ICCJ. Decizia nr. 3228/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3228/2014
Dosar nr. 9059/2/2011
Şedinţa publică de la 12 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC "D.A." SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 32 din 16 septembrie 2011 a Consiliului Concurenţei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia a cărei anulare o solicită a fost sancţionată cu amendă în valoare de 19.907 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, pentru nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Reclamanta a criticat decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că, urmare a adreselor emise de către pârât, dovezile de primire a acestora au fost semnate şi confirmate de angajaţi ai societăţii care ulterior au intrat în concediu maternal sau au fost demişi din funcţie pentru lipsă de profesionalism, astfel că aceste adrese nu au ajuns niciodată la administratorul societăţii sau la asociatul unic, astfel că, în opinia acesteia, nu îi poate fi reţinută vreo culpă sau o rea-credinţă, ci doar o culpă a angajaţilor acesteia.
A mai arătat reclamanta că scrisoarea de revenire a fost comunicată prin poştă societăţii la data de 14 aprilie 2011, iar termenul stabilit pentru răspuns a fost stabilit la data de 25 aprilie 2011, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
La data de 9 ianuarie 2012, pârâtul Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 3703 din 1 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de către reclamanta SC "D.A." SRL , în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că niciuna din criticile reclamantei nu sunt de natură să înlăture caracterul contravenţional al faptei reţinute în sarcina acesteia, întrucât, indiferent de informaţiile solicitate, aceasta avea obligaţia legală de a emite un răspuns autorităţii de concurenţă, inclusiv în sensul că nu desfăşoară activităţi precum cea de vânzare de piese de schimb, dată ca exemplu în petitul acţiunii, care nu ar avea legătură cu activitatea desfăşurată, iar neglijenţa ori exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către angajaţii săi nu este de natură să înlăture răspunderea sa contravenţională, faptele angajaţilor săi fiind fapte ale persoanei juridice înseşi, aceasta putându-se regresa pentru acoperirea prejudiciului creat oricând faţă de prepuşii săi în culpă.
În privinţa legăturii obiectului său de activitate cu piaţa pieselor de schimb, Curtea a reţinut argumentele pârâtului referitoare la faptul că anvelopele sunt considerate piese de schimb, potrivit definiţiei din Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei din 27 mai 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate în sectorul autovehiculelor, care prevăd că piesele de schimb sunt bunuri care urmează să fie instalate în sau pe un autovehicul pentru a înlocui componente ale respectivului autovehicul, inclusiv bunuri cum ar fi lubrifianţii necesari la funcţionarea autovehiculului, cu excepţia combustibilului, definiţie care a fost, de altfel, cuprinsă în Anexa nr. 1 la Chestionar (Glosar de termeni), transmisă întreprinderilor chestionate odată cu adresa conţinând chestionarul.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la primirea adresei Consiliului Concurenţei din 20 ianuarie 2011 şi a adresei de revenire din 12 aprilie 2011, respectiv a celei prin care se solicita poziţia reclamantei faţă de fapta contravenţională constatată, din 7 iulie 2011, de către angajaţi ai societăţii care au intrat ulterior în concedii sau cărora le-au fost desfăcute contractele de muncă, Curtea a subliniat încă o dată că pe toate cele trei confirmări de primire este aplicată ştampila societăţii reclamante, însoţită de semnături olografe, suficiente pentru a constitui dovada comunicării acestora către societatea reclamantă, cu consecinţele legale ce decurg din această comunicare.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea concurenţei, contravenţiile prevăzute la acest articol se sancţionează cu amendă de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile contraveniente în anul financiar anterior sancţionării, iar, în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea concurenţei, individualizarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de Consiliul Concurenţei se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei.
În cazul faptei săvârşite de reclamantă, Consiliul Concurenţei a apreciat încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând cuantumul de 0,3% din intervalul alocat faptelor de gravitate mică, în considerarea unor elemente prevăzute explicit în Decizia nr. 32/2011.
Curtea de Apel a apreciat că în decizia contestată Consiliul Concurenţei a aplicat în mod corect Instrucţiunile Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte criteriul gravităţii faptei, respectând intervalul de cuantum al sancţiunii pentru încălcările de gravitate mică (de la 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală) şi motivând în actul de sancţionare considerentele pentru care a aplicat pragul maxim din acest interval în cazul faptei săvârşite de reclamantă.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că individualizarea sancţiunii aplicate de către autoritatea de concurenţă, prin aplicarea unei cote procentuale de 0,6% din cifra de afaceri totală a societăţii pe anul 2010, reprezintă o aplicare judicioasă a principiului proporţionalităţii amenzii cu gravitatea şi durata faptei săvârşite, consacrat de prevederile art. 52 din Legea concurenţei, precum şi a algoritmului de calcul al sancţiunii detaliat în Instrucţiunile Consiliului Concurenţei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC "D.A." SRL , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat recurenta arată că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică şi solicită, în principal, admiterea recursului aşa cum a fost formulat, ca fiind temeinic şi legal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, sau, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi, pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată, ca fiind întemeiată.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond care a respins contestaţia formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul fără a avea în vedere că societatea contestatoare era în insolvenţă, situaţie în care ar fi trebuit introdus în cauză lichidatorul judiciar, astfel că procesul s-a judecat cu lipsă de procedură.
În acest sens, recurenta arată că, deşi a fost învederată această situaţie de către apărătorul reclamantei şi s-a solicitat a se efectua adresă către registrul comerţului pentru relaţii, instanţa de fond nu a consemnat în caietul grefierului aceste susţineri şi nici în sentinţa recurată, motiv pentru care s-a formulat cerere de recuzare a instanţei. Cererea de recuzare a fost respinsă şi nu a fost motivată, cu toate că cererea de recuzare a fost formulată şi depusă în şedinţă publică înainte de rămânerea în pronunţare a dosarului.
Recurenta menţionează faptul că societatea contestatoare a intrat în insolvenţă la data de 4 ianuarie 2012, lichidator judiciar la data respectivă fiind Cabinetul de Insolvenţă "C.A.".
Recurenta critică faptul că i-a fost respins probatoriul solicitat atât pe aspectul procedurii în cauză, cât şi pe aspectul fondului, aceasta constituind la data de 12 martie 2012, data judecării procesului, un alt motiv de recuzare a instanţei, care, de asemenea, nu a motivat aceste aspecte.
Subliniază recurenta că din considerentele sentinţei atacate urmează a se observa că nu s-a reţinut nici o apărare a contestatoarei, ci s-a preluat în bloc întâmpinarea părţii adverse.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimat în întâmpinare, Înalta Curte constată că împuternicirea aflată la dosarul de recurs face dovada mandatului acordat, aceasta fiind semnată de administratorul special al societăţii recurente, dl. O.T.R., aşa cum rezultă şi din înscrisurile anexate la dosar, emanând de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, motiv pentru care excepţia invocată va fi respinsă.
Înalta Curte constată că recurenta a criticat sentinţa recurată pe motiv că instanţa a soluţionat cauza cu lipsă de procedură, deoarece reclamanta era în insolvenţă, situaţie în care ar fi trebuit introdus în cauză lichidatorul judiciar, dar prima instanţă a refuzat să consemneze această susţinere a apărătorului, fapt pentru care a recuzat judecătorul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceste susţineri nu pot fi reţinute, deoarece din încheierea de şedinţă din 12 martie 2012 nu rezultă faptul că reclamanta a intrat în procedura de insolvenţă, iar motivul formulării cererii de recuzare s-a referit la respingerea probelor solicitate şi nu la respingerea cererii de amânare pentru citarea administratorului judiciar.
Ulterior, pentru termenul din 21 mai 2012, apărătorul reclamantei a depus cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare, dar nu a învederat noua situaţie juridică a societăţii, respectiv numirea administratorului judiciar şi nu a prezentat delegaţie semnată de acesta.
Instanţa a respins cererea de amânare, ca nefiind temeinic motivată, dar a amânat pronunţarea în temeiul art. 146 şi art. 156 alin. (2) C. proc. civ., pentru a da posibilitatea reclamantei să formuleze concluzii scrise, însă apărătorul reclamantei nu a depus la dosar concluziile sale.
Înalta Curte are în vedere faptul că avocatul reclamantei nu a solicitat rectificarea încheierii de şedinţă de la 12 martie 2012 în sensul arătat în cererea de recurs, respectiv cu includerea menţiunii că societatea reclamantă a intrat în insolvenţă.
Din analiza motivelor de recurs formulate nu rezultă că recurenta a înţeles să invoce vreun motiv de nelegalitate în sensul legii, susţinerile acesteia, referitoare la faptul că la data judecării cauzei în fond societatea se afla în lichidare, neputând fi calificate drept motive de nelegalitate.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv invocat de recurentă în susţinerea recursului formulat, potrivit căruia instanţa de fond a respins în mod nelegal şi netemeinic proba cu înscrisuri în cadrul şedinţei din 12 martie 2012, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu pot fi reţinute în raport de faptul că la acea dată reclamanta, prin apărătorul ales, a susţinut o altă variantă de apărare, referitoare la o presupusă primire a adresei de solicitare a informaţiilor şi a adresei de revenire de către angajaţii unei alte societăţi comerciale (hotel) care ar avea sediul în aceeaşi clădire, fără a se justifica existenţa ştampilei societăţii reclamante, în aceste condiţii, pe toate confirmările de primire.
Pe fond, Înalta Curte reţine faptul că recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 32 din 16 septembrie 2011, emisă de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei, prin care reclamanta SC "D.A." SRL a fost sancţionată cu amendă în sumă de 19.907 lei pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
În concret, instanţa de control judiciar reţine faptul că prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanşarea unei investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul art. 26 lit. g) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În cadrul acestei investigaţii au fost trimise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care şi recurentei.
Astfel, prin adresa din 20 ianuarie 2011, s-a solicitat recurentei, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, informaţii şi documente în cadrul investigaţiei, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 28 ianuarie 2011, termenul de răspuns fiind 25 februarie 2011 (20 zile lucrătoare la primire).
Având în vedere că recurenta nu a răspuns la adresa anterior nominalizată în termenul fixat, Consiliul Concurenţei a trimis o scrisoare de revenire, primită de reclamantă la data de 14 aprilie 2011, cu termen de răspuns 25 aprilie 2011 (7 zile lucrătoare de la primire).
Nici în urma primirii acestei a doua adrese societatea reclamantă nu a furnizat Consiliului Concurenţei informaţiile şi documentele solicitate.
Ulterior, la data de 7 iulie 2011, prin adresa nr. x/2011, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat reclamantei să-şi exprime punctul de vedere cu privire la fapta sa, în termen de 2 zile lucrătoare de la primire, dar reclamanta nu a transmis punctul său de vedere, deşi solicitarea a fost primită la data de 11 iulie 2011, aşa cum rezultă din confirmarea de primire.
În cuprinsul deciziei s-a arătat că sancţiunea a fost stabilită la 0,6% din cifra de afaceri, având în vedere prevederile Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi 501 din Legea concurenţei.
S-a apreciat că fapta se încadrează la încălcări de mică gravitate, cuantumul amenzii fiind de 0,3% din cifra de afaceri totală a contravenientului şi că, în funcţie de durată, fapta a fost încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 de zile), aplicându-se factorul de multiplicare 2 şi ajungându-se la amenda de 0,6% din cifra de afaceri, fără a se mai reţine circumstanţe atenuante ori agravante.
Astfel, potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 "constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi ori asociaţii de întreprinderi: (...) b) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a)".
De asemenea, art. 35 alin. (1) lit. a) prevede că "în vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 34 lit. b) şi a notificărilor privind concentrările economice, precum şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 26 alin. (1), inspectorii de concurenţă, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute, după caz, la art. 50 lit. a) şi b), art. 501 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 54 alin. (1) lit. e), pot solicita informaţiile şi documentele care le sunt necesare: a) întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi".
În cauză, prin adresa din 20 ianuarie 2011, a cărei primire a fost confirmată, prin semnătură şi ştampilă, pârâtul a solicitat societăţii reclamante să răspundă la un chestionar cu privire la cunoaşterea pieţei pieselor de schimb pentru automobile, indicându-se în adresă temeiul legal al solicitării, scopul, termenul de răspuns şi sancţiunile ce se aplică în cazul nefurnizării informaţiilor solicitate.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că reclamanta nu a răspuns solicitării de informaţii de mai sus, nici în termenul acordat (20 de zile de la primirea comunicării) şi nici până în momentul sancţionării de către Consiliul Concurenţei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanta a săvârşit contravenţia prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, raportat la art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, astfel cum în mod întemeiat a reţinut pârâtul în decizia contestată.
De asemenea, în mod corect a apreciat instanţa de fond că susţinerea reclamantei, privind faptul că sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei este prea mare, este nefondată în raport de prevederile art. 50 şi 52 din Legea concurenţei şi de Instrucţiunile Consiliului Concurenţei din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 50 şi 501 din Legea concurenţei nr. 21/1996 (emise în temeiul art. 27 alin. (1) şi (3) din lege, precum şi în temeiul art. 52 teza a II-a din lege, denumite în continuare Instrucţiuni), care transpun cele două criterii de individualizare prevăzute de art. 52 din lege într-o metodologie concretă de determinare a cuantumului amenzii.
Această metodologie se întemeiază pe fixarea unui nivel de bază al amenzii, determinat în funcţie de gravitatea şi durata faptei, care se va majora în cazul existenţei circumstanţelor agravante sau se va reduce în cazul existenţei circumstanţelor atenuante.
Autoritatea de concurenţă a calificat încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând un cuantum de 0,3% din cifra de afaceri a societăţii, pentru considerente prevăzute expres în actul de sancţionare, multiplicând ulterior acest cuantum cu factorul de durată 2 prevăzut de Instrucţiuni pentru încălcările ce depăşesc 30 de zile.
Întrucât în speţă nu s-au reţinut împrejurări cu caracter agravant sau atenuant, cuantumul final al amenzii a rezultat din valoarea nivelului de bază, determinat, aşa cum am arătat mai sus, în funcţie de gravitatea şi durata faptei, cele două criterii instituite la art. 52 din Legea concurenţei.
Pe cale de consecinţă, Consiliul Concurenţei a aplicat în mod corect în decizia contestată Instrucţiunile Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte criteriul gravităţii faptei, respectând intervalul de cuantum al sancţiunii pentru încălcările de gravitate mică (de la 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală) şi motivând în actul de sancţionare considerentele pentru care a aplicat pragul maxim din acest interval în cazul faptei săvârşite de reclamantă.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că individualizarea sancţiunii aplicată reclamantei de către autoritatea de concurenţă, prin aplicarea unei cote procentuale de 0,6% din cifra de afaceri totală a societăţii pe anul 2010, este legală şi temeinică şi reprezintă o aplicare judicioasă a principiului proporţionalităţii amenzii cu gravitatea şi durata faptei săvârşite, consacrat de prevederile art. 52 din Legea concurenţei, precum şi a algoritmului de calcul al sancţiunii detaliat în Instrucţiunile Consiliului Concurenţei.
Prin urmare, având în vedere probele existente la dosar, Înalta Curte constată că amenda aplicată a fost corect individualizată, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Consiliul Concurenţei.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC "D.A." SRL , prin administrator judiciar C.I.I. A.C., împotriva Sentinţei civile nr. 3703 din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4255/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3125/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
