ICCJ. Decizia nr. 3286/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3286/2014
Dosar nr. 6291/97/2012
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea formulată de reclamantul N.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, R.A. şi P.M. s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 20 din 16 ianuarie 2012 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, constatarea lipsei oricărei legături a conţinutului petiţiei redactate de petenţii R.A. şi P.M. cu prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, articolul contestat fiind un drept la replică, necuprinzând intenţii sau fapte de discriminare şi să se constate punerea în discuţie a unei infracţiuni care nu există-hărţuirea prin discriminare şi pronunţarea pe acest fond a Hotărârii nr. 20 din 16 ianuarie 2012.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin sentinţa nr. 137 din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul N.Ş., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, R.A. şi P.M.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 20 din 16 ianuarie 2012 s-a stabilit că, referitor la primul capăt de cerere, faptele sesizate constituie fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind aplicată sancţiunea avertismentului, potrivit art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, referitor la al doilea capăt de cerere, faptele sesizate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, dispunându-se clasarea dosarului.
În considerentele hotărârii Consiliul a reţinut că excepţia tardivităţii petiţiei este neîntemeiată, atât timp cât articolul din luna mai a anului 2010, în care A.R. a fost catalogat ca pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar, a fost postat şi ulterior pe internet.
Pe fond, s-a reţinut că într-un articol din ziarul Z.S. condus de reclamat, petentul A.R. a fost catalogat pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar. Colegiul Director a apreciat că sunt întrunite condiţiile art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prin asocierea cu categoria unei minorităţi faţă de care există anumite reticenţe şi prejudecăţi publice în mentalul colectiv, faptă pentru care s-a aplicat reclamatului sancţiunea avertismentului.
Reclamantul N.Ş. a criticat hotărârea Consiliului pe ambele aspecte, atât cu referire la modalitatea de soluţionare a excepţiei tardivităţii, cât şi cu privire la fondul cauzei, constând în sancţionarea sa.
Sub un prim aspect criticat, acela al excepţiei tardivităţii, instanţa a constatat că în mod corect a fost respinsă, întrucât este nefondată. Articolul în discuţie, publicat iniţial în luna mai a anului 2010, a fost postat şi ulterior pe internet în cadrul lucrării „Despărţiţi de plural”, inclusiv în luna decembrie 2010, situaţie în care sesizarea a fost formulată în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000.
Sub aspectul fondului cauzei, instanţa a reţinut faptul că, într-un articol din ziarul Z.S. condus de reclamat, petentul A.R. a fost catalogat în mod repetat pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar, situaţie în care a constatat că sunt întrunite condiţiile art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prin asocierea cu categoria unei minorităţi faţă de care există anumite reticenţe şi prejudecăţi publice în mentalul colectiv.
În articolul respectiv reclamantul a folosit, la adresa pârâtului A.R., o serie de termeni licenţioşi ca „un pervers nenorocit: A.R.”, „nenorocitul de pervers A.R.„ ,”nesimţitul pervers A.R.”, doctorandul pervers al Universităţi Massachusetts A.R.”, „perversul cu diplomă A.R.”, „rătăcitul mintal A.R.”, „de ce pătează nesimţitul imaginea prestigioasei universităţi americane? (…) datorită deviaţiilor comportamentale şi de gândire (…) datorită aderării la un grup infracţional, demolator al culturii locale „după cum am promis vom reveni cu prezentarea personalităţii rătăcitului mintal A.R. (…) ce legătură are cu noţiunea şi practicile caracteristice unei anumite minorităţi (…)„ avem dovezi pe care le vom prezenta public, inclusiv conducerii Universităţii americane legate de unele PREOCUPĂRI INTIME ale lui A.R.” (sublinierea autorului).
Referirea repetată în cuprinsul articolului la faptul că A.R. ar fi component al unui grup minoritar, că ar prezenta deviaţii comportamentale, la practicile caracteristice unei anumite minorităţi sau la preocupările intime ale acestuia, a reţinut instanţa de fond că au fost de natură să justifice concluzia Consiliului în sensul că sunt întrunite condiţiile art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, prin asocierea cu categoria unei minorităţi faţă de care există anumite reticenţe şi prejudecăţi publice în mentalul colectiv.
În ceea ce priveşte sentinţa nr. 4121/2011 pronunţată de Judecătoria Petroşani, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că acţiunea soluţionată în dosarul menţionat a avut un alt obiect, acela de obligare a pârâtului la plata unor daune morale în favoarea reclamantului R.A., cu motivarea că afirmaţiile din articolul publicat de N.Ş. i-ar fi afectat reputaţia, imaginea şi prestigiul de care se bucură.
A constatat instanţa de fond faptul că în cauza dedusă judecăţii examinarea s-a realizat dintr-o altă perspectivă, cea prevăzută de O.G. nr. 137/2000, care nu are legătură cu aspectele analizate în cadrul Dosarului nr. 7334/278/2010 al Judecătoriei Petroşani, soluţie cu privire la care nu există dovada că ar fi irevocabilă.
Faptul că Hotărârea nr. 20 datând din 16 ianuarie 2012 a fost expediată reclamantului la data de 13 iulie 2012, a constatat instanţa de fond că nu reprezintă un motiv de nulitate a hotărârii, întrucât nulitatea operează doar pentru vicii anterioare sau cel mult concomitente cu încheierea actului contestat.
3. Recursul formulat de N.Ş.
Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată.
Astfel, recurentul a criticat soluţia dată de instanţă cu privire la aspectul excepţiei de tardivitate, arătând că în cauza dedusă judecăţii se face referire la un articol din luna mai, care nu a fost postat niciodată pe internet.
S-a arătat că lucrarea Despărţiri de Plural, nu are nicio legătură cu prezenta cauză, iar articolul din luna mai 2010 nu este cel din lucrarea Despărţiri de Plural. S-a subliniat faptul că articolul în cauză este un pamflet polemic, iar nimeni nu poate condamna sau administra o sancţiune cuiva pentru un pamflet.
Pentru aceste considerente, recurentul a apreciat că tardivitatea este evidentă şi dovedită.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că instanţa a reţinut faptul că într-un singur articol A.R. a fost catalogat în mod repetat cu calificativele menţionate atunci, fără a se avea în vedere faptul că articolul în cauză reprezenta un drept la replică refuzat a fi publicat de ziarul care a mediatizat nu mai puţin de şapte articole calomniatoare şi defăimătoare la adresa numelui şi activităţii recurentului, semnate de A.R.
Recurentul a arătat că au fost reţinute de instanţă catalogările enumerate fără însă a se reţine şi explicitarea lor, având în vedere că fiecare termen a fost motivat, explicitat şi arătat clar în context de ce A.R. este pervers, rătăcit mintal sau component al unui grup minoritar.
S-a susţinut că nici pe departe nu se fac trimiteri sau catalogări, asocieri cu categorii ale unor minorităţi faţă de care există anumite reticenţe şi prejudecăţi publice în mentalul colectiv.
A fost criticată şi concluzia instanţei care a apreciat că nu constituie motiv de nulitate faptul că hotărârea nu a fost comunicată în termenul de 15 zile de la adoptare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa de control judiciar a reţinut că prin petiţia înregistrată la CNCD sub nr. 5498 din 23 septembrie 2011, petenţii R.A. şi P.M. au sesizat CNCD în vederea constatării unei situaţii discriminatorii creată de N.Ş., prin publicarea unor articole de presă ce au cuprins aprecieri cu caracter discriminatoriu la adresa petenţilor.
Prin Hotărârea nr. 20 din 16 ianuarie 2012 CNCD a stabilit că, pe primul capăt de cerere, faptele prezentate în petiţia din 23 septembrie 2011, cu privire la petiţionarul R.A., constituie fapte de discriminare şi a sancţionat persoana reclamată cu avertisment în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, pe al doilea capăt de cerere, respectiv publicarea unui bilet de ieşire din spital ce aparţinea lui M.P. s-a constatat că faptele sesizate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000.
Analizând motivul de recurs ce a privit greşita soluţionare a excepţiei de tardivitate de către instanţa de fond, instanţa de control judiciar a reţinut că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent şi vor fi respinse ca neîntemeiate, având în vedere faptul că articolul incriminat, ce a fost publicat la data de 6 mai 2010, a fost postat on line în arhiva ziarului Z.S. şi a fost urmat de publicarea articolului în cartea Despărţiri de Plural a lui E.E., care a fost, de asemenea, postată on line, rezultând astfel că plângerea petenţilor nu a fost tardivă, excepţie corect soluţionată de CNCD prin hotărârea atacată şi de instanţa de primă jurisdicţie prin hotărârea ce face obiectul recursului declarat.
Nici critica adusă pe fondul hotărârii atacate nu poate fi admisă de instanţa de control judiciar, constatând că toate catalogările recurentului-reclamant la adresa intimatului A.R. se circumscriu dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi menţinută ca temeinică şi legală.
Apărările recurentului în sensul că aceste afirmaţii reprezintă un drept la replică şi că a explicitat motivat înţelesul termenului pentru fiecare catalogare nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, având în vedere faptul că nu poate fi justificată încălcarea unei dispoziţii legale, iar aceste explicaţii nu sunt de natură a determina exonerarea recurentului de la sancţiunea aplicată.
Înalta Curte reţine că afirmaţiile ce au condus la aplicarea sancţiunii au fost publicate în luna mai a anului 2010, în ziarul Z.S. condus de recurentul-reclamant şi sunt de natură a genera ură împotriva persoanelor bolnave sau cu handicap şi ură hemofobă, căci prin catalogarea lui A.R. ca fiind un „pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar”, aceasta este de natură a determina asocierea cu categoria unei minorităţi faţă de care există anumite reticenţe şi prejudecăţi.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de N.Ş. împotriva sentinţei nr. 137 din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3266/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3298/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
