ICCJ. Decizia nr. 3229/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3229/2014
Dosar nr. 683/33/2011*
Şedinţa publică de la 12 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul acțiunii şi apărările formulate în cauză
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Dej a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Reformată Dej, prin Eparhia Reformată din Ardeal, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei nr. 2417 din 06 aprilie 2011 emisă de prima pârâtă și respingerea cererii de retrocedare a imobilului ce a făcut obiectul acesteia.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România a invocat excepţia tardivităţii acțiunii, în condiţiile în care decizia atacată a fost comunicată reclamantului, prin poşta militară, la data de 13 aprilie 2011, iar acțiunea în contencios administrativ a fost formulată la data de 25 mai 2011, cu depășirea termenului de 30 de zile, reglementat de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentința nr. 498 din 28 septembrie 2011, a admis excepţia invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România şi a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4245 din 19 octombrie 2012, a admis recursul declarat de reclamant şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Hotărârea Curţii de Apel din cel de-al doilea ciclu procesual
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentința nr. 233 din 27 martie 2013, a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esență, următoarele aspecte:
Prin decizia nr. 2417 din 06 aprilie 2011, pârâta Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea, către Parohia Reformată Dej, a imobilului situat în municipiul Dej, Piaţa B. nr. 8-10 judeţul Cluj, compus din teren și construcţii, înscris în CF nr. XX a localităţii Dej (corespunzător CF nr. YY provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. XX a localităţii Dej), nr. top AA.
Prin acelaşi act administrativ s-a decis că, pentru partea din imobil având destinaţia de locuinţe, titularului dreptului de proprietate îi revine obligaţia de a respecta prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţe, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 241/2011.
De asemenea, prin actul în discuție s-a stabilit ca, în cazul contractelor de locaţiune care au ca obiect spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, beneficiarul retrocedării să se subroge în drepturile fostului locatar, cu renegocierea clauzelor privind chiria pe o perioadă de maxim 5 ani, dacă aceste contracte au fost încheiate cu respectarea legii.
Reclamantul susţine că decizia contestată este dată cu aplicarea greşită a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul în litigiu a avut ca proprietar Fondul pentru Școala Reformată din Dej.
Acest motiv de nelegalitate nu poate fi primit, deoarece, din conținutul CF și a adresei de la dosar, rezultă că imobilul a cărei retrocedare a fost cerută a fost preluat abuziv de la pârâta Biserica Reformată Dej, în baza Decretului nr. 176/1948. Mai mult decât atât, calitatea de proprietar a pârâtei Biserica Reformată Dej a mai fost tranșată în jurisprudență, cu ocazia analizării legalității retrocedării imobilelor având numărul topografic BB.
Nici critica de nelegalitate privind lipsa de identitate între imobilul retrocedat prin actul administrativ contestat și cel trecut în proprietatea statului nu poate fi primită: din actele dosarului rezultă că este vorba despre același imobil, care a suferit modificări doar la căile de acces și aspectul exterior.
Nici susținerea reclamantului în legătură cu schimbarea folosinței imobilului nu poate determina anularea deciziei analizate: printre cerințele statuate de O.U.G. nr. 94/2000 pentru admiterea cererii de retrocedare nu se regăsește și aceea de păstrare a destinației inițiale a imobilului solicitat.
Recursul declarat de reclamantul Municipiul Dej
În recursul său, reclamantul a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu aplicarea greşită a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000.
Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului român în baza Decretului nr. 176/1948, iar dreptul de folosință asupra sa l-a avut Ministerul Învățământului Public.
Intimata a solicitat restituirea imobilului înscris în CF ZZ Dej, cu nr. topo AA. Din același extras de CF, rezultă că asupra acestui imobil a deținut drept de proprietate ”Fondațiunea școlară a Eclejiei Evanghelice Reformate din Dej”, drept înscris prin încheierea din 15 aprilie 1897.
Consiliul local al municipiului Dej și Parohia Reformată Dej au fost părți în Dosarul nr. 8757/2003, iar în raportul de expertiză efectuat în această cauză se menționează: ”în arhivele Parohiei Dej s-a găsit un înscris prin care, cu aceeași încheiere din 15 aprilie 1897, imobilul de sub A+1 se înscrie în favoarea Fondațiunea școlară a Eclejiei Evanghelice Reformate din Dej.”
În anul 1949, când topograficul AA, alături de alte topografice, a fost radiat din cartea funciară și înscris în CF XX Dej în favoarea statului român, imobilul aflat în litigiu nu a fost preluat de la Parohia Reformată Dej, ci de la Fondul pentru Școala Reformată din Dej, entitate juridică de sine stătătoare.
Recurentul a concluzionat în sensul că proprietatea asupra imobilului nu a aparținut niciodată Parohiei Reformate Dej, ci unei alte persoane juridice, cu statut de fundație.
Prin decizia atacată a fost restituit imobilul cu nr. topo AA, înscris în CF ZZ a localității Dej, care, la data intrării în proprietatea statului, avea ramura de folosință ”trei case din piatră cu 9 apartamente și curte”, ramură de folosință ce nu mai corespunde cu situația actuală de pe teren, astfel că, pe de o parte, se pune problema dacă imobilul care face obiectul retrocedării este identic cu cel preluat, iar pe de altă parte se pune problema adăugirilor și îmbunătățirilor ce au fost aduse la imobilul respectiv.
Apărările formulate de intimate
Intimatele au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Părțile au prezentat istoricul situației de fapt și au răspuns punctual la motivele de recurs.
Prin concluziile scrise, intimata Parohia Reformată Dej a arătat că în prezenta cauză operează efectul pozitiv al lucrului judecat, în raport de cele statuate prin decizia nr. 2169 din 13 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 139/33/2011.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinări, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea deciziei nr. 2417 din 06 aprilie 2011 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.
Prima instanţă a respins acțiunea pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.3 din decizia de față.
Această soluție este corectă și este împărtășită de instanța de control judiciar.
În cadrul memoriului de recurs, autorul a formulat aceleași motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat pe care le-a expus și în acțiunea judiciară.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:
Referitor la calitatea intimatei Parohia Reformată Dej de persoană îndreptățită la restituirea imobilului.
După cum s-a reținut anterior, prin decizia nr. 2417 din 06 aprilie 2011, intimata Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea imobilului situat în municipiul Dej, Piaţa B. nr. 8-10 judeţul Cluj, compus din teren și construcţii, înscris în CF nr. XX a localităţii Dej (corespunzător CF nr. YY, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. XX a localităţii Dej), nr. top AA, către Parohia Reformată Dej.
Recurentul contestă legalitatea acestei decizii pe considerentul că, potrivit înscrierilor din CF nr. ZZ a localității Dej, dreptul de proprietate asupra acestui imobil a aparținut în realitate ”Fondațiunii școlare a Eclejiei Evanghelice Reformate din Dej”, drept înscris prin încheierea din 15 aprilie 1897.
Ca atare, imobilul nu a fost preluat în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 176/1948, de la Parohia Reformată Dej, ci de la Fondul pentru Școala Reformată din Dej, entitate juridică de sine stătătoare, organizată ca fundație.
Intimata Parohia Reformată Dej a solicitat instanței de control judiciar să constate că în prezenta cauză operează efectul pozitiv al lucrului judecat, în raport de cele statuate prin decizia nr. 2169 din 13 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 139/33/2011.
Înalta Curte apreciază că apărarea intimatei pe problema analizată este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. și o excepție de fond, peremptorie și absolută, în temeiul art. 166 C. proc. civ.
Ceea ce poate proba prezumția de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța a decis-o (factum probandum).
Așadar, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat - ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).
După cum s-a arătat anterior, prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.
De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.
Înalta Curte consideră că prin decizia nr. 2169 din 13 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 139/33/2011 a fost dezlegată sub toate aspectele chestiunea juridică litigioasă.
Mai precis, este vorba despre manifestarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, neputându-se contesta ceea ce o instanță a tranșat deja.
În concret, prin decizia anterior arătată s-au precizat următoarele aspecte:
„Potrivit CF nr. ZZ Dej, în traducerea realizată de traducătorul autorizat de instanţă, B.A.I., denumirea proprietarului imobilului este „Biserica Evanghelică Reformată din Dej (fondul şcolar)” şi nu Fondul pentru Şcoala Reformată din Dej, cum în mod eronat pretinde recurentul.
Constatările şi concluziile expertizei judiciare întocmite în cauză de expertul C.D.M. sunt în sensul că imobilul în litigiu este situat din punct de vedere administrativ în municipiul Dej, Piaţa B. 8-10, a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 176/1948 şi transcris din CF nr. ZZ Dej în CF WW Dej. Acest imobil este identic cu cel înscris în CF nr. ZZ, nr. topo CC şi nu a nu a suferit în ultimii 65 de ani adăugiri în ceea ce priveşte suprafaţa construită la sol, ci doar lucrări de amenajări interioare şi recompartimentări (...).
Contrar susţinerilor recurentului, înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât în prima instanţă, cât şi în recurs nu evidenţiază existenţa Fondului pentru Şcoala Reformată din Dej ca persoană juridică şi nici calitatea acestuia de proprietar asupra imobilului a cărui retrocedare a fost dispusă prin decizia contestată”.
Prin urmare, în raport de argumentele anterior expuse, în mod corect judecătorul fondului cauzei de față a concluzionat în sensul că imobilul a cărui retrocedare a fost solicitată a fost preluat în proprietatea statului, prin Decretul nr. 176/1948, de la Parohia Reformată Dej, care l-a deținut în proprietate.
Referitor la identitatea dintre imobilul preluat în proprietatea statului și cel retrocedat prin decizia nr. 2417 din 06 aprilie 2011 și la îmbunătățirile aduse acestuia
Prin adresele din 08 decembrie 2009, din 06 mai 2010, din 16 august 2010, Primăria municipiului Dej a precizat faptul că, ulterior momentului preluării abuzive a imobilului, nu au fost edificate adăugiri sau construcții noi și că imobilul a fost transformat în proporție de 50%, transformări ce reprezintă modificări ale căilor de acces, cosmetică exterioară și recompartimentări interioare.
În plus, recurentul nu a probat faptul că la imobilul aflat în discuție au fost efectuate și alte îmbunătățiri pentru care s-ar putea pune problema acordării de despăgubiri.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate toate criticile formulate de recurent și că prima instanță a reținut în mod corect legalitatea deciziei nr. 2417 din 06 aprilie 2011 emisă de intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul Municipiul Dej va fi obligat la plata sumei de 6.263 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Parohia Reformată Dej.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Dej, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 233/2013 din 27 martie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul Municipiul Dej, prin Primar, la 6.263 RON cheltuieli de judecată către intimata Parohia Reformată Dej.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3227/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3237/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
