ICCJ. Decizia nr. 3469/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3469/2014
Dosar nr. 1672/2/2013
Şedinţa de la 25 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a chemat în judecată pe pârâţii Ministrul Culturii şi Patrimoniului National, Ministerul Culturii şi Patrimoniului National şi Municipiul Bucureşti, pentru ca în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării avizului de strămutare/mutare prin desfacere pentru monumentul istoric H.M.M. din Piaţa H.B. nr. 10, Bucureşti sector 1, înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul XX, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 2252 din 5 iulie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanţei de fond cuprinde aprecieri conform cărora niciun aviz nu este act administrativ.
Recurenta consideră că instanţa de fond, chiar dacă în marea parte a motivării încadrează eronat tipul de aviz asupra căruia emite judecata, aprecierile sale pot fi interpretate ca argumente pentru care niciun aviz nu poate fi considerat act administrativ.
Argumentele prin care instanţa de fond apreciază că actul în cauză nu este act administrativ în urma încadrării eronate a tipului actului nu pot fi reţinute, întrucât se întemeiază pe un temei invalid. Întemeierea pe art. 37 alin. (13) al Legii nr. 350/2001: „Avizul arhitectului-şef este un aviz tehnic care înglobează şi corelează punctele de vedere ale instituţiilor avizatoare competente şi nu se supune deliberării consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz” se referă în special la avizul arhitectului-şef, nu la avizul Ministerului Culturii în vederea emiterii unei autorizaţii.
În situaţia de prejudiciu iminent specific prezentei cauze, verificarea aparenţei de legalitate a actului în cauză este obligatorie conform dreptului la o cale de atac eficientă conferit de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care prevalează conform Constituţiei în faţa legislaţiei naţionale (art. 47).
Recurenta invocă şi Recomandarea (89) 8 privind protecţia provizorie acordată de instanţă pe probleme administrative a Consiliului de Miniştri a Consiliului Europei.
Recurenta consideră că există trei prejudicii care subzistă: demolarea imobilelor de valoare arhitecturală din str. H.B. nr. 11 şi nr. 12, afectarea ţesutului urban tradiţional prin reconstruirea monumentului pe o altă locaţie şi afectarea autenticităţii monumentului prin reconstruirea monumentului pe o altă locaţie.
Spre deosebire de autorizaţia din 25 martie 2013 care s-a referit doar la dezmembrarea monumentului, avizul în cauză se referă şi la reconstruirea monumentului pe un alt amplasament, prin urmare prejudiciul nu s-a stins prin dezmembrarea/demolarea monumentului.
Avizul Ministerului Culturii în vederea emiterii unei autorizaţii de construire/desfiinţare este act administrativ, întrucât conform Legii nr. 422/2001 efectele sale juridice se manifestă şi ulterior emiterii autorizaţiei.
Statutul juridic al avizului Ministerului Culturii - Direcţiei pentru Cultura este definit de art. 24 al Legii nr. 422/2001:
Relevantă în cauză este prevederea alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 422/2001 potrivit căreia personalul de inspecţie al Ministerului Culturii/Direcţiei pentru Cultură are posibilitatea de a verifica lucrările în raport cu prevederile avizului Ministerului Culturii/Direcţiei pentru Cultură.
Prin urmare avizul Ministerului Culturii/Direcţiei pentru Cultură are autonomie proprie, efectele sale juridice întinzându-se dincolo de momentul emiterii Planului Urbanistic Zonal/autorizaţiei de construire pentru care este emis.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul cauzei îl reprezintă suspendarea avizului din 30 martie 2011 din 30 ianuarie 2013 emis de Ministerul Culturii - Direcţia Patrimoniu Cultural, prin care s-a dat aviz favorabil pentru soluţia minimală propusă în proiect, cu condiţia elaborării fazei P.T. +D.E. şi transmiterii acesteia, în vederea analizării şi avizării.
Problema care se impune a fi dezlegată în cauză este aceea dacă acest aviz este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înţelege: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.
Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.
În cauză, avizul emis de Ministerul Culturii, chiar dacă este emis de o autoritate publică, nu este un act administrativ deoarece este o formă procedurală anterioară emiterii actului administrativ, care nu modifică realitatea juridică existentă.
Pentru că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată în baza unei excepţii, cea a inadmisibilităţii, nu vor fi analizate criticile din motivele de recurs ce vizează fondul cauzei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul împotriva sentinţei civile nr. 2252 din 5 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3468/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3470/2014. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
