ICCJ. Decizia nr. 1517/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1517/2014
Dosar nr. 345/35/2012
Şedinţa publică de la 25 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 iunie 2012 reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P. a solicitat anularea deciziei din 7 martie 2012 şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în natură a părţii de teren libere din nr. top X1, înscris în cartea funciară nr. Y1 a localităţii P., judeţul Satu Mare, teren pe care nu au fost edificate construcţii ulterior preluării abuzive şi pentru care se poate dispune restituirea în natură; obligarea pârâtei Comisia specială de retrocedare la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru acele suprafeţe de teren înscrise în cartea funciară nr. Y1 a localităţii P., nr. top. X1 şi în cartea funciară nr. Y2 a localităţii P., nr. X2, pentru care nu se poate dispune restituirea în natură.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin decizia din 7 martie 2012, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de restituire în natură a numerelor topografice menţionate şi a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele terenuri în suprafaţă totală de 3023 mp, situate în comuna P., judeţul Satu Mare înscrise în cartea funciară nr. Y1 a localităţii P., nr. top X1, şi în cartea funciară nr. Y2 a localităţii P., nr. top. X2.
S-a arătat că, printr-o altă decizie, care nu face însă obiectul prezentului litigiu, Comisia specială de retrocedare a restituit în natură nr. top. nr. X3.
S-a susţinut că pe o anumită porţiune de teren din suprafaţa totală de 2249 mp a terenului identificat sub nr. top. X1, a fost edificată o construcţie ulterior preluării abuzive a imobilului, restul suprafeţei de teren fiind liberă şi putând face obiectul unei restituiri în natură, astfel cum rezultă din schiţa de dezmembrare a nr. top. nr. X4 schiţă avizată de O.N.G.C. Satu Mare în anul 2000.
Au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările, potrivit cărora stabilirea unor masuri reparatorii în echivalent (propunere de acordare de despăgubiri) se poate face doar în cazul în care terenul a fost ocupat în totalitatea sa de construcţii edificate ulterior preluării abuzive, iar în situaţia în care terenul este ocupat doar parţial de construcţii, aşa cum de altfel este în cazul speţei de faţă, suprafaţa de teren rămasă liberă poate fi restituită în natură.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate şi pe cale de consecinţă, menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei din 7 martie 2012.
Prin sentinţa nr. 68/2013 CA-PI din data de 15 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut cultelor Religioase din România; prin aceeaşi sentinţă a fost obligată reclamanta la plata către expert a diferenţei de onorariu în sumă de 655 RON, în termen de 7 zile de la pronunţare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că prin decizia din 7 martie 2012 s-a respins cererea de retrocedare privind restituirea în natură a imobilelor, terenuri în suprafaţă totală de 3023 mp, situate în comuna P., judeţul Satu Mare, înscrise în cartea funciară nr. Y1 P., cu nr. top X1, în cartea funciară nr. Y2 P., cu nr. top X2 şi s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 92/2000, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile, întrucât la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilele erau în proprietatea tabulară a Statului Român şi ocupate de construcţii edificate ulterior preluării abuzive, fiind aplicabile prevederile art. alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.
De asemenea, s-au reţinut şi concluziile raportului de expertiză de la dosar din care rezultă că imobilele în litigiu sunt terenuri cu construcţii în zona centrală a comunei P., pe nr. top X1 fiind situată o scoală, care deşi este nefolosită, este destinată unui serviciu public.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 92/2004, care prevăd că în cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea folosită pentru amenajări de utilitate publică, măsurile stabilindu-se prin echivalent, a apreciat instanţa de fond acţiunea ca fiind nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că instanţa de fond a respins contestaţia formulată împotriva deciziei din 7 martie 2012, aplicând în mod greşit prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificările şi completări prin Legea nr. 501/2002, ulterior, modificată prin Legea nr. 247/2005.
Astfel, susţine recurenta-reclamantă că potrivit prevederilor legale mai sus menţionate, stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent (propunere de acordare de despăgubiri) se poate face doar în cazul în care terenul a fost ocupat în totalitatea sa de construcţii edificate ulterior preluării abuzive, iar în situaţia în care terenul este ocupat doar parţial de construcţii, cum este şi cazul în speţă, suprafaţa de teren rămasă liberă poate fi restituită în natură.
În ceea ce priveşte intenţia proprietarului de a cuprinde clădirea fostei şcoli şi a întregii suprafeţe într-un proiect de finanţare pentru construirea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice, consideră recurenta că această intenţie ipotetică nu poate reprezenta un motiv pentru nerestituirea suprafeţelor de teren libere, invocând în acest sens prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată potrivit cărora proprietarul este obligat să păstreze destinaţia imobilelor solicitate, pe tot parcursul desfăşurării procedurilor administrativ judiciare.
Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, susţinând în esenţă că aceasta a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt, obiectul cererii formulate de recurenta-reclamantă l-a constituit anularea deciziei din 7 martie 2012 şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în natură a părţii de teren libere din nr. top X1 înscrisă în cartea funciară nr. Y1 a localităţii P., judeţul Satu Mare, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru acele suprafeţe de teren înscrise în cartea funciară nr. Y1 a localităţii P., nr. top X1 şi în cartea funciară nr. Y2 a localităţii P. nr. top X2 pentru care nu se poate dispune restituirea în natură.
Astfel cum s-a prezentat anterior, principalele critici formulate de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent se poate face doar în cazul în care terenul a fost ocupat în totalitate sa de construcţii edificate ulterior preluării abuzive, iar în cazul în care terenul este ocupat doar parţial cu construcţii, suprafaţa de teren rămasă liberă, poate fi restituită în natură.
Criticile recurentei-reclamante sunt însă nefondate întrucât sunt omise dispoziţiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, se acordă măsuri reparatorii în echivalent şi, pentru partea de teren care este necesară în vederea unei utilizări a construcţiilor noi, edificate ulterior preluării abuzive.
Din materialul probator administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză a rezultat că imobilele în litigiu sunt terenuri cu construcţii în zona centrală a comunei P., pe nr. top X1 suprafaţa ocupată de construcţie este de 286 mp, restul suprafeţelor de teren fiind neocupate de construcţii.
În ceea ce priveşte aceste terenuri rămase libere, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că acestea nu pot fi restituite în natură, întrucât devin incidente dispoziţiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora „În cazul în care terenul este ocupat parţial (...) pentru partea de teren necesară în vederea bunei utilizări a acesteia şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”.
Nu pot fi reţinute nici criticile formulate de recurentă cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, în ceea ce priveşte retrocedarea terenului aferent poziţiei nr. top X1 înscris în cartea funcioară nr. Y1 a localităţii P. judeţul Satu Mare, întrucât în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că deşi şcoala aflată pe acest teren nu mai funcţionează, această clădire a fost cuprinsă într-un proiect de finanţare privind construirea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, proiect acceptat, astfel cum rezultă din documentul intitulat scrisoare/notificare de acceptare a cererii de finanţare a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P. împotriva sentinţei nr. 68/2013 CA-PI din 15 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1375/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1521/2014. Contencios → |
|---|
