ICCJ. Decizia nr. 4811/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4811/2014
Dosar nr. 8916/2/2012
Şedinţa publică de la 12 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 8916/2/2012, reclamanta SC M.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, anularea Deciziei nr. 460 din 26 octombrie 2012 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate în procedura administrativă.
În esenţă, reclamanta a arătat că Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012, atacată, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluata la încetarea motivului ce a determinat suspendarea, este nelegală, deoarece nu există dovada stabilirii de către organele de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni, aşa cum prevede textul pct. 10.6 din Ordinul A.N.A.F. nr. 2137/2011.
În opinia reclamantei, infracţiunea pentru care se arată că s-a formulat plângere şi cu privire la care organul fiscal a sesizat existenţa indiciilor, vizează achiziţionarea unor produse care provin pe circuitul economic de la alţi furnizori decât cei abilitaţi legal, astfel că nu se poate reţine că eventuala constatare a săvârşirii acesteia are consecinţe determinante asupra soluţiei care vizează existenţa şi întinderea obligaţiilor fiscale ce se calculează în raport de evidenţele contabile, apreciind că în aceste condiţii, măsura suspendării încalcă prevederile art. 214 C. proc. fisc.
De asemenea, reclamanta arată că s-au încălcat prevederile art. 108 C. proc. fisc., în sensul că nu s-a întocmit cu ocazia controlului fiscal un proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală, aşa încât nu se putea face aplicarea prevederilor art. 214 din C. proc. fisc.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1290 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca neîntemeiată.
Cu privire la situaţia de fapt s-a reţinut că reclamanta a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA în sumă de 554.539 lei, sumă rezultată din deconturile de TVA depuse de societate pentru perioada 1 iunie 2010 - 30 aprilie 2011, prin mai multe cereri înregistrate la Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 în perioada octombrie 2010 - mai 2011.
În urma acestor solicitări s-a desfăşurat o inspecţie fiscală finalizată prin întocmirea de către organele fiscale a raportului de inspecţie fiscală din 29 iunie 2012, fiind emisă decizia de impunere din 29 iunie 2012 şi fiind respinsă cererea reclamantei de rambursare a soldului negativ de TVA în sumă de 554.539 lei.
Prin Decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare din 29 iunie 2012 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală din 29 iunie 2012 s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele: TVA suplimentară de plată: 564.761 lei; TVA respinsă la rambursare: 554.501 lei; TVA acceptată la rambursare: 38 lei; Dobânzi/Majorări de întârziere: 2.843 lei; Penalităţi de întârziere: 1.539 lei.
Împotriva acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestaţie în temeiul art. 205 şi urm. C. proc. fisc., contestaţia fiind înregistrată la organul fiscal sub din 13 august 2012.
Prin adresele din 18 noiembrie 2011 şi din 27 martie 2012, Administraţia Finanţelor Publice Sector 4 a sesizat organul de urmărire penală cu privire la nelegalitatea tranzacţiilor derulate de reclamantă cu furnizorii de pe teritoriul României, apreciind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.
Urmare a acestei sesizări, pârâta a emis Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012 prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi luată la încetarea motivului ce a determinat suspendarea.
Cu privire la critica reclamantei ce vizează neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 214 C. proc. fisc., prima instanţă a reţinut că sesizarea adresată de organele fiscale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a vizat existenţa unor indicii privind nerealitatea tranzacţiilor derulate de reclamanta SC M.T. SRL cu furnizori de pe teritoriul României, astfel cum s-a consemnat în procesele-verbale din 29 octombrie 2010, din 2 iunie 2011, din 10 august 2012 şi din 17 noiembrie 2011, respectiv asocierea între societatea reclamantă cu terţi (SC D.S.A. SRL, SC M. SRL, SC M.E. SRL şi SC O.C. SRL), în vederea obţinerii, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursare de la bugetul de stat, urmând ca, în urma cercetării organelor de urmărire penală, să se stabilească dacă sunt întrunite elementele infracţiunilor prevăzute la Cap. II, art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.
Raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi având în vedere că soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă presupune a se stabili dacă aceasta are dreptul la rambursarea soldului negativ de TVA, ceea ce implică analizarea de către organul fiscal de soluţionare a contestaţiei a condiţiilor de exercitare a dreptului de deducere a TVA, care trebuie să aibă la baza tranzacţii reale şi să fie justificate cu documente, prima instanţă a constatat că între stabilirea obligaţiilor fiscale cuprinse în decizia de impunere din 29 iunie 2012, şi stabilirea presupusului caracter infracţional al faptelor constatate există o strânsă legătură, pârâta fiind în imposibilitatea de a soluţiona contestaţia până când nu se soluţionează cauza penală.
Curtea de apel a reţinut că există o interdependenţă între soluţia pronunţată asupra contestaţiei şi soluţia cu privire la presupusa infracţiune, întrucât se ridică problema realităţii tranzacţiilor efectuate între societatea reclamantă şi furnizorii interni, având în vedere că, în urma verificărilor încrucişate, nu s-a putut stabili realitatea operaţiunilor desfăşurate pentru care societatea a înregistrat TVA deductibilă şi a solicitat la rambursare TVA.
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organele administrative de soluţionare a contestaţiei fiind în imposibilitate de a se pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, motiv pentru care, în mod corect s-a procedat la suspendarea soluţionării contestaţiei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Critica reclamantei referitoare la faptul că au fost încălcate prevederile art. 108 C. proc. fisc., în sensul că nu s-a întocmit cu ocazia controlului fiscal un proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală, aşa încât nu se putea dispune măsura suspendării, întrucât nu există o sesizare conformă, nu poate fi reţinută, deoarece din analizarea sistematică a prevederilor C. proc. fisc., nu rezultă că suspendarea soluţionării contestaţiei dispusă în condiţiile prevăzute de art. 214 este condiţionată de încheierea unui astfel de proces-verbal, măsura suspendării putând fi dispusă dacă sunt îndeplinite cerinţele legale expres prevăzute, indiferent de forma în care s-a realizat sesizarea organelor de urmărire penală.
În al doilea rând, susţinerile reclamantei sunt infirmate de documentele depuse de pârâtă la dosarul cauzei, întrucât cele două adrese - din 18 noiembrie 2011 şi din 27 martie 2012 - prin care au fost sesizate organele de urmărire penală sunt precedate de întocmirea a două procese-verbale purtând aceeaşi dată, respectiv procesul-verbal din 18 noiembrie 2011 şi procesul-verbal din 27 martie 2012, la adresele de sesizare fiind ataşate şi aceste procese-verbale.
Referitor la împrejurarea că procesele-verbale nu îndeplinesc exigenţele prevăzute de art. 108 C. proc. fisc., întrucât nu au fost comunicate contribuabilului, cu excepţia procesului-verbal din 18 noiembrie 2011, prima instanţă a reţinut că acest aspect nu este în măsură să producă o vătămare a drepturilor sau intereselor reclamantei, în condiţiile în care aceasta a luat cunoştinţă de sesizarea organelor de urmărire penală prin comunicarea Deciziei nr. 460 din 26 octombrie 2012, fiind astfel atins scopul pentru care legiuitorul a prevăzut cerinţa comunicării către contribuabil a măsurii constând în sesizarea organelor de urmărire penală.
3. Recursul declarat de către S C M.T. SRL.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs la data de 17 iulie 2013 reclamanta SC M.T. SRL invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
• s-au aplicat greşit prevederile art. 214 din C. proc. fisc., apreciindu-se că dovada sesizării organului de cercetare penală ar reprezenta o condiţie necesară şi suficientă pentru suspendarea procedurii; în decizia administrativă nu s-au arătat care sunt indiciile ce ar putea să ducă la concluzia săvârşirii infracţiunii;
• deşi plângerea penală s-a formulat la 18 noiembrie 2011 până în prezent nu s-a început urmărirea penală;
• punctul de vedere al organelor fiscale este contradictoriu; aspectele imputate privesc în realitate pe furnizorii săi ori pe furnizorii acestora din urmă; nu sunt semnalate nereguli proprii ale recurentei;
• s-au restrâns nelegal limitele aplicării dispoziţiilor art. 108 alin. (2) teza finală C. proc. fisc.; sesizarea organelor penale este neconformă acestei prevederi legale;
• suspendarea sine die a procedurii administrative este de natură a întârzia în mod nejustificat şi neprevizibil accesul acesteia la o instanţă, contrar dispoziţiilor art. 6 din Convenţie; de asemenea este ignorată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia dreptului de deducere a TVA.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., luând în considerare că intimata nu a formulat apărări în cauză, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele următoare:
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012 prin care ANAF - DGFPM Bucureşti a suspendat soluţionarea contestaţiei acesteia împotriva deciziei de impunere din 29 iunie 2012 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul AFP Sector 4, până la "încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea".
După cum rezultă din expunerea argumentelor primei instanţe (pct. 2 din decizie), s-a considerat legal procedeul organului fiscal învestit cu soluţionarea contestaţiei pentru suma totală de 569.143 lei (TVA şi accesorii), apreciindu-se că până la finalizarea soluţionării laturii penale, nu ar fi posibilă tranşarea aspectelor de natură fiscală care pun în discuţie realitatea operaţiunilor derulate de reclamantă cu partenerii săi contractuali.
Acest punct de vedere nu este împărtăşit de instanţa de control judiciar, care consideră că în cauză nu există nici un impediment pentru ca organele fiscale să soluţioneze fondul contestaţiei administrative.
Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., "Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă ..."
În vederea soluţionării deconturilor cu sumă negativă de TVA şi opţiune de rambursare, depuse de către recurentă s-a efectuat o inspecţie parţială în cursul căreia s-a ridicat problema realităţii tranzacţiilor pe care le-a derulat cu trei dintre partenerii săi contractuali: SC M.E. SRL, SC O.C. SRL şi SC M. SRL iar în urma unor controale încrucişate, verificând în amonte firul achiziţiilor, au fost semnalate nereguli şi la furnizorii furnizorilor săi.
Ca urmare, la data de 23 noiembrie 2011 cu adresa din 18 noiembrie 2011, Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul AFP Sector 4, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti "pentru a verifica dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la Cap. II art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale" în privinţa recurentei şi a altor societăţi. Ulterior, la data de 2 aprilie 2012, cu adresa din 27 martie 2012, organul fiscal a comunicat parchetului informaţiile furnizate de către autorităţile fiscale din Marea Britanie (unde avea domiciliul fiscal un partener contractual al recurentei).
În pofida perioadei mari de timp scurse de la momentul sesizării organului de cercetare penală şi până la data soluţionării acestui recurs (aproximativ 3 ani), fiscul nu a făcut dovada că demersul său a avut o finalitate concretă, în sens procesual penal.
Solicitarea recurentei de a afla stadiul cercetărilor (dosar fond) primită de parchet la data de 7 decembrie 2012 a rămas fără răspuns, iar intimata ANAF nu a formulat nicio apărare în recurs.
Mai mult, în condiţiile în care controalele derulate de organele fiscale au oferit suficiente elemente factuale de natură a contura realitatea/fictivitatea operaţiunilor economice derulate de recurentă, acestea nu mai pot invoca "înrâurirea hotărâtoare" a unei presupuse infracţiuni, fiind în măsură că aplice direct prevederile speciale cuprinse în art. 11 din C. fisc.
De asemenea, trebuie notat că potrivit Cap. I pct. 9 din Raportul de inspecţie fiscală, soluţionarea cererii de rambursare a mai fost suspendată de trei ori, pentru perioade cuprinse între 5 zile şi 8 luni.
Toate aceste împrejurări conduc univoc la concluzia că suspendarea procedurii administrative s-a realizat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, demersul formal de sesizare a organului de cercetare penală întârziind nejustificat soluţionarea contestaţiei administrative şi creând premisele încălcării dispoziţiilor art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, din perspectiva dreptului de acces la o instanţă.
Nu în ultimul rând, a fost ignorată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, care, deşi a respins excepţiile de neconstituţionalitate care vizau textul art. 214 C. proc. fisc., a reţinut constant că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative relevă o situaţie de excepţie (de ex. în Decizia nr. 56/2013).
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) din C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată în sensul că va fi admisă acţiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 460 din 26 octombrie 2012 emisă de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi obligării intimatei-pârâte Direcţia Regională a Finanţelor Publice la soluţionarea contestaţiei administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.T. SRL împotriva Sentinţei nr. 1290 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL, anulează Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012 emisă de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi obligă intimata-pârâtă Direcţia Regională a Finanţelor Publice la soluţionarea contestaţiei administrative.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4679/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1782/2014. Contencios → |
|---|
