ICCJ. Decizia nr. 2169/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2169/2014
Dosar nr. 139/33/2011
Şedinţa publică de la 13 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Dej a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea deciziei din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 118 din 1 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: respingerea cererii formulate de reclamantul Municipiul Dej, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, admiterea cererii de intervenţie în interesul pârâtului formulată de Parohia Reformată D., respingerea cererilor de intervenţie în interesul reclamantului formulate de SC S. SA, SC T.I. SRL, SC P. SRL, SC M.T. SRL, SC N.I. SRL şi respingerea cererii intervenientei Parohia Reformată D. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, următoarele:
Prin decizia din 20 decembrie 2010 Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea, către Parohia Reformată Dej, a imobilului situat în municipiul Dej, Piaţa B., cu destinaţia locuinţă şi spaţii comerciale, identificat în cartea funciară nr. F1, nr. topo T1, T2, T3, T4, T5, T6, T7.
Contrar susţinerilor reclamantului, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, se constată că apartenenţa imobilului la domeniul public al statului nu împiedică emiterea deciziei de retrocedare a bunului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel încât, din această perspectivă, nu se poate reţine nelegalitatea deciziei atacate.
Problema vizând existenţa sau nu a unei identităţii între imobilul restituit şi cel înscris în cartea funciară nr. F2 Dej a fost lămurită de expertul C.D., prin raportul de expertiză încuviinţat de instanţă şi depus la dosar.
Expertul a concluzionat că nu există identitate între imobilul care a făcut obiectul decizie de retrocedare şi cel înscris în cartea funciară nr. F2 Dej, cu nr. topo T8, acest din urmă nr. topo fiind unul dinainte de transformare şi care, după transformare, a primit nr. topo T9, situat din punct de vedere administrativ, actualmente, pe str. A.I., la o distanţă de aproximativ 500 m de imobilul din Piaţa B.
Referitor la problema adăugirilor aduse imobilului, expertiza a arătat că, în ceea ce priveşte suprafaţa la sol, aceasta nu a suferit modificări în ultimii 65 de ani, modificările aduse reprezentând doar lucrări de amenajări interioare recompartimentare. De asemenea, expertul a mai reţinut că în arhiva Parohiei Reformate D. există evidenţiate sumele cheltuite de aceasta pentru efectuarea lucrărilor de transformare a imobilului în litigiu.
Prin urmare, şi aceste motive de nelegalitate invocate de reclamant şi intervenienţii în interesul acestuia nu se susţin, fiind nefondate.
Referitor la motivul de nelegalitate ce vizează calitatea de proprietar a Fondului Şcolar pentru imobilul în litigiu şi nelegalitatea retrocedării imobilului către Parohia Reformată D., contrar susţinerilor reclamantului şi intervenienţilor în interesul acestuia, în cartea funciară nr. F3 Dej este înscrisă ca proprietar intervenienta Parohia Reformată D.
Este adevărat că în această carte funciară se face referire şi la fondul şcolar, dar din modalitatea în care este efectuată înscrierea nu se poate trage concluzia că proprietar al imobilului ar fi o persoană distinctă de cea a intervenientei, respectiv fondul şcolar.
Din înscrisurile depuse de intervenientă Parohia Reformată D., respectiv adresa din anul 1950 emisă de Comitetul Provizoriu al oraşului Dej şi inventarul Parohiei, rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea intervenientei, fiind preluat de la aceasta, de către stat, prin Decretul 176/1948.
În consecinţă, prima instanţă a constatat că cererea formulată de reclamant este neîntemeiată şi a dispus respingerea acesteia.
Fiind respinsă cererea principală, au fost respinse şi cererile de intervenţie în interesul reclamantului.
De asemenea, pentru aceleaşi considerente, a fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtului formulată de Parohia Reformată D.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 811 din 1 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamantul Municipiul Dej şi intervenienta SC F.C. SRL.
3.1. În motivarea cererii sale de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respingând cererea reclamantului, cu toate că prin emiterea deciziei din 20 decembrie 2010 au fost încălcate aceste dispoziţii legale, în sensul că s-a dispus restituirea în favoarea unei alte persoane juridice decât fostul proprietar.
Aşa cum rezultă din copia cărţii funciare nr. F3 Dej, astfel cum aceasta a fost tradusă, proprietar asupra imobilelor care au fost preluate ulterior de Statul Român a fost Fondul pentru Şcoala Reformată D.
Fondul pentru Şcoala Reformată D. a avut personalitate juridică în sine, distingându-se astfel de personalitatea Parohiei Reformate D.
La pronunţarea hotărârii, prima instanţă nu a ţinut seama şi nu a analizat şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamant şi intervenientele în interesul acestuia, reţinând în mod nejustificat că „nu rezultă din nici un act depus la dosar că fondul şcolar ar fi o persoană juridică distinctă de Parohie şi care să fi avut proprietatea imobilului”.
În realitate, prima instanţă a ignorat datele cuprinse în documentele obţinute de la Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj, documente care confirmă aspectele privitoare la independenţa Fondului pentru Şcoala Reformată D., faţă de Parohia Reformată D.
Nelegalitatea sentinţei recurate rezidă şi în aceea că la pronunţarea acesteia nu s-au avut în vedere actele normative şi documentele istorice din perioada în care s-au creat fondurile pentru şcoli.
Instanţa a ignorat un aspect esenţial în soluţionarea cauzei, respectiv separaţia învăţământului şcolar de biserică din punct de vedere istoric.
Din considerentele hotărârii atacate rezultă în mod evident că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra argumentelor invocate de reclamant la pct. III din îndregirea contestaţiei, precum şi la pct. II din concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
Dacă instanţa ar fi avut în vedere argumentele invocate de reclamant, ar fi trebuit să constate că învăţământul şcolar a fost separat de biserică, inclusiv în Ardeal, încă din partea a II-a a secolului al IX-lea, context în care şi baza materială afectată activităţii de învăţământ a fost separată.
Ordonanţa din 22 martie 1858 a Ministerului Culturii şi Învăţământului Public statuează fără echivoc cui aparţine dreptul de proprietate asupra şcolilor, în cazul de faţă, nu Parohiei Reformate D., ci Fondului pentru Şcoala Reformată D., dispoziţie care nu poate fi înlăturată în nici un caz de diversele interpretări date menţiunilor din cartea funciară.
Din considerentele sentinţei recurate rezultă că la pronunţarea soluţiei s-au avut în vedere doar înscrisurile depuse de Parohia Reformară D. şi raportul de expertiză întocmit de expertul C.D.
Or, acest raport de expertiză nu reprezintă o lucrare obiectivă şi imparţială, în condiţiile în care concluziile acestuia se bazează exclusiv pe informări şi înscrisuri depuse de Parohia Reformată D. fiind ignorate datele cuprinse în documentele obţinute de la Arhivele Naţionale şi Direcţia Judeţeană Cluj.
În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, admiterea contestaţiei reclamantului Municipiul Dej, astfel cum aceasta a fost reîntregită, respingerea cererii de intervenţie în interesul pârâtului formulată de intervenienta Parohia Reformată D. şi admiterea cererilor de intervenţie în interesul reclamantului Municipiul Dej.
3.2 Recurenta-reclamantă SC F.C. SRL a criticat hotărârea primei instanţe, pentru următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale de intervenţie, deşi în partea introductivă a sentinţei se menţionează faptul că această cerere de intervenţie a fost admisă în principiu.
Raportat la faptul că nici în cuprinsul considerentelor hotărârii nu se face nici un fel de menţiune cu privire la cererea de intervenţie, în speţă, nu se poate formula o cerere de completare a dispozitivului hotărârii, cererea de intervenţie nefiind analizată, nici sub aspect formal şi nici cu privire la motivele invocate.
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în care a respins cererea reclamantului, cu toate că prin emiterea deciziei din 20 decembrie 2010 au fost încălcate aceste dispoziţii legale, în sensul că s-a dispus restituirea în favoarea unei alte persoane juridice decât fostul proprietar.
Din copia cărţii funciare nr. F3 Dej, astfel cum aceasta a fost tradusă, proprietar asupra imobilelor care au fost preluate anterior de Statul Român a fost Fondul pentru Şcoala Reformată D., care a avut personalitate juridică în sine, distingându-se astfel de personalitatea juridică a Parohiei Reformate D.
La pronunţarea hotărârii, instanţa de fond a avut în vedere exclusiv înscrisurile depuse la dosar de către intervenienta Parohia Reformată D., ignorând datele cuprinse în documentele obţinute de la Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj, documente care confirmă aspectele privitoare la independenţa Fondului pentru Şcoala Reformată D. faţă de Parohia Reformată D.
Nelegalitatea hotărârii instanţei de fond rezidă şi în aceea că la pronunţarea acesteia nu s-au avut în vedere actele normative şi documentele istorice din perioada în care s-au creat fondurile pentru şcoli.
Instanţa a ignorat un aspect care era esenţial în soluţionarea cauzei, respectiv separaţia învăţământului şcolar de biserică din punct de vedere istoric.
Din considerentele hotărârii atacate rezultă în mod evident că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra argumentelor invocate de reclamant la pct. III din înregistrarea contestaţiei, precum şi la pct. II din concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, aşa cum nu au fost analizate nici cele susţinute în cuprinsul cererii de intervenţie.
Prin urmare, instanţa de fond nu a analizat în totalitate fondul cauzei, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 811/2012, cu consecinţa admiterii contestaţiei reclamantului şi a cererilor de intervenţie formulate în interesul acestuia.
În drept, recurenta-intervenientă a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 5, pct. 9, art. 312 şi art. 314 C. proc. civ.
4. Apărările formulate de intimaţi
Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi intimata-intervenientă Parohia Reformată D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 811/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată către intimata Parohia Reformată D.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 305 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constantă că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Asupra recursului declarat de reclamantul Municipiul Dej prin Primar
Soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii cererii reclamantului Municipiul Dej şi constatării legalităţii deciziei din 20 decembrie 2010 emise de Comisia specială de retrocedare se bazează pe interpretarea corectă atât a probelor cu înscrisuri şi expertiza judiciară, cât şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
Astfel, este neîntemeiată critica ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, prin retrocedarea imobilului în favoarea unei altei persoane juridice decât fostul proprietar.
Potrivit cărţii funciare nr. F3 Dej, în traducerea realizată de traducătorul autorizat de instanţă, B.A.I., denumirea proprietarului imobilului este „Biserica Evanghelică Reformată din Dej (fondul şcolar)” şi nu Fondul pentru Şcoala Reformată D., cum în mod eronat pretinde recurentul.
Constatările şi concluziile expertizei judiciare întocmite în cauză de expertul C.D. sunt în sensul că imobilul în litigiu este situat din punct de vedere administrativ în municipiul Dej, Piaţa B., a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 176/1948 şi transcris din cartea funciară nr. F3 Dej în cartea funciară nr. F4 Dej. Acest imobil este identic cu cel înscris în cartea funciară nr. F3, nr. topo T8 şi nu a nu a suferit în ultimii 65 de ani adăugiri în ceea ce priveşte suprafaţa construită la sol, ci doar lucrări de amenajări interioare şi recompartimentări.
Răspunzând la obiectul referitor la existenţa sau nu a unei identităţi între imobilul din municipiul Dej, Piaţa B., a cărui retrocedare s-a dispus prin decizia contestată, şi imobilul înscris în cartea funciară nr. F2 Dej, cu nr. topo T8, despre care reclamantul afirmă că nu a fost în proprietatea Parohiei Reformate D., ci în proprietatea avocatului M.G. încă din anul 1987, expertul a precizat că:
- nu există identitate între cele două imobile;
- nr. topo T8 din cartea funciară nr. F2 Dej este număr dinainte de transformare, după transformare imobilul a primit numărul topografic T9 care este situat din punct de vedere administrativ actualmente pe strada A.I., la o distanţă de 500 m de imobilul din Piaţa B.
Contrar susţinerilor recurentului, înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât în prima instanţă, cât şi în recurs nu evidenţiază existenţa Fondului pentru Şcoala Reformată D. ca persoană juridică şi nici calitatea acestuia de proprietar asupra imobilului a cărui retrocedare a fost dispusă prin decizia contestată.
Faptul că prima instanţă nu a făcut referire expresă la argumentele invocate de reclamant la pct. III din completarea la cererea de chemare în judecată nu este de natură să afecteze legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate, întrucât aceste argumente nu sunt decisive pentru soluţionarea cauzei, atâta vreme cât ele vizează considerente de ordin istoric relativ la separaţia învăţământului şcolar şi a bazei materiale afectate acestuia de biserică.
Argumentele suplimentare prezentate de reclamant la pct. II din concluziile scrise înregistrate la prima instanţă la data de 30 noiembrie 2012, în mod corect nu au fost analizate în considerentele sentinţei recurate, întrucât ele au fost invocate în termenul stabilit pentru amânarea pronunţării, fără a se asigura respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare pentru toate părţile.
Contrar afirmaţiilor recurentului, din considerentele sentinţei recurate nu rezultă faptul că prima instanţă ar fi analizat exclusiv înscrisurile depuse de Parohia Reformată Dej şi concluziile expertizei judiciare.
De asemenea, nu se confirmă susţinerile recurentei, în sensul că expertul judiciar s-ar fi bazat doar pe informaţiile şi înscrisurile depuse de Parohia Reformată D.
În cuprinsul raportului de expertiză judiciară se menţionează expres faptul că materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei a fost: dosarul cauzei, Planul de Carte Funciară a municipiului Dej, Planul cadastral 1:5000 municipiul Dej.
În concluzie, criticile formulate de recurentul-reclamant sunt neîntemeiate, prima instanţă reţinând în mod corect legalitatea deciziei din 20 decembrie 2010 a Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
1.2. Asupra recursului declarat de recurenta SC F.C. SRL
Critica ce vizează omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra cererii de intervenţie formulată de intervenienta SC F.C. SRL, în condiţiile în care această cerere fusese admisă în principiu, nu va fi reţinută de instanţa de control judiciar, având în vedere dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, pentru situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, partea trebuie să uzeze de procedura de completare a hotărârii judecătoreşti.
Dispoziţiile art. 2812a sunt în sensul că, pe calea apelului sau recursului nu se poate cere completarea hotărârii, ci numai în condiţiile art. 2812 C. proc. civ.
Constatând omisiunea primei instanţe de a statua, prin sentinţa recurată, asupra cererii de intervenţie formulate SC F.C. SRL, criticile privitoare la fondul cauzei invocate de această recurentă, similare, de altfel, cu cele formulate de recurentul-reclamant, nu vor putea fi analizate în acest cadru procesual, ci numai în procedura de completare a hotărârii judecătoreşti reglementată de art. 2812 şi urm. C. proc. civ.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul Municipiul Dej prin Primar şi intervenienta SC F.C. SRL.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 5.488 RON cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă Parohia Reformată D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul Municipiul Dej prin Primar şi intervenienta SC F.C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 811 din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Obligă recurenţii la plata, către intimata-intervenientă Parohia Reformată D., a sumei de 5.488 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2105/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2177/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
