ICCJ. Decizia nr. 1707/2014. Contencios

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1707/2014

Dosar nr. 6964/2/2012*

Şedinţa publică de la 2 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin acţiunea înregistrată la 11 septembrie 2012, reclamanta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, Departamentul V, să se dispună anularea măsurilor dispuse la pct. 9, pct. 10 şi pct. 11 din decizia din 29 iunie 2012 privind înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în raportul de audit financiar din 31 mai 2012 încheiat în urma „Auditului financiar asupra contului anual de execuţie pe anul 2011, inclusiv modul de fundamentare a necesarului de surse şi plata unor categorii de prestaţii sociale” efectuat la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Reclamanta a solicitat să fie anulată şi încheierea din 23 august 2012, prin care pârâta Curtea de Conturi, Departamentul V, a respins contestaţia formulată faţă de măsurile dispuse la pct. 9, pct. 10 şi pct. 11 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012.

Măsura de la pct. 9 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012 privind reanalizarea contractului încheiat cu societatea de asigurări PAID, astfel încât să fie respectate cerinţele privind asigurările obligatorii prevăzute de actele normative în vigoare, extinderea verificărilor prin analizarea tuturor cazurilor în care au fost emise nejustificat poliţe de asigurare de către societatea de asigurări PAID şi recuperarea sumelor plătite fără temei legal de la societatea de asigurări PAID, a fost contestată de reclamantă cu următoarele argumente:

- poliţele emise pentru beneficiarii de ajutor social privind venitul minim garantat care nu deţineau în proprietate o locuinţă, au fost emise conform procedurii şi protocolului încheiat între Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi SC P.D.N. SA, respectiv pe baza datelor furnizate de primării;

- procesul de identificare a elementelor concrete ale fiecărui imobil şi fiecărui asigurător, precum şi evaluarea riscurilor sunt de competenţa societăţii de asigurare anterior încheierii poliţelor de asigurare;

- un imobil se poate asigura de către o persoană care are un interes asupra acestuia, ca de exemplu în cazul uzufructului viager;

- pentru cazurile de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, măsurile de protecţie socială urmărite de legiuitor nu sunt explicite în legătură cu poliţele emise pentru unele persoane care deţin doar în posesie bunuri imobile.

Măsura de la pct. 10 din decizia din 29 iunie 2012 privind stabilirea întinderii prejudiciului provenit din nerecuperarea în cadrul termenului de prescripţie a sumei de 1.050.432 RON, reprezentând ajutor rambursabil acordat persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea integrală a acestuia, a fost contestată de reclamantă pentru următoarele considerente:

- din interpretarea dispoziţiilor art. 63 alin. (1) din H.G. nr. 1251/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România rezultă că persoana care a beneficiat de ajutor rambursabil, dar care nu realizează venituri sau veniturile realizate sunt exclusive pentru întreţinerea familiei, se află în imposibilitatea returnării sumelor primate ca ajutor, luând în considerare şi situaţia în care beneficiarii de ajutor rambursabil ar fi realizat venituri salariale sau din activităţi desfăşurate ocazional, dar este greu de dovedit că rambursarea ajutorului nu ar afecta întreţinerea lor şi a familiei lor;

- metodologia privind înregistrarea în contabilitate a recuperării ajutorului rambursabil nu este stabilită în concordanţă cu prevederile art. 63 alin. (1), alin. (2) din H.G. nr. 1251/2006, conform cărora rambursarea ajutorului se face într-o perioadă de un an de la încetarea perioadei pentru care s-a acordat, dacă se realizează venituri salariale sau din activităţi desfăşurate ocazional, din documente rezultând că în majoritatea cazurilor beneficiarii nu au realizat venituri;

- creşterea soldului contului privind ajutorul rambursabil pentru refugiaţi în anul 2011, faţă de 2010, se explică prin faptul că s-au înregistrat în contul de debitori toate sumele plătite cu acest titlu în anul de referinţă;

- suma stabilită în cuantum de 1.050.432 RON, reprezentând ajutor rambursabil acordat persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România, nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Măsura de la pct. 11 din decizia din 29 iunie 2012 privind recuperarea conform prevederilor legale în vigoare a plăţilor nejustificate efectuate în favoarea SC T.A. SRL Timişoara în cadrul contractului din 9 februarie 2011, pentru care nu s-a făcut dovada efectuării serviciilor contractate a fost contestată de reclamantă pentru următoarele motive:

- necesitatea încheierii contractului din 9 februarie 2011 cu SC T.A. SRL, având ca obiect prestarea de servicii IT, respectiv consultanţă dezvoltare de software, internet şi asistenţă, s-a justificat prin efectuarea unui volum mare de activităţi, lucrări şi responsabilităţi în domeniul IT şi prin lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT din Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, datorită faptului că, începând cu anul 2009 şi până la data de 31 decembrie 2012, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 34/2008 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu modificările şi completările ulterioare;

- personalul fără pregătire de specialitate repartizat la Compartimentul IT a fost preluat prin protocol de la alte instituţii din subordinea Ministerului Muncii, în temeiul actelor normative de reorganizare instituţională, îndeplinind în principal atribuţii în legătură cu întocmirea de situaţii statistice privind gestiunea bazelor naţionale de date şi evidenţa la nivel naţional a tuturor beneficiarilor din sistemul prestaţiilor sociale;

- în legătură cu dovada realităţii efectuării plăţii pentru serviciile IT contractate, s-a arătat că, angajarea şi efectuarea plăţilor s-au făcut cu respectarea normelor legale în vigoare, pe bază de documente legale, respectiv raport lunar de activitate privind prestaţiile desfăşurate conform contractului şi factură de plată a serviciilor prestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 745 din 19 februarie 2013, prin care a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pe baza probelor administrate, instanţa de fond a constatat legalitatea deciziei din 29 iunie 2012 şi a încheierii din 23 august 2012 întocmite de pârâta Curtea de Conturi, menţinând măsurile stabilite pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în raportul de audit financiar din 31 mai 2012.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru măsura stabilită la pct. 9 din decizia din 29 iunie 2012 au fost respinse de instanţa de fond ca neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele argumente:

- potrivit dispoziţiilor art. 50 din H.G. nr. 50/2011, asigurarea obligatorie împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor se plăteşte de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru locuinţele aflate în proprietatea familiilor, respectiv persoanelor singure beneficiare de ajutor social, astfel că este nefondată susţinerea din acţiune privind interesul unei persoane de a încheia contractual de asigurare pentru un imobil deţinut în posesie;

- faţă de atribuţiile care îi revin agenţiei reclamante conform actului normativ de organizare şi funcţionare (O.U.G. nr. 116/2007 şi O.U.G. nr. 113/2011) şi prevederilor Legii nr. 500/2002, se constată o inacţiune a acesteia de a se implica în organizarea şi desfăşurarea activităţii respective, printr-o analiză promptă a tuturor situaţiilor intervenite, elaborarea unei proceduri care să fie aplicată unitar de către agenţiile teritoriale, fundamentarea şi propunerea de modificări legislative:

- aceste neimplicări ale agenţiei reclamante pentru solicitarea modificărilor legislative, pentru clarificarea neregulilor semnalate şi preîntâmpinarea producerii lor pe viitor, conduc la efectuarea unor plăţi nejustificate pe seama creditelor bugetare, având în vedere că, sumele aferente poliţelor de asigurare se avansează societăţii de asigurare PAID din credite bugetare şi se recuperează treptat, din drepturile de ajutor social ale beneficiarilor.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru măsura stabilită la pct. 10 din decizia din 29 iunie 2012 au fost respinse de instanţa de fond ca neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele considerente:

- la controlul de audit, s-a constatat în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru verificarea condiţiilor concrete în care se află fiecare beneficiar de ajutor rambursabil, deoarece nu s-au recuperat în totalitate sumele acordate cu titlu de ajutor rambursabil persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România, deşi acestea au obligaţia legală de a rambursa instituţiei plătitoare, într-o perioadă de un an, sumele pe care le încasează cu titlul de ajutor, dacă realizează venituri salariale sau din activităţi desfăşurate ocazional, dovedite prin documente sau prin declaraţie pe propria răspundere, care permit acest lucru fără a fi afectată întreţinerea lor şi a familiei lor;

- deşi sumele acordate refugiaţilor au înregistrat creşteri de la un an la altul, reclamanta nu a formulat propuneri legislative şi nu a analizat cauzele care au condus la acumularea acestor creanţe neîncasate, astfel încât să se propună Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale necesitatea efectuării unor analize cu privire la solicitarea în continuare de surse bugetare cu această destinaţie, în condiţiile în care pe de o parte, sumele acordate nu s-au recuperat de-a lungul timpului, iar pe de altă parte, Legea nr. 122/2006 prevede că aceste ajutoare se acordă în limitele disponibilităţilor financiare ale statului;

- potrivit atribuţiilor conferite prin actul normativ de organizare şi funcţionare, precum şi prin Regulamentul de organizare şi funcţionare, agenţia reclamantă are obligaţia de a organiza şi controla realizarea în termen a activităţilor desfăşurate de entităţile subordonate, de a analiza modul de realizare a obiectivelor corespunzătoare domeniilor de activitate coordonate, de a urmări şi de a asigura aplicarea corectă, unitară şi nediscriminatorie a legislaţiei privind sistemul de beneficii de asistenţă-socială şi sistemul de servicii sociale, de a elabora propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ din domeniul său de competenţă şi de a le înainta Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru promovare;

- din cuprinsul actelor întocmite de pârâtă rezultă că nu există nici un fel de proceduri operaţionale privind recuperarea ajutoarelor rambursabile pentru refugiaţi şi nu s-au elaborat propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ, care să fie înaintate Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru promovare, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (4) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a agenţiei reclamante, avându-se în vedere că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are iniţiativă legislativă, în acest domeniu;

- prin actele administrative contestate pârâta nu a stabilit o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, ci numai un prejudiciu estimativ, astfel că, îi revine reclamantei obligaţia de a stabili prejudiciul concret şi de a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă pentru măsura stabilită la pct. 11 din decizia din 29 iunie 2012 au fost de asemenea respinse ca neîntemeiate de instanţa de fond, pentru următoarele argumente:

- achiziţia serviciilor IT (consultanţă, dezvoltare şi software, internet şi asistenţă) s-a efectuat fără să fie cuprinsă în planul de achiziţii publice pe anul 2011 şi la dosarul achiziţiei publice nu există unele elemente obligatorii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, cum ar fi: documente din care să rezulte procedura de achiziţie adoptată, documente de estimare a valorii serviciilor ce urmează a fi contractate, documente privind corespondenţa efectuată cu societăţile comerciale care au depus cele trei oferte, competenţa ofertanţilor prin prisma activităţilor cuprinse în obiectul de activitate, precum şi care au fost criteriile pe baza cărora a fost selectată SC T.A. SRL Timişoara;

- din actele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor rezultă că SC T.A. SRL Timişoara a fost înfiinţată la data de 21 ianuarie 2011, dată la care s-a întocmit şi referatul de necesitate privind externalizarea unor activităţi din domeniul IT de către agenţia reclamantă, fiind cel puţin surprinzător modul în care a fost identificată această societate ca potenţial furnizor al serviciilor de care avea nevoie instituţia publică auditată, cu atât mai mult cu cât societatea are ca obiect de activitate lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, fără nici o legătură cu natura serviciilor contractate şi fără a fi asigurată dovada experienţei în domeniul IT;

- reclamanta nu a dovedit că angajarea şi efectuarea plăţilor au respectat normele legale în vigoare, deoarece nu a administrat dovezi privind recepţionarea vreunei lucrări, persoanele care au fost instruite, persoanele care au recepţionat şi verificat modul de funcţionare a noului software dezvoltat, cum a fost îmbunătăţită securitatea sistemului informatic în baza contractului încheiat, iar documentele anexate lunar la facturi nu sunt semnate de nicio persoană care să confirme realizarea serviciilor;

- reclamanta nu a dovedit necesitatea încheierii contractului din 9 februarie 2011 cu SC T.A. SRL Timişoara pentru prestarea de servicii IT faţă de lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT în cadrul agenţiei, deoarece auditul a constatat că instituţia are personal de specialitate, cu atribuţii în domeniul IT, atât la nivel central, cât şi în teritoriu;

- susţinerile reclamantei că personalul de la compartimentul IT este fără pregătire de specialitate şi a fost preluat prin protocol de la alte instituţii din subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au fost respinse cu motivarea că, se referă la managementul instituţiei, care dispune de prevederile legale în vigoare în scopul evaluării personalului şi adoptării măsurilor care se impun în consecinţă.

- aspectele de fapt invocate prin acţiune au caracter general (existenţa unui volum mare de activităţi, lucrări şi responsabilităţi în domeniul IT, lipsa de personal cu studii de specialitate), în condiţiile în care pârâta a constatat în concret că numărul persoanelor din Compartimentul Informatică şi Gestiune Baze de Date al agenţiei reclamante a fost în medie de 6 persoane pe parcursul anului 2011 şi de circa 47 specialişti IT în teritoriu, la agenţiile de prestaţii judeţene şi că aceşti specialişti au printre atribuţii: dezvoltarea, mentenanţa şi protecţia sistemelor automatizate de calcul şi înregistrare, garantarea şi controlul funcţionării, mentenanţei, actualizării şi utilizării în bune condiţii a ansamblului de resurse, componente şi programe care constituie sistemul de informaţii, administrarea unui sistem de management al informaţiilor, ca suport al deciziei politice şi manageriale, furnizând indicatori şi rapoarte statistice referitoare la sistemul prestaţiilor sociale, administrarea serviciilor de reţea, web, mail, securitate din cadrul agenţiei, la nivelul întregii ţări, asigurarea sistemelor de securitate şi salvare date la nivelul agenţiei reclamante.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei din 29 iunie 2012 şi a încheierii din 23 august 2012 întocmite de Curtea de Conturi.

Ca prim motiv de recurs s-a invocat încălcarea prevederilor H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi ale Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, arătându-se că prima instanţă nu a avut în vedere acest cadru legislativ respectat de către agenţia recurentă, întrucât beneficiarii de venit minim garantat au la dosar inclusiv ancheta socială efectuată de serviciul de specialitate din primării, dovedind îndeplinirea condiţiilor legale pentru asigurarea obligatorie a locuinţei.

În opinia recurentei, nu intră sub incidenţa Legii nr. 260/2008 persoanele care au încheiat o asigurare facultativă care nu cuprinde toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie, fapt confirmat şi de referatul primit în data de 14 mai 2012 de la PAID şi adus la cunoştinţa Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin adresa din 16 mai 2012, care reliefează dificultatea tehnică de a analiza riscurile prevăzute în poliţe.

Recurenta a învederat că nu este creat cadrul legal de anulare a poliţei pentru persoana beneficiară de ajutor social care a încheiat o asigurare facultativă cuprinzând toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie.

Cu privire la poliţele emise pentru beneficiarii de ajutor social privind venitul minim garantat care nu deţineau în proprietate o locuinţă, recurenta a arătat că s-au respectat procedura şi protocolul, pe baza datelor furnizate de primării.

Referitor la procesul de identificare a elementelor concrete ale fiecărui imobil şi fiecărui asigurator, precum şi evaluarea riscurilor, s-a învederat că societatea de asigurare este competentă, anterior încheierii poliţelor de asigurare.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susţinut că a rămas fără obiect cererea de anulare a măsurii de la pct. 10 referitoare la prejudiciul provenit din nerecuperarea ajutorului rambursabil în sumă de 1.050.432 RON, faţă de dispoziţiile O.U.G. nr. 16/2013, care prevăd că, în situaţia în care drepturile cu titlu de ajutor lunar rambursabil, acordate potrivit art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, nu au fost rambursate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, nu se mai supun recuperării.

În ultimul motiv de recurs, recurenta a criticat interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, arătând că a fost necesară încheierea contractului din 9 februarie 2011 cu SC T.A. SRL Timişoara, având ca obiect prestarea de servicii IT, justificat de faptul că era un volum mare de activităţi, lucrări şi responsabilităţi în domeniul IT şi de lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT, dat fiind că, începând cu anul 2009 şi până la 31 decembrie 2012, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice în temeiul O.U.G. nr. 34/2008 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Recurenta a precizat că personalul fără pregătire de specialitate repartizat la Compartimentul IT a fost preluat prin protocol de la alte instituţii din subordinea Ministerului Muncii, în temeiul unor acte normative de reorganizare instituţională, acesta îndeplinind în principal atribuţii în legătură cu întocmirea de situaţii statistice privind gestiunea bazelor naţionale de date şi evidenţa la nivel naţional a tuturor beneficiarilor din sistemul prestaţiilor sociale, astfel că, angajarea şi efectuarea plăţilor au respectat normele legale în vigoare, având la bază raportul lunar de activitate privind prestaţiile desfăşurate conform contractului şi factura de plată a serviciilor prestate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de fond a constatat în mod corect legalitatea deciziei din 29 iunie 2012 şi a încheierii din 23 august 2012 întocmite de Curtea de Conturi, respingând ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru motive de nelegalitate care s-au dovedit a fi nefondate.

Cu privire la măsura dispusă la pct. 9 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012, instanţa de fond a constatat că recurenta-reclamantă a fost obligată în mod legal să reanalizeze contractul încheiat cu societatea de asigurări PAID, astfel încât să fie respectate cerinţele privind asigurările obligatorii prevăzute şi stabilite de actele normative în vigoare, să extindă verificările prin analizarea tuturor cazurilor în care au fost emise nejustificat poliţe de asigurare de către societatea de asigurare PAID, pe numele unor persoane care nu sunt proprietari la adresele înscrise în poliţe sau care aveau deja încheiate poliţe facultative care acopereau riscurile obligatorii prevăzute de lege şi care erau valabile în anului 2011 şi să recupereze sumele plătite fără temei legal de la societatea de asigurare PAID, actualizate la data recuperării, pentru poliţele emise fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Măsura astfel dispusă s-a justificat prin faptul că, în anul 2011 într-un număr de 2097 de cazuri s-au emis poliţe de asigurare şi s-au efectuat plăţi în sumă de 27.170 euro, echivalentul a 117.444 RON pe numele unor persoane care aveau deja încheiate asigurări facultative ale locuinţelor, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau a inundaţiilor, care prevăd că nu intră sub incidenţa legii persoanele fizice şi juridice care şi-au încheiat o asigurare facultativă a locuinţelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie.

Măsura respectivă s-a justificat de asemenea prin faptul că au fost semnalate de către agenţiile teritoriale ale recurentei, în baza comunicărilor făcute de primării, 185 de cazuri de poliţe de asigurare obligatorie emise de către PAID, în sumă de 2.360 euro, echivalentul a 10.199 RON, reprezentând poliţe emise pe numele unor persoane care nu sunt proprietari la adresele înscrise pe poliţele de asigurare, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 lit. f) din Legea nr. 260/2008, conform cărora proprietarului unei locuinţe poate avea calitatea de asigurat, iar nu orice persoană care are un interes, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurenta-reclamantă nu a respectat dispoziţiile art. 50 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001, aprobate prin H.G. nr. 50/2011, deoarece sumele aferente poliţelor de asigurare emise nejustificat de către PAID au fost reţinute nelegal din drepturile de ajutor social ale persoanelor beneficiare de ajutor social în condiţiile în care acestea fie, aveau deja încheiată o poliţă facultativă, fie, nu erau proprietari al locuinţei.

Apărarea recurentei-reclamante privind respectarea protocolului de colaborare încheiat cu SC P.D.N. SA este neîntemeiată faţă de calitatea sa de parte a acestui protocol, ceea ce i-a asigurat posibilitatea de a interveni pentru modificarea clauzelor, dacă s-ar fi sesizat existenţa unor nereguli.

Apărarea recurentei-reclamante privind informaţiile primite de la primării cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor este de asemenea nefondată, deoarece nu este atributul primăriei să efectueze astfel de verificări pentru o societate de asigurări, al cărei obiectiv este realizarea de profit şi care, prin natura obiectului său de activitate, identifică şi/sau evaluează riscurile fiecărui imobil, pentru fiecare asigurat, dacă consideră necesar, înainte de a încheia/elibera poliţele de asigurare.

Înscrisurile invocate în susţinerea acestui prim motiv de recurs şi anume, referatul din 14 mai 2012 comunicat de SC P.D.N. SA şi adresa din 15 mai 2012 transmisă Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei, fiind ulterioare datei de 31 decembrie 2011, la care s-au încheiat situaţiile financiare auditate prin raportul de audit financiar din 31 mai 2012, avut în vedere la întocmirea deciziei din 29 iunie 2012.

Cu privire la măsura dispusă la pct. 10 din decizia din 29 iunie 2012 pentru recuperarea sumei de 1.050.432 RON, reprezentând ajutor rambursabil acordat persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România, nu vor mai fi examinate criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs, pe care recurenta a declarat expres că nu înţelege să-l mai susţină.

Cu adresa din 31 martie 2014 recurenta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a comunicat că nu mai susţine acest motiv invocat cu privire la măsura din decizia din 29 iunie 2012, întrucât această dispoziţie a rămas fără obiect prin adoptarea O.U.G. nr. 16/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România.

Conform art. II din acest act normativ, în situaţia în care drepturile cu titlu de ajutor lunar rambursabil, acordate potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare acestei ordonanţe de urgenţă nu au fost rambursate, nu se mai supun recuperării.

Cu privire la măsura dispusă la pct. 11 din decizia nr. 5 din 29 iunie 2012 pentru recuperarea plăţilor nejustificate efectuate în favoarea SC T.A. SRL Timişoara în cadrul contractului din 9 februarie 2011, instanţa de fond a constatat în mod corect legalitatea actelor întocmite de intimata-pârâtă, reţinând că serviciile contractate reprezentau sarcini de serviciu ale personalului existent, astfel încât angajarea şi plata altor servicii semnifică nerespectarea obligaţiilor care revin ordonatorilor de credite, conform art. 22 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002, care prevăd că, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Concluzia primei instanţe s-a întemeiat pe constatările auditorilor publici externi, care nu au fost infirmate prin probele administrate şi din care rezultă săvârşirea de către recurentă a următoarelor abateri:

- achiziţia serviciilor IT s-a efectuat fără ca acestea să fie cuprinse în planul de achiziţii publice pe anul 2011;

- la dosarul achiziţiei publice nu există unele elemente obligatorii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, cum ar fi: documente din care să rezulte procedura de achiziţie adoptată, documente de estimare a valorii serviciilor ce urmau să fie contractate, documente privind corespondenţa efectuată cu societăţile comerciale care au depus cele trei oferte, competenţa ofertanţilor prin prisma activităţilor cuprinse în obiectul de activitate, precum şi care au fost criteriile pe baza cărora a fost selectată SC T.A. SRL Timişoara.

Recurenta a susţinut în mod neîntemeiat că nu avea obligaţia depunerii acestor documente în procedura prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în condiţiile în care nu a dovedit nici respectarea cerinţelor acestei proceduri prin prezentarea documentului justificativ al achiziţiei realizate.

Un asemenea document justificativ nu poate fi chiar contractul de achiziţie, cum s-a susţinut în recurs şi în consecinţă, nu a existat o bază legală pentru încheierea contractului din 9 februarie 2011 pentru servicii IT, consultanţă, dezvoltare de softwarw, internet şi asistenţă cu SC T.A. SRL Timişoara, al cărei obiect de activitate îl constituie „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, fără nici o legătură cu natura serviciilor contractate şi fără a fi astfel asigurată dovada experienţei în domeniul IT.

De altfel, recurenta nu a dovedit recepţionarea vreunei lucrări efective care să fi fost executată în baza acestui contract, nu a justificat în ce au constat aceste lucrări/servicii plătite, persoanele care au fost instruite, care au fost persoanele care au recepţionat şi verificat funcţionarea noului software dezvoltat şi cum a fost îmbunătăţită securitatea sistemului informatic.

De asemenea, se reţine că documentele anexate lunar la facturile întocmite în baza acestui contract nu sunt semnate de nicio persoană din cadrul agenţiei recurente pentru verificarea sau recepţionarea serviciilor prestate, prin care să confirme realizarea serviciilor respective.

Susţinerile recurentei privind necesitatea încheierii contractului din 9 februarie 2011 faţă de volumul mare de activităţi, lucrări şi responsabilităţi în domeniul IT şi faţă de lipsa de personal cu studii de specialitate în domeniul IT au fost respinse în mod întemeiat de instanţa de fond, deoarece echipa de audit a constatat că agenţia are personal de specialitate, cu atribuţii în domeniul IT, atât la nivel central, cât şi în teritoriu.

Instanţa de fond a caracterizat în mod judicios aceste apărări ca având un caracter general şi imprecis, spre deosebire de menţiunile concrete din actele contestate, prin care s-a reţinut că numărul persoanelor din Compartimentul Informatică şi Gestiune Baze de Date din cadrul agenţiei recurente a fost în medie de 6 persoane pe parcursul anului 2011 şi de circa 47 specialişti IT în teritoriu, la agenţiile judeţene.

Din situaţiile prezentate de către recurentă a mai rezultat că aceasta exploatează circa 12 programe informatice achiziţionate direct sau/în cadrul proiectului cu Banca Mondială în perioada 2008-2011 (cu excepţia sistemului integrat SAFIR achiziţionat în perioada 2006-2009), pentru care deţine licenţe valabile în perioada auditată sau are contracte de mentenanţă/actualizări.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială împotriva sentinţei civile nr. 745 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1680/2014. Contencios. Constatarea calităţii...  ICCJ. Decizia nr. 1792/2014. Contencios. Contestaţie act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1707/2014. Contencios