ICCJ. Decizia nr. 2160/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2160/2014
Dosar nr. 1768/122/2013
Şedinţa de la 9 mai 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 639/ CAF/2013 din 31 octombrie 2013, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul G.I., împotriva pârâtei S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulată de reclamant îl reprezintă O.G. nr. 112/1999, aprobată prin Legea nr. 210/2003; că reclamantul se consideră vătămat în drepturile sale prin neexecutarea de către pârâtă, persoană juridică de drept privat asimilată autorităţii publice centrale potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, a unui act administrativ, O.G. nr. 112/1999, respectiv prin refuzul de acordare a unui număr de 18 file permise călătorie gratuită sau a contravalorii acestora, ca beneficiar al actului normativ; că fiind în discuţie un act administrativ asimilat emis de o autoritate publică centrală competenţa de soluţionare a cererii revine Curţii de Apel Bucureşti conform art. 99 pct. 1 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile legii speciale, art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar în cauză nu este vorba despre determinarea competenţei după valoare, nefiind vorba despre un act administrativ referitor la impozite, taxe, ci competenţa se stabileşte după poziţionarea organului emitent.
Prin sentinţa civilă nr. 4042 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia complet litigii de muncă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că din analiza obiectului litigiului cu care instanţa a fost învestită rezultă că acesta vizează refuzul nejustificat al pârâtei de a acorda reclamantului dreptul la 18 călătorii simple, reclamantul fiind fost angajat C.F.R., în prezent pensionar C.F.R.
A mai reţinut curtea că nu orice refuz al autorităţii publice se circumscrie noţiunii de act administrativ (asimilat), întrucât la aprecierea caracterului de act administrativ asimilat trebuie avută în vedere, în primul rând, natura raporturilor dintre părţile litigante, or, în speţa de faţă, acestea nu sunt de putere publică, ci de dreptul muncii, pentru simplul fapt că drepturile pretinse de reclamant îş i au, de fapt izvorul, în calitatea sa de pensionar C.F.R., acesta pretinzând recunoaşterea unui drept reglementat de art. 8 din Ordonanţa nr. 112 din 30 august 1999.
Astfel, dreptul la călătorii gratuite se pretinde a fi născut din însăşi calitatea de pensionar C.F.R. a reclamantului, afirmarea lor fiind făcută, practic, în considerarea acestei calităţi speciale şi în lumina unor dispoziţii legale speciale (O.G. nr. 112/1999), iar nu a Legii nr. 554/2004, pe care reclamantul, de altfel, nici nu a invocat-o în cererea sa.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a sesizat î nalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin acţiunea formulată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la acordarea celor 18 călătorii simple, respectiv 9 călătorii dus-întors, pe care i le-a reţinut în mod ilegal, iar în caz contrar să îi se achite contravaloarea călătoriilor efectuate în limita a 18 călătorii simple, la valoarea unui bilet pe C.F.R. la distanţa de 300 km, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a arătat faptul că este pensionar pentru limită de vârstă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/1977, drepturile iniţiale de pensie fiindu-i stabilite prin decizie de pensionare şi că, drept efect al pensionării, a obţinut 24 de călătorii simple, respectiv 12 călătorii dus-întors, acestea fiind acordate în mod legal şi corect, ca efect al prestaţiei depuse conform contractului individual de muncă, în care era prevăzut că în momentul pensionării să i se acorde acest drept cel puţin 10 ani. A arătat reclamantul că acest drept i-a fost acordat până în anul 2012, când i-a fost retras, invocând în susţinerea acţiunii sale prevederile O.G. nr. 112/1999 republicată, privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 8 din O.G. nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române:
„Art. 1. Pensionarii şi membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile ferate române, în mod gratuit, dacă la data pensionării persoana care se pensionează îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a) este salariată într-o unitate prevăzută la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 3 sau, după caz, a fost concediată de la aceste unităţi în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu condiţia să nu se fi angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unităţi până la data pensionării, şi are cel puţin o vechime de 10 ani în aceste unităţi sau în cadrul persoanelor juridice din care aceste unităţi au rezultat prin reorganizare;
b) este salariată la altă unitate decât cele prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 3 sau, după caz, nu este salariată la data pensionării şi are o vechime de 25 de ani, bărbaţii, şi 20 de ani, femeile, în unităţile prevăzute la art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b), art. 3 şi art. 4 alin. (2) pentru salariaţii încadraţi la aceste unităţi la data privatizării, precum şi în unităţile desprinse din cadrul fostului Departament al căilor ferate şi fostei S.N.C.F.R., potrivit H.G. nr. 570/1991 privind modificarea H.G. nr. 235/1991 şi reorganizarea activităţii transporturilor feroviare cu modificările ulterioare;
c) vechimea în muncă se calculează prin cumularea perioadelor în care salariatul a lucrat ca angajat pe durată nedeterminată în unităţile menţionate la lit. a) şi b).
(2) Pensionarii pentru invaliditate de orice grad, cauzată de accidente de muncă sau de evenimente de cale ferată, proveniţi din salariaţii unităţilor prevăzute la art. 1 – art. 3, precum şi membrii lor de familie beneficiază de permise de călătorie pe căile ferate române, în mod gratuit, indiferent de vechimea avută în aceste unităţi.
(3) Pensionarii care îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit au dreptul anual la 24 de file de permise de călătorie, iar membrii lor de familie la 12 file de permise de călătorie.
(4) Contravaloarea permiselor de călătorie pe căile ferate române emise în mod gratuit pensionarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) şi membrilor lor de familie, precum şi a permiselor de călătorie şcolare ale copiilor acestora se suportă din bugetul M.T.C.T.
(5) Dreptul de a solicita permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit se prescrie după trecerea a 3 ani de la data pensionării, dacă solicitarea nu a fost făcută în acest termen.
(6) Permisele de călătorie ale pensionarilor şi membrilor de familie ai acestora reprezintă cupoane de bonuri de valoare ce se acordă cu titlu gratuit”.
În speţă, reclamantul susţine că a beneficiat de acest drept la călătorii gratuite în perioada în care a fost angajat al pârâtei şi, ulterior, în calitate de pensionar, începând cu anul 1998 până în anul 2012.
Or, după cum bine a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, prezentul litigiu are natura juridică a unui conflict de muncă, întrucât reclamantul nu a pierdut dreptul la călătorii gratuite cu ocazia încetării contractului de muncă, ci a beneficiat în continuare de acest drept, în condiţiile prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 112/1999.
Faptul că dreptul reclamantului la călătorii gratuite este acordat în considerarea contractului de muncă rezultă din art. 8 al O.G. nr. 112/1999, care condiţionează acordarea acestor facilităţi de neîncheierea unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată la alte unităţi decât cele feroviare între momentul concedierii şi momentul pensionării.
Cauza de faţă, având natura juridică a unui conflict de muncă, intră în competenţa în primă instanţă a tribunalului, conform dispoziţiilor art. 95 din Noul cod de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că natura raporturilor juridice născute între părţi nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii, reclamantul având calitatea de pensionar, fost angajat cu contract de muncă şi nu calitatea de funcţionar public, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de dispoziţiile art. 269 C. muncii şi art. 36 din Legea nr. 304/2004.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, ţinând seama de calitatea reclamantului şi de natura raportului dedus judecăţii şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G.I. şi pe pârâta S.N.T.F.C.C.F.R. C. SA în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2142/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2165/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
