ICCJ. Decizia nr. 2376/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2376/2014
Dosar nr. 1085/2/2012
Şedinţa publică de la 21 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de autor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.), anularea Deciziei nr. 259 din 27 septembrie 2011 emise de pârât.
Motivează reclamanta că, prin decizia atacată, pârâtul a interzis tuturor organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor să efectueze repartiţii de remuneraţii către titularii de drepturi de autor şi de drepturi conexe "până la finalizarea consultaţiilor având ca obiect informatizarea organismelor de gestiune colectivă şi emiterea deciziei privind stabilirea regulilor de acces al O. la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă", sub sancţiunea retragerii temporare a avizului de funcţionare al organismului de gestiune colectivă, contrar dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.
Apreciază reclamanta că Legea nr. 99/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2010 pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri, invocată de O. pentru emiterea deciziei contestate, nu îi conferă competenţa de a interzice autorilor să se bucure de dreptul la remuneraţii, indiferent de perioada de timp în care s-ar întinde o astfel de interdicţie. Legiuitorul a înţeles să impună un termen maxim în care organismele de gestiune colectivă au obligaţia de a repartiza remuneraţiile către titularii de drepturi patrimoniale de autor, termen care nu poate fi mai mare de 30 de zile de la data colectării, sau, în cazul în care pentru repartizarea remuneraţiilor este necesară o documentare specială, de 6 luni.
Arată că decizia atacată a condus la blocarea activităţii sale de repartizare a remuneraţiilor, atât pentru cele colectate în perioada mai 2011 - septembrie 2011 şi pentru care repartiţia nu a fost realizată până la data de 27 septembrie 2011, cât şi a celor colectate după data de 27 septembrie 2011, contrar dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, încălcând şi dispoziţiile privitoare la ierarhia actelor normative prevăzute la art. 4 din Legea nr. 24/2000.
Astfel, au fost vătămate atât drepturile şi interesele sale, cât şi ale titularilor de drepturi de autor de opere muzicale pentru care gestionează drepturile patrimoniale.
Pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, motivând că, în aplicarea dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi ale art. 31 din O.U.G. nr. 43/2010, a fost emisă Decizia O. nr. 287/22 noiembrie 2011 privind accesul O. la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 846/29.11.2011, decizia contestată de reclamantă încetându-şi aplicabilitatea.
Pentru termenul din 4 aprilie 2012, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, invocând aceleaşi susţineri ca şi reclamanta, în plus apreciind că decizia atacată nu este motivată, nu cuprinde temeiul legal şi este adoptată cu exces de putere.
La termenul de judecată din 13 iunie 2012, a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C. şi a fost unită cu fondul cauzei excepţia lipsei de obiect.
Prin Sentinţa civilă nr. 5109 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârât, a respins acţiunea reclamantei Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, ca neîntemeiată, şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C., ca neîntemeiată.
Prima instanţă a apreciat că excepţia lipsei de obiect invocată de pârât este neîntemeiată, întrucât o acţiune în anulare actului administrativ presupune analizarea legalităţii acestuia pe perioada cât actul a fost în fiinţă şi a produs efecte juridice, neavând relevanţă aspectul că, la data verificării legalităţii, şi-a epuizat efectele.
Pe fond, a reţinut Curtea, în esenţă, că pârâtul a avut abilitatea legală de a putea organiza în concret prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 43/2010 modificată prin Legea nr. 99/2011 şi că, nestabilindu-se un termen în sarcina organismelor de gestiune colectivă de a permite accesul O. la sistemul informatic, limita de timp în care aceste organisme aveau obligaţia de a permite accesul a fost lăsată la latitudinea O.
În cadrul competenţelor stabilite în sarcina sa de Legea nr. 99/2011, O. a emis actul contestat pentru organizarea executării acestei legi care constituie şi temeiul acestuia, fără a limita exerciţiul dreptului de proprietate privată având în vedere că Legea nr. 99/2011 a instituit, în sarcina reclamantei, obligaţia de a se informatiza şi de a permite accesul O. la sistemul informatic, repartiţiile către titularii drepturilor de autor şi drepturilor conexe neputându-se face de la apariţia legii decât într-un cadru transparent.
Organismele de gestiune colectivă au obligaţia să intre în legalitate cu privire la exercitarea atribuţiei de repartizare a remuneraţiilor tocmai pentru a nu încălca dreptul titularilor de drepturi patrimoniale de autor de a beneficia la timp de remuneraţiile cuvenite, perioada de inactivitate fiind un efect legal al faptului punerii în executare a legii.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu, prima instanţă a apreciat că, Legea nr. 99/2011 a impus obligaţia în sarcina organismelor de gestiune colectivă de a desfăşura activitatea, inclusiv să efectueze repartiţii către titularii drepturilor de autor şi conexe, doar în cadru transparent, organismele fiind obligate să se informatizeze, trecerea unui interval de timp de la intrarea în vigoare a legii şi imposibilitatea de finalizare a consultării justificând emiterea deciziei contestate, nefiind necesară o motivare în sensul arătat de intervenient.
În ce priveşte motivul de nelegalitate al deciziei pentru nepublicarea în M. Of., s-a reţinut, pe de o parte, că nu s-a arătat textul legal care obliga O. să publice în acest mod actele emise şi, pe de altă parte, că nu s-a arătat vătămarea produsă prin nepublicare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C..
Recursul declarat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturile de Autor
În motivarea recursului său, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturile de Autor a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond a apreciat greşit asupra temeiului legal al actului contestat. Astfel, art. 31 din O.U.G. nr. 43/2010 modificată prin Legea nr. 99/2011 prevede expres că:
"(1) Pentru organizarea evidentei şi simplificarea plăţii dreptului de autor şi drepturilor conexe de către utilizatori, precum şi a repartiţiei remuneraţiilor colectate, organismele de gestiune colectiva sunt obligate să se informatizeze.
(2) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor verifică activitatea organismelor de gestiune colectivă prin intermediul sistemului informatic al acestora, verificarea implicând doar o funcţie de citire, şi nu de intervenţie în sistem.
(3) Regulile privind accesul Oficiului Român pentru drepturile de autor la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectiva se stabilesc prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu obligaţia consultării prealabile a acestora".
În primul rând, în prevederile legale citate nu se menţionează nici explicit nici implicit dreptul O. de a suspenda activitatea organismelor de gestiune colectiva până la emiterea regulilor privind accesul la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă. Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi de proprietate privată calificate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca "bun" în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare o astfel de măsură luată de către intimata-pârâtă reprezintă o limitare a exercitării dreptului de proprietate al titularilor drepturilor patrimoniale de autor, limitare care, privind regimul juridic al proprietăţii private, ar trebui expres prevăzută de o lege cu caracter organic. De altfel inexistenţa unei asemenea prevederi a fost reţinută şi de Curtea de Apel prin hotărârea pronunţată în dosarul având ca obiect suspendarea deciziei atacate: "Curtea reţine că reprezintă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că niciunul dintre textele invocate ca temei juridic al deciziei contestate nu prevede posibilitatea ca pârâtul să poată interzice repartizarea drepturilor către titularii drepturilor de autor". Mai mult decât atât şi legiuitorul a manifestat o precauţie evidentă în ceea ce priveşte perturbarea activităţii organismelor de gestiune colectivă prin instituirea obligaţiei exprese în sarcina O. de a-şi limita verificarea doar la funcţia de citire şi nu de intervenţie în sistem (art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2010 modificată prin Legea nr. 99/2011). Referitor la această dispoziţie legală intervine şi un aspect de oportunitate a actului contestat care conduce spre ipoteza emiterii lui prin exces de putere.
În realitate, Legea nr. 99/2011 a impus o obligaţie pozitivă expresă doar în sarcina O. şi anume aceea de a consulta organismele de gestiune colectivă înaintea emiterii regulilor de acces la sistemul informatic. Prin interpretarea eronată a acestei prevederi, instanţa de fond a "creat" pe cale judiciară o nouă obligaţie, neprevăzută de lege, în sarcina organismelor de gestiune colectivă de a colabora cu O. în vederea scurtării termenului de consultare (care iniţial a fost caracterizat ca "fiind lăsat la latitudinea O.") Este interesant de observat, din acest punct de vedere, cum s-ar mai aprecia concluzia instanţei de fond care a considerat că decizia contestată nu a încălcat art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 care prevede termene în interiorul cărora se repartizează remuneraţiile către titularii de drepturi patrimoniale de autor de vreme ce legalitatea unui act administrativ se apreciază în funcţie de prevederile legale cuprinse în acte normative cu forţă juridică superioară, fiind absurdă susţinerea că în aplicarea unei anumite legi o autoritate poate emite un act administrativ care să încalce prevederile altei legi cu o forţă juridică egală.
Un al doilea mod de abordare critică a hotărârii atacate se referă la faptul ca actul contestat a fost emis cu exces de putere, cu referire directă la oportunitatea sa. Aprecierea acestui aspect se poate face fie prin prisma aprecierii oportunităţii ca o condiţie separată a valabilităţii actului administrativ alături de legalitate, fie ca o dimensiune a legalităţii.
Din analiza prevederilor Legii nr. 99/2011 dezvoltată mai sus, a rezultat cu evidenţă faptul că aceasta nu a acordat un drept expres O. de a suspenda activitatea organismelor de gestiune colectivă, ci a instituit în sarcina acesteia obligaţia de a emite Regulile privind accesul la sistemul informatic, cu consultarea organismelor de gestiune colectivă. Rezultă că modul de acţiune al O. a implicat analiza unor considerente legate de oportunitatea metodelor folosite, analiză interpretată ca putere discreţionară de instanţa de fond. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a reţinut într-o speţă că "puterea discreţionară conferită autorităţii publice nu poate fi privită ca o putere absolută şi fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege, constituie exces de putere, conform dispoziţiilor art. 2 din Legea Contenciosului administrativ. Totodată, instanţa supremă a menţionat faptul că oportunitatea exprimă un element al legalităţii, care derivă din capacitatea pe care o are autoritatea emitentă de a alege dintre mai multe soluţii posibile pe aceea care corespunde cel mai bine voinţei legiuitorului. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul utilizează sintagme ce semnifică puterea discreţionară a administraţiei (de pildă: "poate" "are voie" "ar trebui"), aceasta nu poate fi interpretată ca o libertate în afara legii, ci una în limitele acesteia.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Decizia O. nr. x/2011 a fost emisă în temeiul Legii nr. 8/1996 şi nu al Legii nr. 99/2011. În acest sens sunt atât dispoziţiile preambulului cât şi cele ale art. 2 din decizie.
Instanţa de fond avea astfel obligaţia să analizeze legalitatea actului administrativ în raport de actul normativ în temeiul şi în aplicarea căruia intimatul pârât a emis decizia contestă.
Recursul declarat de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, următoarele:
1. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină.
Hotărârea prin care instanţa a respins cererea de anulare a Deciziei O. nr. x/2011 nu răspunde concret motivelor invocate de reclamantă şi de C. prin notele depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte lipsa temeiului legal, instanţa de fond a analizat acţiunea dedusă judecăţii doar prin prisma motivelor invocate de U. - A. fără a motiva hotărârea şi cu privire la problemele ridicate de C., respectiv art. 138, art. 1383 din Legea nr. 8/1996, precum şi faptul că organismul de gestiune colectivă C. deţine un sistem informatic, aspect ignorat total de instanţa de judecată. Astfel instanţa se mulţumeşte doar să arate că "s-a reţinut anterior la analiza legalităţii Deciziei O. din 27 septembrie 2011 dedusă judecăţii de U. - A. că actul administrativ contestat are temei legal şi nu încalcă art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, astfel că aceste considerente nu vor fi reluate".
Hotărârea nu cuprinde raţionamentul pentru care instanţa a ajuns la o astfel de concluzie în raport de apărările punctuale evidenţiate prin cererea depusă de C.
Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale sub aspectul nelegalităţii actului administrativ. Or, prin motivare, instanţa de fond nu face vorbire de textele de lege care au fost invocate.
În concluzie, din întregul hotărârii nu rezultă că instanţa a răspuns tuturor criticilor aduse de organismele de gestiune colectivă prin cererile formulate. Considerentele hotărârii recurate cuprind o analiza abstractă, teoretică şi generală, ignorând dispoziţiile de ordine publica ale legii naţionale şi ale normelor comunitare contrare actului administrativ şi de îngrădirea prin actul administrativ a unor drepturi legale şi constituţionale ale C.
2. Hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
Astfel, C. a arătat, argumentând pe larg prin cererea de intervenţie formulată în cauză că:
- Decizia O. din 27 septembrie 2011 a fost emisă fără a exista un temei legal expres prevăzut de lege care să impună blocarea repartiţiilor;
- Decizia O. din 27 septembrie 2011 a fost emisă cu încălcarea art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996;
- Decizia O. din 27 septembrie 2011 a fost emisă cu încălcarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională.
- Decizia atacată nu a fost motivată în concret, pentru a se stabili împrejurările care au determinat adoptarea ei;
- nu în ultimul rând, s-a arătat că Decizia O. din 27 septembrie 2011 nu a fost publicată în M. Of.
Trecând peste aceste argumentări, instanţa de fond a reţinut în mod nelegal şi netemeinic faptul că, în speţă, nu au fost încălcate nici prevederile invocate de reclamantă şi nici cele invocate de C. prin cererea de intervenţie.
Recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta U. România - A.
Reclamanta critică în mod nefondat hotărârea instanţei de fond în privinţa temeiului legal al actului contestat. În concret, reclamanta învederează că instanţa de fond a apreciat greşit asupra temeiului legal al deciziei din 27 septembrie 2011, în sensul că a apreciat că acest act administrativ a fost emis în baza dispoziţiilor Legii nr. 29/2011, act normativ care a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 43/2010, când, de fapt, temeiul juridic al emiterii deciziei este Legea nr. 8/1996.
În realitate, observă Înalta Curte, decizia din 27 septembrie 2011 a fost emisă în virtutea puterilor conferite O. prin Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aşa cum rezultă din chiar conţinutul acesteia (dosar fond). Sub acest aspect instanţa de fond nu a făcut o apreciere greşită. De fapt, analiza dispoziţiilor din Legea nr. 99/2011, pe care a realizat-o judecătorul, se datorează faptului că prin decizia contestată s-a luat măsura de a se interzice organismelor de gestiune colectivă efectuarea de repartiţii către titularii de drepturi de autor şi de drepturi conexe, până la finalizarea consultărilor având ca obiect informatizarea acelor organisme şi emiterea deciziei privind stabilirea regulilor de acces a O. la sistemul informatic al acelor organisme, urmărindu-se asigurarea punerii în aplicare a dispoziţiilor acestui act normativ, ceea ce justifică pe deplin referirea la dispoziţiile legale analizate.
Nefondată este şi susţinerea că măsura dispusă prin decizia contestată ar fi lipsită de bază legală. Este adevărat că din prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 43/2010 nu rezultă o astfel de competenţă, însă legalitatea unei astfel de măsuri este asigurată de dispoziţiile Legii nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Mai exact, competenţa O. de a dispune măsura din art. 2 a deciziei din 27 septembrie 2011 se degajă din puterea juridică atribuită acestui organism în calitate de autoritate unică de reglementare în domeniul drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. În exercitarea rolului conferit de dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 8/1996, O. este învestit cu competenţe de reglementare a activităţii din domeniu, de avizare a constituirii şi de supraveghere a funcţionării organismelor de gestiune colectivă, de control a funcţionării acestor organisme, precum şi de stabilire de măsuri de intrare în legalitate şi de aplicare a unor sancţiuni, aşa cum rezultă explicit din prevederile art. 138 lit. a), f) şi h) ale aceluiaşi act normativ. Mai mult, O. posedă puterea juridică de a retrage avizul acordat organismelor de conducere colectivă, în anumite condiţii, cu efectul suspendării activităţii acestor organisme, după cum prevede art. 1383.
În lumina acestor prevederi legale, rezultă cu puterea evidenţei că măsura dispusă în sarcina organismelor de gestiune colectivă, se sprijină pe o solidă bază legală, O. luând decizia criticată, în vederea asigurării efectivităţii prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 43/2010, pe baza prevederilor Legii nr. 8/1996.
Prin emiterea deciziei nu s-a produs, contrar susţinerilor din recurs, o limitare a exercitării dreptului de proprietate al titularilor de autor. Este de observat că prin art. 134 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ a fost fixat un termen de maxim 6 luni pentru ca sumele colectate de un organism de gestiune să fie repartizate titularilor de drepturi. Cum decizia în discuţie a fost în vigoare de la 27 septembrie 2011 până la 29 noiembrie 2011, când a fost emisă Decizia nr. 287/2011, privind accesul O. la sistemul informatic, publicată în M. Of. nr. 846/29.11.2011, moment la care decizia contestată şi-a încetat aplicabilitatea, înlăuntru termenului de 6 luni, mai sus amintit, rezultă că titularii de drepturi nu au fost afectaţi de actul infralegislativ contestat. Aşa fiind, rezultă că nu s-a produs o încălcare a dispoziţiilor art. 134 alin. (2), aşa cum mai susţine recurenta.
Este irelevant din perspectiva analizării bazei legale a deciziei, că instanţa învestită cu o cerere de suspendare a acestui act infralegislativ, conform art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, s-a pronunţat în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate a acestuia. Judecătorul învestit cu o astfel de cerere face doar un examen sumar a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, la nivelul "pipăirii fondului", iar nu o analiză aprofundată a legalităţii, competenţă ce reprezintă apanajul exclusiv al instanţei de judecată învestită cu cererea principală ce are ca obiect anularea acelui act.
Dreptul de control conferit O. în baza art. art. 31 din O.U.G. nr. 43/2010 este limitat, aşa cum a precizat recurenta, doar la exercitarea unei funcţii de citire iar nu de intervenţie în sistem. Această competenţă se exercită, în mod evident, însă, după informatizarea organismelor de gestiune colectivă. Or, decizia din 27 septembrie 2011 nu a fost emisă în exercitarea acestei puteri juridice, ci, în temeiul Legii nr. 8/1996, tocmai pentru a facilita punerea în executare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 43/2010.
Este, prin urmare, nefondată şi critica referitoare la emiterea cu exces de putere, dezvoltată de recurentă, din perspectiva deciziei oportunităţii actului atacat. După cum s-a arătat în cuprinsul prezentei decizii, baza legală a măsurii dispuse de O. o reprezintă prevederile citate din Legea nr. 8/1996, astfel că este exclus un exerciţiu discreţionar al puterii de care dispune O. în această materie.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C.
Contrar afirmaţiilor recurentului, hotărârea primei instanţe, constată Înalta Curte, este motivată corespunzător, cu respectarea exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În exercitarea controlului cu care a fost învestită instanţa de recurs, Înalta Curte, observă că sentinţa pronunţată de către judecătorul fondului este clară, precisă, are putere de convingere, iar raţionamentul judecătorului care a pronunţat-o este limpede explicitat şi fundamentat pe normele incidente în cauză. Instanţa care a pronunţat hotărârea nu trebuie să răspundă la toate argumentele folosite de părţi, pentru a fi respectată exigenţa motivării. În speţă, instanţa de fond a răspuns la toate argumentele de substanţă invocate, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică. Hotărârea, în pofida criticilor recurentei, a făcut o analiză a argumentelor invocate de C., aşa cum rezultă din cele consemnate în paginile 7 şi 8 ale sentinţei.
În ceea ce priveşte susţinerea că decizia atacată este lipsită de temei legal, instanţa de fond a răspuns implicit şi criticilor formulate de C., astfel că o reluare a acestor argumente cu ocazia analizării cererii de intervenţie, ar fi fost complet inutilă.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile acestei recurente, dezvoltate la pct. 2 din memoriul de recurs al C.
Decizia O. nu este lipsită de temei legal, după cum susţine recurenta. În cuprinsul prezentei decizii, Înalta Curte a făcut o analiză a argumentelor ce privesc această chestiune astfel că, nu va mai proceda la o reluare a argumentaţiei, perfect valabilă şi în cazul recursului C., urmând ca astfel, sub acest aspect să aprecieze neîntemeiată critica formulată.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 53/2002 privind transparenţa decizională. Aşa cum bine a arătat judecătorul fondului, din probele administrate în cauză rezultă că au avut loc consultări prealabile între O., pe de o parte, şi organismele de gestiune colectivă, pe de altă parte, în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 43/2010, modificată prin Legea nr. 99/2011, astfel că cerinţele Legii nr. 53/2002 au fost respectate.
Recurenta susţine că decizia atacată nu a fost motivată, însă aserţiunea acesteia nu este întemeiată. Astfel, constată Înalta Curte, actul infralegislativ în discuţie a fost motivat atât în fapt cât şi în drept. În preambulul deciziei sunt indicate textele legale ce reprezintă temeiul juridic al deciziei - art. 138 alin. (1) lit. a) şi art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 401/2006, iar în art. 2 din decizie se menţionează cât se poate de explicit că interdicţia aplicată organismelor de gestiune se datorează nefinalizării consultărilor în privinţa informatizării organismelor de gestiune colectivă, precum şi emiterea regulilor de acces al O. la sistemul informatic al acestor organisme.
În fine, nu poate fi primită nici critica referitoare la nepublicarea deciziei O..
Sub acest aspect, recurenta susţine că decizia în discuţie nu a fost publicată în M. Of., însă, aşa cum corect a observat şi judecătorul fondului, nu există o prevedere legală expresă care obligă O. în acest sens.
Fiind vorba de un act normativ, exigenţa publicării acestuia este obligatoriu a fi respectată, observă Înalta Curte, dar nu neapărat în M. Of., în lipsa unei reglementări exprese în acest sens. În speţă, exigenţa amintită este satisfăcută, mai observă Înalta Curte, în condiţiile în care decizia emisă de pârât este publicată pe site-ul O.
Faţă de cele ce preced, constatând că recursurile sunt nefondate, Înalta Curte le va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de U. România - A. şi de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C. împotriva Sentinţei civile nr. 5109 din 19 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2279/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2861/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
