ICCJ. Decizia nr. 4254/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4254/2014
Dosar nr. 6011/115/2010
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 07 martie 2011 de Judecătoria Caraş-Severin în Dosar nr. 6011/115/2010 s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Timişoara pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamanţii C.A. şi B.I.I. în contradictoriu cu Comisia Judeţeană de Fond Funciar a judeţului Caraş-Severin a dispoziţiilor Decretului nr. 225 din 05 mai 1956 (prin care s-a dispus exproprierea suprafeţei de 3.025 mp, înscrisa în CF x1 Caransebeş cu nr. top. x2 Caransebeş, aflata în proprietatea antecesorilor B.N., B.G., B.I., B.M., B.G. şi B.N. şi trecută în administrarea Ministerului Apărării Naţionale) şi a Hotărârii Guvernului nr. 1282/2009 (privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 12.112 mp din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA a lucrărilor de construcţie a obiectivului "Varianta de ocolire a municipiului Caransebeş").
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin Sentinţa nr. 296 din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, cu privire la Decretul nr. 225 din 05 mai 1956 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, faptul că Decretul în discuţie, prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului a unor terenuri cu construcţii, nu reprezintă act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, deoarece nu a fost emis în vederea organizării unei legi sau a executării în concret a acesteia, ci reprezintă act de expropriere cu forţă de lege emis de autoritatea legiuitoare a ţării în anul 1956.
Instanţa de fond a reţinut că, în măsura în care Decretul a adus atingere dreptului de proprietate al reclamanţilor sau antecesorilor acestora, aşa cum se pretinde în motivarea excepţiei, reclamanţii au posibilitatea protejării acestuia (prin restituire sau despăgubiri) în condiţiile legilor reparatorii emise după anul 1990.
În consecinţă, a reţinut instanţa că acţiunea îndreptată împotriva acestui Decret este inadmisibilă.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1282/2009, instanţa de fond a reţinut că aceasta a fost emisă în temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 pentru executarea în concret a O.U.G. nr. 84/2003, respectiv prin darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe de teren în vederea construirii unei variante rutiere ocolitoare a municipiului Caransebeş.
A reţinut instanţa că apărarea reclamanţilor în susţinerea nelegalităţii actului atacat se referă la faptul că aceasta dispune asupra unei suprafeţe de teren referitor la care reclamanţii au un drept de reconstituire a proprietăţii, fără a se face vreo dovadă că aceştia au urmat cu succes căile legale de reconstituire a dreptului de proprietate.
3. Recursul formulat de C.A. şi B.I.I.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au formulat recurs reclamanţii, criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea instanţei de fond.
Recurenţii au arătat că emitentul actului atacat nu a respectat etapele procesului decizional, ca cerinţă de eficienţă a Deciziei, pornindu-se de la sesizarea necesităţii emiterii unui asemenea act şi continuând cu colectarea informaţiilor necesare, analiza şi prelucrarea acestora şi alegerea variantei optime, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Recurenţii au susţinut că actul adoptat trebuie să fie emis în baza unui drept legal cu respectarea condiţiilor de legalitate privind conţinutul lor şi să corespundă scopului urmărit de lege.
Recurenţii au arătat că în cauză s-a dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor pentru suprafaţa de 3.631 mp din suprafaţa totală de 13.528 mp, transferată abuziv prin H.G. nr. 1282/2009, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la valabilitatea acestor titluri şi nici cu privire la faptul că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului sau din cel privat, arătând că nici până la această dată M.A.N. şi Ministerul Transporturilor nu şi-au înscris eventualele drepturi asupra imobilului în litigiu în Cartea Funciară pentru opozabilitate.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentinţa a fost comunicată reclamanţilor la data de 1 iulie 2013, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 12 iulie 2013, cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Văzând dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 şi 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.A. şi B.I.I. împotriva Sentinţei nr. 296 din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4235/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 4255/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
