ICCJ. Decizia nr. 3348/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3348/2014
Dosar nr. 9498/2/2012
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul D.V.
În motivare, s-a arătat că prin cererea din 25 mai 2010, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, se solicita verificarea pârâtului D.V., în calitate de deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.
Din cuprinsul notei de constatare din 12 decembrie 2011 şi din înscrisurile ataşate acţiunii, rezultă că pârâtul, comisionar la Hotelul Ş. din Poiana Braşov, a fost recrutat în anul 1975, sub numele conspirativ „D." pentru „supravegherea informativă generală a persoanelor, locurilor şi mediilor ce se află în atenţia noastră pe linia problemei terorism internaţional", însă sfera informativă a fost extinsă şi către alte probleme, aşa cum rezultă din consemnările ofiţerilor de securitate: „colaboratorul nu a furnizat materiale informative pe linia de problemă, neavând aspecte - lucru verificat şi pe alte linii informative. A furnizat materiale, însă în cadrul supravegherii informative unde şi-a adus un aport destul de bun".
Reclamantul a indicat nota informativă furnizată de pârât la data de 15 decembrie 1986, aflată în Dosarul nr. R319273 (cotă CNSAS), în care pârâtul semnalează pe numita I.M., recepţioneră la Hotelul B. că „ar vrea şi ea să plece definitiv din ţară, lucru negat de ea", apreciind că aceasta satisface condiţiile definiţiei legale. Astfel, reacţia organelor de securitate a fost imediată, nota ofiţerului de la finalul documentului citat fiind în sensul „I.M. se află în atenţia Ind. 0620/SG, iar fratele său I.S. la Serv. I. Sursa a primit sarcina să stabilească dacă I.M. este căutată de cetăţeni străini, relaţiile ei cu fratele său, legăturile cu M.P. Măsuri: o notă-extras la Serv. I, M.P. va fi identificat şi verificat la CID, iar copia notei la dosarul «I.»”.
A precizat reclamantul că intenţia unei persoane de a-şi stabili definitiv domiciliul într-un alt stat era o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei care luau o astfel de hotărâre erau priviţi ca nişte trădători de patrie. Persoanele care reuşeau să rămână în străinătate erau denumite batjocoritor „fugiţi", iar bunurile rămase în ţară le erau confiscate. De asemenea, cei ale căror intenţii de plecare era descoperite, erau denumiţi „suspecţi de evaziune" şi persecutaţi de organele represive ale regimului.
Şi cea de-a doua condiţie este asigurată deoarece, nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare (încălcarea dreptului la viaţa privată) şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.
În concluzie, reclamantul a apreciat că informaţiile furnizate de domnul D.V. au vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 1010 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul D.V. şi a constatat calitatea pârâtului D.V. de „colaborator al Securităţii" în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că la data de 30 septembrie 1975, a fost aprobat Raportul cu propunere de recrutare în calitate de colaborator a numitului D.V., întocmit la 27 septembrie 1975 de ofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean Braşov - Securitate - Grupa 0625I.R.P.
Propunerea de recrutare a fost făcută în vederea «supravegherii informative generale a persoanelor, locurilor şi mediilor ce se află în atenţia noastră [a organelor Securităţii, n.n.] pe linia problematicii Terorism Internaţional», apreciindu-se «necesară recrutarea unor surse de informare, cu posibilităţi pe lângă elementele ce fac obiectul acestor acţiuni»; s-a mai arătat în raport, despre partea pârâtă, că «lucrează în calitate de comisionar la Hotelul Ş. din Poiana Braşov», respectiv că «prezintă garanţia asupra loialităţii sale în colaborarea cu organele securităţii, dovedindu-se a fi un element sincer, cinstit şi ataşat regimului social-politic din ţara noastră».
Aşa cum rezultă din raportul întocmit la data de 01 octombrie 1975, de aceeaşi ofiţeri, pârâtul D.V. a acceptat colaborarea cu organele de securitate, fiindu-i atribuit numele conspirativ «D.».
Ulterior acestui moment, pârâtul a furnizat benevol informaţii referitoare la o altă persoană, respectiv numita I.M, despre care a arătat: „«în legătură cu I.M., recepţioneră la Hotelul B.: Are un frate care a fugit în RFG şi s-a stabilit acolo. În cursul lunii noiembrie fratele ei a venit în ţară prin firma ITS şi a fost cazat la Hotel B., dar a locuit acasă la I.M., pe o perioadă de 3 săptămâni. Din anumite surse am auzit că I.M. ar vrea să plece şi ea definitiv din ţară, lucru negat de ea. Întreţine legături cu şahistul M.P. cu care se vizitează reciproc şi se caută la telefon în zilele când este de servici, ea exprimându-şi dorinţa de a se căsători cu el. 15 decembrie 1986»” - această notă este semnată olograf «D.».
Apreciază instanţa de fond că din materialul probator administrat de partea reclamantă, reiese că prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de Securitate, pârâtul furnizând informaţii sub forma unei note scrise.
Cu toate acestea, prin decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 559/08.08.2012, Curtea Constituţională a judecat în sensul că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale".
În cauza de faţă, Curtea de apel a reţinut că pârâtul a furnizat informaţii organelor Securităţii, astfel că, înscrisul redactat olograf, referitor la numita I.M., al cărui scris nu a fost tăgăduit, este apt de a produce efecte juridice ca mijloc de probă administrat în contra pârâtului, în sensul celor rezultate din conţinutul lui sub aspectul faptei ce îi este imputată de partea reclamantă, respectiv a furnizării de informaţii.
În raport de conţinutul înscrisului menţionat, Curtea a reţinut că, prin informaţiile furnizate, pârâtul a denunţat atitudini ce puteau fi considerate în mod rezonabil a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea dreptului la viaţă privată, aparţinând persoanei vizate în nota informativă, fiind de natură a atrage consecinţe negative asupra acelei persoane indicate. Aşadar, în cauza de faţă sunt îndeplinite şi celelalte două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008.
Activitatea concretă a pârâtului, a determinat o supraveghere îndeaproape a persoanei despre care dăduse informaţii, fiind reacţia organelor de securitate, care au constatat că «I.M. se află în atenţia Ind. 0620/S.G., iar fratele său I.S. la Sen. I», stabilindu-se totodată sursei sarcina «să stabilească dacă I.M. este căutată de cetăţeni străini, relaţiile ei cu fratele său, legăturile cu M.P.».
Totodată, Curtea a observat că pârâtul a insistat în a relata organelor de securitate informaţii care constituiau mai degrabă zvonuri în legătură cu intenţia persoanei vizate de a pleca din România, acesta cunoscând atitudinea numitei I.M. de negare a lor.
Or, o asemenea conduită, precum cea a acestui pârât, apare a fi fost orientată înspre îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale concetăţenilor săi, accentul trebuind a fi pus în analiza informaţiilor furnizate pe dorinţa de a transmite despre posibila intenţie a unui alt cetăţean de a părăsi ţara, iar nu pe indicarea negării numitei IM, căci dacă ar fi apreciat-o relevantă, pârâtul nu ar mai fi furnizat o atare informaţie.
În concluzie, instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 1010 din 14 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâtul D.V., solicitând modificarea sentinţei şi respingerea cererii formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În motivarea căii de atac recurentul-pârât a formulat următoarele critici:
Instanţa de fond a nesocotit dreptul său la apărare consfinţit de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în art. 6, de Constituţia României - art. 21 şi 24, precum şi de dispoziţiile C. proc. civ., prin aceea că nu a primit nici un răspuns la cererea sa depusă la data de 22 ianuarie 2013, la dosarul cauzei.
Recurentul contestă „acuzaţia” ce i aduce, arătând că prin fişa postului avea obligaţia de serviciu de a aduce la cunoştinţa organelor abilitate ale statului, date despre persoane sau aspecte îndreptate împotriva ordinii de drept de atunci. Aşa cum rezultă chiar din Nota de constatare întocmită în dosar, «a fost recrutat în calitate de colaborator pentru supravegherea informativă generală a persoanelor, a locurilor şi mediilor ce se află în atenţia noastră pe linia problemei terorism internaţional», iar datele furnizate se refereau la turişti străini şi români aflaţi în tranzit în hotelul unde îşi desfăşura activitatea profesională.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât, cât şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul celor ce urmează.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 decembrie 2012, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei ca în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul D.V., primul termen de judecată fiind stabilit la data de 07 februarie 2013.
La data de 28 ianuarie 2013 pârâtul a înregistrat o cerere prin care a solicitat comunicarea înscrisurilor aflate la dosar pentru a putea formula întâmpinare şi acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Cererea a fost încuviinţată de judecătorul fondului conform menţiunilor din încheierea de şedinţă de la 07 februarie 2013, următorul termen fiind stabilit la 07 martie 2013, când a fost pronunţată sentinţa atacată.
Astfel, susţinerea recurentului-pârât în sensul că cererea sa, depusă la data de 07 februarie 2013 a fost ignorată de instanţa de fond, care nu i-a acordat posibilitatea de a-şi angaja un apărător, nu se verifică în cauză.
Judecătorul fondului a acordat un termen rezonabil de 30 de zile, suficient pentru ca pârâtul să efectueze demersuri în scopul asigurării unei apărări calificate, astfel că nu poate pretinde că a suferit o vătămare.
În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză, deşi instanţa îi comunicase înscrisurile aflate la dosar şi nu s-a prezentat la termenul din 07 martie 2013, nu este de natură să atragă casarea hotărârii recurate.
Mai mult decât atât, în temeiul dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ. (1865), instanţa a amânat pronunţarea 7 zile, perioadă în care recurentul avea posibilitatea să formuleze şi să depună la dosar concluzii scrise.
Legat de fondul cauzei, Înalta Curte reţine că într-adevăr recurentul a fost recrutat pentru „supravegherea informativă generală a persoanelor, locurilor şi mediilor ce se află în atenţia noastră pe linia problemei «terorism internaţional»”, aşa cum rezultă din Raportul cu propunerea de recrutare în calitate de colaborator din data de 27 septembrie 1975, întocmit şi semnat olograf de lt. major N.D.
Însă, din Nota de analiză privind activitatea colaboratorului „D.” din 10 octombrie 1977, întocmită de mr. N.L., rezultă că deşi pârâtul nu a furnizat materiale informative pe linie de problemă, a furnizat informaţii în cadrul supravegherii informative, unde şi-a adus un aport destul de bun.
Din înscrisurile ataşate notei de constatare din 12 decembrie 20011 rezultă că pârâtul a furnizat benevol informaţii referitoare la cetăţeni români, respectiv numita I.M. (recepţioneră la Hotelul „B.”) despre care afirmă că „ar vrea să plece definitiv din ţară, lucru negat de ea” - Nota informativă din data de 15 decembrie 1986 aflată în Dosarul nr. R319273.
Această notă a fost urmată de o reacţie a organelor de securitate care au dispus măsuri, în sensul: „I.M. se afla în atenţia ind. 0620/SG, iar fratele său, I.S. la Serviciul I. Sursa a primit sarcina să stabilească dacă I.M. este căutată de cetăţeni străini, relaţiile ei cu fratele său, legătură cu M.P. Măsuri: o notă-extras la Serv.I, M.P. va fi identificat şi verificat la CID, iar copia notei la dosarul «I.»”.
Instanţa reţine că în perioada regimului comunist, intenţia unei persoane de a părăsi ţara şi a se stabili într-un alt stat reprezenta o atitudine extrem de gravă, susceptibilă de a atrage persecuţii din partea organelor represive ale regimului prin îngrădirea accesului la anumite funcţii şi profesii şi refuzul eliberării paşaportului. De asemenea, aceste persoane erau strict supravegheate.
Rezultă aşadar că prima condiţie impusă de legiuitor pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este îndeplinită prin informaţiile furnizate, recurentul aducând la cunoştinţa organelor de securitate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
De asemenea, prin măsurile dispuse împotriva numitei I.M. prin Nota ofiţerului din data de 15 decembrie 1986 la Nota informativă din 15 decembrie 1986, se conturează şi cea de-a doua cerinţă prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informaţiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Se impune a fi subliniat şi faptul că, aşa cum rezultă din documentele ataşate notei de constatare, activitatea recurentului-pârât de furnizare de informaţii către Securitate a fost apreciată pozitiv de ofiţeri şi recompensată cu sume de bani - chitanţa din data de 23 decembrie 1987, în Notele de analiză privind activitatea sa făcându-se menţiune că „a furnizat materialele, însă în cadrul supravegherii informative, unde şi-a adus un aport destul de bun” şi „a răspuns cu promptitudine solicitărilor organelor noastre, dând dovadă de sinceritate în furnizarea informaţiilor, iar în unele cazuri a semnalat din proprie iniţiativă unele aspecte (…)”.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curte reţine că soluţia pronunţată de judecătorul fondului este legală şi temeinică, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei nr. 1010 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3345/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3352/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
