ICCJ. Decizia nr. 3335/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3335/2014
Dosar nr. 405/42/2011*
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 mai 2011, reclamanta Primăria Oraşului Mizil a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1 din 04 aprilie 2011 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala a Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva actului de control constând în procesul verbal de inspecţie din 07 februarie 2011, solicitând desfiinţarea actelor atacate.
În esenţă, reclamanta a susţinut că debitul aferent sporului de 75% a fost nelegal reţinut, în condiţiile în care într-un litigiu anterior, prin decizia nr. 665 din 23 martie 2011, irevocabilă, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit că sporul în discuţie se cuvenea întregului colectiv de lucru care avea calificarea necesară.
Şi cu privire la celelalte sporuri despre care organul fiscal a reţinut că au fost nelegal acordate, s-a afirmat că au avut o bază legală: art. 20 din Legea nr. 154/1998, H.G. nr. 1136/2006, respectiv convenţională: Acordul/Contractul colectiv de muncă pe anul 2008, aprobat prin HCL nr. 128/2007, act administrativ neatacat de prefect.
Prin întâmpinarea formulată, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Referitor la sporul de 75% s-a apărat susţinând că soluţia curţii de apel invocată a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare, ceea ce înseamnă că aceeaşi instanţă a interpretat diferit prevederile legale incidente.
În privinţa sporului de 10% acordat în baza H.G. nr. 1136/2006 ori a sporurilor acordate în baza Acordului colectiv de muncă, pârâta a susţinut că personalul angajat al primăriei nu putea beneficia de ele întrucât pe de o parte nu s-a respectat procedura acordării sporului de câmp electromagnetic şi pe de altă parte funcţionarilor publici li se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 iar nu acordurile colective de muncă.
La data de 10 octombrie 2011 a formulat cerere de intervenţie, Sindicatul U.V. al Funcţionarilor Publici şi Personalului din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului oraşului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local Mizil şi al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil, invocând dispoziţiile art. 49 C. proc. civ., cerere încuviinţată în principiu.
În cauză s-au administrat înscrisuri, precum şi o expertiză contabilă.
2. Hotărârea curţii de apel
Prin sentinţa nr. 13 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Primăria Oraşului Mizil, în contradictoriu cu pârâta M.F.P. - Agenţia Naţională De Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi intervenientul Sindicatul U.V., a anulat procesul verbal de inspecţie din 03 februarie 2011 şi decizia nr. 1/2011 cu privire la suma de 61.308 RON, reprezentând sporul de 75%, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în perioada 12 ianuarie 2011-28 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Compartimentul de control a efectuat o acţiune de inspecţie la Primăria Oraşului Mizil având ca obiectiv, verificarea legalităţii şi oportunităţii acordării sporului de 75%, prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale, precum şi aspecte legate de incompatibilităţi ori interdicţii şi alte nereguli.
Împotriva procesului-verbal de inspecţie din 03 februarie 2011, reclamanta a formulat contestaţie cu privire la suma totală de 508.022,47 RON, reprezentând 441.402,00 RON prejudiciu de recuperat şi 66.620,47 RON dobânzi penalizatoare aferente prejudiciului contestat.
Prin decizia nr. 1 din 04 aprilie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Compartimentul Soluţionare Contestaţii pentru Inspecţiile Compartimentului de Control a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Cu privire la sporul de 75% acordat în baza Legii nr. 339/2007, instanţa de fond a constatat că în cauză au fost respectate cerinţele legale pentru acordarea sporului de 75% la salariul de bază personalului care constituia acest colectiv de lucru, întrucât la data apariţiei Legii nr. 339/2007, respectiv 03 decembrie 2007, a fost reglementată promovarea aplicării strategiilor managementului de proiect la nivelul unităţilor administrative judeţene şi locale.
Instanţa a avut în vedere prevederile art. 5, 6, 7, 8, 9 din H.G. nr. 1066/2008 care stabilesc modalităţile de realizare a formării profesionale a funcţionarilor publici, în raport de care a apreciat că toţi membrii colectivului de lucru aveau pregătirea necesară pentru încasarea sporului de 75%, întrucât în perioada de la intrarea în vigoare a legii (decembrie 2007) şi până la data obţinerii calificării în managementul de proiect (ianuarie 2009), nu au existat instituţii specializate în promovarea aplicării strategiilor de management de proiect.
Constatând că personalul în cauză îndeplinea cerinţele de calificare în raport de dispoziţiile art. 5 lit. c) şi art. 8 din H.G. 1066 din 10 septembrie 2008 prin modalitatea participării la implementarea proiectului din 2007, activitatea lor conducând la accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare internaţională derulate în cadrul autorităţii publice, instanţa a constatat că organele de control au reţinut în mod greşit că persoanele ce făceau parte din colectivul de lucru nu se încadrează în categoria personalului care beneficiază de sporul de 75% şi că, pe cale de consecinţă, acest spor le-a fost acordat nelegal.
Cu privire la sporul de 10% acordat în baza H.G. nr. 1136/2006, instanţa a constatat că legiuitorul a condiţionat, aşa cum rezultă din analiza textului art. 16 din acest act normativ, acordarea sporului respectiv de existenţa şi funcţionarea unor instalaţii care generează câmp electromagnetic de radiofrecvenţă, produs de emiţători pentru comunicaţii, dar şi de încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Categoriile de funcţionari publici, cuantumul sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc, aşa cum se arată în alin. (2) al art. 16 din O.G. nr. 6/2007, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Din interpretarea textului rezultă ca nu toţi funcţionarii publici beneficiază de acest spor, soluţie întemeiată pe faptul că ordonatorul principal de credite stabileşte categoriile de funcţionari publici vizate.
Instanţa a mai reţinut că valoarea sporului este de până la 10%, iar ordonatorul principal de credite stabileşte cuantumul, respectiv procentul care se va acorda, pentru că nu este obligatoriu şi imperativ prevăzut nivelul de 10%, ordonatorul principal de credite fiind limitat, prin lege, în dreptul său de apreciere de încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, pe durata mandatului, primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei de primar, respectiv de viceprimar, şi care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.
În aceste condiţii, a apreciat instanţa, în mod corect s-a reţinut că primarul şi viceprimarii localităţii au beneficiat în mod nejustificat de acordarea sporului de câmp electromagnetic în cotă de 10% în baza prevederilor H.G. nr. 1136/2006.
Cu privire la sporurile acordate în baza Acordului colectiv de muncă din 10 decembrie 2007, instanţa a constatat că în baza acestui acord s-a achitat unui număr de 33 de funcţionari publici: spor de calculator în cotă de 15%, spor de stabilitate în raport de vechimea în funcţie şi spor de stres în cotă de 10%.
Pentru categoria funcţionarilor publici, care beneficiază de un statut juridic propriu, există norme juridice care interzic negocierea şi acordarea oricăror sporuri, respectiv dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, care prevăd posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de a încheia anual, în condiţiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţi funcţionarilor publici, dar care să cuprindă numai masuri referitoare la aspectele enumerate limitativ la lit. a)-e) şi anume: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă; sănătatea şi securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecţionarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.
În aceste dispoziţii strict şi limitativ prevăzute de lege nu se încadrează sporul de calculator în cotă de 15%, sporul de stabilitate în raport de vechimea în funcţie şi sporul de stres în cotă de 10%.
Instanţa a reţinut că funcţionarilor publici nu le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 30/1996 privind contractul colectiv de muncă, întrucât aceştia încheie în condiţiile Legii nr. 188/1999 acorduri colective. Încheierea acestor acorduri colective este reglementată de H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor paritare şi încheierea acordurilor colective.
3. Recursurile declarate în cauză
Împotriva sentinţei curţii de apel au formulat recurs toate părţile litigante, fiecare împotriva părţii din hotărâre care îi este defavorabilă.
3.1. Recursurile declarate de Primăria Oraşului Mizil şi Sindicatul U.V. al Funcţionarilor Publici şi Personalului din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului oraşului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local Mizil şi al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil.
Atât Primăria Oraşului Mizil, cât şi Sindicatul U.V. al Funcţionarilor Publici şi Personalului din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului oraşului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local Mizil şi al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cât şi art. 3041 C. proc. civ., criticând hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
- cu privire la sporul de 10%, instanţa nu arată care dintre condiţiile de acordare prevăzute în H.G. nr. 1136/2006 nu ar fi fost îndeplinite;
- sunt înlăturate fără motivare apărările reclamantei şi intervenientului, soluţia adoptată fiind contrară practicii instanţelor în speţe identice, raportului de expertiză efectuat în cauză, ori constatărilor Curţii de Conturi din Decizia nr. 51/2007;
- nu putea fi examinată legalitatea acordului colectiv de muncă, în condiţiile în care instanţa nu a fost învestită cu un atare capăt de cerere.
3.2. Recursul declarat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova
La rândul său, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a invocat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ., criticând sentinţa pentru greşita anulare a actelor fiscale în privinţa debitului aferent sporului de 75%.
Această recurentă a susţinut că prima instanţă a aplicat greşit cadrul normativ instituit prin Legea nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ teritoriale judeţene şi locale, respectiv a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi art. 10 alin. (3) din acest act normativ.
Potrivit recurentei, din verificările efectuate a rezultat că în cursul anului 2008, la nivelul primăriei, o singură persoană îndeplinea condiţiile pentru acordarea sporului respectiv.
4. Procedura derulată în recurs
Iniţial, prin încheierea nr. 2051 din 27 februarie 2013, cauza a fost trimisă la Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, considerându-se că intră sub incidenţa art. IV din legea amintită, respectiv că priveşte statutul funcţionarilor publici.
Prin decizia nr. 5210 din 22 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează un raport juridic administrativ fiscal, iar nu raporturi de serviciu ale funcţionarilor publici.
După reînregistrarea cauzei pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin concluziile scrise prezentate la data de 16 septembrie 2014, recurenta Primăria Oraşului Mizil a reiterat susţinerile de la judecata în primă instanţă şi din memoriul de recurs. Totodată, recurenta a invocat Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, arătând că efectul de amnistie fiscală al acestui act normativ conduce la concluzia că toate drepturile salariale în discuţie se consideră a fi stabilite cu respectarea normelor în vigoare, impunându-se desfiinţarea sentinţei şi anularea în întregime a actelor atacate.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurenţilor, a concluziilor scrise, cât şi sub toate aspectele, după cum permit dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.
Recurenta-reclamantă Primăria Oraşului Mizil a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal pe calea prevăzută de art. 22 alin. (8) din O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv cu o acţiune având ca obiect anularea deciziei nr. 1/4 aprilie 2011 a D.G.F.P. Prahova prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva procesului verbal de inspecţie încheiat la data de 3 februarie 2011, înregistrat la Compartimentul de control din cadrul D.G.F.P. Prahova din 7 februarie 2011, pentru suma totală de 508.022,47 RON, reprezentând cuantumul prejudiciului de recuperat, precum şi dobânzi penalizatoare aferente.
După cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt şi a susţinerilor părţilor de la pct. 1 şi 2, Primăria Oraşului Mizil şi Sindicatul U.V. al Funcţionarilor Publici şi Personalului din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului oraşului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local Mizil şi al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil, intervenient în cauză, au combătut constatările organului de control în privinţa modului de acordare a sporului de 75% prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 339/2007, precum şi a altor sporuri: de câmp electromagnetic, de calculator, de stabilitate şi de stres.
Prima instanţă a considerat că acţiunea este întemeiată în parte şi a anulat actele atacate numai în ceea ce priveşte primul spor menţionat, cel de 75%.
Această soluţie este legală, fiind însuşită de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă o corectă raportare a situaţiei de fapt la cadrul normativ incident în perioada de referinţă.
Înainte de a răspunde punctual la criticile formulate de cei trei recurenţi, Înalta Curte reţine, contrar celor afirmate în concluziile scrise de către Primăria Oraşului Mizil, că intrarea în vigoare a Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, nu conferă gir de legalitate plăţilor pe care le-a făcut până la intrarea în vigoare a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci doar „exonerează de la plată”, în anumite condiţii, sumele pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie.
Prin urmare, adoptarea actului normativ în discuţie după pronunţarea sentinţei atacate nu poate avea efect asupra legalităţii acesteia, ci, ar fi putut determina pe iniţiatorul acţiunii judiciare să-şi manifeste dreptul de dispoziţie - în măsura în care legea nouă acoperea integral aspectele deduse soluţionării - în sensul renunţării la judecată, ceea ce nu a făcut.
Aşa fiind, recursurile trebuie examinate pe fondul lor.
Referitor la sporul de 75%
În esenţă, organele de control au stabilit că în perioada mai - decembrie 2008, la nivelul Primăriei Oraşului Mizil s-a plătit suma totală de 61.308 RON, cu titlu de spor de management de proiect.
Temeiul acordării acestui spor l-au reprezentat dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale judeţene şi locale, care stabilesc că:
„5. (1) - Autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, conducătorii instituţiilor şi serviciilor de sub autoritatea sau subordinea acestora acţionează conform atribuţiilor legale ce le revin pentru crearea unor departamente specializate şi pentru încadrarea acestor departamente cu specialişti pregătiţi în managementul de proiect.
(2) Aceşti specialişti iniţiază şi implementează proiecte cu finanţare din bani publici şi fonduri internaţionale, utilizând strategiile managementului de proiect. [...]
Art. 10. (3) - Pentru activitatea desfăşurată, specialiştii pregătiţi în managementul de proiect cu finanţare internaţională vor beneficia de majorarea cu 75% a salariilor de bază faţă de cele prevăzute de lege”.
Principala susţinere a recurentei-pârâte este în sensul că dispoziţiile anterior citate au fost greşit aplicate, câtă vreme la nivelul primăriei din totalul celor 8 persoane implicate în colectivul de lucru, doar una îndeplinea condiţia de a fi absolvit studii de specialitate în domeniul managementului proiectelor.
Prima instanţă a explicat convingător că toate persoanele vizate au alcătuit în anul 2007, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 339/2007, colectivul care a participat la programul „Eco-Sistem Mizil - Proiect pentru implementarea deşeurilor municipale şi asimilate”, proiect cu finanţare externă, finalizat în 2009, prin care primăria a accesat suma de 776.382 euro. În acelaşi timp, din data de 11 ianuarie 2008 colectivul respectiv a lucrat şi la proiectul „Centru de informare Europe Direct”, fără ca pentru aceste activităţi să beneficieze de sporuri suplimentare la salariu.
Or, câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. 5-9 din H.G. nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici, între modalităţile legale de formare profesională se regăseşte şi participarea la programe organizate în cadrul implementării de proiecte cu finanţare externă, iar în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a legii: decembrie 2007 şi ianuarie 2009 nu au existat instituţii specializate în promovarea aplicării strategiilor de management de proiect, rezultă că este excesivă aprecierea organului de control.
Distinct de considerentele anterioare, Înalta Curte reţine că într-un litigiu anterior purtat între aceleaşi părţi, finalizat prin decizia nr. 665 din 23 martie 2011, s-a statuat cu putere de lucru judecat că toate cele 8 persoane desemnate prin dispoziţia primarului nr. 762 din 28 mai 2008 să constituie colectivul de lucru pentru derularea proiectelor cu finanţare externă „îndeplineau cerinţele de calificare, în raport de dispoziţiile art. 5 lit. c) şi art. 8 din H.G. nr. 1066/2008 prin modalitatea participării la implementarea proiectului din 2007, activitatea lor conducând la accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare internaţională derulate în cadrul autorităţii publice”.
Referitor la sporul de 10% acordat în baza H.G. nr. 1136/2006
Şi în această privinţă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante şi ale recurentului intervenient, instanţa de fond şi-a motivat corespunzător soluţia.
Într-adevăr, art. 16 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, în forma în vigoare în perioada vizată de control, stabilea condiţiile de acordare a sporului „de până la 10 % din salariul de bază” pentru condiţii vătămătoare. S-a punctat justificat în hotărârea atacată că acordarea acestui spor tuturor funcţionarilor publici nu are suport în prevederea menţionată, în lipsa actului administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
În plus, primarul şi viceprimarul localităţii nu puteau beneficia de acest spor, ei fiind remuneraţi cu o indemnizaţie, conform art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Potrivit aceluiaşi text ei „nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege”.
Referitor la sporurile acordate în temeiul acordului colectiv de muncă
Intră în această ultimă categorie de sporuri: sporul „de calculator” de 15%, sporul de stabilitate în raport cu vechimea în funcţie şi sporul „de stres” în cotă de 10%.
Potrivit recurenţilor Primăria Oraşului Mizil şi Sindicatul U.V. al Funcţionarilor Publici şi Personalului din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului oraşului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local Mizil şi al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil, câtă vreme Acordul colectiv de muncă pe anul 2008 în care s-au „negociat” sporurile respective a fost înregistrat la DMPS Prahova şi nu a fost atacat de prefect, acesta este un act juridic valabil ale cărei efecte trebuie recunoscute de toate instituţiile publice, inclusiv de către recurenta-pârâtă DGFP Prahova, instanţa de judecată neputând să-l cenzureze sub nici un aspect.
Această abordare nu poate fi primită pentru că face abstracţie de prevederile imperative ale art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici care limitează („numai”) măsurile ce pot forma obiect al acordului cu sindicatul funcţionarilor publici, între acestea neregăsindu-se posibilitatea negocierii vreunui spor salarial.
Cât priveşte reproşul că nu s-au valorificat integral concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată de expertul C.V., Înalta Curte observă că specialistul nu a făcut decât să arate că sporurile analizate la acest punct „s-au încadrat în prevederile bugetului Primăriei pe anul 2008 (…)” ceea ce, de fapt, nici nu se contesta.
În fine, împrejurarea că prin decizia nr. 51/2007 nu s-a reţinut acordarea nelegală a aceloraşi sporuri nu este relevantă, câtă vreme auditorii Camerei de Conturi Prahova au verificat activitatea dintr-o altă perioadă, respectiv 2005-2006.
Conchizând, pentru toate considerentele anterioare, Înalta Curte constată că se impune respingerea tuturor recursurilor, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Primăria Oraşului Mizil, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Sindicatul U.V. al Funcţionarilor Publici şi Personalului din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului oraşului Mizil, Primăriei Mizil, Consiliului local Mizil şi al Serviciilor din subordinea Consiliului Local Mizil împotriva sentinţei nr. 13 din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3298/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3338/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
