ICCJ. Decizia nr. 3417/2014. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3417/2014
Dosar nr. 5676/1/2013
Şedinţa publică de la 24 septembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cauzei
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de doamna C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, de eliberare din funcţia de procuror şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoriile sectoarelor 2, 6, 1 sau 3 Bucureşti.
Anterior, prin Hotărârea nr. 500 din 28 mai 2013, secţia pentru Judecători a constat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător a doamnei C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, fiind sesizat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu cererea de numire în funcţia de judecător formulată de petentă.
La adoptarea Hotărârii nr. 1066/2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost avute în vedere atât locurile vacante la Judecătoriile unde s-a solicitat numirea, cât şi volumul de muncă de la Parchetul de pe lângă Judecătoriei sectorului 3 care s-a situat cu mult peste media naţională, vacantarea unui post fiind de natură să accentueze situaţia dificilă cu care se confrunta unitatea de parchet la care funcţionează d-na procuror C.M.
Recursul exercitat în cauză
Prin recursul formulat de recurenta C.M., în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066 din 8 octombrie 2013; obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să fie admisă cererea de numire în funcţia de judecător la una din judecătoriile 1, 2, 3, 5 sau 6 Bucureşti, la data existenţei unui post vacant şi să propună Preşedintelui României numirea în funcţia de judecător la una din instanţele respective.
În motivarea recursului, recurenta arată că prin Hotărârea nr. 1066/2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a reţinut „artificial” încărcătura foarte mare la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în condiţiile în care conducerea unităţii de parchet a dat aviz favorabil la cererea de transfer.
De asemenea şi două din judecătoriile de sector la care s-a solicitat numirea, au dat aviz favorabil având în vedere posturile vacante.
La data formulării cererii de numire în funcţia de judecător, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti erau ocupate toate posturile prevăzute în schema de personal, motiv pentru care plecarea unui procuror nu ar fi generat dificultăţi de funcţionare a instituţiei. Recurenta arată că la nivelul parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector au fost admise cereri de delegări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sau Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aspect care denotă faptul că un parchet de sector poate funcţiona în lipsa unui procuror pe o perioadă scurtă de timp.
În plus, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii nu a respectat Hotărârea nr. 718/2013 prin care a stabilit că cererile procurorilor de numire în funcţia de judecător să fie discutate după sesiunea de transfer a judecătorilor din luna iulie, modul în care a procedat fiind arbitrar.
Practica de principiu a Consiliul Superior al Magistraturii de a acorda prioritate cererilor de transfer ale judecătorilor faţă de cererile de numire formulate de procurori ar putea avea unele derogări în condiţiile în care au fost admise cereri de transfer la doar câteva luni de zile după absolvirea examenului de capacitate.
Consiliul Superior al Magistraturii, ar trebui să aibă în vedere opţiunea fiecăruia pentru o profesie sau alta, iar numărul mare de dosare ar trebui să reprezinte un criteriu favorabil.
În esenţă, se apreciază că Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a fost emisă cu „exces de putere”, puterea decizională a instituţiei având caracter discreţionar, independent de criterii obiective sau considerente de oportunitate pe care trebuie să le îndeplinească orice act administrativ.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ţinând cont de faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea realizării scopului şi atribuţiilor sale, a avut în vedere, la momentul soluţionării cererilor de numire în funcţia de judecător, asigurarea unui echilibru între interesul general şi interesele de ordin personal.
Având în vedere necesitatea unei bune organizări şi funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, în raport cu numărul de dosar/procuror, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că prin admiterea cererii formulate de recurentă, ar putea periclita activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3.
Raţiunea pentru care cererea d-nei procuror a fost respinsă poate fi uşor decelată, fiind menţionate criteriile avute în vedere la adoptarea hotărârii, respectiv volumul mare de activitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, lipsa posturilor vacante la Judecătoria sectorului 1 şi 3 Bucureşti şi avizul nefavorabil al Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Dispoziţiile legale ce reglementează instituţia numirii din funcţia de procuror în funcţia de judecător şi, respectiv judecător în funcţia de procuror, au caracter supletiv ce nu creează în mod automat un drept, respectiv o obligaţie a Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens, ci doar o vocaţie rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile de numire în funcţia de procuror sau de judecător.
Consiliul Superior al Magistraturii şi-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competenţelor stabilite de lege, recursul formulat în cauză fiind nefondată.
În raport de dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimata a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii Hotărârii respective.
Hotărârea instanţei de recurs
Raportat la actele şi lucrările dosarului se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost investită conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu recursul formulat de d-na. C.M., ce are ca obiect anularea Hotărârii nr. 1066 din 8 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea acesteia de eliberare din funcţia de procuror la Parchetul de le lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi, numirea în funcţia de judecător la una din Judecătoriile sectoarelor 2, 6, 1 sau 3 Bucureşti.
Analizând considerentele hotărârii recurate, raportat la pretinsele aspecte de nelegalitate expuse de recurentă dar şi la prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate care să aducă la anularea hotărârii recurate.
În exercitarea controlului de legalitate asupra hotărârii recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a se raporta la imperativul principiului priorităţii interesului public în raporturile de drept administrativ, evaluând deopotrivă interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească, conform art. 41 din Legea nr. 317/2004 şi conţinutul dreptului sau interesul legitim prevăzut, care ar putea fi vătămat printr-o hotărâre vizând cariera de judecător şi procuror.
Este de remarcat că din motivarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1066/2013 rezultă, contrar celor afirmate de recurentă, că au fost respectate prevederile legale incidente.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 şi 23 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător „La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante, la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
- vechimea efectuată în funcţia de judecător sau procuror;
- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;
- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
- specializarea judecător/procuror/specializările complementare, vechimea în cadrul secţiilor/completului corespunzător specializării precum şi disponibilitatea de a activa în altă secţie/complet decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acestuia;
- domiciliul solicitantului;
- locul de muncă al soţului sau soţiei;
- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul alocat acesteia;
- starea de sănătate şi situaţia familiară”.
Raportat la dispoziţiile legale arătate, se reţine că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat şi evaluat atât volumul de activitate şi încărcătura pe procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti unde funcţionează d-na. C.M., cât şi la Judecătoriile la care s-a solicitat numirea ca judecător, ţinând cont şi de avizele emise de instanţele şi parchetele implicate.
Aceste menţiuni reprezintă constatarea unor modalităţi obiective, demonstrând evaluarea şi motivarea respingerii cererii recurentei, de numire în funcţia de judecător, hotărârea recurată fiind legală, fără a se putea reţine excesul de putere invocat de recurentă.
Cererea recurentei a fost analizată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la mai multe criterii dintre cele aplicabile, evaluarea globală fiind realizată de Plen conform prerogativelor legale conferite potrivit art. 61 din Legea nr. 303/2004 republicată, iar îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea din funcţia de procuror în funcţia de judecător nu constituie pentru solicitanţi un drept ci doar o vocaţie.
În virtutea competenţelor cu caracter constituţional, în materia gestionării carierei judecătorilor şi procurorilor Consiliul Superior al Magistraturii are o libertate de apreciere extinsă în ceea ce priveşte stabilirea politicii de resurse umane în sistemul judiciar.
Respectând însă principiul egalităţii, trebuie recunoscut dreptul Consiliul Superior al Magistraturii, ca şi autoritate administrativă cu competenţa în gestionarea carierei judecătorilor şi procurorilor, de a aprecia dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii similare în alte privinţe, justifică diferenţele de tratament juridic în soluţionarea unor cereri de numire în funcţie.
Stare de discriminare invocată de recurentă în raport de cererile de delegare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sau Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu constituie motiv de nelegalitate.
Nu poate fi reţinută nici critica vizând nerespectarea propriilor hotărâri de către Consiliul Superior al Magistraturii în sensul că prin Hotărârea nr. 718 din 27 iunie 2013 s-a stabilit ca cererile procurorilor de numire în funcţia de judecător să se analizeze după sesiunea de transfer din luna iulie, cererile de numire fiind analizate în luna octombrie, în condiţiile în care, politica de resurse umane în sistemul judiciar este stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii în virtutea competenţelor sale cu suport constituţional.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile recurentei, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală în privinţa cererii de numire în funcţia de judecător formulată de dna procuror C.M., astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 29 din Legea nr. 317/2004 se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de C.M. împotriva Hotărârii nr. 1066 din 08 octombrie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3402/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3440/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
