ICCJ. Decizia nr. 4235/2014. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4235/2014
Dosar nr. 11057/2/2011
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 11057/2/2011, reclamanta SC H.S.F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Deciziei CNA nr. 693 din 29 noiembrie 2011, prin care s-a dispus intrarea de îndată în legalitate în privinţa spoturilor publicitare H.S., în sensul respectării regulilor de difuzare a publicităţii în audiovizual.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 4985 din 17 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamanta SC H.S.F. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, şi anularea Deciziei nr. 639 din 29 noiembrie 2011 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Prin încheierea pronunţată la data de 28 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus, în temeiul art. 281 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 4985 din 17 septembrie 2012, pronunţate în Dosarul nr. 11057/2/2011, în sensul că numărul deciziei emise de CNA la data de 29 noiembrie 2011 este 693 şi nu 639, cum din eroare s-a menţionat.
Pentru a dispune anularea Deciziei CNA nr. 693 din 04 noiembrie 2011, prima instanţă de reţinut, în esenţă, următoarele:
În baza sesizării înregistrate la CNA sub nr. 15060 din 09 noiembrie 2011, cu privire spoturile publicitare H.S. difuzate în ziua de 6 noiembrie 2011, s-a întocmit un raport de Direcţia Monitorizare, pe care Consiliul l-a analizat în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2011.
Membrii Consiliului au constatat că spoturile publicitare H.S. nu respectă dispoziţiile referitoare la regimul difuzării publicităţii în audiovizual prevăzute de art. 93 şi 101 din Decizia nr. 220/2001 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanta invocă, pe de o parte, pretinsa nelegalitate a deciziei contestate din perspectiva lipsei competenţei legale a pârâtului CNA de a analiza şi decide asupra încălcării dispoziţiilor Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, în condiţiile în care sesizarea SC "G.T." SRL a vizat exclusiv pretinsa încălcare a dispoziţiilor acestui act normativ, iar pe de altă parte, netemeinicia reţinerii încălcării dispoziţiilor art. 93 şi 101 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi imposibilitatea aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse, în condiţiile epuizării campaniei publicitare anterior dispunerii ei.
În privinţa primei categorii de critici, Curtea apreciază că nu are relevanţă în cauză, întrucât în cuprinsul Deciziei nr. 639 din 29 noiembrie 2011 nu s-a făcut vreo referire la dispoziţiile Legii nr. 158/2008, iar pârâtul nu a stabilit măsura în sarcina reclamantei ca urmare a constatării încălcării vreunei dispoziţii din cuprinsul acestui act normativ, ci exclusiv a dispoziţiilor art. 93 şi 101 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de critici, Curtea reţine că acestea sunt întemeiate şi de natură să determine anularea deciziei contestate.
Pentru o justă apreciere a măsurii în care materialele publicitare promovate de către reclamantă au avut aptitudinea de a aduce atingere principiilor enumerate în cuprinsul art. 93 sau să încalce interdicţia din cuprinsul art. 103, se impun a fi subliniate următoarele:
- sesizarea SC "G.T." SRL a fost înregistrată la pârât la data de 04 noiembrie 2011, fiind emisă încă de la data de 03 noiembrie 2011, astfel încât analizarea sesizării exclusiv în privinţa spoturilor difuzate în data de 06 noiembrie 2011, fără a se specifica faptul că pârâtul a procedat la o analiză din oficiu şi pentru perioada ulterioară sesizării, apare ca fiind săvârşită cu exces de putere, prin depăşirea limitelor competenţelor cu care fusese învestit prin sesizare;
- în condiţiile în care există un act normativ special, Legea nr. 158/2008, care transpune integral prevederile Directivei 2006/114/CE din data de 12 decembrie 2006, cu o autoritate specială de reglementare în domeniu, care a analizat aceeaşi sesizare a SC "G.T." SRL, pârâtul CNA trebuia să aibă în vedere Decizia nr. 438 din 14 noiembrie 2011, prin care Consiliul Român pentru Publicitate a reţinut că "2. În ceea ce priveşte comparaţia de preţ pentru cele două produse promovate, spoturile TV difuzate după data de 5 noiembrie 2011 încalcă prevederile art. 10 lit. a) din Codul RAC, întrucât potrivit documentelor puse la dispoziţie de G., de la această dată preţul de comercializare menţionat pentru I. nu mai era valabil, iar din această cauză comparaţia poate induce în eroare consumatorul cu privire la preţurile practicate. Totodată, se reţine faptul că afişele sesizate care au fost tipărite şi distribuite la data la care elementele comparaţiei erau corecte nu încalcă prevederile Codului RAC".
Or, în condiţiile în care compania publicitară a avut ca perioadă de desfăşurare 01 noiembrie 2011 - 09 noiembrie 2011, iar modificarea preţurilor de către G. a avut loc începând cu data de 06 noiembrie 2011, în cuprinsul materialelor publicitare ale reclamantei făcându-se referire concretă la data la care cele două produse identice aveau preţurile diferite ce constituia elementul esenţial de comparaţie, respectiv 23 octombrie 2011, Curtea apreciază că nu se poate reţine că materialele publicitare aveau aptitudinea de a aduce atingere principiului informării corecte a publicului.
De asemenea, nici principiului concurenţei loiale nu i se poate aduce atingere, în condiţiile în care informaţiile prezentate, dovedite ca fiind reale, şi de altfel, necontestate în substanţa lor, făceau referire concretă la preţul practicat de către cei doi comercianţi la data de 23 octombrie 2011, informând astfel publicul cu privire la această împrejurare esenţială şi permiţându-i să verifice realitatea menţinerii acestei împrejurări în orice moment.
Materialele publicitare ale reclamantei conţineau suficiente date care să conducă la o corectă informare a publicului, nu conţineau date eronate sau omisiuni ale unor informaţii importante sau relevante, care să afecteze obligaţia de loialitate, în condiţiile în care exact aceleaşi produse (aşadar, produse identice, nu similare sau asemănătoare), comercializate prin magazine aparţinând acelor doi competitori, aveau la data prezentată ca dată de referinţă preţuri diferite.
În aceste condiţii, reţinerea încălcării dispoziţiilor art. 101 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual este profund greşită, întrucât produsele pentru care reclamanta a întocmit materialele publicitare nu erau similare sau asemănătoare, ci ele erau identice, aparţinând aceluiaşi producător, astfel încât nu se impunea relevarea caracteristicilor acestora.
În concluzie, prima instanţă a constatat nelegalitatea Deciziei CNA nr. 693 din 29 noiembrie 2011 şi a dispus admiterea acţiunii în anulare formulată de reclamanta SC H.S.F. SRL.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva Sentinţei civile nr. 4985 din 17 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
3.1. În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile pe care intimata-reclamantă ar fi fost obligată să o parcurgă înainte de declanşarea acţiunii în instanţă, soluţia primei instanţe este dată cu interpretarea greşită a legislaţiei audiovizuale.
Astfel, Legea audiovizualului prevede două tipuri de sancţiuni care pot fi aplicate de Consiliu radiodifuzorilor care nu respectă reglementările din Legea audiovizualului, din Codul audiovizualului ori din actele normative subsecvente emise în aplicarea legii.
Primul tip de sancţiuni este cel prevăzut de art. 90 şi 91 din Legea audiovizualului, care pot fi somaţii sau amenzi contravenţionale ale căror limite se situează între 5.000 şi 200.000 lei.
Cel de al doilea tip de sancţiuni ce poate fi aplicat de Consiliu este reprezentat de sancţiunile specifice domeniului audiovizualului şi sunt reglementate de art. 95 şi 951 din Legea audiovizualului, putând fi: obligarea radiodifuzorului de a difuza pe post, timp de 10 minute sau, după caz, 3 ore, numai textul stabilit de CNA prin decizia de sancţionare, reducerea cu până la jumătate a termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale şi retragerea licenţei audiovizuale.
Decizia ce face obiectul cauzei nu este o decizie de sancţionare din categoria celor prezentate şi, nefăcând parte din categoria actelor administrative exceptate de legiuitor prin art. 93 din Legea audiovizualului de la formularea unei plângeri prealabile, urmează regimul juridic reglementat de Legea contenciosului administrativ, dreptul comun în materie.
Astfel, reclamanta avea obligaţia ca, înainte de întocmirea acţiunii în instanţă, să formuleze, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, plângere prealabilă, fapt ce nu s-a întâmplat, astfel că acţiunea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, raportat la prevederile art. 109 C. proc. civ.
3.2. Prima instanţă a considerat, în mod vădit greşit, că decizia contestată a fost emisă cu exces de putere, întrucât CNA ar fi procedat la o analiză din oficiu a publicităţii difuzate de intimata-reclamantă în ziua de 6 noiembrie 2011, respectiv după data înregistrării sesizării adresate Consiliului, respectiv la 04 noiembrie 2011.
Din parcurgerea sesizării înregistrate la CNA sub nr. 15060 din 04 noiembrie 2011 se observă că petenta SC "G.T." SRL a investit Consiliul cu analizarea spoturilor de promovare a produselor H.S., a căror difuzare pe posturile de televiziune începuse în data de 01 noiembrie 2011 şi care continua zi de zi, după acest moment.
Raportul de monitorizare ce a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost întocmit la data de 07 noiembrie 2011 şi a avut în vedere monitorizarea făcută în ziua de 06 noiembrie 2011.
Faţă de această situaţie de fapt, se impune a se constata că CNA nu a emis decizia contestată cu exces de putere şi că în mod greşit prima instanţă a reţinut nelegalitatea deciziei sub acest aspect.
3.3. Cu privire la afirmaţia primei instanţe, potrivit căreia CNA "trebuia să aibă în vedere" Decizia nr. 438 din 14 noiembrie 2011 a Consiliului Român pentru Publicitate, se impune a se avea în vedere că această decizie a unui organism neguvernamental, ce are încheiat un protocol de colaborare cu CNA, are doar caracterul unei recomandări în relaţia cu CNA, neexistând nicio obligaţie legală în sarcina CNA de a ţine cont de punctele de vedere exprimate de această organizaţie.
3.4. Prima instanţă a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 93 şi 101 din Codul audiovizualului, întrucât spoturile publicitare pentru produsele H.S. au fost difuzate pe posturile de televiziune într-o manieră care sugera şi îndemna publicul să renunţe la un produs în favoarea altuia, pe motiv că este mai ieftin, fără însă să precizeze şi caracteristicile esenţiale ale acestuia, în raport de cel comparat la preţ.
Prima instanţă îşi bazează întreaga argumentaţie pe faptul că produsele ce au fost prezentate prin comparaţie ar fi fost identice, iar nu "similare ori asemănătoare identificabile", cum prevede art. 101 din Codul audiovizualului.
Spotul cu privire la trening face menţiunea "acelaşi trening", iar instanţa consideră că acest fapt elimină fără echivoc aplicabilitatea art. 101 din Codul audiovizualului, fără să-şi pună întrebarea, care "acelaşi trening"?
Acelaşi trening pentru bărbaţi, acelaşi trening pentru femei, acelaşi trening de vară etc. despre ce trening e vorba?
Or, dacă ar fi fost respectate prevederile legale şi ar fi fost făcute minime menţiuni cu privire la caracteristicile esenţiale ale produsului era clar pentru consumator că, mergând la un magazin H.S., are posibilitatea să achiziţioneze respectivul trening (acelaşi cu cel comercializat şi în alte magazine) la un preţ mai mic, aceasta fiind de fapt mesajul ce s-a dorit a fi transmis telespectatorilor.
În ceea ce priveşte spotul cu privire la încălţămintea sport N.E.L., în mod greşit prima instanţă îşi asumă să clarifice ea însăşi presupusa identitate a produselor promovate de intimata-reclamantă la preţ mai mic decât cele comercializate de alte companii de pe piaţa articolelor sportive, în condiţiile în care în acest spot nu se face nicio referire la faptul că produsele comercializate, având aceeaşi marcă, ar fi şi identice, aşa cum s-a întâmplat în primul spot.
Astfel, pe de o parte, publicul spectator nu a beneficiat de o informare corectă cu privire la produsele promovate, iar, pe de altă parte, alţi comercianţi au fost prejudiciaţi de difuzarea acestei publicităţi, dovadă în acest sens fiind chiar sesizarea cu care Consiliul a fost învestit de către o societate concurentă cu reclamanta din prezenta cauză.
În concluzie, pentru motivele prezentate recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata SC H.S.F. SRL a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului promovat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a încheierii de şedinţă şi a hotărârii primei instanţe atacate, cu cheltuieli de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta SC H.S.F. SRL a supus controlului de legalitate Decizia CNA nr. 693 din 29 noiembrie 2011 prin care s-a dispus, "cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, intrarea de îndată în legalitate în privinţa spoturilor publicitare H.S., în sensul respectării regulilor de difuzare a publicităţii în audiovizual".
Este neîntemeiată critica recurentului privitoare la greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei procedurii prealabile invocate de autoritatea pârâtă.
Astfel actul administrativ contestat a fost emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului în îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor ce îi revin potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002, invocându-se ca temei legal prevederile art. 15 din acest act normativ.
Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, Consiliul emite "decizii, instrucţiuni şi recomandări (...)".
În speţa de faţă, în soluţionarea sesizării formulate de SC "G.T." SRL, Consiliul a emis o "decizie", prin care a dispus "intrarea de îndată în legalitate". Norma legală care instituie posibilitatea Consiliului de a dispune o astfel de măsură nu poate fi reprezentată decât de art. 90 alin. (3), Capitolul VII - Contravenţii şi sancţiunii, al Legii nr. 504/2002, chiar dacă nici acest text de lege şi nici termenul de "somaţie" nu se regăsesc în conţinutul deciziei de intrare în legalitate.
Actele emise de Consiliu în conformitate cu prevederile art. 90 şi art. 91 din Legea nr. 504/2002 sunt calificate de art. 93 alin. (2) din acelaşi act normativ ca fiind "decizii de sancţionare", iar în privinţa acestora, dispoziţiile art. 93 alin. (3) prevăd posibilitatea de a fi atacate "direct la instanţa de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile".
În condiţiile în care procedura de atacare a acestor acte administrative la instanţă este reglementată de legea specială, aplicabilitatea acesteia are prioritate faţă de legea generală a contenciosului administrativ, astfel că nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Relativ la critica ce vizează greşita reţinere de către prima instanţă a "excesului de putere" în emiterea deciziei contestate, Înalta Curte observă că întreaga argumentaţie prezentate de reclamantă în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, reiterată în combaterea recursului autorităţii pârâte, s-a axat pe lipsa de competenţă a CNA de a examina aspectele sesizate de SC "G.T." SRL, ce au vizat exclusiv încălcarea prevederilor art. 6 lit. d) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă.
Or, prima instanţă a reţinut "excesul de putere", în considerarea faptului că sesizarea SC "G.T." SRL a fost emisă încă din data de 03 noiembrie 2011, iar analiza acesteia exclusiv în privinţa spoturilor publicitare difuzate în data de 6 noiembrie 2011 a avut loc fără a se specifica faptul că pârâtul a procedat la o analiză din oficiu şi pentru perioada ulterioară sesizării.
O astfel de apreciere, nu numai că este în dezacord cu susţinerile pe care reclamanta le-a supus examinării instanţei pe calea acţiunii în anulare, dar este şi eronată, întrucât analiza Consiliului a respectat limitele sesizării înregistrate la CNA sub nr. 15060 din 4 noiembrie 2011, atât timp cât sesizarea a vizat spoturile publicitare difuzate în perioada ulterioară datei de 01 noiembrie 2011, iar Raportul de monitorizare a analizat spoturile publicitare difuzate în ziua de 6 noiembrie 2011.
De asemenea, în mod eronat prima instanţă a reţinut că autoritatea specială de reglementare în domeniul Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă este Consiliul Român pentru Publicitate şi a apreciat că pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului trebuia să aibă în vedere Decizia nr. 438 din 14 noiembrie 2011 emisă de această autoritate.
Or, Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) nu este nicidecum o autoritate specială de reglementare în domeniul Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, ci o organizaţie profesională, non-guvernamentală, cu rol de autoreglementare în domeniul publicităţii, în sensul art. 21 din Legea nr. 148/2000 privind publicitatea.
Nu există nicio dispoziţie legală care să instituie în sarcina CNA, ca autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale potrivit art. 10 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, obligaţia de a solicita opinia organizaţiilor profesionale cu rol de autoreglementare în domeniul publicităţii şi de a se conforma conţinutului acesteia, în cazul în care a fost solicitat.
Aşadar, opinia solicitată de CNA, în virtutea Protocolului de colaborare încheiat cu Consiliul Român pentru Publicitate, nu poate fi decât una facultativă, CNA având posibilitatea de a solicita acestei organizaţii profesionale un punct de vedere pentru a se informa şi a decide în cunoştinţă de cauză, dar şi libertatea de a i se conforma sau nu după cum consideră de cuviinţă.
În pofida celor reţinute, relativ la "excesul de putere" şi la caracterul facultativ al opiniei emise de Consiliul pentru Publicitate, soluţia primei instanţe, în sensul anulării Deciziei CNA nr. 693 din 29 noiembrie 2011, se impune a fi menţinută, în considerarea argumentelor ce vizează fondul raportului juridic dedus judecăţii.
Astfel, în mod just prima instanţă a validat poziţia procesuală exprimată de reclamantă, în sensul nelegalităţii deciziei contestate, raportat la temeiul de drept pretins a fi fost încălcat, respectiv art. 93 şi art. 101 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Contrar susţinerilor recurentei, din analiza conţinutului spoturilor publicitare difuzate în ziua de 06 noiembrie 2011 se observă că ele fac referire la două produse identice comercializate atât în magazinele H., cât şi în magazinele I., respectiv "pantofi sport N.E.L. pentru bărbaţi" şi "Trening bărbaţi A.", fiind indicată cu claritate diferenţa de preţ pentru acelaşi produs comercializat de doi agenţi economici.
Fiind vorba de produse identice, iar nu de "produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile", singurul aspect care influenţează decizia cumpărătorului este preţul, nefiind necesară o descriere a caracteristicilor esenţiale ale produsului.
Prin urmare, campania publicitară derulată de reclamantă a respectat prevederile art. 93 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în sensul existenţei unei informări corecte a publicului, iar prevederile art. 101 din Decizia CNA nr. 220/2011 nu sunt aplicabile în cauză, atât timp cât ele se referă la produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, prin care sunt rectificate în parte constatările şi aprecierile primei instanţe, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei civile nr. 4985 din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4232/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4254/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
