ICCJ. Decizia nr. 4679/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4679/2014
Dosar nr. 8738/2/2012
Şedinţa publică de la 5 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C.O. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 5 din 27 aprilie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR, solicitând anularea ei şi menţinerea Hotărârii nr. 15 din 7 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină a UNPIR - Filiala Suceava.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sancţiunea aplicată prin hotărâre încalcă prevederile art. 3 lit. e) şi art. 14 lit. i) din Codul de etică; Comisia Superioară de Disciplină a reţinut ca faptă de concurenţă neloială afirmaţiile reclamantului făcute în calitate de asociat coordonator al M. IPURL Suceava în cuprinsul raportului de activitate publicat în BIP din 13 octombrie 2011, raport care a fost întocmit în baza art. 21 din Legea nr. 85/2006, având ca unic scop informarea creditorilor societăţii debitoare asupra stadiului dosarului de insolvenţă la data la care instanţa de judecată a dispus înlocuirea practicianului în insolvenţă E.C. SPRL (devenită S.R.I. SPRL), iar fapta de concurenţă neloială imputată constă în afirmaţia referitoare la reaua credinţă cu care practicianul anterior a luat măsurile expuse în cuprinsul raportului de activitate.
Prin întâmpinare, Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că soluţia disciplinară a fost una corectă, bazându-se pe expresiile folosite de reclamant în raportul lunar de activitate publicat în BPI din 13 octombrie 2011; instanţele de judecată la care se referă cererea introductivă nu s-au pronunţat asupra relei credinţe incriminate de reclamant la adresa fostului administrator, ci strict asupra măsurilor privind derularea procedurilor de insolvenţă asupra debitoarei.
Curtea a pus în discuţia părţilor şi a dispus introducerea în cauză a Societăţii Româneşti de Insolvenţă SPRL, iar aceasta din urmă a înţeles să formuleze o cerere reconvenţională la cererea principală, solicitând anularea Deciziei nr. 5 din 27 aprilie 2012 a CSD a UNPIR şi dispunerea unei măsuri de sancţionare a reclamantului conformă cu gravitatea faptelor.
În motivarea acestei cereri, calificată de Curte ca fiind o cerere de intervenţie principală, respectiv o contestaţie îndreptată împotriva aceleiaşi decizii a CSD a UNPIR atacată şi prin cererea principală, se arată că reclamantul, prin comportamentul său, a încălcat Codul de etică profesională în repetate rânduri, între care şi în situaţia în care s-a ajuns la aplicarea sancţiunii "avertismentului scris". Aceasta este apreciată ca fiind o sancţiune neconformă cu gravitatea faptelor reclamantului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1774 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia principală formulată de reclamantul C.O., în calitate de asociat coordonator al S.P.M. IPURL, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Comisia Superioară de Disciplină şi intervenienta S.R.I. SPRL şi a respins ca tardivă contestaţia formulată de intervenienta S.R.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Comisia Superioară de Disciplină şi cu reclamantul C.O..
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că analiza făcută de CSD a UNPIR asupra plângerii disciplinare şi aprecierea asupra sancţiunii aplicate sunt corecte şi subsumate prevederilor legale invocate, precum şi faptul că prevederile art. 14 lit. i) din Codul privind conduita etică a practicienilor în insolvenţă nu condiţionează constatarea faptei de concurenţă neloială de producerea unui rezultat constând în prejudicierea activităţii practicianului concurent şi care ar trebui dovedită de către acesta din urmă.
Curtea a apreciat că, în virtutea principiilor de etică profesională anterior citate, reclamantul era dator să se abţină de la comunicarea prin BPI a unor afirmaţii de natura celor constatate şi sancţionate.
Pentru aceste motive, Curtea a respins contestaţia principală ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată de S.R.I. SPRL pe calea cererii de intervenţie principală, Curtea a constatat că, potrivit art. 101 alin. (4) din Statutul UNPIR, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 5/2012, contestaţia împotriva Deciziei trebuia formulată în 30 de zile de la comunicarea acesteia. Or, Decizia nr. 5/2012 a fost comunicată E.C. SPRL la data de 22 octombrie 2012, iar contestaţia a fost formulată de S.R.I. SPRL, fosta E.C. SPRL, la data de 25 martie 2013 (data poştei).
Dată fiind depăşirea termenului legal, Curtea a respins contestaţia ca tardiv formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul solicită modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii ca temeinică şi legală a contestaţiei formulate de acesta, cu consecinţa modificării sentinţei recurate în sensul respingerii Deciziei nr. 5, pronunţată în Dosarul nr. 2/2012 de C.S.D. a filialei UNPIR Bucureşti, ca fiind nefondată şi nedovedită, menţinerii Hotărârii nr. 17 din 7 decembrie 2012 dată de Comisia de disciplină din cadrul UNPIR Suceava, ca fiind legală şi temeinică şi anulării sancţiunii avertisment scris dată de C.S.D. a filialei UNPIR Bucureşti practicianului în insolvenţă C.O., în calitate de asociat coordonator al S.P.M. IPURL Suceava.
În motivarea recursului declarat se arată că din motivarea instanţei de judecată, cuprinsă în dispozitivul sentinţei recurate, se desprinde cu uşurinţă faptul că singurul temei constatat de instanţa de control judiciar, pentru care s-a dispus sancţionarea reclamantului, constă în încălcarea prevederilor dispoziţiilor art. 14 lit. i), motivat de utilizarea sintagmei rea credinţă - raportat la activitatea desfăşurată de fostul practician în insolvenţă - S.R.I. SPRL (fosta E.C. S.P.R.L.) - în aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 în cuprinsul Dosarului nr. 2712/86/2011* aflat pe rolul Tribunalului Suceava.
Mai arată recurentul că, raportat la motivarea instanţei de control judiciar Curtea de Apel Bucureşti asupra acestui aspect, respectiv abţinerea reclamantului de la comunicarea în BPI a raportului în cauză, motivat de natura afirmaţiilor constatate şi ulterior sancţionate, apreciază că reţinerea instanţei de judecată asupra acestui aspect duce în mod evident la cenzurarea realităţii faptice constatate de acesta atât din punct de vedere procedural, cât şi financiar, precum şi a situaţiei existente la data întocmirii raportului în cauză, îngrădind în mod vădit dreptul creditorilor de a cunoaşte realitatea procedurii şi încălcând implicit dreptul la un proces echitabil faţă de participanţii în favoarea cărora se desfăşoară întreaga procedură de insolvenţă, în sensul îndeplinirii prevederilor art. 2 din Legea nr. 85/2006.
Recurentul mai arată că afirmaţia instanţei de control judiciar, asupra condiţionării faptei de concurenţă neloială prin producerea unui prejudiciu, apare ca fiind nefondată şi contrară celor dispuse prin însăşi sancţiunea reţinută, deoarece, în condiţiile în care nu există prejudiciu, în mod normal nu există sancţiune, iar abaterea reţinută nu s-a produs.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect anularea Deciziei nr. 5 din 27 aprilie 2012 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR şi menţinerea Hotărârii nr. 15 din 7 decembrie 2011 a Comisiei de Disciplină a UNPIR - Filiala Suceava.
Prin Decizia nr. 5 din 27 aprilie 2012, Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR s-a pronunţat asupra contestaţiei formulate de E.C. SPRL împotriva Hotărârii nr. 15 din 7 decembrie 2012 a Comisiei de Disciplină a Filialei UNPIR Suceava (hotărâre prin care a fost respinsă, ca nefondată, sesizarea în materie disciplinară a E.C. SPRL împotriva practicianului în insolvenţă C.O., asociat coordonator al M. IPURL), modificând această hotărâre, în sensul admiterii plângerii disciplinare şi aplicării practicianului în insolvenţă C.O. a sancţiunii "avertismentului scris".
În motivarea Deciziei sale, Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR a reţinut că, pe fondul înlocuirii E.C. SPRL din calitatea de administrator judiciar provizoriu al debitoarei SC D.P. SA cu M. IPURL, a apărut între cei doi profesionişti o stare de tensiune legată de preluarea procedurii. În BPI din 13 octombrie 2011 C.O., în numele administratorului judiciar M. IPURL, a publicat raportul lunar de activitate al acestuia, pe care l-a depus şi în faţa instanţei de judecată şi în cuprinsul căruia a făcut afirmaţii referitoare la administratorul judiciar provizoriu E.C. SPRL, conform cărora demersurile acestuia au reprezentat o aplicare cu rea credinţă a atribuţiunilor legale, lezând interesele creditorilor societăţii aflate în procedura falimentului, referindu-se expres la trei situaţii de aplicare cu rea credinţă a unor dispoziţii legale.
Aceste afirmaţii au fost de natură a crea o îndoială asupra activităţii practicianului în insolvenţă care, cu invocată rea-credinţă, dar fără ca aceasta să fie dovedită, şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale.
Reţinându-se că nu au fost depuse dovezi cu privire la exercitarea cu rea-credinţă a mandatului încredinţat E.C. SPRL, s-a apreciat că utilizarea acestei sintagme a fost neavenită, fiind de natură a dăuna bunului mers al activităţii şi prestigiului contestatoarei E.C. SPRL, indicând o atitudine nestatutară a celui reclamat, care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 lit. e) şi art. 14 lit. i) din Codul de etică.
Pentru acest motiv, s-a aplicat sancţiunea disciplinară a "avertismentului scris", în temeiul art. 73 şi art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006.
Contestând această Decizie a Comisiei Superioare de Disciplină a UNPIR, reclamantul a susţinut că faptele invocate, şi anume cele rezultate din cuprinsul raportului de activitate publicat în BPI din 13 octombrie 2011, nu pot intra sub incidenţa art. 3 lit. e) şi art. 14 lit. i) din Codul privind conduita etică a practicienilor în insolvenţă.
Potrivit art. 3 lit. e) din codul citat, membrii UNPIR trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu bună credinţă şi cu respectarea cerinţelor unei concurenţe loiale, iar potrivit art. 14 lit. i), este interzisă orice faptă de concurenţă neloială cum ar fi comunicarea de afirmaţii mincinoase relative la un concurent, de natură să dăuneze bunului mers al activităţii practicianului concurent.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că reclamantul a afirmat, în mai multe rânduri, în cuprinsul raportului de activitate făcut public prin BPI amintit, reaua credinţă cu care ar fi acţionat fostul administrator judiciar numit pentru debitoarea SC D.P. SA Suceava - E.C. SPRL (devenită S.R.I. SPRL), în exercitarea atribuţiilor sale de administrator judiciar provizoriu, referindu-se la aplicarea cu rea-credinţă a unor prevederi din legea insolvenţei, care a condus la lezarea intereselor creditorilor şi la blocarea activităţii societăţii supuse procedurii.
În mod corect a reţinut curtea de apel că, deşi reclamantul se referă la hotărâri judecătoreşti care, în opinia sa, confirmă referirile sale referitoare la reaua credinţă cu care a acţionat E.C. SPRL, cum ar fi Decizia nr. 130 din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, Decizia nr. 1229 din 9 martie 2012 a aceleiaşi instanţe, Încheierea nr. 159 din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Suceava, Sentinţa nr. 1735 din 25 septembrie 2012 a aceleiaşi instanţe, aceste hotărâri judecătoreşti sunt nerelevante în sensul pretins de către reclamant.
Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel a reţinut că analiza făcută de Comisia Superioară de Disciplină a UNPIR asupra plângerii disciplinare şi aprecierea asupra sancţiunii aplicate sunt corecte şi subsumate prevederilor legale invocate şi că prevederile art. 14 lit. i) din Codul privind conduita etică a practicienilor în insolvenţă nu condiţionează constatarea faptei de concurenţă neloială de producerea unui rezultat constând în prejudicierea activităţii practicianului concurent şi care ar trebui dovedită de către acesta din urmă.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că, în virtutea principiilor de etică profesională anterior citate, reclamantul era dator să se abţină de la comunicarea prin BPI a unor afirmaţii de natura celor constatate şi sancţionate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.O. împotriva Sentinţei civile nr. 1774 din 31 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4561/2014. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 4811/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
