ICCJ. Decizia nr. 3352/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3352/2014

Dosar nr. 1525/33/2012

Şedinţa publică de la 19 septembrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul T.D.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Instituția Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspunde la scrisoarea din data de 28 martie 2012, în completarea scrisorii din data de 21 martie 2012;

- să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea privind majorările de întârziere la plata sumei de 5000 euro care i se cuvin în baza pct. 6 lit. e) coroborat cu pct. 6 lit. b) din dispozitivul Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţata în Cauza "Teodorescu contra României", în Dosarul nr. 29762/02;

- să fie obligat pârâtul să solicite de îndată Ministerului Finanţelor Publice să-i plătească cu celeritate majorările de întârziere la plata sumei de 5000 euro care i se cuvin pentru perioada 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012, în baza pct. 6 lit. e) din dispozitivul Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţata în Cauza " Teodorescu contra României", în Dosarul nr. 29762/02;

- obligarea paratului să solicite Ministerului Finanţelor Publice să-i comunice modalitatea de calcul efectiv a majorărilor de întârziere solicitate la petitul nr. 3 al prezentei acţiuni;

- obligarea paratului să-i comunice dovada executării petitelor 3 şi 4 din prezenta acţiune;

- obligarea pârâtului să-i comunice copiile certificate a documentelor care atestă corespondenta pe care a purtat-o cu Comitetul Miniştrilor, în legătură cu executarea Hotărârii CEDO pronunţată în Cauza "Teodorescu contra României";

- obligarea pârâtului, în conformitate cu art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să-i plătească suma de 6.000 euro (echivalat în RON, la cursul de schimb valutar valabil la data plăţii) cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale pe care le-a suferit din cauza pârâtului.

În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat calitatea sa de tripla victimă a statului român, constatată prin Hotărârea CEDO pronunţată la data de 29 iulie 2008, în Cauza "Teodorescu contra României", publicată în Monitorul Oficial nr. 386/2009.

În vederea executării Hotărârii CEDO, coroborată cu decizia civilă nr. 391/2012 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă, prin care s-a constatat neîndeplinirea de către Statul Roman a obligaţiei de reintegrare efectivă, în termenul stabilit de CEDO şi a obligat pârâtul să-i plătească suma de 5000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale, s-a adresat Agentului Guvernamental, cu scrisorile din datele de 21 martie 2012 şi 28 martie 2012.

Urmare cererilor prealabile care se regăsesc în scrisorile, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice i-a achitat cu mare întârziere, abia în data de 09 mai 2012, suma de 22.026.50 RON (reprezentând echivalentul în RON al sumei de 5000 euro, cu titlu de daune materiale), fără să-i plătească însă majorările dispuse la pct. 6 lit. e) al Hotărârii CEDO şi fără a actualiza suma cu indicele de inflaţie aflat in vigoare la data efectuării plăţii.

Refuzul nejustificat al pârâtului de a solicita Ministerului Finanţelor Publice plata sumei de 5000 euro, coroborat cu refuzul nejustificat al pârâtului de a solicita Ministerului Finanţelor Publice plata majorărilor de întârziere dispuse de către CEDO, reprezintă fapte ilicite grave, cauzatoare de prejudicii, în dauna reclamantului.

Subliniază faptul că până în prezent nu a fost despăgubit cu majorările de întârziere şi nici nu a primit vreun răspuns la petitul privind aceste majorări de întârziere în legătură cu care s-a adresat prin scrisoarea din data de 28 martie 2012.

Referitor la cuantumul despăgubirii solicitate a arătat că potrivit parag. 100 din Hotărârea CEDO, Statul Român a fost obligat să-i plătească suma de 2000 euro cu titlu de daune morale, din cauza frustrărilor provocate de imposibilitatea executării unei hotărâri judecătoreşti privind reintegrarea în muncă.

Prejudiciul moral a constat şi în disconfortul psihic suferit datorită dublului refuz nejustificat al pârâtului de a executa (timp de 3 ani) obligaţiile privind despăgubirea de 5000 euro şi, respectiv, majorările de întârziere.

În opinia reclamantului, suma de 6.000 euro reprezentând daunele morale solicitate, este modică, încadrându-se perfect în limitele de rezonabilitate impuse de către CEDO.

Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 25 din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul T.D.J., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Instituţia Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (AG) şi în consecinţă:

- a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind majorările de întârziere la plata sumei de 5.000 euro;

- a obligat pârâtul să solicite de îndată Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească reclamantului, cu celeritate, majorări de întârziere de la plata sumei de 5.000 euro aferente perioadei 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012;

- a obligat pârâtul să comunice reclamantului modalitatea de calcul efectiv a majorărilor de întârziere solicitate precum şi dovada executării petitelor 3 şi 4 din acţiune;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.000 euro despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit, precum şi suma de 39,3 RON cheltuieli de judecată;

- în rest, a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a decide în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin hotărârea pronunţată la data de 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât următoarele:

a) statul pârât trebuie să execute hotărârea judecătorească din data de 5 martie 2001, să îl reintegreze pe reclamant în postul său şi să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflaţiei, şi anume suma de 8.226 euro (opt mii două sute douăzeci şi şase euro), în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 parag. 2 din Convenţie;

b) în lipsa acestei executări, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în acelaşi termen, pe lângă suma de 8.226 euro, ce corespunde despăgubirilor stabilite prin hotărârea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflaţiei, suma suplimentară de 5.000 euro (cinci mii euro), adică în total 13.226 euro (treisprezece mii două sute douăzeci şi şase euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;

c) în orice caz, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în acelaşi termen, următoarele sume: 2.000 euro (două mii euro), plus orice sumă care ari putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale; 600 euro (şase sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată;

d) sumele menţionate la lit. b) şi c) să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii;

e) începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume se vor majora cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale.

În îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin hotărârea amintită, reclamantul a solicitat autorităţilor Statului Român să procedeze la executarea hotărârii judecătoreşti, la reintegrarea acestuia în postul său şi să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflaţiei. Ulterior acestui moment, apreciind că Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului nu a fost pusă în executare, s-a adresat instanţei de judecată pentru a constata această neexecutare.

Prin decizia civilă nr. 391 din 31 ianuarie 2012 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, irevocabilă, instanţa a admis acţiunea promovată de reclamant şi a obligat autoritatea pârâtă să plătească reclamantului suma suplimentară de 5000 euro stabilită prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţinând neexecutarea de către Statul Român a obligaţiei de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În această perioadă, reclamantul a purtat o îndelungată corespondenţă cu pârâtul, adresându-i mai multe cereri prin care dorea să obţină lămuriri cu privire la stadiul şi modalitatea de executare a Hotărârii CEDO.

Curtea a respins capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului de a-i răspunde la scrisoarea din data de 28 martie 2012, în completarea scrisorii din data de 21 martie 2012, constatând că nu este întrunită ipoteza art. 1 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004, întrucât la data de 26 martie 2012, pârâtul a oferit un răspuns cererii formulate de către reclamant, chiar dacă nu celei din data de 28 martie 2012 (care reprezintă o precizare a celei dintâi, după cum chiar reclamantul afirmă), încunoştinţându-l că au fost iniţiate procedurile de plată a sumei de 5.000 euro.

De asemenea, a constatat că, la aceeaşi dată, 26 martie 2012, pârâtul a transmis reclamantului şi copia memoriului din data de 05 iulie 2011, care a fost comunicat Departamentului de Executări a hotărârilor CEDO, înscrisurile puse la dispoziţie purtând antetul şi semnătura Direcţiei Agentului Guvernamental pentru CEDO.

În raport de aceste înscrisuri, Curtea a apreciat că pârâtul nu trebuie să procedeze la alte certificări ale copiilor transmise reclamantului, întrucât documentele puse la dispoziţie constituie înscrisuri oficiale iar eventuale neconcordanțe sau falsificări vor fi supuse rigorii legii penale.

Prin urmare, a fost respins şi capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtului la comunicarea unor copii certificate ale documentelor care atestă corespondenţa purtată cu Comitetul Miniştrilor în legătură cu executarea hotărârii CEDO, instanţa considerând că este o cerere excesivă şi nefondată.

Analizând conţinutul deciziei civile nr. 391 din 31 ianuarie2012 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, irevocabilă, instanţa de fond a constatat că, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că Statul Român prin autorităţile acestuia nu a procedat la executarea obligaţiei de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pornind de la această constatare, Curtea de apel a reţinut că este obligată să dea eficienţă prevederilor cuprinse în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Teodorescu contra României pentru ipoteza neexecutării la termen a obligaţiei stabilite, aceea de a proceda la reintegrarea efectivă a reclamantului şi la plata daunelor.

Instanţa europeană, prin hotărârea pronunţată, a înţeles să evalueze şi să stabilească anticipat care sunt despăgubirile datorate de către Statul Român pentru neexecutarea obligaţiilor impuse, statuând ca, pentru ipoteza neexecutării în termenul stabilit a obligaţiilor, reclamantului să-i fie plătită suma suplimentară de 5.000 euro (cinci mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale, iar pentru întârzierea la plata acestei sume, de la expirarea termenului şi „până la efectuarea plaţii, aceste sume se vor majora cu o dobândă simplă având o rată egala cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale".

Având în vedere că, prin decizia civilă nr. 391 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă s-a dispus cu privire la despăgubirea reclamantului cu suma suplimentară de 5.000 euro, potrivit art. 1 lit. b) fraza finală din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a apreciat că, urmare a constatării neîndeplinirii obligaţiei impuse Statului Român prin hotărârea amintită, pârâtul datorează şi majorările de întârziere aferente sumelor acordate, conform art. 1 lit. e) din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Curtea a reţinut că majorările sunt datorate în temeiul hotărârii pronunţate de CEDO, urmare a constatării neexecutării obligaţiilor impuse de instanţa europeană, instanţa naţională constatând doar această neîndeplinire a obligaţiilor, astfel că nu se poate susţine cu temei că Statul Român nu datorează reclamantului majorările de întârziere întrucât a plătit în termen suma suplimentară la care a fost obligat de către instanţa naţională.

Cu privire la susţinerile pârâtului, în sensul că, Statul Român avea, potrivit hotărârii CEDO, un drept de opţiune între a plăti reclamantului suma suplimentară de 5.000 euro şi de a nu proceda la reîncadrarea acestuia, Curtea a reţinut că, potrivit dispozitivului hotărârii amintite, CEDO a impus statului pârât executarea întocmai a sentinţei civile pronunţate la data de 05 martie 2001, respectiv reintegrarea reclamantului şi doar în subsidiar, cu titlu de sancţiune, a prevăzut plata unei sume suplimentare.

Prin urmare, reclamantului i se cuvine suma suplimentară de 5.000 euro, sumă care este purtătoare de dobânzi, despăgubirea fiind datorată urmare a neexecutării obligaţiei impuse prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Curtea a reţinut că majorările acestea sunt datorate de la data de 29 ianuarie 2009, întrucât Statul Român şi-a exprimat clar opţiunea, în sensul neexecutării obligaţiilor impuse, prin întâmpinarea formulată susţinând că avea, potrivit hotărârii CEDO, un drept de opţiune între a plăti reclamantului suma suplimentară de 5.000 euro şi de a nu proceda la reîncadrarea acestuia.

În acest context, Curtea a apreciat ca fiind fondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtului de a solicita Ministerul Finanţelor Publice să-i comunice modalitatea de calcul a majorărilor solicitate, în acest mod putându-se verifica în ce măsură dreptul său de desdăunare a fost pe deplin respectat.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata daunelor morale, Curtea a reţinut că, esenţial în a stabili întinderea prejudiciului moral suferit de reclamant este analiza de legalitate efectuată de instanţă asupra faptei ilicite şi a vinovăţiei.

Reţinând sentimentul de insecuritate şi înstrăinare civică resimţită de reclamant urmare a atitudinii adoptate de către autorităţile române care au nesocotit o hotărâre adoptată de către o instanţă europeană precum şi nenumăratele litigii derulate pentru a-şi obţine executarea întocmai a hotărârii, Curtea a apreciat că daunele morale în cuantum de 6.000 euro sunt în măsură să asigure o compensaţie morală pentru suferinţele pricinuite.

Recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 25 din 14 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligarea M.A.E. de a solicitat de îndată Ministerului Finanţelor Publice să plătească reclamantului majorări de întârziere în sumă de 5000 euro acordate prin hotărârea din cauza Teodorescu împotriva României, aferente perioadei 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012, recurentul arată că hotărârea este dată cu depăşirea atribuţiilor instanţei de judecată, judecătorul fondului realizând propria sa interpretare a hotărârii CEDO sub aspectul modalităţii de executare.

Consideră recurentul că după executarea în natură a obligaţiei de reintegrare (chiar dacă pe un alt post decât cel deţinut anterior concedierii) plus plata sumei de 5000 euro acordată cu titlu de daune materiale, alternativ obligaţiei de reîncadrare, plata unor daune de întârziere este o măsură disproporţionată ce excede raţionamentului CEDO.

În ceea ce priveşte obligarea M.A.E. la plata unor daune morale în cuantum de 6000 euro, cu referire la „sentimentul de insecuritate socială şi înstrăinare civilă” resimţit de reclamant urmare a atitudinii adoptate de autorităţile române care au nesocotit Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de fond a realizat o interpretare greşită a modului de executare a acestei hotărâri, extinzând „efectul direct” cu mult peste limitele legale.

Este adevărat că au existat numeroase litigii pentru punerea în executare a hotărârii, aşa cum a reţinut judecătorul fondului, însă arată că instanţa europeană a acordat deja suma de 2000 euro cu titlu de daune morale pentru neexecutarea hotărârii de integrare, sumă ce a fost şi încasată de reclamant.

Mai mult, deşi a respins capătul principal al acţiunii, apreciind că pârâtul a oferit răspuns cererii formulate de reclamant, instanţa a acordat totuşi daune morale în lipsa unei fapte ilicite.

Apărările formulate de intimatul-reclamant T.D.J.

Prin întâmpinarea formulată la data de 03 septembrie 2014, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor invocate prin cererea de recurs.

În esenţă, a arătat că excepţia necompetenţei generale a instanţelor româneşti privind punerea în executare a unei hotărâri pronunţate de CEDO este neîntemeiată.

Cu privire la daunele morale acordate, instanţa de fond a reţinut în mod corect îndeplinirea în cauză a condiţiilor necesare reparării prejudiciului moral pe care l-a suferit din culpa exclusivă a recurentului-pârât, în sensul dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.

Este adevărat că prin parag. 100 - Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că „reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza frustrării provocate de imposibilitatea de a obţine executarea hotărârii pronunţate în favoarea sa şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a încălcării. În aceste circumstanţe, ţinând cont de toate elementele aflate în posesia sa şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea îi acordă reclamantului suma de 2000 euro cu titlu de daune morale”.

Dar, arată intimatul-reclamant, aceste considerente ale Curţii dovedesc fără echivoc că suma de 2000 euro vizează doar acoperirea unui prejudiciu suferit până la data pronunţării deciziei Curţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate şi a prevederilor art. 304¹ C. proc. civ., ţinând cont de susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea pronunţată la data de 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus: a) statul pârât trebuie să execute hotărârea judecătorească din data de 5 martie 2001, să îl reintegreze pe reclamant în postul său şi să îi plătească despăgubirile stabilite prin această hotărâre, reactualizate pe baza ratei inflaţiei, şi anume suma de 8.226 euro (opt mii două sute douăzeci şi şase euro), în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 parag. 2 din Convenţie;

c) în orice caz, statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în acelaşi termen, următoarele sume: 2.000 euro (două mii euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale; 600 euro (şase sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată;

d) sumele menţionate la lit. b) şi c) să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii;

Prin decizia civilă nr. 391 din 31 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a constatat neexecutarea de către Statul Român a obligaţiei de reintegrare efectivă a reclamantului în termene de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO, cu consecinţa obligării autorităţii pârâte să plătească acestuia suma suplimentară de 5000 euro stabilită prin hotărâre.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a plâns în legătură cu refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a-i oferi un răspuns la scrisoarea adresată la data de 28 martie 2012 în completarea scrisorii din 21 martie 2012.

Astfel, prin corespondenţa purtată cu autoritatea pârâtă, intimatul-reclamant a solicitat lămuriri cu privire la stadiul şi modalitatea de executare a hotărârii CEDO, în sensul acordării sumei de 5000 euro în executarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi comunicării corespondenţei purtată cu Comitetul de Miniştri în legătură cu punerea în executare a hotărârii CEDO.

Conform înscrisurilor ataşate la dosar rezultă că pârâtul a formulat un răspuns la cererea reclamantului (cerere precizată la data de 28 martie 2012).

Împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsul emis de autoritatea publică pârâtă nu conturează întrunirea în cauză a cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004R privind refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere.

Aşadar, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că petitul privind obligarea pârâtului să-i răspundă la cererea adresată la 21 martie 2012 şi precizată ulterior este neîntemeiată, respingând-o în consecinţă.

În raport de cele reţinute mai sus privind capătul principal al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs privind depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către prima instanţă, motiv reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. - 1865, este nefondat.

Cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează nelegalitatea soluţiei cu privire la constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind majorările de întârziere la suma de 5000 euro şi obligarea acestuia să solicite Ministerului Finanţelor Publice să-i plătească reclamantului cu celeritate majorările de întârziere aferente sumei de 5000 euro, pentru perioada 29 ianuarie 2009 - 25 aprilie 2012, precum şi obligarea la plata sumei de 6000 euro cu titlu de daune morale, este fondat.

Prin decizia nr. 391 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma suplimentară de 5000 euro stabilită prin Hotărârea CEDO din data de 29 iulie 2008 în cauza Teodorescu împotriva României (cererea nr. 29762/02) ca urmare a constatării neexecutării de către Statul Român a obligaţiei de reintegrare efectivă a reclamantului în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a reţinut în considerentele deciziei sus menţionate că în cauză nu s-a executat obligaţia impusă de CEDO în termenul stabilit în acest sens prin hotărâre, precum şi faptul că vătămarea recurentului în aceste condiţii a fost prezumată astfel că are obligaţia să plătească reclamantului şi suplimentul de despăgubire de 5000 euro.

Aşadar, instanţa naţională a constatat prin decizia nr. 391/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj refuzul nejustificat de a pune în executare sentinţa de reintegrare a reclamantului, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii CEDO, acordând în consecinţă şi despăgubirile de 5000 euro stabilite anticipat de CEDO pentru această ipoteză a neexecutării în termen a obligaţiilor impuse.

În plus, acordarea despăgubirilor în cuantum de 5000 euro reprezintă o obligaţie alternativă celei privind reîncadrarea reclamantului aşa cum rezultă din considerentele hotărârii pronunţate la 29 iulie 2008 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, pentru prejudiciul suferit în perioada anterioară pronunţării hotărârii CEDO, reclamantului i-au fost acordate daune morale în sumă de 2000 euro, astfel că acordarea a încă 6000 euro, daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a atitudinii adoptate de autorităţile române care au nesocotit o hotărâre adoptată de o instanţă europeană şi pentru următoarele litigii derulate pentru a obţine executarea acesteia, apare ca fiind excesivă în raport de dispozitivul hotărârii CEDO care prevede în mod expres acordarea unor despăgubirii de 5000 euro în ipoteza neexecutării obligaţiei.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte soluţia de obligare a pârâtului să solicite Ministerului Finanţelor Publice plata cu celeritate a majorărilor aferente sumei de 5000 euro acordate prin decizia nr. 391/2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, urmare a aplicării dispoziţiilor Hotărârii CEDO din data de 29 iulie 2008.

Instanţa naţională constatând neexecutarea obligaţiilor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului o despăgubire stabilită anticipat şi alternativ obligaţiei principale, de către instanţa europeană la data de 08 mai 2012. Suma de 5000 euro stabilită anticipat nu reprezenta o creanţă certă, lichidă şi exigibilă la momentul pronunţării hotărârii CEDO, astfel încât să fie purtătoare de dobânzi sau să genereze majorări de întârziere. Doar la momentul pronunţării deciziei nr. 391 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj putem vorbi de o creanţă certă, astfel că în mod greşit judecătorul fondului a considerat că reclamantului i se cuvin majorări de întârziere aferente sumei de 5000 euro pentru perioada cuprinsă între 29 ianuarie 2009 (când Statul Român şi-a exprimat clar opţiunea în sensul neexecutării obligaţiilor impuse prin întâmpinarea formulată la pag. 58) şi data efectuării plăţii sumei de 5000 euro.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că în cauză nu există un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererile reclamantului, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul T.D.J., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe - Instituţia Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva sentinţei nr. 25 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul Teodorescu Dorin Jean, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 3348/2014. Contencios. Constatarea calităţii...		ICCJ. Decizia nr. 3366/2014. Contencios. Anulare act... →

ICCJ. Decizia nr. 3352/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3352/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs