de acţiune nr. 4 ca inadmisibilă este criticată ca neegală şi netemeinică în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se următoarele aspecte de nelegalitate.
Primul aspect de nelegalitate priveşte emisiunea „S.Z.” din data de 22 februarie 2012.
Cu privire la acea emisiune se arată că în raport de dispoziţiile art. 311 şi art. 322din Regulamentul C.N.A. emisiunea nu mai putea face obiectul unei noi analize de către C.N.A. şi soluţionată în condiţiile în care raportul de monitorizare din 22 februarie 2012 a fost supus aprobată în cadrul a două şedinţe C.N.A. din 28 februarie 2012 şi din 6 martie 2012 fără a se lua vreo măsură şi în consecinţă din punct de vedere formal şi legal nu se putea dispune o măsură de sancţionare în a treia şedinţă, care nu a întrunit numărul de voturi.
Pe fondul celor reţinute în decizia de sancţionare se invocă practica C.E.D.O. arătându-se faptul că nu se poate vorbi despre o depăşire a limitelor libertăţii de exprimare, cum în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond.
Aceeaşi susţinere este menţionată în cererea de recurs şi cu privire la emisiunile „S.Z.” din data de 5 februarie 2012 şi din 8 februarie 2012 arătându-se că în cadrul emisiunilor au fost puse în discuţie subiecte de interes public, persoanele vizate erau politicieni, iar limbajul folosit trebuie privit în raport de jurisprudenţa C.E.D.O. care a acceptat şi folosirea unor „termeni violenţi” atunci când scopul ziaristului este discutarea unor chestiuni de interes public, iar având în vedere scopul şi impactul urmărit, limbajul folosit nu poate fi considerat excesiv.
Cu privire la emisiunile „L.O.Z.” din data de 20 februarie 2012, „E.S.” din data de 6 februarie 2012 şi emisiunile „I.G.P.” din data de 23 februarie 2012 şi din 28 februarie 2012 se arată că limbajul folosit nu constituie jigniri, ci se încadrează în „libertatea de exprimare, garantată de art. 10 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Se apreciază de către recurentă în sensul că folosirea unor cuvinte care deranjează sau şochează de către moderatoare se încadrează în limitele unui limbaj decent, fără a aduce atingere drepturilor şi intereselor persoanelor vizate având în vedere calitatea acestora şi subiectele de interes public dezbătute.
În ceea ce priveşte capătul de acţiune subsidiar având ca obiect individualizarea sancţiunii aplicate se arată că amenda aplicată, prin cuantum este nejustificată şi excesivă având în vedere că toate faptele reţinute se circumscriu unui comportament aflat în limitele dreptului şi libertăţii de exprimare relativ la interesul public ocrotit şi exprimat.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în raport de cele menţionate în cuprinsul căii de atac.
La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greşită a legii.
Situaţia de fapt a fost reţinută în mod corect de prima instanţă.
Astfel prin decizia din 8 martie 2012, ce face obiectul prezentei cauze, recurentă-reclamantă a fost sancţionată cu amendă de 150.000 RON, întrucât realizatorii/moderatorii mai multor emisiuni difuzate de postul A. în perioada 5-28 februarie 2012, dar în mod deosebit domnul M.G., realizatorul emisiunii „S.Z.”, au avut un comportament agresiv faţă de unii dintre interlocutorii cu care se aflau în legătură telefonică pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu acuzaţiile care erau formulate la adresa lor în cadrul respectivelor emisiuni, fiind încălcate prevederile art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 30, art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea audiovizualului, dar şi cu obligaţiile asumate prin licenţa audiovizuală obţinută, radiodifuzorii au dreptul de a informa publicul, dar acestui drept i se subsumează obligaţia corelativă ca informarea să se facă în aşa fel încât să fie respectate drepturi fundamentale ale omului, precum imaginea, reputaţia şi onoarea.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă solicită, în principal, anularea deciziei din 8 martie 2012 emise de C.N.A., iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu somaţie publică de intrare în legalitate ori reducerea amenzii spre minimul special.
Motivul de recurs reţinut şi aspectele de nelegalitate în cuprinsul acestuia nu sunt fondate în cauză, prima instanţă a verificat în concret rapoartele de modernizare pentru fiecare din emisiunile postului faţă de care recurenta a fost sancţionată şi a concluzionat că în cauză decizia de sancţionare contestată este legal emisă în raport de dispoziţiile speciale din legislaţia menţionată şi de dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 10 din Convenţie prevede că orice persoană are dreptul de libertate de exprimare, libertate care cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice.
Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora (...).
În mod corect instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte C.E.D.O., aceasta „nu stabileşte că libertatea de exprimare este un drept absolut şi nici jurisprudenţa C.E.D.O. nu consacră faptul că această libertate are un caracter absolut şi că politicienii sau alte persoane publice sunt excluse de la protecţia acordată tuturor persoanelor sub aspectul imaginii şi demnităţii lor, de prevederile legale interne şi europene”.
Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă încearcă să obţină anularea actului administrativ contestat prin susţinerea ideii potrivit căreia libertatea de exprimare ar fi un drept absolut, acreditând, totodată, teoria potrivit căreia C.E.D.O. ar fi exclus oamenii politici de la protecţia acordată de art. 10 din Convenţie.
În sprijinul acestui argument, aceasta a menţionat şi două hotărâri pronunţate de C.E.D.O, între care şi Lingens vs. Austria.
Or, în această speţă, C.E.D.O. a statuat, la pct. 42, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni, care trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi faptă, atât din partea jurnaliştilor, cât şi a marelui public, dar, aceeaşi Curte a stabilit că, cităm, „indubitabil art. 10 parag. 2 din Convenţie conferă reputaţiei altora, cu alte cuvinte, tuturor persoanelor, dreptul de a fi protejate, iar această protecţie include şi politicienii, chiar şi atunci când aceştia nu acţionează în nume propriu".
Aşadar, C.E.D.O. nu a stabilit nici că libertatea de exprimare ar fi un drept absolut şi nici că politicienii ar fi excluşi de la protecţia acordată de art. 10 din Convenţie, ba dimpotrivă, a subliniat că în cadrul limitelor acceptabile criticile sunt mai largi în ceea ce îi priveşte pe politicieni, nuanţă care din punctul nostru de vedere este esenţială şi total diferită de susţinerea recurentei-reclamante care consideră în mod eronat sau deliberat greşit că limitele criticii ar fi mai acceptabile cu privire la politicieni.
În acest fel, recurenta-reclamantă încearcă să excludă politicianul de la protecţia pe care atât normele legale interne, cât şi cele europene Ie-o acordă în egală măsură tuturor persoanelor în ceea ce priveşte imaginea şi demnitatea acestora, făcând confuzie între opinia unui moderator/realizator cu privire la activitatea desfăşurată de un om politic sau un demnitar cu funcţii administrative, activitate pe care poate să o critice, chiar în termeni duri, ofensatori sau care pot să şocheze, şi limbajul injurios, ofensator, pe care acelaşi moderator/realizator îl foloseşte la adresa respectivei persoane.
Astfel cum s-a probat prin materialul probator administrat în cauză, domnul-K M.G. nu l-a criticat pe domnul L.D., preşedintele C.N.A.S., şi nu şi-a exprimat o opinie în legătură cu activitatea profesională prestată de acesta în funcţia pe care o ocupa, ci a utilizat un limbaj injurios, ofensator şi agresiv, care a degenerat în insulte personale, i-a adresat direct injurii de natură a-i prejudicia imaginea.
În consecinţă, recurenta-reclamantă nu face o distincţie clară între dreptul de a-şi exprima opiniile critice, chiar dure, dar în termeni rezonabili în legătură cu activitatea unui demnitar ori a unui politician, şi interdicţia de a utiliza, în cadrul unui program audiovizual, injurii şi limbaj depreciativ la adresa persoanelor care fac parte din categoriile menţionate.
Sub acest aspect, în mod corect instanţa de fond a reţinut că: „în plus, aşa cum s-a arătat, moderatorul nu şi-a exprimat opinia în legătură cu activitatea profesională a preşedintelui C.N.A.S., iar sancţiunea nu a fost aplicată pentru critici aduse acestei persoane publice sau pentru gradul ridicat de exagerare sau de provocare pe care îl presupune libertatea de exprimare, ci pentru un limbaj injurios.
În ceea ce priveşte posibilitatea autorităţii recurente de a aplica sancţiunea pentru emisiunea „S.Z.” din data de 22 februarie 2012, Curtea apreciază că această măsură putea fi luată în şedinţa din 8 martie 2012 fiind rezultatul deliberării şi exprimării unui vot neputându-se reţine teza că măsura nu mai fi dispusă pe motiv că în şedinţele din data de 28 februarie 2012 respectiv 6 martie 2012 nu a fost adoptată vreo măsură privind încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 504/2002 şi a Deciziei nr. 220/2011.
În ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar având ca obiect înlocuirea sancţiunii aplicate fie prin aplicarea unei somaţii publice de intrare în legalitate fie prin reducerea cuantumului amenzii spre minimul special, Curtea apreciază că în mod corect şi legal prima instanţă a respins motivat această cerere în cauză fiind aplicate corect dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 şi criteriile de individualizare a sancţiunii de către intimat având în vedere atât gravitatea faptei, efectele acestuia cât şi sancţiunile anterioare primite de recurentă pe o perioadă de un an anterior emiterii deciziei contestate în prezenta cauză.
Curtea apreciază că măsura de sancţionare a recurentei nu este abuzivă sau excesivă şi este justificată în raport de scopul urmărit şi de gravitatea faptelor, realizându-se prin sancţiunea aplicată un echivalent just între protecţia libertăţii de exprimare consacrată de art. 10 din Convenţie şi pe de altă parte, dreptul la profesia imagine şi demnitate al persoanelor în cauză protejat de art. 8 din Convenţie, ca element al vieţii private.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinţei nr. 4551 din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1512/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1505/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
